Glasgow Rangers în competițiile europene

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia

Glasgow Rangers a jucat primul său meci oficial în competiții internaționale europene inter-club, pe 2 octombrie 1956. A fost un meci de Cupa Campionilor Europeni, meci al rundei secunde, în compania echipei OGC Nice din Franța. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea lui Rangers datorită golurilor lui Max Murray (primul gol european al lui Rangers) și Billy Simpson. Totuși primul meci al Rangerilor în compania unei echipe europene a fost cu echipa austriacă First Viena, în sezonul 1903-1904, în cadrul unui turneu amical în Austria și Cehoslovacia, meci câștigat cu 7-2.[1] Sezonul 2011-2012, a fost cel de-al 51-lea pentru Rangers în competițiile europene. Din cauza situației falimentare din 2011-2012 și apoi a procesului de lichidare, UEFA a penalizat clubul Rangers interzicându-i să participe în competițiile europene până în sezonul 2014-2015.[2]

Barcelona marchează contra lui Rangers într-un meci de Liga Campionilor pe Camp Nou

Meciuri în Europa

modificare
Sezonul Competiția Runda Oponent Scor
1956–1957 Cupa Campionilor Europeni Runda a doua   OGC Nice 2 – 1, 1 – 2, 1 – 3
1957–1958 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   AS Saint-Étienne 3 – 1, 1 – 2
Runda a doua   A.C. Milan 1 – 4, 0 – 2
1959-1960 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Anderlecht 5 – 2, 2 – 0
Runda a doua   Steaua Roșie Bratislava 4 – 3, 1 – 1
Sferturi de finală   Sparta Rotterdam 3 – 2, 0 – 1, 3 – 2
Semifinale   Eintracht Frankfurt 1 – 6, 3 – 6
1960-1961 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Ferencvaros 4 – 2, 1 – 2
Sferturi de finală   Borussia Mönchengladbach 3 – 0, 8 – 0
Semifinale   Wolverhampton Wanderers 2 – 0, 1 – 1
Finală   ACF Fiorentina 0 – 2, 1 – 2
1961-1962 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   AS Monaco 3 – 2, 3 – 2
Runda a doua   ASK Vorwärts Berlin 2 – 1, 4 – 1
Sferturi de finală   Standard Liège 1 – 4, 2 – 0
1962-1963 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Sevilla 4 – 0, 0 – 2
Runda a doua   Tottenham Hotspur 2 – 5, 2 – 3
1963-1964 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Real Madrid 0 – 1, 0 – 6
1964-1965 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Steaua Roșie Belgrad 3 – 1, 2 – 4, 3 – 1
Runda a doua   Rapid Viena 1 – 0, 2 – 0
Sferturi de finală   Inter Milan 1 – 3, 1 – 0
1966-1967 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Glentoran 1 – 1, 4 – 0
Runda a doua   Borussia Dortmund 2 – 1, 0 – 0
Sferturi de finală   Real Zaragoza 2 – 0, 0 – 2[3]
Semifinale   Slavia Sofia 1 – 0, 1 – 0
Finală   Bayern München 0 – 1
1967-1968 Cupa Orașelor Târguri Prima rundă   Dynamo Dresden 1 – 1, 2 – 1
Runda a doua   1. FC Köln 3 – 0, 1 – 3
Runda a treia Bye Bye
Sferturi de finală   Leeds United 0 – 0, 0 – 2
1968-1969 Cupa Orașelor Târguri Prima rundă   FK Vojvodina 2 – 0, 0 – 1
Runda a doua   Dundalk 6 – 1, 3 – 0
Runda a treia   DWS Amsterdam 2 – 0, 2 – 1
Sferturi de finală   Athletic Bilbao 4 – 1, 0 – 2
Semifinale   Newcastle United 0 – 0, 0 – 2
1969-1970 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Steaua București 2 – 0, 0 – 0
Runda a doua   Górnik Zabrze 1 – 3, 1 – 3
1970-1971 Cupa Orașelor Târguri Prima rundă   Bayern München 1 – 1, 0 – 1
1971-1972 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Stade Rennes 1 – 1, 1 – 0
Runda a doua   Sporting CP 3 – 2, 3 – 4[4]
Sferturi de finală   Torino 1 – 1, 1 – 0
Semifinale   Bayern München 1 – 1, 2 – 0
Finală   Dinamo Moscova 3 – 2
1972-1973 European Super Cup Finală   Ajax 1 – 3, 2 – 3
1973-1974 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Ankaragücü 2 – 0, 4 – 0
Runda a doua   Borussia Mönchengladbach 0 – 3, 3 – 2
1975-1976 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Bohemians 4 – 1, 1 – 1
Runda a doua   AS Saint-Étienne 0 – 2, 1 – 2
1976-1977 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   FC Zürich 1 – 1, 0 – 1
1977-1978 Cupa Cupelor UEFA Qualifier   BSC Young Boys 1 – 0, 2 – 2
Prima rundă   FC Twente 0 – 0, 0 – 3
1978-1979 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Juventus 0 – 1, 2 – 0
Runda a doua   PSV Eindhoven 0 – 0, 3 – 2
Sferturi de finală   1. FC Köln 0 – 1, 1 – 1
1979-1980 Cupa Cupelor UEFA Primul tur preliminar   Lillestrøm SK 1 – 0, 2 – 0
Prima rundă   Fortuna Düsseldorf 2 – 1, 0 – 0
Runda a doua   Valencia CF 1 – 1, 1 – 3
1981-1982 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Dukla Praga 0 – 3, 2 – 1
1982-1983 Cupa UEFA Prima rundă   Borussia Dortmund 0 – 0, 2 – 0
Runda a doua   1. FC Köln 2 – 1, 0 – 5
1983-1984 Cupa Cupelor UEFA Prima rundă   Valletta F.C. 8 – 0, 10 – 0
Runda a doua   F.C. Porto 2 – 1, 0 – 1
1984-1985 Cupa UEFA Prima rundă   Bohemians 2 – 3, 2 – 0
Runda a doua   Inter Milan 0 – 3, 3 – 1
1985-1986 Cupa UEFA Prima rundă   CA Osasuna 1 – 0, 0 – 2
1986-1987 Cupa UEFA Prima rundă   Ilves Tampere 4 – 0, 0 – 2
Runda a doua   Boavista 2 – 1, 1 – 0
Runda a treia   Borussia Mönchengladbach 1 – 1, 0 – 0[5]
1987-1988 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Dynamo Kiev 0 – 1, 2 – 0
Runda a doua   Górnik Zabrze 3 – 1, 1 – 1
Sferturi de finală   Steaua București 0 – 2, 2 – 1
1988-1989 Cupa UEFA Prima rundă   GKS Katowice 1 – 0, 4 – 2
Runda a doua   1. FC Köln 0 – 2, 1 – 1
1989-1990 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Bayern München 1 – 3, 0 – 0
1990-1991 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Valletta 4 – 0, 6 – 0
Runda a doua   Steaua Roșie Belgrad 0 – 3, 1 – 1
1991-1992 Cupa Campionilor Europeni Prima rundă   Sparta Praga 2 – 1, 0 – 1
1992-1993 Liga Campionilor Prima rundă   Lyngby BK 2 – 0, 1 – 0
Runda a doua   Leeds United 2 – 1, 2 – 1
Grupa A   Olympique Marseille 2 – 2, 1 – 1
Grupa A   CSKA Moscova 1 – 0, 0 – 0
Grupa A   Club Brugge 1 – 1, 2 – 1
1993-1994 Liga Campionilor Prima rundă   Levski Sofia 3 – 2, 1 – 2[5]
1994-1995 Liga Campionilor Prima rundă   AEK Atena 0 – 2, 0 – 1
1995-1996 Liga Campionilor Prima rundă   Anorthosis Famagusta 1 – 0, 0 – 0
Grupa C   Steaua București 0 – 1, 1 – 1
Grupa C   Borussia Dortmund 2 – 2, 2 – 2
Grupa C   Juventus 1 – 4, 0 – 4
1996-1997 Liga Campionilor Prima rundă   Alania Vladikavkaz 3 – 1, 7 – 2
Grupa A   Grasshopper-Club Zürich 0 – 3, 2 – 1
Grupa A   AJ Auxerre 1 – 2, 1 – 2
Grupa A   Ajax 1 – 4, 0 – 1
1997-1998 Liga Campionilor Primul tur preliminar   GÍ Gøta 5 – 0, 6 – 0
Al doilea tur preliminar   IFK Göteborg 0 – 3, 1 – 1
Cupa UEFA Prima rundă   RC Strasbourg 1 – 2, 1 – 2
1998-1999 Cupa UEFA Primul tur preliminar   Shelbourne 5 – 3, 2 – 0
Al doilea tur preliminar   PAOK 2 – 0, 0 – 0
Prima rundă   Beitar Ierusalim 1 – 1, 4 – 2
Runda a doua   Bayer Leverkusen 2 – 1, 1 – 1
Runda a treia   Parma 1 – 1, 1 – 3
1999-2000 Liga Campionilor Al doilea tur preliminar   FC Haka 4 – 1, 3 – 0
Third Qualifier   Parma 2 – 0, 0 – 1
Grupa F   Valencia CF 0 – 2, 1 – 2
Grupa F   Bayern München 1 – 1, 0 – 1
Grupa F   PSV Eindhoven 1 – 0, 4 – 1
Cupa UEFA Runda a treia   Borussia Dortmund 2 – 0, 0 – 2[6]
2000-2001 Liga Campionilor Al doilea tur preliminar   Zalgiris Kaunas 4 – 1, 0 – 0
Third Qualifier   Herfølge BK 3 – 0, 3 – 0
Grupa D   Sturm Graz 5 – 0, 0 – 2
Grupa D   AS Monaco 1 – 0, 2 – 2
Grupa D   Galatasaray 2 – 3, 0 – 0
Cupa UEFA Runda a treia   Kaiserslautern 1 – 0, 0 – 3
2001-2002 Liga Campionilor Al doilea tur preliminar   NK Maribor 3 – 0, 3 – 1
Third Qualifier   Fenerbahçe 0 – 0, 1 – 2
Cupa UEFA Prima rundă   Anji Mahacikala 1 – 0
Runda a doua   Dinamo Moscova 3 – 1, 4 – 1
Runda a treia   Paris Saint-Germain 0 – 0, 0 – 0[7]
Fourth Round   Feyenoord 1 – 1, 2 – 3
2002-2003 Cupa UEFA Prima rundă   FK Viktoria Žižkov 3 – 1, 0 – 2
2003-2004 Liga Campionilor Third Qualifier   FC Copenhaga 1 – 1, 2 – 1
Grupa E   VfB Stuttgart 2 – 1, 0 – 1
Grupa E   Panathinaikos 1 – 1, 1 – 3
Grupa E   Manchester United 0 – 1, 0 – 3
2004-2005 Liga Campionilor Third Qualifier   CSKA Moscova 1 – 2, 1 – 1
Cupa UEFA Prima rundă   C.S. Marítimo 0 – 1, 1 – 0[8]
Grupa F   Amica Wronki 5 – 0
Grupa F   Grazer AK 3 – 0
Grupa F   AZ Alkmaar 0 - 1
Grupa F   AJ Auxerre 0 – 2
2005-2006 Liga Campionilor Third Qualifier   Anorthosis Famagusta 2 – 1, 2 – 0
Grupa H   F.C. Porto 3 – 2, 1 – 1
Grupa H   Inter Milano 0 – 1, 1 – 1
Grupa H   Artmedia Bratislava 0 – 0, 2 – 2
Last 16   Villarreal CF 2 – 2, 1 – 1
2006-2007 Cupa UEFA Prima rundă   Molde FK 0 – 0, 2 – 0
Grupa A   Livorno 3 – 2
Grupa A   Maccabi Haifa 2 – 0
Grupa A   AJ Auxerre 2 – 2
Grupa A   Partizan Belgrad 1 – 0
Runda a treia   Hapoel Tel Aviv 1 – 2, 4 – 0
Fourth Round   CA Osasuna 1 – 1, 0 – 1
2007-2008 Liga Campionilor Al doilea tur preliminar   FK Zeta 2 – 0, 1 – 0
Third Qualifier   Steaua Roșie Belgrad 1 – 0, 0 – 0
Grupa E   VfB Stuttgart 2 – 1, 2 – 3
Grupa E   Lyon 3 – 0, 0 – 3
Grupa E   Barcelona 0 – 0, 0 – 2
Cupa UEFA Runda a treia   Panathinaikos 0 – 0, 1 – 1
Fourth Round   Werder Bremen 2 – 0, 0 – 1
Sferturi de finală   Sporting CP 0 – 0, 2 – 0
Semifinale   Fiorentina 0 – 0, 0 – 0[8]
Finală   Zenit St Petersburg 0 – 2
2008-2009 Liga Campionilor Al doilea tur preliminar   FBK Kaunas 0 – 0, 1 – 2
2009-2010 Liga Campionilor Grupa G   VfB Stuttgart 1 – 1, 0 – 2
Grupa G   Sevilla 1 – 4, 0 – 1
Grupa G   Unirea Urziceni 1 – 4, 1 – 1
2010-2011 Liga Campionilor Grupa C   Manchester United 0 – 0, 0 – 1
Grupa C   Bursaspor 1 – 0, 1 – 1
Grupa C   Valencia 1 – 1, 0 – 3
Europa League Last 32   Sporting CP 1 – 1, 2 – 2[9]
Last 16   PSV Eindhoven 0 – 0, 0 – 1
2011-2012 Liga Campionilor Third Qualifier   Malmö 0 – 1, 1 – 1
Europa League Play-off Qualifier   NK Maribor 1 – 2, 1 – 1

Statistici după țara adversarilor

modificare
  • Valabil pentru funele sezonului 2009-2010
Țara M V R Î Rata
victoriilor %
  Austria 7 5 0 2 71,43
  Belgia 6 4 1 1 66,67
  Bulgaria 4 3 0 1 75
  Cipru 4 3 1 0 75
  Cehoslovacia 6 3 1 2 50
  Cehia 2 1 0 1 50
  Danemarca 6 5 1 0 83,33
  Germania de Est 4 3 1 0 75
  Anglia 12 3 3 6 25
  Insulele Feroe 2 2 0 0 100
  Finlanda 4 3 0 1 75
  Franța 25 7 7 11 28
  Germania 47 15 15 17 31,91
  Grecia 8 1 4 3 12,50
  Ungaria 2 1 0 1 50
  Irlanda 8 6 1 1 75
  Israel 5 3 1 1 60
  Italia 23 6 5 12 26,08
  Lituania 4 1 2 1 25
  Malta 4 4 0 0 100
  Montenegro 2 2 0 0 100
  Olanda 18 7 3 8 38,89
  Irlanda de Nord 2 1 1 0 50
  Norvegia 4 3 1 0 75
  Polonia 7 4 1 2 57,14
  Portugalia 12 7 2 3 60
  România 8 2 3 3 25,00
  Rusia 10 6 2 2 60,00
  Serbia 3 2 1 0 66,67
  Slovacia 2 0 2 0 0
  Spania 20 3 5 12 15,00
  Suedia 2 0 1 1 0
  Elveția 6 2 2 2 33,33
  Turcia 6 2 2 2 33,33
  URSS 3 2 0 1 66,67
  Iugoslavia 7 3 1 3 42,85
Total 293 124 70 99 42,32

M – Meciuri; V – Victorii; R – Remize; Î – Înfrângeri

Referințe și note

modificare
  1. ^ White, John (). The Rangers Football Miscellany. Carlton Books. pp. p. 10. ISBN 1-84442-158-9. 
  2. ^ „Rangers face European ban amid financial woes”. ITV News. . 
  3. ^ Rangers won on the toss of a coin
  4. ^ Rangers lost this match after a penalty shoot-out, only for manager Willie Waddell to point out to the referee that they had in fact won on away goals. [1]
  5. ^ a b Rangers lost on the away goals rule
  6. ^ Rangers lost the penalty shoot out, 1-3
  7. ^ Rangers won the penalty shoot out, 4-3
  8. ^ a b Rangers won the penalty shoot out, 4-2
  9. ^ Rangers won on away goals