Codul penal al României

Codul penal este o lege în care sunt cuprinse condițiile de tragere la răspundere penală, pedepsele precum și o mare parte a infracțiunilor incriminate în legislația din România.

Actualul Cod Penal a fost adoptat în 2009 (Legea 286/2009) și a intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Acesta conține 446 de articole fiind divizat în două părți: Partea Generală articolele (1-187) și Partea Specială articolele (188-446).

Codul penal al României a fost emis pentru prima dată în anul 1865 în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acesta evoluând în timp.

Codul de la 1865Modificare

Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”)[1] realizează unificarea legislativă penală și marchează începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).

Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei categorii: crime, delicte și contravenții.

Codul de la 1936Modificare

Codul penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936.[2] Astfel, se introduc pentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei.

Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.

Acest cod a fost modificat pe 2 februarie 1948 [1] de catre comunistii ajunsi la putere imediat dupa abdicarea fortata a Regelui Mihai.

Codul de la 1969Modificare

Codul penal din 1969 a fost elaborat de Vintilă Dongoroz profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din București

Cu toate că a fost elaborat sub influența ideologiei marxiste,[3] Codul penal de la 1969 a consacrat principiul legalității incriminării și a sancțiunilor de drept penal, precum și principiul individualizării pedepselor, rămânând în vigoare până la data de 1 februarie 2014.[4]

Acest cod a fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale, mai ales după revoluția din anul 1989. Până la 8 decembrie 2008 au intrat în vigoare următoarele modificări:

  • Decizia Curții Constituționale nr. 214/1997;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 463/1997;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 25/1998;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 177/1998;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 5/1999;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 150/1999;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 165/1999;
  • Legea nr. 143/2000;
  • Legea nr. 197/2000;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/2000;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2001;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2001;
  • Legea nr. 456/2001;
  • Legea nr. 20/2002;
  • Legea nr. 61/2002;
  • Legea nr. 169/2002;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2002;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2002;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 143/2002;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2004;
  • Legea nr. 85/2005;
  • Legea nr. 160/2005;
  • Legea nr 247/2005;
  • Legea nr. 278/2006;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2006;
  • Decizia Curții Constituționale nr. 62/2007;
  • Legea nr. 337/2007;
  • Legea nr. 58/2008;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 198/2008.

Codul din 2014Modificare

Deși ar fi trebuit să intre în vigoare în iulie 2010, acest moment a fost amânat de către autorități. Modul în care Codul penal și Codul civil au fost aprobate de autorități a fost contestat de către o serie de organizații neguvernamentale din România care au pornit o inițiativă numită Opriți Codurile!. În 13 aprilie 2009, coaliția a depus la Curtea de Apel București o acțiune împotriva Guvernului României și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, acuzând cele două instituții publice de încălcarea unui întreg set de acte normative aflate în vigoare,[5] parte dintre acestea fiind enunțate și explicate ulterior în cadrul analizei preliminare.[6]

În final, noul cod penal, cuprins în Legea nr. 286/2009, a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, odată cu Legea de aplicare nr. 187/2012 și cu o serie de modificări aduse la versiunea inițială publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 510 din 24.07.2009.

Infracțiuni prevăzute în Codul penalModificare

Art. 188 Omorul

Art. 189 Omorul calificat

Art. 190 Uciderea la cererea victimei

Art. 191 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

Art. 192 Uciderea din culpă

Art. 193 Lovirea sau alte violențe

Art. 194 Vătămarea corporală Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății

Art. 195 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

Art. 196 Vătămarea corporală din culpă

Art. 197 Relele tratamente aplicate minorului

Art. 198 Încăierarea

Art. 199 Violența în familie

Art. 200 Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârșită de către mamă

Art. 201 Întreruperea cursului sarcinii

Art. 202 Vătămarea fătului

Art. 203 Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate

Art. 204 Împiedicarea ajutorului

Art. 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal

Art. 206 Amenințarea

Art. 207 Șantajul

Art. 208 Hărțuirea

Art. 209 Sclavia

Art. 210 Traficul de persoane

Art. 211 Traficul de minori

Art. 212 Supunerea la muncă forțată sau obligatorie

Art. 213 Proxenetismul

Art. 214 Exploatarea cerșetoriei

Art. 215 Folosirea unui minor în scop de cerșetorie

Art. 216 Folosirea serviciilor unei persoane exploatate

Art. 217 Sancționarea tentativei

Art. 218 Violul

Art. 219 Agresiunea sexuală

Art. 220 Actul sexual cu un minor

Art. 221 Coruperea sexuală a minorilor

Art. 222: Racolarea minorilor în scopuri sexuale

Art. 223: Hărțuirea sexuală

Art. 224: Violarea de domiciliu

Art. 225: Violarea sediului profesional

Art. 226: Violarea vieții private

Art. 227: Divulgarea secretului profesional

Art. 228: Furtul

Art. 229: Furtul calificat

Art. 230: Furtul în scop de folosință

Art. 231: Plângerea prealabilă și împăcarea

Art. 232: Sancționarea tentativei

Art. 233: Tâlhăria

Art. 234: Tâlhăria calificată

Art. 235: Pirateria

Art. 236: Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei

Art. 237: Sancționarea tentativei

Art. 238: Abuzul de încredere

Art. 239: Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor

Art. 240: Bancruta simplă

Art. 241: Bancruta frauduloasă

Art. 242: Gestiunea frauduloasă

Art. 243: Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor

Art. 244: Înșelăciunea

Art. 245: Înșelăciunea privind asigurările

Art. 246: Deturnarea licitațiilor publice

Art. 247: Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile

Art. 248: Sancționarea tentativei

Art. 249: Frauda informatică

Art. 250: Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Art. 251: Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod fraudulos

Art. 252: Sancționarea tentativei

Art. 253: Distrugerea

Art. 254: Distrugerea calificată

Art. 255: Distrugerea din culpă

Art. 256: Tulburarea de posesie

Art. 256^1: Faptele care au produs consecințe deosebit de grave

Art. 257: Ultrajul

Art. 258: Uzurparea de calități oficiale

Art. 259  Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

Art. 260  Ruperea de sigilii

Art. 261 Sustragerea de sub sechestru

Art. 262  Trecerea frauduloasă a frontierei de stat

Art. 263  Traficul de migranți

Art. 264  Facilitarea șederii ilegale în România

Art. 265 Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României

Art. 266  Nedenunțarea

Art. 267  Omisiunea sesizării

Art. 268  Inducerea în eroare a organelor judiciare

Art. 269  Favorizarea făptuitorului

Art. 270  Tăinuirea Infracțiuni privind frontiera de stat

Art. 271 Obstrucționarea justiției

Art. 272  Influențarea declarațiilor

Art. 273 Mărturia mincinoasă

Art. 274  Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției

Art. 275  Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri

Art. 276  Presiuni asupra justiției

Art. 277  Compromiterea intereselor justiției

Art. 278  Încălcarea solemnității ședinței

Art. 279  Ultrajul judiciar

Art. 280  Cercetarea abuzivă

Art. 281  Supunerea la rele tratamente

Art. 282  Tortura

Art. 283  Represiunea nedreaptă

Art. 284  Asistența și reprezentarea neloială

Art. 285  Evadarea

Art. 286  Înlesnirea evadării

Art. 287  Nerespectarea hotărârilor judecătorești

Art. 288  Neexecutarea sancțiunilor penale

Art. 289  Luarea de mită

Art. 290  Darea de mită

Art. 291  Traficul de influență

Art. 292  Cumpărarea de influență

Art. 293  Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia

Art. 294  Fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia

Art. 295  Delapidarea

Art. 296  Purtarea abuzivă

Art. 297  Abuzul în serviciu

Art. 298  Neglijența în serviciu

Art. 299  Folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

Art. 300  Uzurparea funcției

NoteModificare

  1. ^ Alexandru Ioan Cuza. „Codul penal din 1864”. Lege5. Accesat în . 
  2. ^ http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936
  3. ^ Constantin Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român, partea generală, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 42
  4. ^ http://legeaz.net/noul-cod-penal/
  5. ^ „Coaliția „Opriți codurile!" a dat în judecată Guvernul și Ministerul Justiției”. Mediafax. 13 aprilie 2009. Accesat în 14 iunie.  Parametru necunoscut |anaccesare= ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  6. ^ Raport preliminar: Prezentare selectivă și exemplificativă (PDF) (Report). Transparency International Romania. martie 2009. Accesat în . 

Vezi șiModificare

Legături externeModificare