Wikipedia

Parlamentul European

(Redirecționat de la Europarlamentar)
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.

Parlamentul European (abreviat PE) este o autoritate legislativă a Uniunii Europene (UE), una dintre cele șapte instituții ale sale. Parlamentul este ales prin vot direct o dată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene exercită puterea legislativă a UE, adoptând legi la propunerea Comisiei Europene. Parlamentul este compus din 720 de membri (până la alegerile din 2024, 705), care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume (375 milioane de votanți eligibili în 2024, al doilea doar după Parlamentul Indiei).[1][2][3]

Parlamentul European
Tip Parlament Unicameral
Președinte Roberta Metsola , PPE, din 11 ianuarie 2022
Vice-președinți
14
Liderul celui mai mare grup politic Manfred Weber, PPE, din 4 iunie 2014
Membri 705 eurodeputați

     Grupul Partidului Popular European (187)


     Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (145)

     Renew Europe (98)


     Identitate și Democrație (75)


     Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (73)


     Conservatorii și Reformiștii Europeni (62)


     Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (39)


     Deputați neafiliați (26)
Sistem de vot Liste de partid, alegerea unui singur candidat, majoritate proporțională
Ultimele alegeri Alegeri pentru Parlamentul European, 2014
Locul de întâlnire: 1. Clădirea Louise Weiss: Strasbourg, Franța(în imagine)

2. Espace Leopold: Bruxelles, Belgia Secretariat: Luxembourg & Bruxelles

Site: www.europarl.europa.eu

Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%.[4]

Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul[necesită citare] și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.[5][6][7] Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european),[8] și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.[5]

Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2019. Parlamentul European are trei sedii oficiale – Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).

Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles.[9][10]

Componență

modificare

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 și respectiv maxim de 99 de deputați pentru fiecare stat membru.

Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă și proporțională a statelor membre. Astfel, statele mici trimit mai mulți deputați în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populațiile statelor respective. Configurația actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conține prevederi referitoare la echilibrul puterii și procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

Cele mai recente alegeri europene s-au desfășurat în 2024.

Împărțire
Stat membru Locuri Stat membru Locuri
  Germania 96   Austria 18
  Franța 74   Bulgaria 17
  Italia 73   Finlanda 13
  Regatul Unit1 73   Danemarca 13
  Spania 54   Slovacia 13
  Polonia 51   Irlanda 11
  România 32   Lituania 11
  Țările de Jos 26   Croația 11
  Belgia 21   Letonia 8
  Cehia 21   Slovenia 8
  Grecia 21   Cipru 6
  Ungaria 21   Estonia 6
  Portugalia 21   Luxemburg 6
  Suedia 20   Malta 6
1. Include Gibraltarul, dar nici un alt teritoriu sau dependență

Observatori

modificare

Țările în curs de aderare la Uniunea Europeană trimit un număr de observatori în Parlamentul European cu o anumită perioadă de timp înaintea aderării propriu-zise. Numărul de observatori și împărțirea lor politică este înscrisă în tratatele de aderare ale țărilor respective.


Observatorii pot participa la reuniunile comisiilor parlamentare, unde președintele îi poate invita să ia cuvântul, dar nu au drept de vot și nu pot lua cuvântul în ședințele plenare ale Parlamentului. Observatorii urmăresc dezbaterile din plen, din comisiile permanente și din grupurile politice din care fac parte pentru a fi deja familiarizați cu funcționarea Parlamentului European la momentul aderării. De la data aderării și până la organizarea de noi alegeri transnaționale pentru Parlamentul European observatorii devin provizoriu deputați.

Astfel, numărul maxim de 732 de deputați poate fi depășit temporar. De exemplu, în 2004, numărul de locuri în Parlamentul European a fost ridicat temporar la 788 pentru a permite primirea reprezentanților celor zece state care au aderat la UE pe 1 mai, dar a fost redus ulterior la 732, în urma alegerilor din iunie 2009.

În urma semnării Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Președintele Parlamentului European a invitat parlamentele Bulgariei și României să numească observatori din rândul membrilor lor. Numărul acestora, 35 pentru România și 18 pentru Bulgaria, a fost același cu numărul fotoliilor parlamentare alocate celor două țări după ce au aderat la 1 ianuarie 2007. Până la următoarele alegeri europene din 2009, numărul de deputați europeni a crescut astfel temporar, după care a fost redus, conform prevederilor Tratatului de la Nisa.

Puteri

modificare

Parlamentul dispune de trei puteri importante:

 
Parlamentul European din Strasbourg, toamna.
  • Puterea legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația europeană (directive, ordonanțe, decizii). Această coparticipare la procesul legislativ asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE nu are drept de inițiativă, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi. Acest drept de inițiativă îl are la ora actuală numai Comisia Europeană. După semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea domeniilor politice deciziile se iau pe principiul coparticipării, la care parlamentul și Consiliul au drepturi egale, urmând ca în cazul în care nu se ajunge la un consens decizia să fie luată în a treia ședință, în cadrul unei comisii de mediere.
  • Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmește un proiect de buget. În faza de aprobare a bugetului Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări. La capitolul de venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl are Parlamentul. Dreptul de intervenție al Parlamentului în domeniul cheltuielilor agricole este însă foarte redus. Însă de când Parlamentului i s-a acordat dreptul de intervenție bugetară, ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca. 100 mld. euro în anul 2004) a scăzut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exercițiul bugetar 2005 s-a prevăzut o creștere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 miliarde euro.
  • Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizează în comisiile sale competența și integritatea comisarilor desemnați (propuși). Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin Consiliul de Miniștri și Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde aceste instituții au funcții executive.

De la înființarea sa și până azi Parlamentul a obținut în general o serie de noi competențe, lucru care însă nu este bine cunoscut în public. Tema aceasta nu este tratată decât marginal în programele de învățământ și este, deseori, incorect prezentată de mass-media, poate și din cauză că este atât de complexă.

Pentru a putea analiza serios anumite probleme parlamentarii se specializează pe anumite domenii.[11] Aceștia sunt delegați de fracțiunile parlamentare sau de grupările fără fracțiune în cele 20 de comisii permanente și cele 2 subcomisii, care sunt responsabile pentru anumite domenii de specialitate și care pregătesc lucrările în plen ale Parlamentului. În afară de aceasta, există și posibilitatea de a înființa comisii temporare sau alte subcomisii.

Istoric

modificare

Între 10-13 septembrie 1952, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) a avut loc prima ședință a unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 membri ai parlamentelor naționale. Adunarea nu avea, în mare, decât rol consultativ, însă avea posibilitatea de a constrânge Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de încredere. În 1957, odată cu Tratatele de la Roma, se înființează Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 deputați, răspundea de toate cele 3 comunități. Fără a beneficia de noi competențe, adunarea își schimbă totuși denumirea în Parlamentul European. În 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea și adoptarea căruia participă și Adunarea. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri directe pentru Parlamentul European. În 1986 se semnează Actul Unic European. În aceste tratate se folosește pentru prima dată noțiunea de „Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse și în procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege și fără acordul Consiliului de Miniștri și poate înființa comisii de investigație.

Sediul central, sediile secundare și structura organizatorică

modificare
 
Sala plenară de la sediul din Strasbourg al Parlamentului European

Sediul central al Parlamentului European se află la Strasbourg. Acolo se țin cele 12 ședințe anuale în plen, a câte patru zile fiecare. Comisiile și fracțiunile se mai pot întruni, de asemenea, la Bruxelles, unde ocazional au loc și ședințe plenare. Sediul Secretariatului General se află la Luxemburg.

Secretariatul General este condus de un Secretar general și este alcătuit din 8 direcții, fiecare fiind condusă de un director general, la care se adaugă un Birou juridic. Direcțiile Generale mai apropiate sferei politice își au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici lucrează circa 3500 angajați, adică peste jumătate din personal, mulți dintre aceștia fiind traducători și funcționari ai serviciilor administrative.

Lucrările de pregătire a ședințelor plenare ale Parlamentului sunt efectuate de cele 20 de comisii ale Parlamentului, ale căror competențe acoperă toate domeniile, de la drepturile femeii până la protecția consumatorilor și sănătate. O comisie este alcătuită din 24 până la 76 de deputați europeni și are un președinte, un birou și un secretariat. De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii și comisii speciale pentru gestionarea unor probleme specifice, precum și comisii de anchetă în cadrul competențelor sale de control. Dezbaterile din cadrul comisiilor sunt publice.

Comisiile permanente ale Parlamentului European⁠(en)[traduceți] [12] și președinții acestora:

  • Comisia pentru afaceri externe - Gabriele ALBERTINI (PPE, IT)
    • Subcomisia pentru drepturile omului - Heidi HAUTALA (Verzi/ALE, FI)
    • Subcomisia pentru securitate și apărare - Arnaud DANJEAN (PPE, FR)
  • Comisia pentru dezvoltare - Eva JOLY (Verzi/ALE, FR)
  • Comisia pentru comerț internațional - Vital MOREIRA (S&D, PT)
  • Comisia pentru bugete - Alain LAMASSOURE (PPE, FR)
  • Comisia pentru control bugetar - Luigi de MAGISTRIS (ALDE, IT)
  • Comisia pentru afaceri economice și monetare - Sharon BOWLES (ALDE, UK)
  • Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale - Pervenche BERÈS (S&D, FR)
  • Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară - Jo LEINEN (S&D, DE)
  • Comisia pentru industrie, cercetare și energie - Herbert REUL (PPE, DE)
  • Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor - Malcolm HARBOUR (CRE, UK)
  • Comisia pentru transporturi și turism - Brian SIMPSON (S&D, UK)
  • Comisia pentru dezvoltare regională - Danuta Maria HÜBNER (PPE, PL)
  • Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală - Paolo DE CASTRO (S&D, IT)
  • Comisia pentru pescuit - Carmen FRAGA ESTÉVEZ (PPE, ES)
  • Comisia pentru cultură și educație - Doris PACK (PPE, DE)
  • Comisia pentru afaceri juridice - Klaus-Heiner LEHNE (PPE, DE)
  • Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne - Juan Fernando LÓPEZ AGUILAR (S&D, ES)
  • Comisia pentru afaceri constituționale - Carlo CASINI (PPE, IT)
  • Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen - Eva-Britt SVENSSON (GUE/NGL, SE)
  • Comisia pentru petiții - Erminia MAZZONI (PPE, IT)

Comisia specială

  • Comisia specială pentru criza financiară, economică și socială - Wolf KLINZ (ALDE, DE)

Cele trei sedii

modificare

Primul sediu al parlamentului a fost ales simbolic la Strasbourg, imediat după constituirea acestuia. Orașul constituie un simbol al reconcilierii franco-germane după Al Doilea Război Mondial. Dar, fiindcă nu existau birouri, activitățile s-au mutat întâi la Luxemburg. După constituirea CEE, în 1958, orașul Bruxelles a fost ales sediul Comisiei Europene. De aceea comisiile parlamentare se întrunesc, acum, la Bruxelles. În Tratatul de la Maastricht s-a stabilit definitiv că sediul Parlamentului European este la Strasbourg; această clauză a fost consolidată în Tratatul de la Amsterdam, nelipsind nici din actualul Tratat de la Nisa și Strasburg.

Alegerile europene

modificare
 
Sala plenară de la sediul din Bruxelles al Parlamentului European

Parlamentul European este ales o dată la 5 ani. Ultimele alegeri europene au avut loc în iunie 2024, în toate cele 27 state membre. Numărul de deputați nu reflectă toate voturile primite; statele mai mici sunt reprezentate de un număr supra-proporțional de deputați, în timp ce cele mai mari, și mai ales Germania, de un număr sub-proporțional. Această regulă s-a modificat puțin cu ocazia extinderii UE de la 1 mai 2004. După rearanjarea numărului de mandate, Germania nu a fost obligată să cedeze o parte din mandate deputaților din statele recent aderate, spre deosebire de celelalte state membre.

Această inechitate are două motive tehnice:

  • Prin alegerea unei dimensiuni potrivite a fracțiunilor parlamentare se asigură reprezentarea în parlament a diversității politice existente și în statele mai mici ale UE;
  • Dacă s-ar lua în considerare totalul voturilor primite din fiecare țară, atunci numărul de deputați ar fi atât de mare încât Parlamentul European ar deveni ineficient.

În perioada 06- 09 Mai 2024 au avut loc alegeri pentru Parlamentul European în toate țările membre ale Uniunii Europene pentru mandatul 2024-2029. România a ales un număr de 32 eurodeputați.



Note

modificare
  1. ^ Brand, Constant and Wielaard, Robert (). „Conservatives Post Gains In European Elections”. The Washington Post. Associated Press. Accesat în . 
  2. ^ Ian Traynor (). „Misery for social democrats as voters take a turn to the right”. The Guardian. UK. Accesat în . 
  3. ^ „18 new MEPs take their seats”. European Parliament. . Accesat în . 
  4. ^ „Turnout at the European elections (1979–2009)”. European Parliament. Accesat în . 
  5. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Parliament's powers
  6. ^ Totuși, poate avea o capacitate de facto de ințiativă —vezi Puteri și funcții.
  7. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Pot initiative
  8. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Protocol
  9. ^ „European Parliament”. Europa. . Accesat în . 
  10. ^ „Consolidated versions of the treaty on European Union and of the treaty establishing the European Community” (PDF). Eur-lex. Accesat în . 
  11. ^ Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.
  12. ^ Parlamentul European - Lista comisiilor permanente, europarl.europa.eu

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Parlamentul_European&oldid=16591500