Discuție:Ștefan Luchian

	Ștefan Luchian este un articol de calitate; acesta, sau o versiune anterioară a acestuia, a fost identificat ca fiind unul dintre cele mai bune articole produse de către comunitatea Wikipediei. Articolul este încă deschis îmbunătățirilor; așadar, dacă considerați că îl puteți îmbunătăți, puteți să o faceți.
Istoric articol Dată Proces Rezultat 21 decembrie 2015 Nominalizare articol bun Promovat 30 martie 2016 Propunere articol de calitate Promovat 9 aprilie 2022 Reevaluare articol de calitate Păstrat Statut actual: Articol de calitate

Logo CEE Spring Acesta este unul din articolele despre cultura din România înaintate la listele de articole pe țări în cadrul concursului Wikimedia CEE Spring 2016.

(adus de la Discuție:Stefan Luchian)

Există deja o versiune cu numele scris cu diacritice "Ștefan Luchian". Moby Dick 18 Dec 2004, 11:25 (UTC)

Materiale documentare

Pun aici ceva documentație găsită, în general surse de încredere. Pentru că nu am timp și nici nu vreau să "pocesc" articolul, nefiind familiar cu el, vă las pe voi să alegeți ce poate fi folosit. Chiar dacă unele informații sunt poate deja prezentate în articol, mai diversificăm sursele. --Macreanu Iulian (discuție) 8 noiembrie 2015 13:26 (EET)

Multumesc de ajutor. Voi incerca sa epuizez documentatia pe care o am in ceea ce priveste informatia enciclopedica ce o contine. Voi anunta acest fapt si din acel moment vom cauta sa completam impreuna ceea ce lipseste in articol cu ce surse sunt disponibile. La câtă

tone de comentarii si critica de arta exista pe marginea subiectului nu cred ca va incapea totul intr-un articol. De aceea eu sunt sceptic ca vom putea acoperi exhaustiv subiectul. De aceea m-am axat pe Vasile Drăguț care a facut o biografie ilustrata concisă, avand si comentarii critice pe operele importante pe care le-a lasat Luchian. Tot ce am introdus este rezultatul reformularii textelor lui Drăguț, treaba care nu este deloc usoara. Orice critica de arta nu poate fi introdusa decat sub forma de citat sau reformulata. La tone de asa ceva trebuiesc o gloata de contribuitori care asa ca La împărțitul porumbului trebuie sa-si arvuneasca timpul pentru un an de acu incolo. Facem si vedem, va rog daca aveti timp si chef sa participati la completarea articolului. E nevoie... credeti-ma. Asybaris ^aport 8 noiembrie 2015 14:07 (EET)

Abordarea mi se pare corectă. Eu să încerc doar să pun referințele găsite la evenimentele care se referă, precum și ceva pe la cronologie. La citate și aprecieri nu mă bag că mă depășește.

Apropo - în afara subiectului - am găsit din întâmplare Dicționarul sculptorilor din România. Secolele XIX–XX, 2 volume, lucrare foarte bună și de calitate, editată de Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”. Nu știu dacă le ai, dar cred că s-ar putea să îți fie utile. --Macreanu Iulian (discuție) 10 noiembrie 2015 21:24 (EET)

Stiam de dictionarul cu sculptori, e foarte bun ca sursa. Eu nu prea sunt cu sculptura, adiacent doar. Asybaris ^aport 10 noiembrie 2015 22:48 (EET)

Pictorul Lukian deschisese o expoziție la Ateneu, împreună cu caricaturistul N.S. Petrescu. Poet minunat al florilor, mai cu seamă a celor care pălesc și încep să-și scuture petalele, Lukian te îndeamnă la reverie, te înfășoară într-o atmosferă dulce de poezie delicată și melancolică.

Apcar Baltazar despre Luchian - Când privești opera lui Lukian ai perfect aceeași senzație ca înaintea operei lui Grigorescu, Simți că ești în fața unui artist care nu te minte cu idei împrumutate, cu culori întâlnite și la alții și mai cu seamă cu subiecte pentru care vezi bine că nu i-a tresărit o clipă firea. E numai natura în simplicitatea și măreția ei, pe care o prinde un artist ce o înțelege și mai cu seamă o iubește.

E un sentimental d-nul Lukian. Aceasta se vede cele câteva peisaje sombre ale d-sale, unde toate rafinăriile technice, - deși artistul le cunoaște, - sunt lăsate deoparte pentru a traduce cât mai sincer cât mai simplu o impresie, care într-adevăr, i-a mișcat sufletul. De aceia poate e în peisagele d-lui Lukian și oarecare poezie. Poet e dl. Lukian și în acel „Profil de fată”, care e cel mai puțin pictat dintre toate lucrările d-sale. „Flori de tufănică” au multă frăgezime; ele spun parcă privirile însuflețite ale artistului, care le-a privit, sau brațul tânăr care învârtește pensula cu ușurință, adesea cu necaz. „Con brio” ii zic italienii acestei străluciri a operei ieșită din mâna unui artist inspirat și abil. Verva lui Lukian e impregnată de lumină și căldură.

Viața Românească anunța „expozițiunile de la Ateneu ale domnilor Eugene Carrière, Aman Jean, Grandhomme, Henri Martin, Voinescu Eugen, Gropeanu Nicolae, Angelescu Niculae, Serafim Demetru și d-nii : Kimon Loghi, Lukian, Grant, Ioanid I., Pătrașcu N., Artachino C., Aricescu Al., Mihăilescu Al., Hârlescu D., A. Baltazar, Al. Steriade, N. Bassarab, St. Popescu, N. Vermont, Murnu Ary. Müntzner, Ipolit Strâmbulescu, Fay, d-na Cunțescu, P. Capidan, Al. Poitevin, Papini, Stork, Spăethe, Paciurea, Mirea, Brâncuși, A. Iliescu de la „Tinerimea Artistică”.

În aceeași revistă despre Luchian - Multă simțire în toate acele „Flori” din panoul d-lui Lukian. Am admirat „Garoafe” de o admirabilă frăgezime și de un colorit încântător.

Pregătirea expozițiunei din 1889 în clădirea nouă a Ateneului, cât aniversarea de 25 ani de la înființarea Scalei de Bele Arte, au dat naștere unei grupări între artiști pentru apărarea intereselor lor. Sculptorul Georgescu, împreună cu elevii școalei, între care erau tineri cu talente promițătoare ca Artakino, Lukian, Spirescu, Loghi, Strâmbulescu, Sperlich și câțiva din artiștii ieșiți de curând au înființat „Cercul Artistic”, în primăvara anului 1890. Prima lor expozițiune a fost în toamna anului 1890 la aniversarea de 25 ani a Ateneului când s-au făcut mari serbări de artă. Timp de 4 ani această Societate a fost singură să pună în contact pe artiști cu publicul.

Din toate aceste eforturi, pe cari le-a canalizat Take Ionescu s-a născut 1894 „Salonul Oficial” care a durat neîntrerupt până la 1916, sub conducerea directorilor Școalei de Bele Arte: Stăncescu și Mirea. Amândoi conduceau cu ordine și autoritate, expozițiunile, care se țineau în localul Ateneului. Toți artiștii timpului de la de la București și Iași s-au manifestat aici. Dar această întreprindere, care reunea la un loc artiști atât de deosebiți, atât ca înfățișare intelectuală, cât și ca interese, nu se putea să nu producă nemulțumiri. Chiar din anul al 3-lea de existență al Salonului - din 1896 – s-a produs o secesiune, împotriva președintelui C. Stăncescu, sub titulatura „Salonul artiștilor independenți, care amintea „Salonul Independenților” de la Paris. Cei mai importanți dintre revoltați erau: Lukian Vermont, Artachino, Grant – toți în faza grigoresciană atunci - și caricaturistul N. Petrescu. Între ei ca mentor trebuie să menționez pe amatorul și criticul de artă Al. Bogdan-Pitești, care a fost ferment de disoluțiune ori pe unde a trecut. Gestul de independență al acestora s-a transformat într-o societate de artă care a fost grupul „Ileana”. Societatea avea un program; a scoate o revistă și de a face conferințe. Apărau arta nouă simbolistă, de natură creștină-catolică a mișcărei din Paris „Les Rose-Croix”. Magul Sar Pèladan, șeful acelei mișcări, a conferențiat și la București, producând tulburare. Cu un om ca Bogdan-Pitesti, inteligent, dar inconsecvent, mișcarea trebuia să avorteze.

Luchian, paralitic, pictează în ultima parte a vieții lui numai flori. Cu timpul, paralizia îi prinde mâna, cu care lucrează, în mod treptat. Ce mai putea face? Iată: din florile vii și uscate ale camerei, el punea să i se facă un buchet. Alegea atitudinea buchetului compoziția cea mai omogenă. Alegea colorile, pensulele, șasiul sau cartonul. Punea sub ochii lui să fie schițat obiectul cu cărbune, rectifica. Se frământau sub controlul lui colorile, care erau trecute pe tablou. Mai lipsea un punct dintr-un anumit albastru, obținut printr-un anumit amestec. Și după ce tabloul era gata, lipsea ceva: o scânteie, pe care executorul tablourilor din ultimii vreo doi ani de viață ai artistului, ucenicul lui, nu o putea scăpăra. Îi mai ramarea pictorului o rămășiță inutilă a pipăitului, și el a găsit putința să o folosească. Dacă pensula mai putea fi ținută intre degetele lui de o mână străină, mâna lui mai putea să aibă vigoarea să îmbrâncească pensula odată, sa puie într-o floare un punct. Pictorul făcea așa. Câteva împungeri obositoare în tablou, îl animau în întregime, atunci, satisfăcut, se auzea râsul brutal al celui mai gingaș dintre iconari. Vocea lui bolovănoasă afirma că lucrul era bun, și că putea să fie publicat. În cele din urmă, Lukian nu a mai fost în stare nici de această ultimă cumplită colaborare a suferinței lui cu pictura. Ziua întreagă noaptea întreagă, el sta dinaintea golului neutru, lucid și neputincios. În această nemaiauzită tragedie, desfășurată ceas cu ceas de 9 ani de zile, de ore și de minute, în mijlocul nostru, publicul snobismului ajunsese sa recunoască mai mult decât în pictura ieșită din zbuciumul mut, un semn și un destin, compatibile cu favorabile plasamente de fonduri. Nu era încă recentă încrucișarea la o răspântie din Paris a unui somptuos convoi funebru de mare proprietar comercial, cu moștenitorii în zdrențe ai unui pictor francez, de la care defunctul cumpărase pe nimic, la un termen de chirie, o compoziție celebră, trecută în testament cu o valoare de milioane, vândută de moștenitori cu un preț îndoit chiar decât valoarea testamentară? Lumea începuse să cumpere „Luchieni” și să revândă, câștigând supra-valuta. Între comparatori era un puternic om politic, pe cât de inteligent pe atât de crud în funestul lui egoism, și de aprig în lăcomia lui, generoasă cu lăutarii. Calul lui politic mergea iute și roțile nu mai știau peste ce calcă. Dacă nu s-ar fi împiedicat de un scabros amănunt de fatalitate și nu s-ar fi prăbușit, omul politic retras din activitate, pomenit, ar fi fost astăzi, pe temeiul unei capacități de finețe excepțională, stăpânitorul țării nediscutat primejdios. El a născocit fabula plagiatului admis de autor și în colaborare, și a depus la Parchet o plângere de excrocherie împotriva pictorului Stefan Lukian. Ceva mai monstruos - s-a găsit un procuror, un tânăr procuror, care s-a transportat la locuința artistului, ca să-l aresteze, și care găsindu-l pus în fiare de Dumnezeu, s-a mărginit să-l declare arestat în pat... Fără această intervenție și ofensă a Justiției în ultimele zile de viață ale artistului, Lukian putea să mai trăiască un timp. Este adevărat că potentatul politic, prin simetria care constelează și solidarizează contrariile, a cunoscut o cădere din apogeu lamentabilă. În aceste zile de viață și de moarte amestecate, intr-o seară intr-o înnoptare totală a camerei și a străzii, ușa camerei lui Ștefan Lukian, imobilizat în întuneric ca un dolmen, se deschide. Ușa lui era în permanență deschisă, ca să poată să fie vizitat oricând și de către orișicine. Intrase un străin, care nu mai fusese în camera pictorului niciodată. Puteau să fie procurorul sau reclamantul, care ar fi venit noaptea să ceară iertare? Lukian aștepta. Străinul se putu descurca. Își scoase pelerina, aruncând-o în întuneric. Sub pelerină adusese o cutie: se auzeau, bâjbâite, catarămile. Era o vioară, căci vioara începu să cânte. Ce a cântat, cum a cântat, Lukian, care plângea povestind basmul unei seri de jumătate agonie, nu a putut să spuie. Străinul i-a cântat un ceas întreg, numai pentru urechea lui aproape astupată cu lut. El trebuie să fi cântat toată mierea, toate parfumele suave, și toată lumina depărtată a stelei cea mai din fundul Căii Robilor, tot ce putea să fie mai transcendent, mai subtil și mai cu neputință de rostit într-alt limbaj decât al muzicii, pe vioara lui. Și după ce a isprăvit străinul, care nu putea vorbi, și după ce l-a ascultat și pictorul, fără să fie în stare să scoată un cuvânt, să-I întrebe de unde vine, de jos ori de sus, trimis ca un Arhanghel sau de o vocație inexplicabilă, străinul si-a luat boarfele și vioara în brațe, și ieșind, a spus cine era el, cu un glas oftat din rărunchi: George Enescu.

Domnul Lukian (Ștefan) este fără îndoială unul din pictorii cei mai personali ce avem înzestrat cu sentimentul naturii într-un grad superior și mânuind penelul cu multă siguranță și dexteritate. Colorist de forță, aici delicat, aici vioiu. Pe lângă alte lucrări de toate genurile: religios, profan, peisaj, portret și picturi de „genre”, d-l Lukian a figurat la Expozițiunea din urmă a societății Ileana cu un stoc foarte variat de opere, unele mai alese, mai originale și mai personale decât altele. Așa: „Crist”, „Sf. Sebastian”, „Un transport din timpul campaniei din 1877”, „La amiază”, „În amintirea unui vis frumos”, „Măriuța”, „De la Vălenii de Vale”, „Un cerșetor”, „Spre Urziceni”, „Vedere din Mahalaua Dracului”, „Trandafiri”, „Flori cu piatră”, „Părăsită”, „Florica lucrând”, „Un conac”, „Melancolie”, „Încă un sărut”, „Car cu fân”, „Torcând”, „Portretul domnișoarei Ilca W…”

- - - - - - - - - - -

De completat (eventual)

• „a fost victima unor șarlatani care l-au lăsat pe drumuri” - am pus o notă (B), astfel că episodul poate fi descris prin câteva cuvinte în josul paginii
• la en:Ștefan Luchian există un fragment referitor la perioada de după 1908/1909, din care se înțelege că Luchian ar fi început să aibă succes

  „At the time, he had begun enjoying considerable success — a phenomenon which the writer Tudor Arghezi attributed to the momentary rise of Take Ionescu as a politician (Ionescu had become the center of a fashion and subject of imitation, and he was among the first to buy more than one of Luchian's paintings).[14] As his disease became notorious, a rumor spread that Luchian allowed someone else to paint in his name; the scandal brought about Luchian's arrest under charges offraud (he was released soon after).[15] Arghezi took pride in being one of his few defenders.[9]”

  . Nu m-am apucat să-l inserez deoarece nu cunosc problema. Dacă Asybaris îmi dă ok, atunci îl pun
• am găsit pe ici pe colo ceva despre falsuri privind opera lui Luchian, dar sunt surse online (de presă) care nu se ridică la înălțimea surselor folosite până acum în text. Nu știu ce să fac, dacă e oportun sau nu să introduc respectivele informații în text.
• dacă nu se intenționează dezvoltarea cu text a capitolului despre familia Cocea, poate ar fi mai bine ca respectiva galerie să migreze la „Portrete”

• „planurile privind viitorul mariaj s-au destrămat în scurt timp, din cauza bolii sale care a recidivat pentru prima oară”

  Se înțelege de aici că boala s-a declanșat mai înainte de 1899, deoarece se precizează că episodul de la Alexandria este o recidivă. Poate ar fi bine de precizat în text pe undeva când au fost primele manifestări ale afecțiunii.

--Accipiter _Q. Gentilis^(D) 14 noiembrie 2015 09:16 (EET)

Am Luchian de Vasile Cioflec, Petru Comarnescu, Vasile Dragut si Marturi Luchian de Marin Mihalache. In niciuna din ele nu spune ceva de falsuri si de succesul din anii 1908/1909. La falsuri i-am spus lui Batrânu daca vrea sa faca o sinteza de pe net. A zis ca nu are timp, daca vrei... Șoimanule, baga. Chestiunea este de notorietate cu falsurile astazi cand preturile sunt in crestere in ce-l priveste pe Luchian. Sunt de parere sa bagam sectiune de falsuri de pe net. Exista si o carte aparuta dupa anul 2000 care trateaza falsurile de pe piata de arta, dar imi scapa numele autorului, ca si numele cartii. Cu succesul 1908/1909 nu stiu ce sa zic... nu pare a fi comentariul din en.wiki prea elaborat si sigur, pare mai mult o parere a lui Arghezi. Cum crezi.... Cu recidiva stiu ca nu am bagat declansarea bolii si ca am pus recidiva. Voi vedea cum completez treaba sa se inteleaga. Cu Cocea se va dezvolta sectiunea, de aceea am si pus-o, sa nu uit. Asybaris ^aport 14 noiembrie 2015 09:30 (EET)

Necunoscând problema, am fost circumspect în ceea ce privește pasajul respectiv din en.wiki. De acest pasaj se leagă totuși și treaba cu falsurile, vezi aici un text. Cartea se numește probabil Oprea, Petre; Unele aspecte ale comerțului de artă bucureștean in secolul XX; 2005. --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 14 noiembrie 2015 09:38 (EET) P.S. Cred că mai potrivit ar fi un capitol care să integreze opera lui Luchian în cadrul pieței de artă. Treaba cu falsurile s-ar include aici ca într-o mănușă. Un capitol numai despre falsuri ar fi cam șchiop și ar induce poate un sentiment de circumspecție celui care ar citi articolul. Deocamdată nu-mi vine în minte un nume de capitol care să îmi convină. Ar trebui să fie ceva de genul „Opera artistului pe piața de artă”

Da, dar chestia cu piata de arta numai de pe net o poti lua sau sa cumperi cartea lui Oprea. E bine cum te-ai gandit. Cu Cocea trebuie sa culeg informatii risipite din cartile pe care le am, numai ca exista tot pe net unu sau doua articole cu privire la un jurnal al Laurei Cocea care spune niste lucruri care sunt mai relevante in unele privinte decat ce gasesc eu prin carti. Exemplu ar fi casa de pe Kisselef a lui Luchian unde a stat impreuna cu Cocea doi ani. Cartile mele nu spun nimic in aceasta privinta. Pe urma, mai este Cecilia Vasilescu. La Goldart se vand sau s-au vandut scrisori de-ale lui Luchian si ale ei. Nu este clar daca ea a fost fiica primarului Alexandriei. Acolo apar si fotografii ale ei si ale lui Ernest Cocea cu specificatia Moș Tăgârță. Am vazut undeva, cred ca in Vătășianu o reproducere dupa Moș Tăgârță alias Ernest Cocea.Asybaris ^aport 14 noiembrie 2015 10:06 (EET)

„Pictura lui Luchian și piața de artă” sună bine ? --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 14 noiembrie 2015 10:05 (EET)

Beton... Asybaris ^aport 14 noiembrie 2015 10:06 (EET)

Daca am gasi si o pictura falsificata sa o punem in paralel cu originalul, pentru ilustrare, ar fi genial. Asybaris ^aport 14 noiembrie 2015 10:45 (EET)

Până la sfârșitul săptămânii aviatoare voi vedea ce pot găsi despre problema în cauză. Deocamdată doar am inițiat capitolul. Nu am de gând să-l fac prea mare, ci doar pe cât posibil de consistent.--Accipiter _Q. Gentilis^(D) 14 noiembrie 2015 10:49 (EET)

Am gasit imagine cu fals si original. Le-am pus in articol, verifica si tu si poate pui licenta potrivita la fals. Imaginea am incarcat-o la noi pe ro.wiki. Ar trebui facut cumva sa o pastram, eu zic ca este inedita. Asybaris ^aport 18 noiembrie 2015 20:53 (EET)

La faza cu licența potrivită la imagini e ca și cum ar trebui să scriu brusc, chinezește. O să încerc, dar nu sunt convins că voi nimeri ideograma potrivită... Apropo, capitolul cu piața de artă e finalizat, din punctul meu de vedere (tot ce am găsit online și am crezut că merită, am scris) --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 18 noiembrie 2015 21:05 (EET) P.S. Ref. 37 trebuie reparată P.P.S. La sfârșitul săptămânii - ca de obicei, voi trece cu periuța prin articol.

Ce mai vreau sa introduc din sursele tiparite pe care le am:

1. Comentarii critice la sectiunile Peisaje, Flori, Vocatie
2. O lista a publicatiilor unde au aparut aprecieri critice ale operei si vietii lui Luchian. Asta va face parte dintr-o alta sectiune care acum nu exista.
3. Trebuie sa caut texte critice despre portretistica lui Luchian exceptand autopotretele sale
4. Cu șarlatanii nu am ce face, nu zice nimeni care-i faza cu șarlatania. Toti spun cu jumatati de gura ca a facut investitii proaste si l-au pacalit șarlatanii. Nu am ce pune la NOTA rezervata de Șoimanul

In rest ce ar mai fi de facut in opinia mea:

1. De completat sectiunea Familia Cocea cu surse de pe net privind casa din Kiseleff si de cautat, nu stiu de unde, de cand incepe relatia cu familia Cocea
2. Poate ar trebui facut un articol separat despre Laura Cocea care a fost pictoriță si a facut Scoala de Belle Arte, vezi siteul comunebotosanene.ro sau de introdus o minibiografie a ei la capitolul Familia Cocea.
3. Ar trebui facut o sectiune referitoare la Cecilia Vasilescu. In cartile pe care le am nu exista mai nimic. In Marturiile lui Marin Mihalache sunt cateva scrisori de-ale lui Luchian catre aceasta. Pe net sunt imagini cu scrisori vandute pe piata de arta la casa de licitatii GoldArt, chiar si o fotografie a Ceciliei, din cate am vazut.
4. Ce va mai trece prin cap si merita bagat. Pe parcurs probabil imi mai vin si alte idei

Consider ca din acest moment articolul poate fi completat de catre toti, cei care cu buna credinta vor lucra pe scheletul pe care l-am configurat eu. D-le Macreanu Iulian va rog sa va manifestati in ceea ce considerati ca mai trebuie adaugat.Asybaris ^aport 19 noiembrie 2015 12:20 (EET)

Dilema

Dilemă: Luchian a mers adeseori în Bărăgan. Am cautat Bărăgan pe wikipedia si am ales localitatea Bărăganu din Dobrogea, Constanta pe considerentul ca a mai mers si la Constanta si Techirghiol. Pe de alta parte a mai mers si la Poiana din Bărăgan si am ales Poiana, Ialomița ca alta mai aproape de Baragan nu exista. Cum sta de fapt treaba? Ca in nicio carte nu am gasit explicit unde anume a fost. Cred ca am pus linkuri proaste spre cel putin una din ele. Asybaris ^aport 19 noiembrie 2015 16:38 (EET)

O fi Bărăganu, Ialomița sau o fi denumire generica a Bărăganului??? Sau va fi Poiana peste tot, ea fiind in Baragan. Ma depaseste... Asybaris ^aport 19 noiembrie 2015 16:40 (EET)

Poiana din Ialomita cred ca am ales-o bine. . . Asybaris ^aport 19 noiembrie 2015 16:48 (EET)

Am introdus peste tot Poiana de Ialomita. Asybaris ^aport 19 noiembrie 2015 18:45 (EET)

- E corect. Am verificat în Marele Dicționar Geografic. Satul Poiana de astăzi se numea atunci Poenaru-Bordea (după numele unui mare moșier al vremii) și făcea parte din comuna Perieți. De fapt moșia lui Iamandi Chiriacescu (bunicul dinspre mamă) era pe teritoriul acestui sat. Deoarece comuniștii nu-i iubeau pe moșieri au schimbat numele din Poenaru-Bordea în Poiana, iar Drăguț în monografia din '56 s-a limitat - sau a fost limitat de cenzură - doar la a preciza numele comunei, fără trimiteri la dușmanul de clasă, Poenaru-Bordea. De fapt Luchian se ducea acolo la bunici.

- În altă ordine de idei, în textul lui Arghezi pe care l-am inserat mai sus se vorbește de un proces de plagiat intentat lui Luchian pe la 1915-1916 de către un puternic om politic, pe cât de inteligent pe atât de crud în funestul lui egoism, și de aprig în lăcomia lui, generoasă cu lăutarii. Calul lui politic mergea iute și roțile nu mai știau peste ce calcă. Dacă nu s-ar fi împiedicat de un scabros amănunt de fatalitate și nu s-ar fi prăbușit, omul politic retras din activitate, pomenit, ar fi fost astăzi, pe temeiul unei capacități de finețe excepțională, stăpânitorul țării nediscutat primejdios. El a născocit fabula plagiatului admis de autor și în colaborare, și a depus la Parchet o plângere de excrocherie împotriva pictorului Stefan Lukian. Ceva mai monstruos - s-a găsit un procuror, un tânăr procuror, care s-a transportat la locuința artistului, ca să-l aresteze, și care găsindu-l pus în fiare de Dumnezeu, s-a mărginit să-l declare arestat în pat. Ai găsit ceva despre acest aspect, ai idee cine ar putea fi?

- Profit de prilej ca să semnalez două probleme minore pe care le-am identificat pe timpul lecturii:

• nota "B" nu are conținut
• imaginea cu "Gheretă la Filantropia" e introdusă de două ori.

Felicitări pentru efort și reușită! --Macreanu Iulian (discuție) 19 noiembrie 2015 20:21 (EET)

1. Nota B este a Șoimanului care a vrut sa ma stimuleze sa completez chestiunea cu șarlatanii lui Luchian. Cum surse N-AM, nota ori o completeaza cine are surse, ori o stergem. O mai lasam... poate gaseste cineva vreo informatie care sa rezolve disputa,
2. Gheretă la Filantropia a fost introdusa de doua ori voit pentru ca se face vorbire despre ea si consider ca este importanta ptr a fi vizualizata cand citesti textul. Nu tin neaparat sa mai apara o data, cum vrea lumea... Dupa cum cred ca ati observat e singura care e duplicat... am avut grija la dubluri.
3. textul acela sau informatia principala, nu apare nicaieri in documentatia mea. Desigur, este o pata de culoare... literara, aproape de aventura. Nu stiu daca informatia care o contine mai este sustinuta si de alte surse de incredere. Ar putea fi pusa la sectiunea Luchian si piata de arta. Daca doriti eu nu ma opun. E referentiata, e Arghezi, e ok. Va rog, daca doriti, introduceti dv textul acolo unde-i este locul.
4. Multumesc de aprecieri.
5. Poate ar trebui sa bagam informatia cu bunicul si localitatea Poiana, ce ziceti? dar n-am surse. Asybaris ^aport 20 noiembrie 2015 00:53 (EET)

- Referitor la Poiana am găsit confirmarea că Iamandi (zis și Mandache)Chiriacescu avea moșia vecină la vest cu cea a lui Poenaru-Bordea, deci în satul Poenaru-Bordea. Referitor la cine mergea exact nu aș putea spune, pentru că depinde când se ducea și când au murit bunicii, informații pe care nu le-am putut identifica. Cred mai degrabă că mergea la unul din unchii săi, frate cu maică-sa Iamandi I. Chiriacescu, care avea case și o moșie în localitate (foarte probabil moștenire de la ăl bătrân), proprietăți pe care le-am putut urmări până pe la 1906. Propunerea mea ar fi să facem o secțiune gen "Aspecte controversate sau neclarificate" la sfârșitul articolului unde să punem faptul ăsta, posibilul proces de plagiat, pierderea averii și dacă o mai fi ceva. Lăsăm așa niște capete de fir pentru cei care vin poate pe viitor cine știe.

- Referitor la ce zicea Arghezi nu am găsit alte surse dar tind să-l cred că nu a ieșit fum fără foc, el dând o serie de date concrete:

• un politician (venind puternic pe turnantă în 1916 și retras - nu mort - în 1935. Din ce-am găsit eu ar putea fi vorba doar de Constantin Argetoianu sau Constantin Stere, ceilalți la care m-am gândit - Constantinescu-Porcu, Pherekide, Marghiloman fiind morți la data respectivă.)
• o acțiune în justiție soldată cu o cercetare a unui procuror
• o măsură judiciară - arest la domiciliu
• faptul că acțiunea judiciară nu s-a finalizat pentru că a murit Luchian. Izbucnind imediat războiul afacerea a rămas probabil uitată de opinia publică.

- referitor la "nota B" eu am o ipoteză despre cum ar fi putut să se petreacă lucrurile, dar ar mai trebui câteva piese care să o confirme. Pe scurt, am constatat că Familia din partea mamei era una foarte bogată. Bătrânul Mandache Chiriacescu agonisise o avere considerabilă pe care a lăsat-o copiilor. Asta a permis ca fiul său Iamandi I. Chiriacescu să fie ales senator în Colegiul I, în 1889 (la numai 31 de ani!). Ori în Colegiul I intrau numai superbogații României - 2-3 senatori de județ (ca fapt divers, județul Ismail avea doar un singur alegător care îndeplinea condițiile pentru acest colegiu și astfel de fiecare dată se autoalegea!). Am găsit de exemplu un împrumut de 120.000 de lei făcut de senatorul Chiriacescu, o sumă colosală pentru acele vremuri (întreg bugetul anual al unei comune era de 4-5.000 lei). Eu cred că acest unchi a lui Luchian din varii motive a intrat într-o serie de probleme financiare care au făcut ca în circa 10 ani să piardă întreaga avere moștenită. Astfel la 1901 Banca Agricolă îi ia o moșie pentru o cambie contestată (a se citi fără acoperire) de numai 10.000 lei. revenind la chestiune, este cert că și Elena Luchian a primit la nuntă o dotă corespunzătoare, inclusiv ceva pământ, după uzanțele vremii. Nici Luchian bătrânul nu venea dintr-o familie de sărăntoci. Familia își permitea să-l țină pe Ștefan la Paris aproape un an. Opinia mea este că undeva pe la 1896-1898 Iamandi Chiriacescu, într-un moment de dificultăți financiare a apelat la ajutorul surorii sale, care probabil că a gajat casa și restul averii, ce aveau astfel să fie pierdute. Tot și de tot. De aici și relativa discreție cu care a fost tratat subiectul probabil. Eu cred că dacă se mai sapă puțin dăm de apă. --Macreanu Iulian (discuție) 20 noiembrie 2015 23:41 (EET)

- - - - - - - - -

Vad ca sapati cu spor. Tot ce adunati introduceti in articol. Va multumesc pentru interes si ptr faptul ca veniti documentat cu informatii pe care nu m-as fi gandit sa le caut. Asybaris ^aport 21 noiembrie 2015 09:53 (EET)

Laura Cocea

Yo nu mai scriu ceva in plus la Familia Cocea si Laura Cocea. Asa zisul jurnal intim al Laurei este in posesia Fundatiei Luchian din Botosani care a amenajat un muzeu privat intr-o locuinta care nu are nimic de-a face cu Stefanestiul lui Luchian. Exponatele, declara fundatia, au fost luate din ultima locuinta a lui Luchian, adica cea de pe Primaverii si multe din obiectele de mobilier n-au legatura cu pictorul, ele fiind adunate pe principiul epocii in care a trait Luchian. Totul pare o facatura lansata pentru a face bani. Mie imi este greu sa cred ca toti monografii, incepand cu Cioflec sa nu fi stiut de jurnalul intim al Laurei. Nicio scriere nu spune ceva despre Kiseleff si bogatia lui Luchian care ar fi trait in lux in perioada 1893 - 1896. Informatia cu jurnalul este virala pe net, este preluata si de Artmark si Artindex, sa nu vorbesc de ziare si bloguri. Ar trebui ca toate referintele despre Laura Cocea si jurnal sa duca la Fundatia Luchian din Botosani. Eu nu fac reclama, cine are surse serioase sa le aduca si sa completeze articolul. Eu nu am. Asybaris ^aport 23 noiembrie 2015 14:51 (EET)

Subscriu la abordare. --Macreanu Iulian (discuție) 30 noiembrie 2015 11:08 (EET)

Evaluare AB

Această evaluare este transclusă de la Discuție:Ștefan Luchian/AB1. Legătura de modificare pentru această secțiune poate fi folosită pentru a adăuga comentarii.

Un articol foarte bine scris. --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 11 decembrie 2015 21:38 (EET)

Promovare

Evaluare AB (vedeți criteriile)

1. Este bine scris.

   a (în proză): b (Manual de stil):

2. Să prezinte informații corecte ce pot fi verificate.

   a (referințe): b (citează surse de încredere): c (fără cercetare originală):

3. Acoperă bine subiectul.

   a (aspecte majore): b (se concentrează asupra subiectului):

4. Nu încalcă PDVN.

   Prezintă diferitele puncte de vedere în mod cinstit:

5. Este stabil.

   Nu există dispute etc.:

6. Este ilustrat în mod adecvat, dacă este posibil, cu imagini și alte mijloace media.

   a (au o licență adecvată): b (sunt relevante subiectului și sunt însoțide de descrieri adecvate):

7. Per total:

   Aprobat/Respins:

   Observație: Conform autorului urmează să fie adăugate date din volumele de „Scrieri” ale lui Arghezi și să fie făcute îmbunătățiri. Nu cred că aceste îmbunătățiri au de ce să afecteze stabilitatea articolului (chiar în condițiile în care va mai apărea eventual 1 capitol) și nici nu cred că vor presupune rescrieri masive de text. Dacă în urma acestor adăugiri lucrurile se vor schimba, urez aticolului să ajungă Articol de Calitate ! :)

--Accipiter _Q. Gentilis^(D) 21 decembrie 2015 21:24 (EET)

Casele pictorului

A aparut pe net cu ocazia implinirii a 100 de ani de la moarte pictorului, un articol referitor la CASELE LUI STEFAN LUCHIAN. Informatii destul de bine legate intre ele, dar lipsesc sursele. Nu stiu sau mai precis nu cred ca sunt de luat in seama. Pare sa aibe aceleasi origini ca si cazul cu albumul intim al Laurei Cocea. Nu stiu ce sa zic. Nu prea merge sa punem referinta la un articol care nu specifica sursele de unde a luat autorul informatiile. Asybaris ^aport 28 iunie 2016 12:35 (EEST)P.S> Articolul a fost preluat si de alte site-uri si la unele este reprodus mimetic. Sursa originala este pe MediaFax, cred. Pare o campanie de promovare.

Clar că nu are ce căuta ca sursă în articolul de pe Wiki, dar poate folosi la generarea unor căutări suplimentare.--Accipiter _Q. Gentilis^(D) 28 iunie 2016 17:09 (EEST)

Dar... la Legaturi externe? Dupa mine nici acolo. Asybaris ^aport 28 iunie 2016 17:22 (EEST)

Nici.--Accipiter _Q. Gentilis^(D) 28 iunie 2016 17:29 (EEST) P.S. Măcar de ar fi fost semnat articolul...

Este unul Narcis Ispas vezi aici pe MediaFax. Asybaris ^aport 28 iunie 2016 17:35 (EEST)

Sursa originară se pare deci că e pe Mediafax. Există la Arhivele Naționale un Narcis Ispas care a scris diverse, vezi [1], [2], [3], [4], [5]. Dacă e vorba de respectivul, se schimbă treaba. Tipul e documentat și contribuie cu articole despre istoria Bucureștiului. --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 28 iunie 2016 18:38 (EEST)

Deci fac un capitol nou cu casele? Asybaris ^aport 28 iunie 2016 18:58 (EEST)

Cel mai probabil, tipul e același. Dacă e același, atunci sursa e de încredere și ca atare trebuie folosită. --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 29 iunie 2016 21:42 (EEST) P.S. Deocamdată părerea mea e ca articolul să fie pus la LE, până mai săpăm. P.P.S. Singurul lucru care îmi vine acum în minte, este că tipul ar putea fi căutat la telefon (dar e puțin de săpat după el) și întrebat: "-Nene, iete eu sunt unul de pe Wikipedia și avem o nedumerire constructivă, anume tu ai scris articolul ăla ?" P.P.P.S. Legat strict de articol, nu ar fi prima dată totuși când anumite lucruri scrise pe Wikipedia sunt citite de minți luminate și duse mai departe (aka dacă privim discuțiile duse în legătură cu articolul de aici, s-ar putea să găsim și motivuls scrierii articolului...)

Adecătelea... suuunnnntemmm .... șșșșșmecheri? Sau noroc cu mintile luminate care vad handicapul nostru handicapat? Asybaris ^aport 29 iunie 2016 22:00 (EEST)

Prea complicat pentru mintea mea. --Accipiter _Q. Gentilis^(D) 29 iunie 2016 22:48 (EEST)