Wikipedia

Grigore Vieru

poet, traducător și activist unionist român din Republica Moldova

Grigore Vieru

Grigore Vieru în anii 1960
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Pererîta, județul Hotin, Regatul României
Decedat (73 de ani)[3] Modificați la Wikidata
Chișinău, Moldova Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Central din Chișinău Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiinsuficiență cardiacă Modificați la Wikidata
PărințiPavel și Eudochia Vieru
Căsătorit cuRaisa Vieru, născută, Nacu (c. 1957 – 2009)
CopiiCălin Vieru (n. 29 iunie 1965)
Tudor Vieru (n. 16 iunie 1960)
Cetățenie Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
 Moldova Modificați la Wikidata
Etnieromân
ReligieCreștin-Ortodox
Ocupațiepoet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura I
În funcție
3 septembrie 1990 – 27 februarie 1994
PremiiOrdinul Republicii ()
Ordinul național „Steaua României”
Ordinul Prietenia Popoarelor[*]​
Ordinul Insigna de Onoare
Medalia „Mihai Eminescu”
Q4376918[*]​ ()
Premiul de Stat al RSS Moldovenești
Partid politicFrontul Popular din Moldova
Alma materUniversitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
ProfesiePoet
Cariera literară
Activitate
Partid politicFrontul Popular din Moldova  Modificați la Wikidata
Limbilimba română
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Grigore Vieru (n. , Pererîta, România – d. , Chișinău, Moldova) a fost un poet român din Republica Moldova. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.[4]

Biografie

Grigore Vieru s-a născut în data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, județul Hotin, Regatul României (astăzi raionul Briceni, Republica Moldova), în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.

În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .

La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu (n. 5 septembrie 1930 – d. 26 octombrie 2024), profesoară de limba română și latină, și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 a fost redactor la editura „Cartea Moldovenească”.

La 16 iunie 1961 se naște primul copil, Tudor, astăzi medic chirurg la București. La 29 iunie 1965 se naște al doilea fiu al scriitorului, Călin, astăzi medic specialist în acupunctură.[necesită citare]

A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.

Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În anul 1969 apare volumul Duminica cuvintelor, versuri pentru preșcolari, (Chișinău, Editura „Lumina”).[necesită citare]

 
Grigore Vieru, Ion Vatamanu și Serafim Saka în anii '70.

Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.

În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:

  Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.  

În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.

În anul 1979 apar volumele Mama și Albinuța, cartea preșcolarului. Până în prezent Albinuța se editează aproape anual.[5]

În 1988, i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

La sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.

În anul 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României „Eminescu - 150 de ani de la naștere”.[6]

În anul 2004 la Editura „Litera Internațional” (București-Craiova), Grigore Vieru scoate antologia „Cât de frumoasă ești”, dedicată Mamei, Limbii române și Iubirii „în creația poeților români plecați la strămoși”. Prefața este semnată de academicianul Eugen Simion. Participă la manifestările naționale dedicate lui Ștefan cel Mare.[7]

Decesul

Pe 16 ianuarie 2009, Vieru a suferit un grav accident de circulație și a fost internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire.[8] Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca.[9] La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.[8]

A încetat din viață în data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.[10][11]

Posteritate

 
Plăcuța de pe Bulevardul Grigore Vieru din Chișinău

Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009, la Chișinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni, diviziile lui Grigore Vieru, cum le-a denumit profesorul Dan Dungaciu într-un articol.[12] Chișinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporții de la înmormântarea soților Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ținând un moment de reculegere.

Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce[13].

Câteva școli din Republica Moldova, un bulevard din Chișinău și o stradă din Iași poartă numele lui Grigore Vieru.[14] Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naștere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor.[15] De asemenea, o stradă din Buzău îi poartă numele.[16]

Momente din viața lui Vieru

Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate.
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard.
Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
Acest articol a fost etichetat în iulie 2020
 
Bustul lui Grigore Vieru, dezvelit duminică 23 ianuarie 2011 în Parcul Herăstrău din București.
Sculptor: Răzvan Paul Mihăiescu.[17]
  • În volumul de poezii pentru copii Trei iezi, ieșit de sub tipar în 1970, se găsea și poezia Curcubeul, în care Vieru, prin metafora curcubeului cu trei culori, elogia drapelul tuturor românilor. Peste câteva zile de la difuzare, cenzura sovietică a retras cartea din librării, dând-o la topit, iar autorul a fost acuzat de diversiune.[18]
  • Tot în 1970, apare și Abecedarul, elaborat de Vieru în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. De pe acest manual, modificat întrucâtva de-a lungul timpului, învață și astazi micii basarabeni în clasa I. În 1989, tot Vieru și Vangheli au realizat varianta în grafie latină a Abecedarului.
  • Vieru a scris, printre multe altele, versurile pentru coloana sonoră a filmului cu desene animate Maria Mirabela, iar poezia lui Vieru Dragă Otee a fost pusă pe muzică și interpretată de Iurie Sadovnic. Ulterior, piesa a fost preluată și de Zdob si Zdub.
  • În 1988 în ziarul Literatura și arta din Chișinău a apărut primul text cu grafie latină din Basarabia postbelică. Autor - Grigore Vieru.[19]
  • În iunie 1989, obținând aprobarea autorităților sovietice de a publica săptămânalul Literatura și arta în grafie latină, redactorii ziarului s-au pomenit că în toată Moldova Sovietică nu există nicio mașină de scris cu litere latine, în afară de cea de la Academia de Științe din RSSM și de una aparținând profesorului Iulius Popa de la Bălți. În aceste condiții, Grigore Vieru și redactorul-șef de la Literatura și arta, Nicolae Dabija, merg la București pentru a obține o mașină de scris pentru ziar. Autoritățile române tărăgănează răspunsul, iar anticariatul din care puteau să cumpere o astfel de mașină este închis în acele zile din motive tehnice. Vieru și Dabija sunt ajutați însă de preotul Vasile Țepordei, care le aduce la gară o pungă în care se află cele 31 de semne metalice ale alfabetului latin, tăiate de acesta din propria mașină de scris. La Chișinău, semnele latine sunt sudate la o mașină de scris în locul celor chirilice, astfel că Literatura și arta devine primul ziar din Basarabia care începe să iasă sistematic în grafie latină.
  • În 1994 neo-comuniștii din Partidul Democrat Agrar, ajunși la putere în Moldova, renunță la imnul de stat Deșteaptă-te, române și le propun poetului Grigore Vieru și compozitorului Eugen Doga să compună versurile și, respectiv, muzica pentru un nou imn. Ambii refuză. Grigore Vieru scrie în Literatura și arta următoarele:
  Dreptatea istorică va blestema poeții și compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra Imnului Național Deșteaptă-te, române, cocoțându-se ei în locul strălucirii și necesității lui istorice.  

[20]

  • În 1964 Vieru publică în revista Nistru poemul Legământ, dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile:
  Știu: cândva, la miez de noapte,/ Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale.  
  • După 45 de ani, poetul moare în urma unui accident de mașină, care are loc în noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie 2009, la întoarcerea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu.
  • Epitaful pe care și l-a ales Vieru:[21]
  Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.  
 
Grigore Vieru, pictat de Paul Mecet

Operă

  • 1957 - Alarma (versuri pentru copii)
  • 1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)
  • 1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească”
  • 1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).
  • 1964 - Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
  • 1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și tineret (1967).
  • 1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina”)
  • 1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu (revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.
  • 1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.
  • 1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și pictorul Igor Vieru)
  • 1972 - Trei iezi
  • 1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu)
  • 1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)
  • 1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
  • 1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — în colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.
  • 2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми е за камъка[22] - еd. Avangardprint, Bulgaria - traducere în bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii

Este prezent în:

  • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Ca textier

  • Maria Mirabela
  • Dragă Otee
  • Pentru Ea
  • Răsai
  • Eminescu
  • La mănăstirea Căpriana (Clopotul Învierii)
  • Lăsați-ne în legea noastră
  • Două lacrimi gemene (Chișinău și București)
  • O serenadă
  • Melancolie
  • Ultima oră
  • Reaprindeți candela
  • Mi-e dor de tine, mamă
  • Codrul e frumos cu floare

Mulți compozitori basarabeni se inspirau de poezia lui Grigore Vieru (culegeri de cântece "Poftim de intrați", "Cine crede" ș.a.). Grigore Vieru însuși a fost autor al unor melodii de cântece pentru copii ("Să crești mare" ș.a.), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoare Iulia Țibulschi (culegeri "Soare, soare", "Clopoțeii", "Stea-stea, logostea", "Ramule-neamule", "Cîntînd cu iubire" ș.a.).[necesită citare]

Prezențe în antologii

  • Testament – Anthology of Modern Romanian Verse / Testament - Antologie de Poezie Română Modernă – Bilingual Edition English & Romanian – Daniel Ionita (editor and translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews – Minerva Publishing 2012 and 2015 (second edition) - ISBN 978-973-21-1006-5
  • Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English language edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy for Culture - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
  • Basarabia Sufletului Meu / The Bessarabia of My Soul - o colecție de poezie din Republica Moldova - bilingvă Română și Engleză - Daniel Ioniță și Maria Tonu (editori); Daniel Ioniță (traducător principal) cu Eva Foster, Prof.Dr. Daniel Reynaud și Rochelle Bews (asistenți la traducere) - Editura MediaTon, Toronto, Canada - 2018 - ISBN 978-1-7751837-9-2

Vezi și

Note

  1. ^ Виеру Григоре Павлович (în rusă), Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  2. ^ Grigore Vieru, Discogs, accesat în  
  3. ^ a b Grigore Pavlovitch Vierou, Autoritatea BnF 
  4. ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – V
  5. ^ Vieru, Grigore (). Taina care mă apără. Princeps Edit. p. pagina 19. 
  6. ^ Vieru, Grigore (). Taina care mă apără. Princeps Edit. p. pag.23. 
  7. ^ Vieru, Grigore (). Taina care mă apără. Princeps Edit. p. 24. 
  8. ^ a b „Imagini VIDEO cu mașina avariată în care se afla și Grigore Vieru. Poetul este într-o stare foarte gravă, cu multiple fracturi interne și are șanse minime de supraviețuire”. Unimedia. 16 ianuarie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  9. ^ „Starea poetului Grigore Vieru rămâne gravă, medici de la București sunt în drum spre Chișinău”. azi.md. 16 ianuarie 2009. Arhivat din original la 2021-04-23. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  10. ^ „Grigore Vieru a murit. Eminescu l-a chemat la ceruri. Ziua înmormântării, 20 ianuarie, a fost declarată zi de doliu național”. Unimedia. 18 ianuarie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  11. ^ „Poetul Grigore Vieru a decedat”. Mediafax. 18 ianuarie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)[nefuncțională]
  12. ^ „Dan Dungaciu, Diviziile lui Grigore Vieru”. România liberă. 23 ianuarie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)[nefuncțională]
  13. ^ „Grigore Vieru, decorat post-mortem”. Evenimentul zilei. 19 ianuarie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  14. ^ „Iașul are o stradă Grigore Vieru”. Bună ziua Iași. 1 septembrie 2009. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)[nefuncțională]
  15. ^ „Bustul lui Grigore Vieru va fi instalat la 12 februarie pe Aleea Clasicilor din Chișinău”. Unimedia. 10 februarie 2010. Arhivat din original la 2010-02-12. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  16. ^ Cotidianul.ro (on-line): O stradă din Buzău poartă numele Grigore Vieru
  17. ^ Un bust al lui Grigore Vieru la București
  18. ^ „Academicianul Grigore Vieru, poet basarabean (Biografie)”. Biserica.org. Arhivat din original la 2012-08-01. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  19. ^ „Editorial: Poetul Grigore Vieru s-a preschimbat în iarbă”. Realitatea românească. 18 ianuarie 2009. Arhivat din original la 2013-07-06. Accesat în 11 februarie 2010.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)
  20. ^ Vieru, Grigore (). Taina care mă apără. Iași: Ed. Princeps Edit. pp. 22–23. 
  21. ^ Vieru, Grigore (). Taina care mă apără. Iași: Ed. Princeps Edit. pp. 683 și urm. 
  22. ^ În limba bulgară, în text. Se citește: [Jal mi e za kamăka]

Lectură suplimentară

  • Tudor Țopa. Condamnați la zbucium. Chișinău. Ed. Universul, 2003.
  • Petru Soltan (colectiv). Calendar Național, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Ed. 1995, 2010
  • Tudor Țopa. Voievozii inspirației. Chișinău, 2007, p. 256–262.
  • Grigore Vieru. Taina care mă apără, Iași, Ed. Princeps Edit. 2008.
  • A.M. Prohorov (gl. red), Sovetskii Ențiklopediceskii Slovari, M., Gl. red. Sovetskoi ențiklopedii, 1981 (în rusă)
  • Vieru Grigore// Enciclopedia sovietică moldovenească, vol.2, p. 37
  • DEI Nume proprii, Ed. Cartier, Chișinău-București, 2004
  • Literatura și Arta Moldovei, Enciclopedie, Chișinău, Red. ESM., 1985
  • Bol'șoi Rossiiskii Entsiklopediceskii Slovar,Moscova, Ed."Drofa",2009
  • Vieru Grigore//Enciclopedia Universală Britannica, B.-Ch, Ed. Litera, 2010, vol.16, p. 124

Legături externe

 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Grigore Vieru
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Grigore Vieru

Eseuri

Interviuri

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Grigore_Vieru&oldid=16643612