Constantin Dimitriu-Dovlecel
| Constantin Dimitriu-Dovlecel | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Târgoviște, Dâmbovița, România |
| Decedat | (72 de ani) București, România |
| Cetățenie |  Regatul României |
| Ocupație | avocat politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Președinte al Senatului României | |
| În funcție – | |
| Ministru al muncii și solidarității sociale | |
| În funcție – | |
| Ministru al comunicațiilor | |
| În funcție – | |
| Senator al României | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Prefect al județului Dâmbovița | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Deputat al României | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Ministru al sănătății | |
| Partid politic | PNL |
| Alma mater | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Constantin D. Dimitriu-Dovlecel (n. , Târgoviște, Dâmbovița, România – d. , București, România) a fost un avocat și om politic român.
Biografie
modificareS-a născut în Târgoviște, în mahalaua Lemnului, în familia unui latifundiar și negustor bogat din oraș. După bacalaureat (1891), a absolvit două facultăți ale Universității din București: Facultatea de Drept (1894) și Facultatea de Litere și Filosofie (1895). Dimitriu s-a întors apoi la Târgoviște, unde a practicat avocatura.[1]
Membru al Partidului Național Liberal (PNL), a fost ales pentru prima dată în Camera Deputaților în 1901. În 12 martie 1907 a fost numit prefect al județului Dâmbovița. A îndeplinit funcția de secretar general al Ministerului de Interne din 5 ianuarie 1914 până în 1916. În perioada interbelică, Dimitriu a făcut parte din două guvernări liberale. El a fost ministru al comunicațiilor (4 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928) și ministru ad-interim al lucrărilor publice (4-6 iunie 1927) în guvernele conduse de Barbu Știrbey, Ion I. C. și Vintilă Brătianu; și ministru al muncii, sănătății și ocrotirii sociale (14 noiembrie 1933 - 26 februarie 1934) în guvernele conduse de Ion G. Duca, Constantin Angelescu și Gheorghe Tătărăscu. În același timp, el a fost vicepreședinte al Institutului Național de Științe Administrative și a colaborat la revistele Convorbiri Literare și Viața.[1] Ales pentru prima dată în Senat în 1927,[2] el a servit ca președinte al Senatului din 15 noiembrie 1935 până în 16 noiembrie 1936.[1]
Note
modificare- ^ a b c Dinu C. Giurescu, Dicționar biografic de istorie a României, pp. 172-3. Bucharest: Editura Meronia, 2008. ISBN: 978-973-7839-39-8
- ^ Ion Mamina, Monarhia constituțională în România, p. 389. București: Editura Enciclopedică, 2000. ISBN: 973-450-315-4