Conștiință

Conștiința (termenul “conștiință” este derivat din termenul latin “con scientia” care înseamnă “cunoaștere”) este sentimentul înțelegerii existenței personale și a integrării ei în univers. Este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii, sub formă de reprezentări, noțiuni, judecăți, raționamente, inclusiv procese afective și voliționale. De asemenea, conștiința poate fi considerată și ca un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale.

Este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmata cand negata cu vehementa.

Din punct de vedere filozofic , Kant este cel care dezvoltă conceptul de “conștiență de sine“.El distinge in conștiența de sine atât o conștiință a intelectului cât și o conștiință a simțului intern.

Din punct de vedere teologic, conștiința a fost identificată de catre Augustin ca avand o funcție de întemeiere a adevarului în interiorul ființei umane.

Din punct de vedere psihologic, conștiința este un mijloc de cunoaștere a lumii exterioare si interioare.

Funcțiile conștiințeiModificare

Unii autori considera că funcția supremă a conștiinței o constituie adaptarea individului la mediul său, prin asigurarea cadrului necesar rezolvării de conflicte,luării deciziilor, detectării erorilor,planificării. Pentru alți autori conștiința ar fi suportul ce asigură prioritatea acțiunilor planificate in detrimentul celor instinctuale.

FuncțiiModificare

  • De orientare
  • De integrare superioară
  • De motivare
  • De control

Modificarea stărilor de conștiințăModificare

Diferitele stări ale conștiinței pot fluctua in funcție de momentul zilei, dar și în funcție de diferiți alți parametrii, cum ar fi vârsta, sexul, gradul de oboseală, boala. Tuturor acestor stări ale conștiinței le corespund diferite experiențe și conținuturi, insoțite de stări emoționale adecvate.

Tipuri de conștiință

  • Morală
  • Socială
  • Profesională
  • De clasă
  • Națională

Conștiința este fenomenul mintal datorită căruia o persoană cunoaște ceea ce este în jurul ei și în sinele ei, și această cunoaștere are loc deodată ce ea  aparține existenței sale. Conștiința apare în același timp ca un aport de informație și ca ceva “trăit” propriu  și original, legat de cordonatele imediate ale existenței, timp și durată, spațiu și orientare, continuitate a “EU-lui“; Activitatea conștiinței depinde de funcțiile “instrumentale” ale percepției senzitive și senzoriale, de activitatea stării de vigilitate și de conservarea capacității intelectuale.

Conștiința înModificare

  1. Psihologie: conștința un fenomen complex prin intermediul căruia se reflectă EU-l (conștiința SINE-lui), activitatea și continuitatea persoanei ca ființă unică și irepetabilă, și non-EU-l (ambianța), adică mediul încojurător, delimitat în timp și spațiu și în raport cu trinomul: EU, TU și EL.
  2. Psihiatrie:
    1. conștiința  are  un caracter  distinctiv- al  activității psihice globale.
    2. ea reprezintă conștiința imediată și spontană care ne dă posibilitatea ca în orice moment să ne putem autodefini în raport cu ceilalți (EU, TU, EL – CEILALȚI), încadrați în TIMP și SPAȚIU.
  3. Filozofie: de multe ori echivalența ca sens cu existența umana sau chiar cu personalitatea.

Conștiința după EYModificare

După EY pentru a fi conștienți este nevoie de următoarele două nivele fundamentale:

  1. Conștiința care se oprește la actualizarea  experienței trecute, adică conștiința timpului trăit;
  2. conștiința de sine, care se dezvoltă în sistemul persoanei.

EY afirmă că pentru a fi conștient înseamnă a dispune de un model personal asupra lumii, conștiința este atunci posibilitatea individului de-a se constitui el însuși în obiect pentru sine și pentru  alții.

Conștiința are o structurare tridimensională: operațională, logică sau axiologică .

Câmpul conștiințeiModificare

Prin noțiunea de câmp al conștiinței se înțelege ansamblul fenomenelor psihice ale existenței noastre la un moment dat: percepții, trăiri afective, pulsiuni, imaginație, activitate, atenție, oboseală, epuizare, somnolență, somn etc., în funcție de calitatea și conținutul lor acestea pot acționa în sens pozitiv sau negativ asupra calității stării de conștientizare. Câmpul conștiinței este „prezența noastră (a unui individ) în lume la un moment dat” al subiectului conștient sau inconștient, a căror calitate este influențată de  factorii mai sus menționați.

Structura câmpului conștiinței are  următoarele trei nivele:

  • Conștiința  elementară care  asigură starea de veghe, prezentă  și la animale (și  ține de structurile subcorticale);
  • Conștiința  operațional-logică, prin  care cu  ajutorul percepțiilor și gândirii se realizează o reflectare coerentă a realității;
  • Conștiința  axiologică, se obține  pentru anumite  valori.

Conștiința

Nivelul  calității conștiiței  prezintă

-trepte  diferite, la același  subiect, dar și

-variații  ciclice(alternanțe ) .

Psihologia s-a ocupat cu descrierea nivelurilor constiintei.

Subconștientul

Subconștientul este reprezentat  prin totalitatea  fenomenelor  psihice situate  la un moment dat   în afara câmpului  conștiinței, dar  care au fost anterior   conștientizate  și pot  oricând să  fie rechemate sau  reconștientizate (proces postconștient)

El  este suficient  pentru a autoriza  o  activitate  automată, dar  insuficient pentru a  fi  netă  și precisă.

Inconștientul

Inconștientul este un domeniu important al constiintei;

Este mai vag delimitat dar mult mai vast si mai constant decât starea de veghe a conștiinței.

Sigmund Freud considera inconștientul forța care influențează viața.

Carl Gustav Jung il asemuia cu un mare fluviu colectiv si ancestral al persoanei

Inconștientul

este constituit din totalitatea  fenomenelor psihice care  scapă  conștienței (care  nu au fost conștientizate sau  care  nu  se conștientizează):

- perioadele care preced formarea   conștiinței  individuale, elemente potențial statice ale amintirilor

- automatisme, obișnuințe, stereotipuri, eliberând astfel conștientul de ele,

-pulsiunile subsenzoriale - imagini  și  reprezentări ce  apar în timpul visului, frământări care au drept scop apariția noilor creații( laboratorul psihismului)

 -trăirile psihofizice  din episoadele  confuzive, stările comatoase etc.

Nu  trebuie neglijat  faptul că inconștientul  nu este  în  totalitatea lui  incognoscibil și că în mod psihofiziologic  îl  trăim ca fenomen  normal în timpul  somnului, condiții   în care uneori  visul poate  fi comparat cu  „o nebunie  scurtă, iar  nebunia cu un vis lung”.

Conștiința

Substratul material al conștiinței:

-cercetările de neurofiziologie

-Moruzzi si Magoun, în 1949, au relevat semnificația substanței reticulate în realizarea stării de veghe;

-Bremer, în 1957, a descifrat rolul circuitelor corticale în realizarea conștiinței;

Conștiința

Pe  planul  psihofiziologiei,

funcția vigilă  condiționează exercitarea   conștiinței, 

somnul  o  oprește o suspendă.

Dar funcția vigilă  și  conștiința nu  pot  fi  asimilate.

Studierea subiecților  în stare de  comă prelungită  a  permis  constatarea  menținerii ritmului  vigil  cu incoștiență  sau  stupoare, fenomenul  de conștiință   este specific omului.

Conștiința

Conștiința  de SINE 

permite individului  să se  separe de  ceilalți  și  a  lui .

Animalul  are  percepții, el nu  are  conștiință de sine. Spre vârsta  de   3 ani  copilul începe   să se cunoască  și  să  se simtă  un subiect  distinct, deosebit  de ceilalți.

Dar, trebuie să  ajungă la vârsta  adultă pentru ca  să găsească formulele  cu ajutorul  cărora  va putea  să-și  exprime individualitatea   subiectivă.

Conștiința

De  asemenea, trebuie remarcat  faptul că sistemul  nervos central, în special  cortexul  reprezintă nivelul  superior  al activități psihice, 

  • suprastructura facultativă, dar  nu “centrul  conștinței” ,
  • centrencefalul   și  formația reticulată a trunchiului cerebral  în  special, care joacă  un rol  activator și  reprezintă dispozitivul  de  alarmă  al  conștinței.

Această formațiune  activatoare, ea  însăși activată  de  diferiți stimuli   exteriori  și   interiori,  care vin de  jos în sus, dar  și  de sus  în jos, prin căile   aferent-centrifuge, constituind  un vast sistem de “feedback”.

Conștiința

Deci, conștiința reprezintă  un  proces complex (realizat pe fondul stării de   veghe), de  prelucrare a  informațiilor  oferite de  organele  senzoriale, realizând  atât  o  reflectare  subiectivă a realității obiective, cât  și o orientare  adecvată în comportamentul de adaptare  la situațiile  în care se află  subiecul.

Conștiința

Conștiința în ansamblul sau este considerată fundamentul funcțional necesar desfașurării normale a proceselor cognitive si volitive; pe de alta parte aceste procese psihice influențează în larga măsură conștiința.

Astfel, toate trăirile afective intense, in special cele negative(emoții, afecte, pasiuni) strâmtorează câmpul conștiinței, în timp ce trăirile pozitive, de satisfacție și mulțumire lărgesc câmpul conștiinței.

Forme de manifestare a conștiinței

Starea de veghe- cea mai simplă și fundamentală stare de conștiința necesară unei bune funcționări a psihicului.

Este imediată;

Se realizează fără efort;

Aduce cu sine incadrarea corectă în timp și spațiu și asupra propriei persoane.

Forme de manifestare a conștiinței

Conștiința mediată

Se realizeaza cu efort;

Presupune o tensiune psihologică;

Vizează dirijarea întregii activități psihice spre ceva anume (spre cunoaștere, spre însușirea de cunoștințe, spre alertă, spre executarea de diferite acțiuni, etc.)

Constituie o activitate adaptativă în care atenția și memoria au o semnificație orientativă de prim ordin.

Forme de manifestare a conștiinței

Somnul

Reprezintă perioada reparatorie a organismului în care este suspendată funcția de veghe;

înregistrările poligrafice au semnalat alternarea fazelor de somn lent cu fazele paradoxale;

Somnul lent - durata aprox 80 min; corpul rămâne imobil, respirație rară, regulată, calmă; EEG cu 5 stadii de profunzime diferită: 1. rarefierea undelor alfa, 2.voltaj scazut, 3.varfuri si complex K, 4 și 5 cu apariția undelor lente.

5-6 cicluri de somn lent pe noapte/ alternând cu somnul paradoxal.

Forme de manifestare a conștiinței

Faza paradoxală

Durata mai scurtă, aprox 10 min;

Corespunde visului;

Corpul prezinta o serie de miscari,

Apar tulburari ale ritmului respirator si cardiac;

Globii oculari realizeaza o serie de miscari;

EEG prezinta frecvente unde alfa si teta;

3-6 faze paradoxale pe noapte.

Forme de manifestare a constiintei

Popoviciu, Jouvet si Passonat au constatat ca suprimarea fazelor paradoxale creeaza fenomene de intoleranta, neliniste, iritabilitate, disconfort si subiectul nu se simte deloc odihnit.

La om durata limita de veghe neintrerupta este de aprox 100 ore apoi apar tulburari ca iluzii, halucinatii, stari onirico-confuzive, etc.

Forme de manifestare a constiintei

Visul

Se realizează ân cursul stării paradoxale

Este format dintr-o suită de imagini, amintiri, reminiscente care se desfasoară haotic și fără ierarhizare prealabilă a elementelor componente;

Persoana poate participa la ce se întâmplă în jurul său, jucând în același timp rolul de actor, regizor și spectator.

Tulburările calitative ale conștiinței constau  într-o alterare  a sintezei  mintale, în disoluții  globale și  omogene  ale conștiinței  la stadii  diferite de  regresiune cu  încadrări în realitate adecvate  acestora.

îngustarea  tubulară a câmpului conștiinței, de obicei de sorginte  emoțional-afectivă, psihotraume, a  unui  conflict, a unui eșec  sau decepții etc.

Conștiința poate să se manifeste sub  următoarele forme:

  • stare  crepusulară,
  • stare secundă,
  • stare onirică sau oneiroidă.

Tulburările calitative ale conștiinței

Starea crepusculară

Tulburările  calitative ale conștiinței

Starea secundă

Tulburările calitative ale conștiinței

Starea oneiroidă

Starea onirică

Confuzia  minală

Confuzia  minală reprezintă sindromul cel  mai complet  al  tulburărilor generale  ale  conștiinței:

1. grade  de  alterare cantitativă - obnubilare, stare  crepusculară, confuzue, comă  vigilă,

2.de  alterare  calitativă: perplexitate, rătăcire, dezorientare dintre  care  cea mai  curioasă  este „starea de ciudățenie” paroxistică sau  de durată  cât mai lungă, care creează senzație  neplăcută  a unei  stări  bizare. De nedefinit, inefabilă, uneori de  anomalie  a ambianței, a  locurilor, a  persoanelor, a momentului  și  a duratei  trăite  și chiar a  propriei  persoane cu anxietate  și îmbrăcând  uneori  forma stării  de vis  sau de vis  treaz(cu  ochii deschiși).

Discernământul

O definiție operațională:

  • funcția psihică de sinteză care se manifestă în capacitatea subiectului de a concepe planul unei acțiuni, scopul ei, ordinea etapelor desfășurării ei și rezultatul(consecințele) care decurg din săvârșirea ei.

Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa.

Discernământul, în el se exprimă libertatea de voință a subiectului de a săvărși acte conform cu necesitatea social-istorică, norme pe care subiectul și le-a însușit  și le respectă ca o comandă socială interiorizată, ca o datorie morală a cetățeanului civilizat față de convietuirea socială.

Discernământul

Această funcție depinde de doi factori:

1. structura personalității subiectului;

2.structura conștiinței acestuia în momentul comiterii faptei.

Structura personalității

5 parametri:

1. gradul de dezvoltare intelectuală

2. gradul de instrucție generală și profesională

3.gradul de educație familială și instituțională,

4.experiența de viață a subiectului,

5.prezența unui factor organic cerebral, somatovisceral, susceptibil de a scadea nivelul personalității: toxici,traumatici, dismetabolici, involutivi.

Structura conștiinței. Nivele:

  • nivelul la care funcționa în acel moment și raportul ei cu structura conștiinței din momentul expertizei

Se pot distinge 4 nivele:

1.constiinta elementara, care asigura : nivelul de veghe, vigilenta, prezenta temporo-spatiala.

Structura constiintei -Nivele:

2.constiinta operational-logica, prin care procesele intelectuale, perceptuale si de gandire au coerenta si reflecta obiectiv realitatea.

3.constiinta axiologica, de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente.

4.constiinta etica, prin care subiectul este in stare sa discearna binele si raul pe care faptele sale le pot produce societatii.

Nivele de constiinta

Precizarea nivelelor de constiinta trebuie facuta pentru cele doua momente: -al comiterii faptei si cel al expertizei.

Constiinta bolii

-lipsa constiintei bolii presupune un proces pe mai multe trepte,

-pornind de la lipsa oricarei informari a existentei unei anumite probleme, a unui anumit factor de risc;

-urmeaza apoi etapa de incertitudine, de respingere vehementa iar uneori acceptare neconditionata si actiune decisa in vederea schimbarii.

-Constiinta bolii deplina permite un grad mare de libertate personala, autonomie, abilitati de rezolvare a problemelor individului.

-Insa nu oricine poate duce povara constienta a unei boli psihice. Nu oricine poate accepta dependenta de alte persoane

responsabilitatea medicului, constiinta profesionala

“Cine imi da mie dreptul de a dispune de un semen al meu?”

“Decat viu, mutilat si mirosind a …, mai bine mort.”

Rolul de medic= rol social, investitura oficiala, este unul din rolurile care in momente deosebite confera sacralitate gestului si mintii umane=>obligatia morala de a lupta pentru viata in orice conditii, pentru orice fiinta umana, de unde si dreptul nostru de a transa in favoarea vietii o situatie de maxim pericol respectand demnitatea constiintei de sine a semenului aflat in pericol; obligatia de a incerca tot ce este legal si moral posibil pentru a forta opinia unui suferind spre directia a ceea ce din punctul profesiunii noastre este mai bine, de a incerca sa impunem solutia medicala optima vietii.

Norme juridice ale responsabilitatii medicale

Orice act medical, inainte de a fi un fapt este o stare atitudinala care precede decizia si implica:

O atitudine teoretica, apartenenta la o paradigma a cunoasterii omului,

O atitudine practica, dependenta de evolutia cunoasterii tehnice,

O atitudine moral-antropologica( sacralitatea vietii, libertatea umana, demnitatea umana, deontologia actului medical)

O atitudine juridica

Consimtamantul informat

Studiile de cercetare, studiile fara beneficiu terapeutic nu sunt lipsite de supraveghere legala.

Pasi stricti in evaluarea potentialilor subiecti.

Lipsa timpului, numarul mare de pacienti in asteptarea tratamentului= dificultati in dorinta medicului de a comunica eficient cu pacientul.

Consimtamantul informat

Primele reglementari legale declansate ca urmare a campaniei naziste din timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial.

Codul de la Nurenberg, declaratia de la Helsinki, Conventia de la Oviedo, prevederile CIOMS(Council for International Organizations of Medical Sciences).

NoteModificare