Wikipedia:Pronunție
Pagina principală | Bun venit | Căutare | Manual de stil | Comunitate | Ajutor | Contact |
Această pagină conține o îndrumare a proiectului Wikipedia în limba română. Această îndrumare este considerată ca fiind un standard larg acceptat, însă nu ține de politica oficială. Când editați această pagină, asigurați-vă că modificarea dumneavoastră reflectă consensul. Dacă nu sunteți sigur, discutați întâi la pagina de discuție. |
Editarea conținutului |
---|
Manuale |
Manual de stil Biografii Date și numere Pronunție Titlurile articolelor Titluri în română |
Legături utile și îndrumări |
Citarea surselor Fără cercetare originală Punct de vedere neutru Cioturi Imagini |
În Wikipedia sunt necesare adesea transcrieri fonetice ale cuvintelor, pe de o parte în articole care țin de un domeniu lingvistic (fonetică, dialectologie, limbi, sisteme de scriere etc.) sau conex, unde indicarea pronunției face parte integrantă din tratarea subiectului, iar pe de altă parte în articole din celelalte domenii, unde pronunția numelor de persoane sau a unor termeni este dată ca informație auxiliară, de obicei numai pentru subiectul articolului.
Alfabetul Fonetic Internațional
modificareDintre numeroasele metode de transcriere fonetică recomandăm Alfabetul Fonetic Internațional (AFI), singurul alfabet fonetic suficient de standardizat pentru a nota cu precizie pronunții în orice limbă și folosit pe larg în publicații de specialitate.
Pentru a scrie simbolurile din AFI, Wikipedia în limba română folosește Format:AFI, care asigură că toate browserele le afișează corect, inclusiv Internet Explorer, pentru care simbolurile fonetice necesită fonturi speciale.
Formatul AFI se folosește în modul următor. Între acolade duble se scrie codul AFI
urmat fără spațiu de o bară verticală după care din nou fără spațiu se trec simbolurile fonetice necesare. De exemplu, cuvântul mărțișor se transcrie fonetic astfel:
{{AFI|/mər.t͡siˈʃor/}}
care devine la afișare /mər.t͡siˈʃor/.
Când transcrierile se limitează la diferențe fonemice simbolurile se includ între bare oblice. Transcrierile fonetice mai mult sau mai puțin precise folosesc parantezele pătrate. De exemplu, cuvântul englezesc pretzel („covrig”) se poate transcrie fonetic [ˈpʰɹ̥ʷɛʔt.sɫ̩] atunci când este necesară marcarea minuțioasă a numeroaselor procese de articulare implicate, convenabil de exemplu pentru comparația cu pronunțări în alte limbi sau dialecte. O transcriere care se limitează la subsetul de foneme ale limbii engleze este varianta simplificată /ˈprɛtsl/.
Alfabetul fonetic românesc
modificarePe lângă AFI, la Wikipedia în limba română se poate recurge și la alfabetul fonetic folosit în mod tradițional în publicațiile lingvistice românești adresate publicului larg (dicționare, îndrumare, gramatici etc.). Acest alfabet simplificat se bazează pe literele obișnuite ale alfabetului limbii române, la care se adaugă un număr mic de alte simboluri fonetice. Utilizarea lui se restrânge la cuvinte ale limbii române și nume românești. Se poate folosi și pentru transcrierea fonetică aproximativă a unor cuvinte și nume din alte limbi dacă dicționarele dau pentru ele pronunții adaptate la fonetica limbii române.
Ca exemplu de utilizare a acestui alfabet la Wikipedia în limba română, pronunția cuvântului (anglicismului) aftershave se indică astfel:
{{afr|af-tăr-ș<u>e</u>ĭv}}
care devine la afișare [af-tăr-șeĭv].
Detalii despre simbolurile acestui alfabet simplificat se găsesc la pagina Wikipedia:Alfabetul fonetic românesc.
Vezi și
modificare</noinclude>