Deschide meniul principal

Zeev Jabotinski

politician, publicist si scriitor, conducator evreu sionist din Rusia și Palestina
Zeev Jabotinski
Zeev Jabotinsky.jpg
Zeev Jabotinski, la mijlocul anilor 1930
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Odesa, Imperiul Rus[2] Modificați la Wikidata
Decedat (59 de ani)[1][3] Modificați la Wikidata
Hunter[*], SUA[4] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMuntele Herzl Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiboli cardiovasculare Modificați la Wikidata
Căsătorit cuYoanna Jabotinsky[*] Modificați la Wikidata
CopiiEri Jabotinsky[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Russia.svg Imperiul Rus
Flag of the United Kingdom.svg Palestina sub mandat britanic Modificați la Wikidata
Etnieevrei Modificați la Wikidata
Religieateism Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
orator
activist[*]
local historian[*]
scenarist
jurnalist
scriitor
ofițer
traducător Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesuluiboli cardiovasculare  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Sapienza din Roma  Modificați la Wikidata
Partid politicUniunea Sioniștilor Revizioniști[*]  Modificați la Wikidata
PremiiMembru al Ordinului Imperiului Britanic[*]
Ordinul Imperiului Britanic
Prezență online

Zeev (Vladimir) Jabotinsky (în limba ebraică זאב ז'בוטינסקי, în limba rusă Зеэв (Владимир Евгеньевич) Жаботинский) (n. 18 octombrie 1880 Odesa (Rusia, azi în Ucraina - d. 4 august 1940 New York, S.U.A.) a fost un om politic și ideolog sionist de frunte, evreu originar din Rusia, scriitor și publicist în limbile ebraică și rusă, orator, soldat și fondator al Legiunii Evreiești în Primul Război Mondial. Inspirat de ideile liberalismului economic și filozofic european, a fost întemeietorul sionismului revizionist, aripa de dreapta a mișcării sioniste, de orientare naționalistă și pro-capitalistă. Contrariat de lăsarea Transiordaniei în afara regimului de mandat britanic asupra Palestinei, Jabotinski a continuat să susțină în anii 1920-30 dreptul la întemeierea unui stat evreiesc pe tot cuprinsul Palestinei istorice, pe amândouă maluri ale Iordanului. Confruntat cu autoritatile mandatare britanice, a fost nevoit să ia calea exilului și a murit în Statele Unite în anul 1940. Văzând cu luciditate pericolul iminent al unei catastrofe a evreilor din Europa în urma ascensiunii Germaniei naziste, Jabotinski a depus mari eforturi de a convinge masele evreiești din Polonia și alte țări europene să emigreze în Palestina. După moartea sa, din cauza împotrivirii marelui său rival, David Ben Gurion, care a ajuns să-i realizeze visul de întemeiere a statului evreiesc Israel în Palestina, rămășițele sale pământești nu au putut fi aduse spre înhumare în Israel decât în 1964, prin hotărârea guvernului Levi Eshkol, care i-a conferit funeralii naționale pe Muntele Herzl din Ierusalim.

Anii copilăriei și adolescențeiModificare

Zeev Vladimir Jabotinski s-a născut în 1880 la Odesa, pe atunci capitala guberniei Herson, în Imperiul Rus, azi în Ucraina ca mezinul dintre cei trei copii ale unei familii de evrei asimilați. La naștere a fost înregistrat sub numele de Volf Evnovici Jabotinski. Odessa făcea parte din zona din imperiu permisă de regimul țarist pentru domicilierea permanentă a evreilor. Mama sa, Hava născută Zak (Eva Markovna Zak,(1834 - 1926)) strănepoată a Maghidului din Dubna, provenea dintr-o familie înstărită din Berdicev. Tatăl, Evno (Yona) sau Evgheni Grigorievici Jabotinski, originar din localitatea ucraineană Nikopol, era funcționar al Societății Ruse de navigație și comerț, însărcinat cu cumpărarea și desfacerea grâului. Primul fiu al familiei, Miron, a murit de copil, iar sora, Tereza (Tamara, Tania) Evghenievna Jabotinskaia-Kopp a fost întemeietoarea la Odesa a unei școli private de fete.

Când copilul a avut 5 ani, tatăl s-a îmbolnăvit și familia a plecat temporar în Germania pentru a-i găsi un tratament. La trecerea unui an, moartea tatălui a lăsat familia fără resurse. Vladimir și ai săi au revenit la Odesa, unde mama sa a deschis, pentru a-și câștiga existența, o papetărie. Personalitatea puternică și bagajul de cultură al mamei au avut o înrâurire deosebită asupra formării lui Jabotinski ca om și intelectual.

La 7 ani a fost trimis de mama sa să învețe la un gimnaziu rus, unde a fost primit cu greutate, din cauza politicii care limita admiterea de evrei. De la opt ani a început să învețe ebraica cu scriitorul Yehoshua Hana Ravnitzki. De mic a fost atras de literatură și limbi. A citit cu nesaț cărți nenumărate din literatura rusă și mondială și a compus poezii pentru gazeta școlii. În câțiva ani a ajuns să stăpânească bine, în afară de rusă, idiș și ebraică, și limbile engleză, germană și franceză. De asemenea a învățat italiana, latina, greaca veche și limba esperanto, în care a scris câteva poezii. Scriitorii săi favoriți erau Shakespeare, Pușkin și Lermontov. Odesa era în acea vreme un oraș foarte cosmopolit, locuit de numeroase etnii - ruși, evrei, ucraineni, greci,etc, și frecventat de numeroși negustori și vizitatori din străinătate.

La vârsta de 15 ani,fiind invitat în casa unuia din prietenii sai, Vladimir a cunoscut-o pe sora acestuia, Anna sau Yoanna Markovna Galperin, viitoarea sa soție. La 17 ani a început să traducă în rusă din poezia universală, inclusiv din versurile lui Edgar Allan Poe,pe care le-a tradus ulterior și în ebraică.

 
Jabotinski împreună cu soţia sa, Yoanna şi fiul său, Ari, la sfârşitul anilor 1920

În timpul studiilor liceale Jabotinski a fost un elev mediocru, și, la un moment dat, atras fiind de cariera de jurnalist, a hotărât să părăsească școala înainte de a da examenele de bacalaureat.Simțea că nu mai vrea să trăiască sub regimul represiv din Imperiul Rus. Debutul în gazetărie l-a făcut în august 1897 când a publicat sub pseudonimul „Vladimir Illirici” în ziarul „Iujnoie Obozrenie”. Un model în activitatea sa de ziarist era foiletonistul Vlas Doroșevici. Jabotinski trimisese traduceri de versuri mai multor redacții de ziare și reviste, însă majoritatea nu au ajuns să vadă lumina tiparului. Norocul i-a surâs când un poet rus a remarcat traducerea făcută de tânărul școlar poemului lui Poe, „Corbul”. și a trimis-o spre publicare ziarului „Odesski Listok”. Mai mult decât atât, la recomandarea poetului, ziarul l-a angajat pe Jabotinski și, ținând seama de cunoștintele lui în limbi străine l-a trimis în calitate de corespondent la Berna, în Elveția, precum și în Italia. De asemenea el a mai colaborat și cu ziarul „Odesskie novosti”. Din copilărie Jabotinski a fost bun prieten cu scriitorul, poetul și ziaristul rus Kornei Ciukovski.În 1903 când Ciukovski a lucrat la Londra, Jabotinski a fost prezent la nunta acestuia cu Maria Goldfeld.

Corespondent de presă și student în Elveția și ItaliaModificare

În timpul șederii în Occident, Jabotinski a făcut studii juridice la Berna, și apoi la Roma. În primul său drum spre Elveția, Jabotinski a trecut prin Galiția și Ungaria, unde a intrat pentru prima dată în contact cu lumea și mizeriile târgușoarelor, cartierelor și ghetourilor evreiești. Ajuns la Berna, s-a angrenat în viața mișcărilor studențești, în rândul cărora a cunoscut și numeroși studenți evrei. Mulți din colegi erau câștigați de ideile marxismului sau socialismului. O minoritate din rândul studenților evrei se apropiase de ideile sionismului. Jabotinski însuși mărturisise că atât în copilărie, cât și în anii de liceu fusese departe de tradiția și religia iudaică și asemenea multora din studenții aflați la Berna nu era foarte preocupat de semnificațiile discriminării evreilor. La un moment dat, într-una din luările de cuvânt la o adunare a studenților s-a declarat sionist și a susținut că problema evreilor trebuie rezolvată în patria istorică, Palestina, înainte de a sfârși într-un măcel general în Exil (Galut). La mai puțin de 18 ani, el a scris la Berna în limba rusă prima sa poezie sionistă „Orașul Păcii” care a apărut ulterior la Odessa în gazeta „Voshod”. În perioada șederii la Berna, s-a ferit de polemici cu studenții socialiști. Deoarece îi displăcea atmosfera orașului și nici nu s-a concentrat in studiu, a primit cu bucurie propunerea gazetei sale de a fi corespondentul ei la Roma, având pentru aceasta recomandarea unuia din conferențiarii de la universitate.

Nici la Roma Jabotinski nu se simțea foarte pasionat de studiile de drept la Universitatea „Sapienza”, și își dedica o parte bună din timp jurnalisticii, literaturii, muzicii și artelor. Dintre profesorii săi de la universitate, o impresie deosebită au făcut, însă, asupra sa, concepția gânditorului marxist Antonio Labriola, după care voința individuală și eforturile colective ale oamenilor împing societatea înainte, precum și de criminologul, gânditorul monist antimaterialist Enrico Ferri, care susținea că succesul unei revoluții depinde de voința si entuziasmul oamenilor, și în sfârșit, filozoful liberal Benedetto Croce. Sub înrâurirea acestuia din urmă, și-a cristalizat Jabotinski la Roma și vederile sale democrat-liberale, inclusiv în domeniul economiei. Jabotinski a fost captivat de pilda mișcării revoluționare italiene a lui Garibaldi și Mazzini,care l-a influențat și ea, în concepția sa politică.

„Am o patrie spirituală, și aceea e Italia... toate vederile mele față de problemele naționale, stat și societate s-au cristalizat în anii în care m-am aflat sub influență italiană. Scrierile lui Mazzini, poezia lui Leopardi și a lui Carducci mi-au îmbogățit și adâncit sionismul meu superficial, au făcut din ceea ce era un simțământ instinctiv o concepție”

(Autobiografie, p. 27-28)

La Roma Jabotinski a devenit corespondentul influentului ziar liberal „Odesskie Novosti ”, scriind sub pseudonimul Altalena. Când și-a ales acest pseudonim, crezuse că are sensul de „pârghie”,apoi a aflat că de fapt înseamnă „leagăn” sau „balansoar”. Reportajele sale, denumite „Scrisori italiene” compuse cu mult spirit, într-un stil lejer și precis,treceau în revistă pentru cititorul de limba rusă evenimentele vieții culturale din Italia dintre anii 1898-1901.

Înapoi în RusiaModificare

În anul 1901 Jabotinski a revenit la Odesa pentru a-și încheia acolo studiile și a-și face stagiul de avocat. El a continuat să publice de două ori pe săptămână articole în „Odesskie Novosti”, care i-au adus curând faima în rândurile intelectualității ruse ca unul din foiletoniștii cei mai talentați din sudul imperiului. În anul 1901 a fost pusă în scenă la Odessa piesa sa „Sânge”, o creație pacifistă antibritanică centrată pe evenimentele Războielor Burilor. Spectacolul s-a bucurat de o primire entuziastă în rândurile publicului și criticilor, dar a fost suspendată după numai două reprezentații, cdin ordinul autorităților țariste. O a două piesă,„Ladno”, care ,însă, nu s-a bucurat de succes, ataca problema individualismului, sub inspirația filozofiei lui Hegel. În anul următor Jabotinski a publicat poemul „Sărmana Charlotte” despre Charlotte Corday, asasina lui Jean Paul Marat, lucrare care i-a adus consacrarea ca poet. Scriitorul Maksim Gorki a cumpărat și apoi difuzat o parte bună din edițiile acestui poem, temându-se de o eventuală confiscare a volumelor de către cenzură, sub pretextul incitării la teroare.

O parte din opera poetică, foiletoanele și articolele lui Jabotinski au fost publicate în culegeri separate in anii de dinaintea revoluției: de pildă «В студенческой богеме» („Despre boema studențească”) (dedicată vieții studențimii italiene), «Десять книг" (Zece cărți) și poemul mentionat „Sărmana Charlotte”. Scriitorul Alexandr Kuprin a salutat „talentul nativ" al tânărului Jabotinski, și după opinia sa, dacă acesta nu s-ar fi implicat atât în activitatea sionistă, ar fi avut șanse să devina unul din vârfurile literaturii ruse.

În aprilie 1902 Jabotinski a fost arestat, deoarece trezise suspiciuni împotriva sa prin opiniile sale individualiste și prin colaborarea cu articole la ziarul socialist italian „Avanti”. În închisoare a fost impresionat să constate numărul mare de evrei din rândurile deținuților politici, și a admirat pe tinerii militanți revoluționari și înaltul lor nivel moral.

Trezirea conștiinței naționaleModificare

„Meseria mea e meseria unui zidar care străduiește la clădirea unui nou sanctuar zeului unic numit popor”

La începutul anului 1903 a avut loc la Dubăsari un caz (difuzat în presa antisemită basarabeană) de învinuire a evreilor locali de "omor ritual" al unui copil creștin. Aceasta a servit drept pretext pogromului din aprilie 1903 de la Chișinău), dar o organizare de auto apărare a împiedicat de la bun început în unele locuri încercări de tulburări contra evreilor. Când la Odesa s-au exprimat temeri de izbucnirea unor fenomene similare, Jabotinski s-a simțit revoltat de neputința și defetismul ce i-a cuprins, după pǎrerea sa, pe conducătorii evreilor. A trimis scrisori fruntașilor comunității, propunându-le înființarea de unități de auto-apărare evreiești. Astfel de detașamente puteau fi percepute întâi și întâi ca expresie a mândriei naționale și a nesupunerii în fața violențelor, mai mult decât o forță reală, într-o țară în care antisemitismul a primit din când în când încurajarea puterii și a forțelor de poliție. Lozinca sa era "mai bine să ai o armă și să nu ai nevoie să o folosești, decât să ai nevoie de o armă, și să nu o ai". Un alt apel în acel acelaș spirit era "Tineret evreu, învață să tragi cu pușca".

În acele zile a ajuns la urechile sale că, de fapt, chiar luase deja ființă la Odesa un asemenea detașament de autoapărare, din inițiativa organizației studenților evrei „Ierusalim” și s-a grăbit să se înroleze și el. Împreună cu Meir Dizengof Jabotinski a acționat pentru strângerea de fonduri in vederea achiziționării de arme pentru această unitate.

Pogromul de la Chișinău din zilele de Paște 1903 i-a întǎrit convingerile sioniste. În 1904 a tradus din ebraică în rusă poemul lui Haim Nahman Bialik, „Orașul măcelului”, scris sub impresia acestui masacru. Emoțiile exprimate în traducere sunt atât de vii încât dau versiunii ruse a lui Jabotinski o notă lirică foarte personală. Jabotinski a precedat traducerea cu un preambul în versuri care a accentuat mesajul nevoii de eliberare națională.

Activitatea literară și națională dinainte de 1914Modificare

În acești primi ani ai secolului al XX-lea Jabotinski s-a angajat cu toată energia în proiectul sionist. A publicat articole și broșuri, a străbătut imperiul în lung și în lat, vizitând organizațiile sioniste locale sau punând bazele unora noi în acele comunități unde încă nu existau. Pretutindeni, și-a pus în valoare talentul retoric și pe cel de om al scrisului, străduindu-se să combată ispita ideologiei socialiste și comuniste asimilaționiste și a celei bundiste autonomiste, care rivalizau cu cea sionistă în rândurile tinerilor evrei, frustrați de opresiunea țaristă. A scris și o piesă de teatru, „Admat nehar” (Pământ străin) în care a profețit eșecul militantismului revoluționar din rândurile tinerilor evrei în rezolvarea problemei naționale a poporului lor.

După pogromurile din 1903 Jabotinski a întâlnit pe Bialik, precum și lideri ai sionismului din Rusia, ca Menahem Mendel Ussishkin (Usișkin) și Zeev Vladimir Tiomkin, și a fost ales ca delegat al sioniștilor din Odesa la al Șaselea Congres Sionist care s-a desfășurat la finele lui august 1913. Acesta a fost ultimul congres sionist la care a participat Herzl, înainte de a muri. La acest congres Herzl a trebuit să se măsoare, fără succes, cu opoziția fermă mai ales a reprezentaților din răsăritul Europei față de planul Uganda, care prevedea, din lipsa de altă alternativă (accesul la Palestina fiind oprit de către autoritățile otomane), crearea, cel puțin temporar, a unui teritoriu național evreiesc pe regiuni care se aflau în Uganda și Kenya de astăzi. Planul Uganda a fost respins. Jabotinski a rămas impresionat, însă, de personalitatea lui Herzl și s-a văzut, de atunci înainte, ca urmaș al căii ideologice acestuia.

„E de nedescris ce impresie enormă a făcut asupra mea Herzl, și eu nu mă complac cu ușurință în extazierea față de personalități. Nu țin minte ca cineva să mă fi „impresionat” așa în toate împrejurările vieții mele, nici înaintea lui și nici după el. Numai aici am simțit că în fața mea stătea alesul destinului, un vizionar și conducător din naștere,... și până în ziua de față mai îmi răsună în urechi glasul său, jurând în fața noastră. a tuturor: "De te voi uita Ierusalime...". M-am încrezut în jurământul său. Dar am votat împotriva sa, și nu știu de ce: „de aceea”. Acel „de aceea” care e mai valid decât o mie de argumente”

(în „Povestea zilelor mele”)

În anii următori Jabotinski a devenit cel mai însemnat gânditor și publicist sionist din Rusia. În urma unui incident cu poliția, fiind amenințat cu măsuri de pedeapsă administrativă, s-a mutat în 1904 de la Odesa la Sankt Petersburg, unde a colaborat la publicația „Rus”, semnând rubrica „Schițe fără titlu”. Ulterior a fost cooptat în redacția revistei evreiești în limba rusă „Rassviet (Zorile). Prin articolele sale consacrate actualității, fenomenelor vieții publice rusești ca și mișcărilor pentru eliberare națională din Europa, Jabotinski a apărat cu pasiune principiile libertății individului, și s-a impus ca unul din comentatorii politici de vârf din rândurile evreilor din Rusia. În acelaș timp a continuat să combată cu vehemență tendințele asimilaționiștilor și pe cele ale revoluționarilor de stânga, care se fereau să condamne măsurile antisemite ale regimului, pentru a nu fi identificați cu populația evreiască.

În 1905 Jabotinski s-a numărat printre fondatorii „Ligii pentru drepturile legale ale evreilor din Rusia”, fiind conducătorul aripii sioniste ale acestei organizații. Cu o platformă sionistă el a participat la alegerile din 1906 pentru Dumă, fără a reuși sa fie ales în parlament. În acelaș an Jabotinski a publicat cartea „Hahinuh haivrí” (Educația ebraică), în care a chemat la impunerea limbii ebraice în școlile evreiești, împotriva tendinței de rusificare. În ciuda eforturilor făcute în cursul unor lungi turnee de conferințe pe această temă, nu a găsit sprijin pentru propunerile sale în rândul conducerii oficiale ale mișcarii sioniste locale.

La conferințele ziariștilor evrei din Rusia, Jabotinski s-a situat în fruntea celor care au formulat revendicarea conferirii statutului de grup etnic independent evreilor din Imperiu. Într-o serie de articole, a propus ca soluție a problemei evreilor din Rusia obținerea unei autonomii naționale și ancorarea drepturilor lor în lege. Ideile acestea au găsit ecou în hotărârea celei de-a III-a Conferințe a sioniștilor ruși de la Helsingfors (Helsinki) de la sfârșitul lui noiembrie 1906, care s-a pronunțat pentru acordarea dreptului la autonomie națională grupurilor etnice minoritare din Imperiul Rus. Problema antisemitismului, credea Jabotinski, nu o vor rezolva evreii prin recursul la argumente științifice sau prin încercări de auto-justificare, ci numai prin soluțiile sioniste. Procesul Beilis și alte cazuri de calomnii de omor ritual i-au servit argumentația.

Până în 1907 Jabotinski a mai făcut două încercări nereușite de a se face ales în parlamentul rus pe baza unui program politic sionist. I-a pus bețe în roate o coaliție de asimilaționiști liberali și bundiști.

În anii 1908-1909, după revoluția Junilor Turci în care toate minoritățile Imperiului Otoman își puseseră speranțe de schimbare în bine, Jabotinski a fost trimis corespondent de presă la Istanbul. În aceasta perioadă a vizitat pentru întâia dată și Palestina. În acelaș an, Organizația Sionistă a apelat la serviciile sale pentru a sta în fruntea unei campanii de informare pe care aceasta se pregătea să o lanseze în Imperiul Otoman. Au luat astfel ființă mai multe gazete sioniste în câteva limbi, care s-au aflat sub supravegherea lui Jabotinski. După mai multe acțiuni de informare și consultare cu factori diverși din rândurile minorităților și statelor europene, a rămas, în cele din urmă deziluzionat.

Întors în Rusia, și-a reluat munca de promovare a folosirii limbii ebraice în toate sferele vieții evreilor. În anul 1911 a creat editura „Turgman” (Traducătorul), în cadrul căreia a publicat traduceri în ebraică din marile creații ale literaturii universale. El însuși a tradus, între altele, din versurile lui Paul Verlaine, din opera lui Edmond Rostand, romanul „Spartacus”, și poemul „Corbul” de Edgar Allan Poe, traducere din anul 1913, care a rămas foarte apreciată până în zilele noastre. În prefața la culegerea sa de traduceri, Jabotinski a subliniat: „Cel ce a tradus versurile adunate în culegerea de față, nu e poet, dar după părerea sa, noua noastră limbă poetică este ebraica sefarzilor; și chiar dacă rimele acestea, ale sale, au o mică valoare, această opinie a sa va învinge.”

În anul 1909 Jacobus Cohen, unul din conducătorii Comitetului Executiv Sionist, a publicat o carte în care a cerut Turciei crearea unei autonomii evreiești în Palestina. Jabotinski a considerat ca o declarație atât de pripită și extremistă nu va face decât să torpileze eforturile de convingere ale sioniștilor pe lângă liderii turci. Pe deasupra a văzut în acest text un exemplu de lipsă necugetată de pregătire și disciplină în modul de acțiune, ceea ce l-a făcut să-și dea demisia din funcția sa legată de raporturile cu Imperiul Otoman.

„Am primit cartea si m-am speriat.... Jacobus a cerut cu naivitate autonomie și autoguvernare evreiască... ba chiar și o armată evreiască... și toate acestea imediat și fără amânare: "sionism revizionist" avant la lettre! a fost o ironie a soartei faptul ca eu și nu altcineva, m-am speriat de aceste idei”

Povestea vieții mele, pag. 80-81

Jabotinski a început în acea perioadă să perceapă marea discrepanță dintre viziunea sa și politica conducătorilor Organizației Sioniste.

„Tânărului cititor nu i va veni să creadă,când îi voi spune că „am fost silit” să mă lupt pentru idee, nu împotriva asimilaționiștilor, ci contra sioniștilor de seama mea”

(Povestea vieții mele, pag. 85)

La al 11-lea Congres sionist, la 11 august 1913 s-a întrezărit, însă, o nouă speranță. S-a decis întemeierea unei Universități ebraice la Ierusalim, pentru moment, cu două facultăți. Jabotinski nădăjduia că aceasta va fi urmată de înființarea încă unor instituții de învățământ în ebraică în Diaspora. El a fost numit în comisia însărcinată cu fondarea Universității și a pornit la drum în acest scop, pentru a strânge donații și a lega relații cu diverși oameni de știință evrei interesați. El dorea foarte mult ca proiectul universității să fie extins la un număr mai mare de facultăți, care să poată atrage numeroși tineri evrei din lume. Dar înflăcărarea sa a trebuit curând să se potolească, deoarece proiectul inițial al universității a fost schimbat sub influența Dr. Haim Weizmann care dorea să obțină o mare donație din partea baronului Rothschild în scopul creării unui institut de cercetare științifică. Jabotinski a încercat să se împotrivească, dar între timp, în 1914 a izbucnit Războiul mondial

Înființarea regimentelor evreieștiModificare

 
Ze'ev Jabotinsky, în uniforma de voluntar al "Legiunii ebraice" din cadrul armatei britanice în timpul Primului Război Mondial
 
Decoraţiile militare ale lui Jabotinski, aflate la Institutul Jabotinski din Tel Aviv

După izbucnirea conflagrației, Jabotinski a fost trimis, la propunerea sa, ca trimis special al cotidianului liberal moscovit „Russkaia Viedomost” în Europa apuseană, cu sediul la Paris, oraș pe care îl cunoștea prea bine din vizite îndelungi precedente. De îndată cu intrarea în război a Imperiului Otoman, el părăsi poziția neutră. După cum cunoscuse structura șubredă a Imperiului din vremea șederii la Constantinopol, era convins că destrămarea acestuia e numai o chestiune de timp și era de prevăzut că popoarele de sub autoritatea lui vor beneficia în curând de independență. Jabotinski era de părere că aspirațiile acestor popoare vor fi ascultate de puterile Antantei cu condiția participării lor la efortul de război. El credea că aspiratiile naționale ale evreilor în Palestina nu vor fi îndeplinite dacă ei se vor mulțumi doar cu participarea dispersată la armatele țărilor combatante (o parte din ei luptau,de fapt, și de partea adversă, în cadrul armatelor germană, austro-ungară și bulgară), ci doar dacă se vor înrola de partea Antantei și într-o formație militară regulată aparte.

Jabotinski a trecut prin nordul Africii în Egipt, ajungand în tabăra Gabari din Alexandria, unde ajunseseră refugiați evrei izgoniți de autoritățile otomane din Palestina. El s-a angajat aici în organizarea taberei și l-a întâlnit pe Yosef Trumpeldor, militant sionist cunoscut și fost veteran al armatei ruse. El prezentă lui Trumpeldor și absolvenților gimnaziului ebraic „Herzliya” din Tel Aviv, aflați printre refugiați, planurile sale de înființare a unei unități militare evreiești. După numeroase demersuri pe lângă autoritățile militare britanice din Egipt, ele au acceptat constituirea unui regiment evreiesc numit „Regimentul Sion al conducătorilor de catâri” (Zion Mule Corps) în cadrul armatei Maiestății Sale. Acest regiment, alcătuit din câteva sute de soldați, avea drept misiune aprovizionarea combatanților britanici din prima linie în Bătălia de la Galipoli.

Trumpeldor a fost însărcinat cu comanda regimentului. Jabotinski, însă, nu s-a mulțumit cu aceasta, deoarece el aspira spre înființarea unei unități evreiești de soldați combatanți. El s-a intors în Italia, încercând să convingă pe oamenii politici italieni să sprijine ppropunerile sale,dar aceștia s-au abținut de a adopta o opinie fățișă. văzând aceasta, el a obținut o audiență la ministrul de externe al Franței, dar fără vreun rezultat. Singura speranță a rămas, din nou, Regatul Unit, care putea avea interese comune cu obiectivele sioniste. În 1917 el a sosit la Londra, dar Comitetul executiv sionist a opus veto inițiativei sale de creare a unei forțe militare evreiești, temându-se de represalii contra evreilor din Imperiul Otoman, inclusiv Palestina și a cetățenilor evrei din țările Puterilor Centrale. În ciuda boicotului din partea forurilor conducatoare sioniste, Jabotinski s-a întâlnit cu primul ministru britanic Lloyd George și a expus în fața acestuia avantajele propunerilor sale.

În 1917 Jabotinski a publicat cartea Turcia și războiul, în care examina situația Imperiului Otoman și critica strategia britanică în războiul contra acestuia. Cum cabinetul de război britanic părea să accepte ideea unei Legiuni evreiești de comabatanți, Jabotinski, împreună cu o Trumpeldor și încă 120 veterani ai Mule Corps, care se dizolvase, s-au înrolat în plutonul 16, din batalionul 20 al regimentului britanic "London", urmărind să creeze un nucleu al viitoarei Legiuni evreiești. Și într-adevăr, în cele din urmă, ei au fost cooptați într-un regiment nou înființat, nr.38 de Pușcași ai Regelui (Royal Fusiliers). Jabotinski însuși a urmat un curs de sergenți și a ajuns să fie promovat la rangul de locotenent înainte de a fi trimis în august 1917 pe frontul din Palestina. }n 1917 guvernul britanic a acceptat formarea in total a trei regimente evreiesti, care vor fi cunoscute ca Legiunea evreiască (Jewish Legion). Ele au luat parte la luptele din Palestina din anul 1918. De pe paginile jurnalului în limba idiș Unzer Tribune, pe care l-a creat în scop de propagandă, el a chemat pe evreii buni de arme, să se înroleze în Legiunea evreiască.

În așezările evreiești din Palestina, parțial ocupată de britanici, inclusiv la Ierusalim, Jabotinski a rostit cuvântări înflăcărate în favoarea înrolării în armata britanică. A fost un timp ofițer de legătură pe lângă comandamentul generalului Edmund Allenby la Sarafand (Tzrifin), iar când regimentul evreiesc a primit ordinul de a intra în luptă, a demisionat și i s-a alăturat. Jabotinski a luat parte la atacul asupra podului Umm al Shart, și la cucerirea acestuia din mâinile turcilor. Apoi a luat comanda primului batalion. care a apărat trecerea peste Iordan pâna la sosirea forțelor australiene.

În anul 1919 el a trimis o scrisoare ministrului de război britanic, reamintindu-i promisiunea de a da unității militare evreiești un nume și un simbol evreiesc. Cu aprobarea autorităților britanice, rămășițele celor trei regimente de evrei au fost unite intr-unul singur denumit Rishon Bihudá (Primul în Iudeea), având drept simbol Menora, candelabrul evreiesc cu șapte brațe. În continuare Jabotinski a îndeplinit funcția de ofițer la Statul major general britanic la Ierusalim. Văzând că politica comandamentului britanic nu ținea seama de aspirațiile și doleanțele voluntarilor evrei, Jabotinski a trimis scrisori de protest generalului Allenby și guvernului britanic, deși ca ofițer inferior, acest lucru nu era considerat cuviincios. Pe deasupra s-a declarat solidar cu nemulțumirea a 54 soldați evrei care nu fuseseră implicați,cum doriseră, în lupta efectivă pentru eliberarea Palestinei de sub ocupația otomană și din cauza protestelor lor, fusesera acuzați de răzvrătire. Drept consecință și Jabotinski însuși a atras asupra sa măsuri de pedeapsă, fiind convocat la El Kantara pentru a fi eliberat din armata britanică. În fața protestelor sale adresate Ministerului de externe britanic, i s-a promis acordarea Ordinului Imperiului Britanic, dar Jabotinski l-a refuzat, continuând să protesteze.

Se apreciază ca în ciuda precedentelor de organizare în formațiuni de auto-apărare ale evreilor din Europa de est și a înființării de astfel de organizații de către evreii din Palestina - Bar Giora, Hashomer, Haganá, crearea de unități militare regulate evreiești în cadrul Armatei britanice, a adăugat o nouă dimensiune afirmării evreilor ca luptători pentru apărarea intereselor lor naționale și pentru apărarea așezărilor lor în Palestina.

Auto-apărarea evreiască (Koah maghen) la IerusalimModificare

 
Zeev Jabotinski în închisoarea din Acra

Palestina a ieșit din războiul mondial, aflându-se sub regim militar britanic. Jabotinski s-a stabilit cu familia la Ierusalim. După ce a fost eliberat din serviciul militar în armata britanică în septembrie 1919, De pe coloanele ziarului „Haaretz” și-a exprimat părerea că administrația militară britanică din Ierusalim a adoptat o politică ostilă față de sioniști și față de evrei, încurajând acțiuni violente ale arabilor împotriva evreilor.

La începutul anului 1920 el a avertizat că în preajma sărbătorii musulmane Nabi Musa erau de așteptat acte violente din partea arabilor. Când a văzut că avertismentele sale sunt deșarte, el a început, împreună cu Pinhas Rutenberg, să se ocupe în mod deschis cu antrenamentul militar a 600 tineri evrei, între care locuitori ai Ierusalimului și veterani ai „Legiunii evreiești”. Jabotinski a propus guvernământului militar britanic să recruteze evrei în poliție.

De sărbătoarea Nabi Musa și de Paștele evreiesc (Pesah),în aprilie 1920 au izbucnit tulburări antievreiești la Ierusalim. Jabotinski și organizația lui de auto-apărare a încercat să-i apere pe evreii din Orașul Vechiîmpotriva atacatorilor. La cererea conducerii arabe locale, britanicii au descins în birourile și locuințele conducerii sioniste, inclusiv ale lui Jabotinski și Haim Weizmann, în căutare de arme. La Jabotinski au găsit 3 puști,2 revolvere și 250 gloanțe. Jabotinski și încă 19 persoane au fost arestate sub acuzații false de jaf, încălcarea ordinii publice și viol. Autoritățile au înființat o comisie de anchetă, care a aruncat răspunderea asupra Comisiei Sioniste pentru „acte provocatoare” față de arabi. Jabotinski a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru posedare ilegală de arme. Tribunalul l-a acuzat de „bolșevism”, ideologie, care ar fi „pătruns în inima mișcării sioniste”. În închisoarea din Acra el a tradus în ebraică texte din Divina Comedie de Dante.

În urma protestului public general al populației evreiești în Palestina și în lume, care îl considera un fel de „Garibaldi evreu”, procesul a fost revizuit , iar pedeapsa le-a fost comutată la jumatate de an închisoare. Între timp administrația militară britanică a fost înlocuită de guvernul mandatar, conform mandatului primit de Marea Britanie din partea Ligii Națiunilor. Jabotinski a continuat din închisoare lupta sa politică și judiciară și avea de gând să facă apel la Consiliul militar suprem de la Londra. Primul Înalt Comisar britanic al Palestinei, Sir Herbert Samuel a preferat să pună capăt afacerii, și i-a amnestiat atât pe atacatorii arabi cât și pe Jabotinski și pe apărătorii evrei. Jabotinski nu a renunțat însă la lupta pentru deplina sa achitare, și a plecat în septembrie 1921 la Londra pentru a pleda cauza sa în fața Consiliului Militar suprem. În ciuda împotrivirii generalului Allenby, Consiliul a anulat sentința contra sa, și l-a achitat cu totul atat pe el, cât și pe tovarășii săi.

Activitatea în cadrul Organizației Sioniste în anii 1921-1925Modificare

În timpul șederii la Londra și după întoarcerea în Palestina Jabotinski a continuat eforturile de creare a unei forțe militare a evreilor palestineni. După ce a stat în fruntea primele unități temporare de auto-apărare, el nu se vedea împăcat doar cu aceasta și aspira spre crearea unei forțe permanente și oficiale care să apere proiectul sionist si să ocrotească pe civilii evrei din Palestina în fața atacurilor și pogromurilor arabe. Fiind convins că Organizația Sionistă este forumul având influența necesară pentru crearea unei asemenea forțe, Jabotinski a început discuții în aceasta privință cu dr.Haim Weizmann. În anul 1920 Jabotinski a fost ales în Adunarea deputaților a colectivității evreilor din Palestina. În anul următor el a fost ales în consiliul executiv al Organizației Sioniste, cot la cot cu Haim Weizmann și Nahum Sokolov. A fost unul din întemeietorii Fondului evreiesc unit Keren Hayessod (United Jewish Appeal) și a fost directorul secției de propagandă al acestuia. În forurile sioniste Jabotinski a condus împotrivirea față de înființarea unei forțe comune arabo-evreiești propusă de britanici. Pe de altă parte, Organizația Sionistă nu a acceptat poziția sa cu privire la înființarea unei forțe militare evreiești oficiale, ea susținând mai degrabă idea unei forțe evreiești subterane care să slujească numai la apărarea așezărilor evreiești. Argumentele împotriva propunerilor lui Jabotinski se bazau atât pe o concepție pacifistă și pe dorința de a promova prietenia cu arabii, cât și pe necesitatea de a recruta toată energia populației evreiești din Palestina la efortul de construcție și muncă, considerat prioritar față de "lipsa de productivitate" a unor soldați. În cele din urmă, în calitatea de director la Fondul Evreiesc Unificat „Keren Hayesod”, Jabotinski a plecat în Statele Unite pentru a strânge donații în sprijinul proiectului sionist.

Din cauza implicării sale în trecut în crearea Regimentelor evreiești (Gdudim ivriyim) din Palestina s-a lovit însă de multă ostilitate, mai ales dupa acordul său cu naționaliștii ucraineni. La al 12-lea Congres sionist întrunit la 1- 14 septembrie1921 la Karlovy Vary în Cehoslovacia, unii oponenți au pretins ca poziția sa de susținere a Antantei în timpul Războiului mondial l-a făcut aliat cu guvernul antisemit al Rusiei țariste. La această acuzație, el a replicat, parafrazându-l pe Giuseppe Mazzini

„Mă străduiesc pentru Țara Israelului, și o voi face chiar dacă va trebui să mă aliez și cu dracul”

[5] În zilele congresului, Maxim Slavinski, șeful delegației diplomatice a guvernului ucrainean în exil condus de Simon Petliura, lider considerat răspunzător de numeroase măceluri organizate de partizanii săi împotriva evreilor în Ucraina, is-a adresat lui Jabotinski si i-a relatat că forțe militare ucrainene aflate în Polonia intenționează să revină în Ucraina și cu sprijinul Occidentului, să o elibereze de sub regimul comunist sovietic. Jabotinski a căzut la înțelegere cu Slavinski privind promovarea cu sprijin evreiesc și ucrainean a inființării unei miliții evreiești anexate la armata naționalistă ucraineană. Această miliție urma să asigure securitatea evreilor in Ucraina, dar, fără să participe la lupta antibolșevică. Acest acord privat nu a avut, până la urmă, nici o consecință, deoarece inițiativa ucraineană din Polonia nu a obținut sprijinul scontat în lume, și nici guvernul ucrainean în exil nu l-a confirmat.

Consimțământul lui Jabotinski de a negocia cu guvernul în exil al lui Petliura a provocat un val de consternare în rândul multor sioniști și a contribuit la scindarea mișcării sioniste.[6]. Mai ales cercurile sioniste socialiste au reacționat cu vehemență la faptul că Jabotinski își ia prerogativa de a semna acorduri cu organizații străine și se implică în decizii politico-militare de acest gen. Jabotinski a replicat din Statele Unite, afirmând că s-a decis că filiale ale mișcării sioniste din Diaspora au mandatul de a acționa în probleme politice, după cum înțeleg de cuviință, și că acordul cu naționaliștii ucraineni urma să fie supus dezbaterii de către sioniștii din Rusia și Ucraina. O conferință a Organizației sioniștilor din Rusia și Ucraina a examinat subiectul și a ajuns la concluzia că acțiunile lui Jabotinski au avut un caracter neutral și că din partea ei, discuția afacerii poate fi considerată epuizată. Rivalii din rândurile sioniștilor socialiști nu au încetat disputa și au sustinut ca din pricina lui Jabotinski și a inițiativei sale, evreii au început să fie prigoniți de Rusia Sovietică și trimiși în Siberia.

De fapt, regimul sovietic scosese încă dinainte pe sioniști în afara legii și se putea pretinde că persecuțiile comuniste erau legate și de alianța sionismului cu Regatul Unit. Sioniștii socialiști au insistat ca afacerea să fie anchetată, dar încă înaintea creării unei comisii de anchetă, Jabotinski și-a dat demisia din Executiva Sionistă.

Sciziunea:Sionismul revizionistModificare

Scandalul în jurul negocierii cu delegații ucraineni nu a fost principala cauză a acestei decizii a lui Jabotinski. În 1921, examinând politica Înaltului Comisar britanic Sir Herbert Samuel, Jabotinski a ajuns la concluzia că aceasta aduce pagube mari obiectivelor sioniste, și nu este diferită de cea administrației militare a lui Allenby. Regimul britanic în Palestina nu a luat față de partea arabă niciun fel de măsuri pentru a preveni tulburări antievreiești, din contră, au izbucnit altele noi. Și de data aceasta, ca să-i potolească pe arabi, regimul a găsit de cuviință să oprească imigrația evreilor. Comisia de anchetă Haycraft , convocată de administrația mandatară, a aruncat răspunderea și vina asupra părții evreiești. După ce a citit în S.U.A. raportul comisiei Haycraft, Jabotinski a scris la 24 noiembrie1921 o scrisoare în care cerea pe un ton ferm aplicarea hotararii ultimului congres sionist în legătură cu trimiterea unei delegații la Înaltul Comisar pentru Palestina pentru ca acesta să anunțe schimbarea politicii actuale care lezeaza proiectul sionist. Întors în Palestina, Jabotinski și-a vizitat mama, care era bolnavă, s-a întâlnit în privat cu Samuel și a luat parte la mai multe ședinte ale conducerii sioniste din Ierusalim. În noiembrie 1921 a plecat la Londra și și-a expus obiecțiunile în fața conducerii sioniste de acolo. După opinia sa, linia politică sionistă, neconsecventă și slabă, era cea care dădea apă la moară sensului negativ luat de administrația britanică în Palestina. A cerut examinarea propunerilor britanie cu privire la Consiliul legislativ și legile constituționale ale Palestinei.

El și-a exprimat temerile că formularea actului constituțional și componența Consiliului legislativ al Palestinei vor fi influențate de politica pro-arabă adoptată de britanici. Conducerea sionistă i-a explicat că ea nu se poate împotrivi propunerilor britanice La 3 iunie 1922 britanicii au prezentat conducerii sioniste așa numita Carte Albă a lui Churchill, cunoscută și ca Prima Carte Albă cu privire la Palestina și i-au cerut să o aprobe până la data de 18 iunie. Jabotinski a părăsit Londra în grabă și a apucat să ajungă în Palestina cu o zi înainte de termenul impus de britanici. Weizmann i-a comunicat că nicio încercare de a convinge pe britanici să schimbe ceva era inutilă și că respingerea Cărții Albe putea duce la o catastrofă. Weizmann a votat pentru acceptarea Cărții, iar Jabotinski -contra. În cele din urmă, Cartea Albă a fost acceptată de către conducerea sionistă, iar conținutul ei a fost publicat la 1 iulie 1922. Ea prevedea limitarea imigrării evreilor in Palestina potrivit cu capacitatea economică a țării de a-i absorbi, de asemenea Transiordania era scoasă din domeniul Palestinei sub mandatul britanic prevăzut de Declarația Balfour. Jabotinski era foarte nemulțumit de lipsa de hotărâre a conducerii sioniste în ce privește limitele activității ei. El a cerut ca Comitetul Executiv să reprezinte iarăși, așa cum se cuvenea, mișcarea sionistă, și să formuleze în mod răspicat și oficial obiectivele și politica acesteia în fața Guvernului regal britanic. El cerea să se pretindă schimbarea politicii britanice în Palestina care era în ochii săi dăunătoare. Jabotinski, privit ca un enfant terrible, își văzu respinse propunerile. În acel moment își prezentă demisia.


În 1923, în urma diferențelor de opinie dintre el și președintele Organizatiei Sioniste, Haim Weizmann, Jabotinski a părăsit curentul mainstream al mișcării sioniste și a înființat Alianța Sioniștilor revizioniști și mișcarea ei de tineret, Liga Yossef Trumpeldor, cunoscută prin numele ei prescurtat „Betar”.

Noul partid creat de Jabotinski cerea mișcării sioniste să recunoască drept obiectiv stabilirea unui stat evreiesc pe ambele maluri ale Iordanului. Ideologia sa contrasta cu cea a sioniștilor social democrați , concentrându-și politica economică și socială pe idealurile clasei mijlocii europene. Idealul său pentru statul evreiesc viitor îl reprezenta un stat-națiune bazat într-o anumită masură pe modelul britanic. Jabotinski și-a creat o bază de suport mai ales in Polonia, reînviată după primul razboi mondial și unde se afla cea mai mare concentrare de populație evreiască. Eforturile sale urmăreau mai ales obținerea sprijinului britanic in asistarea dezvoltării Ishuvului, adică a colectivității evreiești din Palestina. O altă țară cu o minoritate evreiască însemnată unde a recrutat un sprijin intens a fost Letonia,care îșî dobândise autodeterminarea în urma războiului mondial. Cuvântările înflăcărate în limba rusă ale lui Jabotinski au făcut acolo o deosebită impresie asupra evreilor letoni,în majoritatea lor rusofoni. Jabotinski era în același timp un naționalist și un liberal democrat. În ciuda atașamentului său la naționalism, nu a adoptat noțiunea de supremație a autorității de stat și a impunerii ei față de libertatea individuală. El obișnuia să spună: Fiecare persoană e rege. El a apărat noțiunea de presă liberă și a crezut de cuviință ca noul stat evreiesc sa protejeze drepturile și interesele minorităților. Posesor al unei viziuni economice liberale, a sprijinit ideea unei pieți libere cu minimă intervenție guvernamentală, dar credea că este de datoria statului să asigure „nevoile elementare" ale persoanei medii...:hrană, acoperiș, îmbrăcăminte, oportunitatea de a da educație copiilor și ajutorul medical în caz de boală.

Activitatea literară de după primul război mondialModificare

După 1923 Jabotinski a fost redactorul șef al săptămânalului evreiesc in limba rusă Rassvet (Zori), publicat la început la Berlin, apoi la Paris. În afara activitatii sale de ziarist, el a publicat si romane, sub vechiul său pseudonim „Altalena”. Romanul său „Samson Nazorei” (Samson Naziritul) (1927) a cărui acțiune se desfășoară în vremurile biblice, a fost urmat mai târziu de „Cei cinci” (Piatero) scris în 1935 și publicat în 1936, și care ar putea fi numit pe drept marele roman al Odessei... el conținând descrieri poetice ale Odesei din începuturile timpurii ale secolului al XX-lea, cu portrete gravate de nostalgie ale ulițelor și aromelor, ale personajelor și pasiunilor sale" (Charles King) Deși la vremea respectivă nu s-au bucurat de un mare ecou, aceasta fiind și perioada căderii spațiului rus și ucrainean sub dominația regimului comunist, calitățile literare ale scrierilor lui Jabotinski in limba rusă au beneficiat de o reînnoită apreciere după căderea comunismului. După retipărirea lor în Rusia și Ucraina, ele au început să fie traduse prima dată și în engleză (2005) și alte limbi străine.

Activitatea în cadrul Organizației Sioniste în anii 1921-1925Modificare

A lucrat ca traducător și scriitor, fiind fondatorul sionismului revizionist (în 1925, la Berlin). Era adeptul emigrării în masă a evreilor în Palestina și al creării rapide a unui stat evreiesc (israelian) pe întreg teritoriul Palestinei istorice, în acest scop promovând ideea alcătuirii unor detașamente evreiești paramilitare.

Noua Organizație Sionistă a luat ființă în 1935, prin desprinderea lui Jabotinski din Organizația Sionistă Mondială, nemulțumit de îndepărtarea acesteia din urmă de idealul lui Theodor Herzl. Prin intermediul acestui nou organism, au emigrat spre Palestina foarte mulți evrei din Europa de Est (legal și ilegal).

Decesul și înhumareaModificare

În preajma celui de al doilea război mondial, Jabotinski a căutat să convingă guvernul român să intervină pe lângă Marea Britanie pentru reducerea îngrădirilor severe impuse evreilor în ce privește stabilirea în Palestina În timpul primilor ani ai celui de-al Doilea Război Mondial Jabotinski a plecat în Statele Unite cu o delegație a Organizației Sioniste Revizioniste în scop de relații publice în favoarea înființării unei armate evreiești.

Jabotinski a murit de infarct miocardic în vara anului 1940, la data ebraică de 29 Tamuz (4 august 1940) în timpul unei vizite într-o tabără a tineretului Betar în regiunea New York. Doar el știa ca era în ultima vreme suferind de inimă. Moartea lui subită i-a surprins atât pe partizanii cât și pe adversarii săi. Gazeta „Hegge” a publicat anunțul morții sale în termenii următori: S-a oprit inima năvalnică a lui Zeev Jabotinski, furtunoasă și năvalnică în opinia publică evreiască din ultimii 14 ani, furtunoasă, năvalnică și emoționantă". După relatarea ziarului ebraic „Davar” din Tel Aviv din 8 august 1940, poliția orașului New York a raportat despre „cortegiul funerar cel mai mare văzut în oraș”. Jabotinski a fost înhumat în Cimitirul evreiesc New Montefiore din Long Island. Ultima sa dorință, formulată în scris în noiembrie 1935 prevedea ca rămășițele sale pământești sa fie transportate în Țara Israel numai prin hotărârea viitorului guvern evreiesc. În primii ani de existență a Statului Israel, guvernul lui David Ben Gurion nu consimțit să o îndeplinească. După cum s-a exprimat Ben Gurion, Israelul „nu are nevoie de oseminte.” Abia la 15 martie 1964 a permis noul prim ministru, Levi Eshkol, transferarea osemintelor lui Jabotinski și ale soției sale, Yoanna, în Israel. Sicriul lui Jabotinski a fost expus în piața Hebert Samuel din Tel Aviv și un lung rând de oameni veniți să-i dea omagiul, s-a înșirat de la Piața Moshavot și până la Piața Herbert Samuel. Jabotinski a fost in cele din urmă îngropat în parcela rezervată familiei sale în Panteonul național de pe Muntele Herzl din Ierusalim, alături de soția și fiul său, nu departe de mormântul fondatorului sionismului politic, Theodor Herzl. În fiecare an de ziua aniversarii morții lui Jabotinski, are loc pe Muntele Herzl o ceremonie oficială de comemorare.

Fiul său, Ari Jabotinski (1910-1969) a fost deputat în parlamentul israelian Knesset din partea Mișcării Herut.

Subiecte de controversăModificare

Zeev Jabotinsky a fost un admirator al Italiei lui Garibaldi și Mazzini, și deși a fost acuzat de adversarii săi de admirație pentru Mussolini, spre deosebire de intelectuali și lideri din statele democratice europene sau de lideri sioniști ca Haim Weizmann, nu l-a întâlnit niciodată pe Mussolini. El a ajuns la un acord cu Roma lui Mussolini, așa încât în 1934 guvernul fascist italian, în pofida orientării sale proarabe [7], a permis aripii de tineret a organizației lui să deschidă între anii 1934-1938 o școală navală pentru evreii palestinieni la Civitavechia.[8][9][10] A fost cel dintâi conducător al organizației de tineret a acestui curent al sionismului revizionist, numită Betar (Brit Yosef Trumpeldor - Uniunea Yosef Trumpeldor), comandantul Organizației Militare Naționale evreiești (Irgun Tzvaí Leumí) din Palestina mandatară, cunoscută sub numele prescurtat Etzel sau Irgun, și președintele Noii Organizații Sioniste, fracțiunea revizionistă scindată din Organizația Sionistă. A murit în exil în S.U.A. În urma acuzării în 1933 a doi membri ai sionismului revizionist de participare (nedovedită) la asasinarea liderului laburist Haim Arlosoroff, această mișcare a fost înfierată de către oponenții ei ca fiind „fascistă” în ideologie și metode politice.[11] Acuzele au devenit încă și mai vocale atunci când înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Jabotinsky a căutat în scopul salvării evreilor europeni acorduri cu guverne și mișcări europene fasciste sau naționaliste atât din occidentul (Italia) cât și din răsăritul european (Polonia, Ucraina).[11] După moartea sa, atacurile teroriste ale organizațiilor paramilitare ale sionismului revizionist contra administrației coloniale britanice sau contra populației autohtone palestiniene (printre care se remarcă masacrarea sătenilor palestinieni din Deir Yassin, fapt care, alături de efortul panarab de cucerire a Palestinei in anii 1948-1948, a contribuit la antrenarea exodului palestinienilor de pe teritoriul ancestral) și contra unor înalți funcționari britanici și ai O.N.U. (au asasinat pe lordul Moyne și pe trimisul special al O.N.U.în Orientul Mijlociu, contele Folke Bernadotte), acțiuni violente care, în toiul ostilităților arabo-evreiești s-au soldat cu sute de victime, n-au făcut decât să întărească imaginea de extremiști ai membrilor acestor miliții de dreapta, fapt care a dus la declararea lor drept organizații ilegale de către tânărul guvern israelian al vremii.[11] Acțiunile menționate mai sus nu aveau, însă, legătură cu vreo ideologie fascistă, și Jabotinski însuși, (care era de altfel, deja decedat în anul 1940) ca democrat convins, a fost cu totul opus unei asemenea ideologii.[12][13][14]

CitateModificare

  • 1923
    „Niciodată nu vom încerca să îndepărtăm pe cineva din locuitorii țării noastre”
  • 9/11/1933 (scrisoare către Israel Rozov, unul din colaboratorii săi în conducerea Betar)
„Nu îmi pot imagina nici un fel de muncă în afara celei colegiale; și dacă mâine voi primi cu un vot mai puțin decât tovarășii mei,fără nici un sentiment de ofensă mă voi alătura lui ca aghiotant... Doar n-ai să crezi, că acum, la bătrânețe, am să mă dezic de toate principiile cu care noi am crescut, și am să mă las ahtiat după titlul de conducător, pe care îl disprețuiesc până la greață””

.

  • despre importanța ceremoniilor -
  • 1938 - Tineretul (evreu n.n.) palestinian, și mai ales școlarii fac impresia dezolantă de necioplire și mitocănie: el a abolit din viața sa noțiunea de „ceremonie” - trebuie să o renaștem. Căci a fi ceremonios este însușirea care distinge pe sălbatic de civilizat. Deprindeți-i pe membrii Betar cu partea ceremonioasă a vieții cotidiene - învățați-i să îmbrace cu fast funcțiile cele mai triviale ale vieții - sa pășească cu fast, să vorbească și să mănânce cu fast.
  • „Democrația înseamnă libertate. Și o stăpânire sprijinită de majoritate poate să nege libertatea, și acolo unde nu libertatea individului nu este garantată, nu există democrație. Aceste contradicții trebuie împiedicate, ... pentru a ajunge la un asemenea regim în care minoritatea să nu fie lipsită de apărare. Scopul democrației este să asigurea minorității o influență asupra conducerii treburilor statului.La urma urmei minoritatea nu e compusă din altceva decât din indivizi creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu””
  • „Identificarea esenței democrației și a libertătii cu dominația majorității este o stupiditate”
  • „Testul democrației nu stă în formularea paragrafelor legii: în Franța femeile nu au drept de vot, în Marea Britanie există Camera Lorzilor a căror calitate de membri se transmite prin moștenire, iar în Statele Unite puterea executivă e predată în mâinile unui singur om. Însă, nu acestea sunt esența. Tot ce trebuie de testat sunt două puncte decisive: primul, dacă în statul respectiv, individul este considerat suveran, libertatea lui e considerată legislația optimă, iar dreptul statului de a limita libertatea e rezervat doar în caz de necesitate absolută, ori, statul își conferă prerogativa de a ghida orice aspect din viața și activitatea individului; al doilea:dacă în acest stat se păstrează libertatea oricărui om care critică public regimul, ori acest drept este interzis. Aceste două criterii sunt suficiente pentru a distinge între democrație si inversul ei”
  • „În statul evreiesc va fi nevoie să se ajungă la o forma de regim în care minoritatea să nu fie lipsită de apărare”
  • „ Dacă am avea în țară o majoritate evreiască, va trebui, înainte de toate, să creăm o situație de egalitate totală, absolută și desăvârșită în drepturi,fără nici o deosebire pentru evreu, ori arab, ori armean ori german-nici o deosebire în fața legii-toate drumurile să fie deschise în fața lui”

Cărți publicateModificare

  • Turcia și Războiul (Londra, T.F. Unwin, Ltd., 1917)
  • O ediție de buzunar a câtorva povestiri reacționare (Paris, 1925)
  • Samson, nazarineanul (Londra, M. Secker, 1930)
  • Bătălia pentru Ierusalim. Vladimir Jabotinski, John Henry Patterson, Josiah Wedgwood IV, Pierre Van Paassen explică de ce o armată evreiască este indispensabilă pentru supraviețuirea națiunii evreiești și conservarea civilizației mondiale (American Friends of a Jewish Palestine, New York, The Friends, 1941)
  • Istoria Legiunii Evreiești (New York, B. Ackerman, 1945)
  • Războiul și evreii (New York, The Dial Press, 1942)
  • Cei cinci - o nuvelă despre viața evreilor din Odessa începutului de secol (traducere, 2005)

BibliografieModificare

  • Lenni Brenner - Sionismul în anii dictaturii (Lawrence Hill & Co; Rev Ed edition, 1983)
  • Shmuel Katz - Lupul singuratic: o biografie a lui Vladimir (Ze'ev) Jabotinsky (New York, Barricade Books, 1996)
  • Joseph B Schechtman - Povestea lui Vladimir Jabotinsky (New York, T. Yoseloff, 1956-1961)
  • Yaacov Shavit - Jabotinsky și Mișcarea Revizionistă, 1925-1948 (Londra, Totawa, N.J.:F. Cass, 1988)


Legături externeModificare

  • Zeev Jabotinski - Ktavim:Umá vehevrá (Scrieri:Națiune și societate), Ierusalim 1958

citat în Arie Naor „Hamitvè hahukati shel Zeev Zhabotinski lamediná hayehudit beEretz Israel”

NoteModificare

  1. ^ a b Russian writers 1800-1917[*], p. 250  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ „Zeev Jabotinski”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ Ze'ev Jabotinsky, SNAC, accesat în  
  4. ^ „Zeev Jabotinski”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ Lemáan memshalá kolelet - (Pentru un guvern de largă coaliție) - Neumim (Discursuri) vol.1 , 1921 p.228
  6. ^ Shlomo Avineri în ziarul Haaretz „Propunerea penibilă a lui Jabotinski”
  7. ^ M.Fiore 2010 p. 87-109
  8. ^ S-a susținut că Jabotinsky l-ar fi admirat pe Benito Mussolini și că vorbea favorabil de politicile Italiei fasciste, iar mișcarea lui a căutat să obțină sprijin de la Roma. Aripa de tineret a organizației lui (Betar sau Brit Trumpeldor, numită astfel după Yosef Trumpeldor, un vestit pionier evreu care a murit apărând în 1920 noua așezare Tel Hai contra unui atac arab), îmbrăcată în cămăși brune, a înființat o școală de antrenament naval în Civitavechia, Italia, în 1934. - "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorică", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748-9, articol "sionism")
  9. ^ "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorică", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748–9, articol "sionism"
  10. ^ despre Scoala navală evreiască la Civitavecchia în Enciclopedia Daat, Gush Etzion - după Yehuda Lapidot 2010
  11. ^ a b c "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorica", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748-9, articol "sionism"
  12. ^ Arie Naor - Conturul constituțional preconizat de Zeev Jabotinski pentru un stat evreiesc în Palestina
  13. ^ Menționarea lui Jabotinski, conducător democrat și patriot în spiritul lui Mazzini, Garibaldi, Paderewski, Jose Marti, Nelson Mandela sau Iuliu Maniu, în lucrarea "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorică", ABC-CLIO 2006 este eronată și se bazează în mare măsură, pe acuzații propagandistice ale adversarilor săi din sionismul social-democrat și mainstream
  14. ^ Jabotinski i-a sfătuit pe cadeții evrei plecați la Civitavecchia să nu se exprime asupra politicii și regimului din Italia, să spună ca "sunt sioniști, că aspirația lor este un stat evreiesc și că ei se împotrivesc luptei de clasă în țara lor și aceasta este toată credința lor" citat în Enciclopedia Daat, Gush Etzion - după Yehuda Lapidot 2010
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Zeev Jabotinski