Aleksandr Pecerski

organizatorul unei evadări în masă din lagărele de concentrare naziste
Aleksandr Pecerski
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Kremenciuk, gubernia Poltava⁠(d), Imperiul Rus[3] Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Rostov-pe-Don, RSFS Rusă, URSS[4] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatSevernoe kladbișce[*][[Severnoe kladbișce (cemetery in Russia)|​]] Modificați la Wikidata
Copiifiică Modificați la Wikidata
Cetățenie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Modificați la Wikidata
Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă[5] Modificați la Wikidata
StudiiRostovski gosudarstvennîi universitet[*][[Rostovski gosudarstvennîi universitet (former Russian university (1915-2006))|​]]  Modificați la Wikidata
Activitate
Ramurainfanterie  Modificați la Wikidata
Gradulcăpitan  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial
Războiul Germano-Sovietic  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiMedalia pentru Merit în Luptă[*]
Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941–1945”[*]
orden Mujestva[*][[orden Mujestva (state award of the Russian Federation)|​]]
Ordinul de Merit al Republicii Polone în grad de cavaler[*]  Modificați la Wikidata

Aleksandr „Sașa” Pecerski (în rusă Алекса́ндр Аро́нович Пече́рский; n. , Kremenciuk, gubernia Poltava⁠(d), Imperiul Rus – d. , Rostov-pe-Don, RSFS Rusă, URSS) a fost unul dintre organizatorii și liderul celei mai reușite revolte și evadări în masă a evreilor dintr-un lagăr de exterminare nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evadarea din lagărul de exterminare Sobibor de la 14 octombrie 1943.

În 1948 Aleksandr Pecerski a fost arestat, împreună cu fratele său, de către autoritățile sovietice în timpul campaniei naționale anticosmopolite împotriva evreilor suspectați de înclinații prooccidentale, dar a fost eliberat mai târziu datorită, în parte, presiunii internaționale.[6] Hărțuirea fostului prizonier de război nu s-a oprit aici. Pecerski a fost împiedicat de guvernul sovietic să depună mărturie în mai multe procese internaționale intentate ofițerilor și gardienilor care au lucrat la Sobibor, inclusiv în procesul împotriva lui Eichmann din Israel.[7] Ultima interdicție de a părăsi țara pentru a depune mărturie a avut loc în 1987, când a fost solicitat să apară ca martor într-un proces desfășurat în Polonia.[7]

Viața anterioară războiului modificare

Pecerski, fiul unui avocat evreu, s-a născut la 22 februarie 1909 în orașul Kremenciuk din gubernia Poltava a Imperiului Rus (în prezent în Ucraina). A avut un frate: Konstantin (n. 1907) și două surori: Faina (n. 1906) și Zinaida (n. 1921). În 1915 familia lui s-a mutat la Rostov-pe-Don unde Aleksandr a lucrat mai târziu ca electrician la o fabrică de reparații de locomotive.[8] În perioada 1931-1933 și-a efectuat stagiul militar obligatoriu. După absolvirea universității cu specializare în muzică și literatură, a devenit contabil și director al unei mici școli pentru muzicienii amatori.[8][9] Începând din 1936 a fost inspector financiar la Institutul Economico-Financiar din Rostov.

Al Doilea Război Mondial modificare

La 22 iunie 1941, ziua în care Germania a invadat Uniunea Sovietică, Pecerski a fost mobilizat în Armata Roșie sovietică cu gradul de sublocotenent și a luat parte la primele lupte.[9] În septembrie 1941 a fost înaintat la gradul de intendent tehnic clasa a II-a, care corespundea gradului de locotenent, și a fost repartizat în Regimentul 596 Artilerie din cadrul Armatei a 19-a.[10] La începutul toamnei anului 1941 l-a salvat pe comandantul său rănit, care se afla în pericolul de a fi capturat de germani, scoțându-l din încercuire. Nu a primit nici o medalie pentru această faptă. Unul din soldații săi i-ar fi spus atunci: „Sașa, dacă ceea ce ai făcut nu te face erou, atunci nu știu cine mai este erou![8] În octombrie 1941, în timpul Bătăliei de la Moscova, unitatea lor a fost înconjurată și capturată de germani în orașul Veazma din regiunea Smolensk.

Capturat, Pecerski s-a îmbolnăvit curând de tifos, dar, după o convalescență de șapte luni, a supraviețuit.[9] În mai 1942 a evadat împreună cu alți patru prizonieri de război, dar toți au fost recapturați în aceeași zi. El a fost trimis apoi într-o tabără de pedeapsă din Borisov, Belarus, și de acolo într-un lagăr pentru prizonieri de război, aflat în pădurea de lângă orașul Minsk. În timpul unui examen medical obligatoriu s-a descoperit că fusese circumcis. Pecerski a fost întrebat de medicul german: „Recunoști că ești evreu?” El a recunoscut, deoarece orice negare se pedepsea cu biciuirea,[9][10] și a fost aruncat într-o pivniță numită „mormântul evreiesc” alături de alți prizonieri de război evrei, unde a stat timp de zece zile într-un întuneric complet, fiind hrănit cu 100 de grame de grâu și o ceașcă de apă din două în două zile.[9]

La 20 august 1942 Pecerski a fost trimis într-un lagăr de muncă administrat de SS în orașul Minsk. Lagărul adăpostea 500 de evrei aduși din ghetoul din Minsk, plus prizonierii de război evrei sovietici; se aflau acolo, de asemenea, între 200 și 300 de deținuți sovietici pe care germanii îi considerau incorigibili: oameni suspectați că i-au contactat pe partizanii sovietici și cei care au fost prinși în mod repetat că lipseau de la muncă. Prizonierii au fost înfometați și lucrau din zori până seara.[9][11]

Pecerski a scris următoarele despre lagărul de muncă de la Minsk:

Lagărul de exterminare Sobibor modificare

La 18 septembrie 1943 Pecerski, alături de 2.000 de evrei din Minsk, printre care aproximativ 100 de prizonieri de război evrei sovietici, au fost urcați într-un tren cu vagoane pentru vite care a sosit în lagărul de exterminare Sobibor la 23 septembrie 1943. Optzeci de prizonieri din tren, inclusiv Pecerski, au fost selectați pentru a lucra în Lager II. Ceilalți 1.920 de evrei au fost duși imediat în camerele de gazare.[12] Pecerski și-a amintit mai târziu gândurile, în timp ce trenul a tras spre Sobibor: „Câte cercuri ale iadului erau în Infernul lui Dante? Se pare că nouă. Prin câte am trecut deja? Am fost înconjurat, capturat, lagărele din Veazma, Smolensk, Borisov, Minsk... Și în sfârșit sunt aici. Ce urmează?”[8] Apariția prizonierilor sovietici a produs o impresie puternică asupra deținuților de la Sobibor: „ochi plini de speranță le urmăreau fiecare mișcare”.[9]

Pecerski a descris astfel prima sa zi la Sobibor:

În cea de-a treia zi a sa la Sobibor, Aleksandr Pecerski a câștigat respectul colegilor de prizonieri, sfidându-l pe Karl Frenzel, un ofițer superior al SS; acest incident a fost rememorat de Leon Feldhendler.

Planul de evadare modificare

Planul lui Pecerski urmărea atât evadarea în masă a deținuților, cât și răzbunarea pe cei vinovați: ajutarea cât mai multor deținuți să evadeze și executarea în acest timp a ofițerilor și gardienilor SS. Scopul său final a fost să se alăture partizanilor și să continue lupta împotriva naziștilor.[9]

La cinci zile după sosirea la Sobibor, Pecerski a fost abordat din nou de Solomon Leitman în numele lui Leon Feldhendler, liderul evreilor polonezi din lagăr.[13] Leitman era unul dintre puținii prizonieri care înțelegeau rusa și a putut discuta astfel cu Pecerski, care nu vorbea nici idiș și nici poloneza. Pecerski a fost invitat să discute cu conducătorii prizonierilor evrei din Polonia, cărora le-a vorbit despre victoria Armatei Roșii în Bătălia de la Stalingrad și despre victoriile partizanilor. Când unul dintre prizonieri l-a întrebat de ce partizanii nu îi salvează din Sobibor, Pecerski a răspuns: „Să ne elibereze pe toți? Partizanii sunt deja foarte ocupați. Nimeni nu ne va face treaba în locul nostru”.[9]

Deținuții evrei care au lucrat în lagărul de exterminare Bełżec au fost trimiși la Sobibor pentru a fi exterminați atunci când Bełżec a fost închis. Dintr-o însemnare găsită în hainele celor uciși, prizonierii de la Sobibor au aflat că cei care au fost uciși proveneau din echipele de lucru din lagărul Bełżec. Mesajul conținut în acea însemnare era următorul: „Am lucrat timp de un an la Belzec. Nu știu unde ne duc acum. Ei spun că în Germania. În vagoanele de marfă sunt mese. Timp de trei zile am primit pâine, conserve și băuturi alcoolice. Dacă toate acestea sunt o minciună, atunci să știți că moartea vă așteaptă și pe voi. Nu aveți încredere în germani. Răzbunați-ne sângele!”[14]

Conducătorii evreilor polonezi aflaseră că lagărele de exterminare Bełżec și Treblinka fuseseră închise și demolate și că toți ceilalți deținuți fuseseră trimiși în camerele de gazare și bănuiau că Sobibor va fi următorul lagăr desființat. Conceperea unui bun plan de evadare era foarte urgentă, iar Pecerski, cu experiența sa militară, era cea mai bună speranță a lor.[13] Evadarea trebuia să aibă loc după ce comandantul adjunct al lagărului Sobibor, Gustav Wagner, pleca în concediu, deoarece prizonierii credeau că el era suficient de inteligent pentru a descoperi planul de evadare.[13][15][16]

Luka modificare

Pecerski s-a întâlnit clandestin cu Feldhendler, sub acoperirea întâlnirii cu Luka, o femeie cu care se presupunea că ar avea o relație sentimentală. Luka este adesea descrisă ca o femeie de 18 ani din „Olanda”, dar evidențele indică faptul că avea 28 de ani și provenea din Germania; numele ei real era Gertrud Poppert–Schönborn. După război, Pecerski a insistat că relația lor era platonică. Soarta ei după evadare nu a fost niciodată cunoscută și ea nu a mai fost văzută niciodată în viață.[17][18] În cursul unui interviu cu Thomas Blatt, Pecerski a spus următoarele lucruri cu privire la Luka: „Deși am cunoscut-o doar două săptămâni, nu o voi uita niciodată. Am informat-o cu privire la plan cu doar câteva minute înainte de evadare. Ea mi-a dat o cămașă și mi-a spus: «este o cămașă norocoasă, îmbrac-o chiar acum», și așa am făcut. Se află acum în muzeu. Am pierdut-o [pe Luka] în învălmășeala revoltei și nu am revăzut-o niciodată.”[6]

Cămașa făcută cadou de Luka mai există încă și a fost descrisă astfel pe 02010-05-03 3 mai 2010 de fiica lui Pecerski:

Revolta modificare

Potrivit planului lui Pecerski, prizonierii urmau să asasineze personalul SS, lăsând astfel gărzile auxiliare fără lideri, să facă rost de arme și să-i elimine pe gardienii rămași. Anumiți deținuți evrei polonezi au primit sarcina de a-i atrage sub un pretext oarecare pe militarii germani din SS în atelierele unde lucrau unde trebuiau să-i ucidă în liniște. Ester Raab, o supraviețuitoare a evadării, și-a reamintit: „Evadarea ar fi trebuit să înceapă la ora 4, fiecare trebuia să-l ucidă pe omul său din SS și pe gardianul de la locul lui de muncă”.[16] Doar un mic grup de deținuți evrei polonezi, considerați a fi de încredere, cunoșteau planul de evadare, deoarece nu aveau încredere în evreii din celelalte țări europene.[15]

La 14 octombrie 1943 planul de evadare al lui Pecerski a fost pus în aplicare. În cursul zilei, câțiva militari germani din SS au fost atrași în ateliere sub diferite pretexte, cum ar fi probarea unor cizme noi sau a unor haine scumpe. Militarii SS au fost apoi înjunghiați mortal cu topoare, sule și dălți de dulgherie recuperate pe ascuns de la evreii gazați, cu unelte ascuțite ale altor meșteșugari sau cu cuțite și topoare fabricate în atelierele lagărului. Sângele scurs pe podea a fost acoperit cu rumeguș.[9] Evadații s-au înarmat cu grenade de mână, o pușcă, un pistol mitralieră și câteva pistoale furate anterior din spațiile ocupate de ofițerii germani,[19] precum și cu armele capturate de la militarii SS uciși. La începutul zilei, Oberscharführer-ul SS Erich Bauer, aflat în partea de sus a listei morții întocmite de Pecerski, a plecat pe neașteptate la Chełm pentru a aduce provizii. Revolta s-a aflat pe punctul de a fi amânată, deoarece deținuții credeau că moartea lui Bauer era necesară pentru succesul evadării. Bauer s-a întors însă mai devreme de la Chełm, a descoperit că Scharführer-ul SS Rudolf Beckmann a fost asasinat și a început să-i împuște pe prizonierii evrei. Sunetele focurilor de armă l-a determinat pe Aleksandr Pecerski să înceapă revolta mai devreme decât era planificat.[15] Pecerski a strigat codul stabilit anterior: „Ura, revolta a început!”[19]

Grupurile dezorganizate de prizonieri au început să fugă în toate direcțiile. Ada Lichtman, supraviețuitoare a evadării, a povestit: „Deodată am auzit focuri de armă... Minele au început să explodeze. Dezordinea și confuzia au pus stăpânire, în timp ce în jurul nostru se auzeau detunături. Ușile atelierului au fost deschise și toată lumea a fugit afară... Am ieșit din atelier. Trupurile celor morți și răniți se aflau peste tot.” Pecerski a reușit să fugă în pădure. La sfârșitul revoltei, s-a constatat că fuseseră uciși 11 militari germani SS și un număr necunoscut[20][21][22][23][24] de paznici ucraineni.[21] Din cei aproximativ 550 de deținuți evrei aflați în lagărul de exterminare de la Sobibor, 130 au ales să nu participe la revoltă și au rămas în lagăr, aproximativ 80 au fost uciși în timpul evadării de focurile de mitralieră trase din turnurile de supraveghere sau de exploziile provocate de călcarea pe minele aflate în perimetrul exterior al lagărului, iar alți 170 au fost capturați de naziști în timpul căutărilor ulterioare. Toți cei care au rămas în lagăr sau au fost prinși după evadare au fost executați. Un număr de 53 de prizonieri evadați de la Sobibor au supraviețuit războiului.[9] La câteva zile după revoltă, șeful SS Heinrich Himmler a ordonat ca lagărul să fie închis și demolat, iar pe locul lui să fie plantați copaci.

Urmări modificare

Imediat după evadare, un grup de 50 de prizonieri l-au urmat în pădure pe Pecerski. După câtva timp, Pecerski i-a informat pe evreii polonezi că el, împreună cu câțiva militari evrei sovietici, urmau să meargă în satul apropiat și să se întoarcă de acolo cu alimente. Militarii sovietici ar fi adunat apoi toți banii (Pecerski a susținut că strângerea banilor este o invenție) și toate armele, cu excepția unei puști, dar nu s-au mai întors niciodată. În 1980 Thomas Blatt l-a întrebat pe Pecerski de ce i-a abandonat pe ceilalți supraviețuitori. Pecerski a răspuns:

Pecerski, împreună cu alți doi evadați, au rătăcit prin păduri până când s-au întâlnit cu Yakov Biskowitz și cu un alt evadat de la Sobibor. Biskowitz a depus mărturie în procesul intentat lui Eichmann cu privire la această întâlnire:

Cei doi soldați evrei ruși pe care Yahov Biskowitz i-a întâlnit mergând alături de Pecerski erau Alexander Șubaiev (care era responsabil pentru executarea Untersturmführer-ului SS Johann Niemann; a fost ulterior ucis în luptele împotriva germanilor) și Arkadi Moișeivici Wajspapier (care era responsabil pentru executarea Oberscharführer-ului SS Siegfried Graetschus și a etnicului german Ivan Klatt; a supraviețuit războiului).[12][26][27] Timp de peste de un an, Pecerski a luptat împreună cu partizanii Grupului lui Yehiel ca expert în demolări și mai târziu cu grupul sovietic de partizani Voroșilov, până când Armata Roșie i-a alungat pe germani din Belarus.[6][11]

Ca prizonier de război evadat, Pecerski a fost repartizat într-un batalion special de pedeapsă, potrivit ordinului nr. 270 al lui Stalin și a fost trimis în linia I, unde a luptat împotriva forțelor germane în unele dintre cele mai dure bătălii ale războiului.[28] Comandantul batalionului lui Pecerski, maiorul Andreev, a fost atât de șocat de descrierea traiului în lagărul de la Sobibor încât i-a permis lui Pecerski să meargă la Moscova și să vorbească cu Comisia de anchetă a crimelor de război săvârșite de agresorii fasciști germani și de complicii lor. Comisia a ascultat relatarea lui Pecerski și a publicat raportul Revolta de la Sobibor pe baza mărturiei sale.[29] Acest raport a fost inclus în Cartea Neagră, una dintre primele colecții de mărturii despre Holocaust, alcătuită de Vasili Grossman și Ilia Ehrenburg.

Pentru actele de vitejie săvârșite în luptele împotriva germanilor în timpul cât a făcut parte din batalionul de pedeapsă, Pecerski a fost promovat la gradul de căpitan și a primit o medalie pentru curaj.[6] El a fost în cele din urmă demobilizat după ce a fost rănit grav la picior. Într-un spital din Moscova a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Olga Kotova.[8][9]

După război modificare

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Pecerski s-a intors la Rostov-pe-Don, unde a locuit înainte de război, și a lucrat ca administrator al unui teatru de operetă. Asasinarea în masă a evreilor în lagărul de exterminare de la Sobibor a făcut parte dintre acuzațiile aduse împotriva liderilor naziști la Procesele de la Nürnberg. Tribunalul Internațional de la Nürnberg a vrut să-l cheme ca martor pe Aleksandr Pecerski, dar guvernul sovietic nu i-a permis să călătorească în Germania pentru a depune mărturie.

 
Placa memorială de pe clădirea unde a locuit Pecerski

În 1948, în timpul persecuției lui Stalin la adresa evreilor, cunoscută sub numele de „campania anticosmopolită”, care-i viza pe cei care dovedeau o falsă loialitate și un fals angajament față de stalinism și Uniunea Sovietică, Pecerski și-a pierdut slujba și a fost arestat pentru scurt timp. A fost eliberat repede din cauza presiunii internaționale.

În ciuda faptului că și-a pierdut slujba din cauza represiunilor, el a fost decorat în 1949 cu medalia „Pentru merit în luptă”.[30] Timp de cinci ani a fost nevoit să vândă haine lucrate manual pe piața locală, pentru că nu și-a putut găsi un loc de muncă.[31]

 
Certificatul de decorare a lui Aleksandr Pecerski, semnat la 10 iunie 1949 de generalul-maior Safonov

Abia după moartea lui Stalin în 1953 Pecerski și-a putut găsi un loc de muncă la fabrica Rostselmaș. Fratele său a murit, totuși, în urma unei come diabetice produse în perioada în care a fost încarcerat.[6] Aleksandr Pecerski a lucrat pentru scurt timp ca director al unui mic cinematograf.

Guvernul sovietic l-a împiedicat pe Pecerski să depună mărturie în procesul lui Eichmann, care a avut loc în Israel, permițându-i doar o scurtă depoziție la Moscova, care a fost verificată de KGB.[7] În 1963 a apărut ca martor în procesul intentat de autoritățile sovietice celor 11 foști gardieni ucraineni de la Sobibor; toți aceștia au fost condamnați și 10 dintre ei au fost executați.[32] Potrivit afirmațiilor făcute de fiica sa într-un interviu, Pecerski a fost împiedicat de guvernul sovietic să depună mărturie în mai multe procese internaționale legate de Sobibor. În ultima parte a vieții i s-a interzis să părăsească țara și să depună mărturie într-un proces organizat în 1987 în Polonia, iar, după opinia fiicei sale, acest refuz „a contribuit la paralizia tatălui meu. Aproape că nu a mai fost capabil să se dea jos din pat și a îmbătrânit instantaneu”.[7]

Aleksandr Pecerski a murit pe 19 ianuarie 1990 și a fost îngropat în cimitirul de nord din Rostov-pe-Don. În anul 2009 fiica, nepoata și cei doi strănepoți ai lui Pecerski încă mai trăiau la Rostov-pe-Don.

Amintirea lui Pecerski modificare

 
Memorialul lui Aleksandr Pecerski din Tel Aviv

Aleksandr Pecerski are o apariție importantă în documentarul olandezo-sovietic Revolt in Sobibor (1989) al regizorului Pavel Kogan. Un documentar premiat despre evadare intitulat Sobibor, 14 Octobre 1943, 16 heures a fost realizat de Claude Lanzmann.

Revolta deținuților a fost reprezentată, de asemenea, în filmul britanic de televiziune Evadare din Sobibor (1987), în care Rutger Hauer a primit un premiu Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (într-un film de televiziune) pentru interpretarea lui Pecerski. Fostul deținut sovietic nu a participat totuși la premiera filmului; văduva lui a a declarat mai târziu că guvernul sovietic i-a refuzat permisiunea de a călători în Statele Unite ale Americii.[8]

În 2007, la 17 ani după moartea lui, a fost amplasată o mică placă memorială pe partea laterală a clădirii din Rostov-pe-Don, unde a locuit. În Boston există un zid memorial cu numele lui gravat pe el.[10] Au fost denumite străzi în onoarea lui la Safed (Israel) și Rostov-pe-Don (Rusia) și, mai recent, a fost ridicat un memorial de piatră la Tel Aviv.[când?]

În 2013 Aleksandr Pecerski a fost decorat post-mortem cu Crucea de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Polone.[33] În ianuarie 2016 el a fost decorat post-mortem cu ordinul rusesc „Pentru curaj” prin decret al președintelui Vladimir Putin.

Note modificare

  1. ^ a b c d Alexander Aronovich Pechersky, Find a Grave, accesat în  
  2. ^ a b c d Alexander Aronovich "Sasha" Pechersky, TracesOfWar 
  3. ^ „Aleksandr Pecerski”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ „Aleksandr Pecerski”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  6. ^ a b c d e f Toivi Blatt interviews Sasha Pechersky about Luka in 1980 Retrieved on 2009-05-08
  7. ^ a b c d e Luka's Shirt and photos of Ella Accesat la 24 mai 2019.
  8. ^ a b c d e f g ru Arguments & Facts Magazine Profile : 10 august 2008 issue Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2009-04-21
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n ru Erenburg, Grossman. Black Book: Uprising in Sobibor Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2009-04-21
  10. ^ a b c Top Secret Magazine profile of Pechersky: Forgotten Hero Retrieved on 2009-04-21
  11. ^ a b ru Jewish Electronic Encyclopedia Retrieved on 2009-04-21
  12. ^ a b c Arad, Yitzhak. Belzec, Sobibor, Treblinka: The Operation Reinhard Death Camps. Indiana University Press. 1987.
  13. ^ a b c d Rashke, Richard. Escape From Sobibor. Houghton Mifflin Company, Boston, 1982
  14. ^ The liquidation of the Camps Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2010-08-28
  15. ^ a b c Blatt, Thomas Toivi. From the Ashes of Sobibor. Northwestern University Press. 1997.
  16. ^ a b US Holocaust Memorial Museum: Interview with Esther Raab Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2009-05-08
  17. ^ Schelvis, Jules. Vernichtungslager Sobibor. Unrast, Hamburg, 2003
  18. ^ „Memorial Book - Victims of the Persecution of Jews under the National Socialist Tyranny in Germany 1933 - 1945”. bundesarchiv.de. Accesat în . 
  19. ^ a b Eichmann Trial: Testimony of Ya'akov Biskowitz Arhivat în , la Wayback Machine. Session 65/3 Retrieved on 2009-05-08
  20. ^ Sobibor Murderers Article Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2010-09-05
  21. ^ a b Yad Vashem: Escape under Fire: The Sobibor Uprising Arhivat în , la Arhiva Web Portugheză Retrieved on 2009-05-08
  22. ^ The Sobibor Death Camp Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2010-09-06
  23. ^ Sobibor survivor: 'I polished SS boots as dying people screamed Retrieved on 2010-09-06
  24. ^ Ukrainians guards took part in extermination Retrieved on 2010-09-06
  25. ^ Eichmann Trial: Testimony of Ya'akov Biskowitz Arhivat în , la Wayback Machine. Session 65/4 Retrieved on 2009-05-08
  26. ^ "В Киеве умер последний участник восстания в концлагере Собибор Аркадий Вайспапир" ("Arkadiy Waispapier died in Kiev 11 Jan 2018") http://gordonua.com/news/society/v-kieve-umer-posledniy-uchastnik-vosstaniya-v-konclagere-sobibor-arkadiy-vayspapir-226764.html
  27. ^ "Умер последний участник восстания в Собиборе" ("The last living participant of Sobibor uprising dies") https://www.vesti.ru/doc.html?id=2975127
  28. ^ ru Escape from Sobibor: Forgotten Heroism. Crime Magazine. Retrieved on 2009-05-08
  29. ^ Journal Znamia: 1945 #4
  30. ^ облвоенком, Ростовский (). „Решение об изменении награждения А. А. Печерского с ордена «Отечественная война II степени» на медаль «За боевые заслуги»” – via Wikimedia Commons. 
  31. ^ „Александр Печерский: возвращение подвига”. . 
  32. ^ Nikzor Sobibor Archive Arhivat în , la Wayback Machine. Retrieved on 2009-04-21
  33. ^ „Postanowienie Prezydenta Rzeczypospolitej Polskiej z dnia 10 października 2013 r. o nadaniu orderów”. Monitor Polski 2014 poz. 392. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe modificare