Clavariadelphus truncatus

specie de ciupercă

Clavariadelphus truncatus (Lucien Quélet, 1886 ex Marinus Anton Donk, 1933) sin. Clavaria truncata (Lucien Quélet, 1886), din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Gomphales, familia Gomphaceae și de genul Clavariadelphus,[1] denumit în popor club coral[2] pilugele trunchiate,[3] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Acest soi destul de rar se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, solitar sau în grupuri mici, numai pe sol calcaros, fiind un indicator pentru calcar în pădurile de conifere cu molizi și brazi, unde se dezvoltă. Evită deplin terenuri cu gnais, granit și gresie. Specia crește numai de la o altitudine de cel puțin 400 m în sus, până la peste 1350 m, chiar preferând regiunile montane. La câmpie lipsește. Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie.[4][5][6]

Clavariadelphus truncatus sin.

Clavaria truncata

Clavariadelphus trucatus P34 (1).JPG
Pilugele trunchiate
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Clavariadelphus
Specie: C. truncatus
Nume binomial
Clavariadelphus truncatus
(Quél.) Donk (1933)
Sinonime
  • Craterellus pistillaris Fr. (1838)
  • Clavaria truncata Quél. (1886)
  • Trombetta pistillaris (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Clavaria truncata var. umbonata Peck (1900)
  • Clavariadelphus borealis V.L.Wells & Kempton (1968)

Numele generic se trage din cuvintele (latină clava=între altele măciucă)[7] și (greacă Δελφάχιον= vulvă, purcel),[8] iar epitetul din cuvântul latin (latină truncus=trunchiat, ciuntit, limitat, incomplet).[9]

IstoricModificare

Deși deja Elias Magnus Fries a descris specia sub numele Craterellus pistillaris în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum, din 1838,[10] numele binomial valabil este Clavaria truncata care a fost creat de micologul francez (Lucien Quélet în opera sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium din 1886,[11] o denumire folosită în mai multe cărți micologice până în prezent (2019).

Numele curent corect însă este Clavariadelphus truncatus, determinat de micologul olandez Marinus Anton Donk (1908-1972) în publicația sa Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales) din 1933.[12]

Toate celelalte sinonime nu sunt folosite și pot fi neglijate. Numele de familie Clavariadelphaceae propus de micologul Edred John Henry Corner (1906-1996) în 1970[13] nu este acceptat de Mycobank.[14]

DescriereModificare

 
Bres.: Clavaria truncata
  • Corpul fructifer: cărnos și ferm în tinerețe, cu un diametru în partea de sus de 4-6 (8) cm și o înălțime de 8-12 (15) cm, are o formă tipică de măciucă cu aspect rupt, fiind în creștet aplatizat, chiar cu o teșitură și cu o margine adesea mărgelată și înfipt adânc în stratul din care crește și topit cu miceliul. Este plin pe dinăuntru. Suprafața exterioară este inițial netedă, mai târziu ridată longitudinal, zgrunțuroasă, încrețită, și la bază ocazional slab flocoasă. Coloritul acestei ciuperci destul de neobișnuite este la început galben strălucitor, mai târziu, în partea superioară, cea fertilă, ocru-gălbui până la portocaliu-maroniu, iar spre bază, în partea sterilă, este albicios până albicios gălbui. Sporii se formează pe suprafața părții superioare.
  • Piciorul: nu există într-adevăr, dar stratul steril, pe dinafară de un colorit mai deschis, seamănă tare.
  • Carnea: este în tinerețea ciupercii fermă, după unii chiar ceva elastică, devenind în vârstă moale și spongioasă. După o secțiune se colorează la aer brun-roșiatic. Mirosul este foarte plăcut de ciuperci, gustul savuros, distinctiv dulcișor.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, elipsoidali cu baza țuguiată, granulați respectiv cu o picătură mare în interior, hialini (translucizi), neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și măsoară 9-13 × 5-7 microni. Pulberea lor este alb-gălbuie.[15] Basidiile (celulele purtătoare de spori) fusiform-cilindrice cu o dimensiune de 70-115 x 7-10 microni, poartă 2-4 sterigme destul de lungi. Nu prezintă cistide. Hifele sunt septate, cu fibule.[16]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu anilină de fenol maroniu, cu Hidroxid de potasiu roșu deschis, cu sulfat de fier gri-verzui și cu tinctură de Guaiacum imediat albastru.[17]

ConfuziiModificare

Pilugelele trunchiate pot fi confundate cu specii asemănătoare mai mult sau mai puțin comestibile, în primul rând cu Clavariadelphus pistillaris,[18] dar în stadiu tânăr de asemenea cu Clavaria argillacea,[19] Clavariadelphus ligula,[20] Clavariadelphus sachalinensis[21] precum Hypocrea alutacea[22] sau chiar și cu necomestibila Xylaria polymorpha înante de a deveni brună.[23]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Clubul coral este comestibil și gustos în stadiu tânăr (exemplare mai bătrâne sunt moi și spongioase), dar, consumat crud, poate să efectueze probleme gastrointestinale. El este de ingerat cel mai bine prăjit, chiar și ca desert, dar poate fi de asemenea conservat în oțet sau ulei.[24]

Ciuperca prezintă proprietăți antimicrobiene. Mai departe, conținutul acidului clavaric 24,25-dihidroxi-2- (3-hidroxi-3-metilglutaril) -lanostanon- (3) perturbă proteina farnesiltransferazei (o enzimă implicată în tumor-geneză), care este de valoare terapeutică pentru tratamentul anumitor tipuri de cancer.[25] Diverse studii au sugerat că interferența cu anumite procese de modificare post-translațională par să aibă o selectivitate destul de ridicată pentru țintirea celulelor care prezintă fenotipuri tumorale. Astfel a provocat o reducere a creșterii de tumoare în experimente cu șoareci.[26][27]

Trebuie menționat, că specia conține un compus medicinal semnificativ asemănător izoprenului și acumulează zinc precum radioactivul cesiu 137.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ G. J. Kriegelsteiner: „Zur Kartierung von Großpilzen, p. 43
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 608-609 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 462-463, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 203
  8. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 246
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1217
  10. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 534 [1]
  11. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 221
  12. ^ Marinus Donk: „Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales)” în: „Homobasidiomyceteae-Aphyllophraceae II”, în: „Mededeelingen van het Botanisch Museum en Herbarium van de Rijks Universiteit te Utrecht 9”, Utrecht 1933, p. 73
  13. ^ E. J. H. Corner: „Clavariadelphaceae” în: „Beihefte zur Nova Hedwigia”, vol. 33, 1970, p. 6
  14. ^ Mycobank
  15. ^ Pilzforum
  16. ^ Ronald H. Petersen: „Notes on Clavarioid Fungi. XII. Miscellaneous Notes on Clavariadelphus, and a New Segregate Genus”, în: „Mycologia”, vol. 64, nr. 1 (ianuarie-februarie 1972), p. 137-152
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 596, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 608-609 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 622-623, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Pilzforum
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 650-651, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 614-615, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Markus Flück: „Pilzführer Schweiz: Mit vielen Tipps fürs Bestimmen und Verwerten der Pilze und den besten Pilzrezepten”, Editura Haupt Verlag, ed. a 3-a, Berna 2018, p. 254, ISBN 978-3-258-08075-8
  25. ^ Note Clavaric Acid: „A Triterpenoid Inhibitor of Farnesyl-Protein Transferase from Clavariadelphus truncatus”, în: „Journal of Natural Products”, vol 61, rr. 12, 1998, p. 1568-1570
  26. ^ Hiranthi Jayasuriya sia colaboratori: „Note Clavaric Acid: A Triterpenoid Inhibitor of Farnesyl-Protein Transferase from Clavariadelphus truncatus”, în: „Journal of Natural Products”, vol. 61. Nr. 12, 1968, p. 1568-1570
  27. ^ C. W. Reuter sia colabratori: „Targeting the Ras signaling pathway: a rational, mechanism-based treatment for hematologic malignancies?”, în: „Blood”, vol. 96, nr. 5, septembrie 2000, p. 1655-69

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare