Constantin Dimitriu-Dovlecel

Constantin Dimitriu-Dovlecel
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Târgoviște, Dâmbovița, România Modificați la Wikidata
Decedat (72 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațieavocat
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Președinte al Senatului României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Ministru al muncii și solidarității sociale Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Ministru al comunicațiilor Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Senator al României Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
Prefect al județului Dâmbovița Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
Deputat al României Modificați la Wikidata
Deținător actual
Funcție asumată
Ministru al sănătății Modificați la Wikidata

Partid politicPNL
Alma materUniversitatea din București

Constantin D. Dimitriu-Dovlecel (n. , Târgoviște, Dâmbovița, România – d. , București, România) a fost un avocat și om politic român.

Biografie modificare

S-a născut în Târgoviște, în mahalaua Lemnului, în familia unui latifundiar și negustor bogat din oraș. După bacalaureat (1891), a absolvit două facultăți ale Universității din București: Facultatea de Drept (1894) și Facultatea de Litere și Filosofie (1895). Dimitriu s-a întors apoi la Târgoviște, unde a practicat avocatura.[1]

Membru al Partidului Național Liberal (PNL), a fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților în 1901. În 12 martie 1907 a fost numit prefect al județului Dâmbovița. A îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului de Interne din 5 ianuarie 1914 până în 1916. În perioada interbelică, Dimitriu a făcut parte din două guvernări liberale. El a fost ministru al comunicațiilor (4 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (4-6 iunie 1927) în guvernele conduse de Barbu Știrbey, Ion I. C. și Vintilă Brătianu; și ministru al muncii, sănătății și ocrotirii sociale (14 noiembrie 1933 - 26 februarie 1934) în guvernele conduse de Ion G. Duca, Constantin Angelescu și Gheorghe Tătărăscu. În același timp, el a fost vicepreședinte al Institutului Național de Științe Administrative și a colaborat la revistele Convorbiri Literare și Viața.[1] Ales pentru prima dată în Senat în 1927,[2] el a servit ca președinte al Senatului din 15 noiembrie 1935 până în 16 noiembrie 1936.[1]

Note modificare

  1. ^ a b c Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, pp. 172-3. Bucharest: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
  2. ^ Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 389. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4