Ioan Rășcanu

Date personale
Ioan Rășcanu

Născut	4 ianuarie 1874 Cahul, România (astăzi Republica Moldova)
Decedat	25 februarie 1952, 78 ani închisoarea Sighet, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Limbi vorbite	limba română
Ministru de război
În funcție
27 septembrie 1919 - 30 noiembrie 1919
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Arthur Văitoianu, Alexandru Vaida Voevod
Ministru de război
În funcție
13 martie 1920 - 16 decembrie 1921
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Alexandru Averescu
Studii	Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu, din București (1891 - 1893) Școala Specială de Artilerie și Geniu (1893-1895)<brȘcoala Superioară de Război(1898 - 1900)
Activitate
Gradul	Sublocotenent (1893) Locotenent (1896) Căpitan (1903) Maior (1910) Locotenent-colonel (1914) Colonel (1916) General de brigadă (1917) General de divizie (1922)^[1]
A comandat	1918 - comandant al Diviziei 1 Vânători
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic (1913) Primul război mondial (1916-1918)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana României (1909) Ordinul național „Steaua României” (1912) Medalia „Avântul Țării” (1913)
Modifică date / text

Ioan Rășcanu (sau Ion Rășcanu)^[2]^[3] (n. 1 octombrie, 1878, Cahul – d. 25 februarie 1952, închisoarea Sighet) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. După război a avut și o carieră politică.^[4]^{:p. 275}

A îndeplinit funcția de comandant de divizie de infanterie în campania anului 1918.^[5] În perioada 1942 - august 1944, Ioan Rășcanu a fost primar al Bucureștiului.

Cariera militară

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Ioan Rășcanu a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de profesor la Școala de Ofițeri de Artilerie, Geniu și Marină (din 1903), Școala Superioară de Război (din 1906) și șef al Secției Operații din Marele Stat Major (1916).^[6]^[7]^[8]^[9]

În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcțiile de: șef al Secției Operații din Marele Cartier General, atașat pe lângă Statul Major General al Armatei Franceze, comandant al Brigăzii 15 Artilerie și comandant al Diviziei 1 Vânători.^[4]^{:p. 275}^[5]

După război a îndeplinit funcțiile de secretar general al Ministerului de Război (1918-1919) și ministru de război în guvernul condus de generalul Arthur Văitoianu - (27 septembrie - 30 noiembrie 1919), guvernul condus de Alexandru Vaida Voevod - (1 decembrie 1919 - 12 martie 1920) și guvernul condus de generalul Alexandru Averescu - (13 martie 1920 - 16 decembrie 1921). A trecut în rezervă, prin demisie, în 1922.^[4]^{:p. 275}

În cariera politică a îndeplinit funcțiile de: ministru pentru Basarabia și Bucovina (1927); comisar superior al guvernului în Basarabia și Bucovina (1931), ministru de stat (1931-1932), primar al orașului Vaslui (1938-1942), primar al municipiului București (octombrie 1942 - august 1944), prefect al județului Vaslui. A fost ales deputat în legislaturile 1920, 1926, 1928 și 1931 și senator în 1920 și 1930).^[4]^{:p. 275}

A fost decorat la 27 ianuarie 1942 cu Ordinul „Steaua României” în gradul de Mare Cruce.^[10]

Generalul de corp de armată Ioan Rășcanu a fost trecut din rezervă în retragere pentru limită de vârstă începând din 1 ianuarie 1945, prin decretul nr. 412 din 14 februarie 1945.^[11] În 1947, a fost arestat și anchetat la Ministerul de Interne. ^[12]

În anul 1950, la vârsta de 76 de ani a fost arestat în lotul foștilor demnitari, murind în 1952 în închisoarea Sighet^[13], după ce în august 1951 a fost condamnat la 2 ani de pușcărie.^[14]

Lucrări

Noile Regulamente ale Infanteriei și Artileriei Bulgare din 1906. Traduse și adnotate de Căpitanii Ionescu E. Marin și Rășcan Ion de la Marele Stat Major. București (Tip. și Leg. de Cărți, G. Iliescu), 1907^[15]

Decorații

Ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Cruce (1942)^[10]
Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer (1912)
Ordinul „Coroana României”, în grad de comandor (1909)
Medalia „Avântul Țării” cu distincția „Campania din 1913” (1913)^[1]^{:p. 623}

Note

^ ^a ^b Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1916, Tipografia „Universala” Iancu Ionescu, București, 1916
^ Așa cum semna anumite decrete. Vezi Decretul Regal din 20 iluie 1921
^ Vezi articolul despre familia Râșcanu
^ ^a ^b ^c ^d Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei București, 2012
^ ^a ^b Alexandru Ioanițiu (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1905, Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, București, 1905
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1910, Tipografia Albert Baer, București, 1910
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914
^ Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1915, Tipografia și Stabilimentul de Arte Grafice George Ionescu, București, 1915
^ ^a ^b Decret Regal nr. 262 din 27 ianuarie 1942 pentru decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 26 din 31 februarie 1945, partea I-a, p. 615.
^ Decretul regal nr. 412 din 14 februarie 1945 pentru treceri în poziția de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 39 din 17 februarie 1945, partea I-a, p. 1.129.
^ Victimele terorii comuniste. Dictionar R, www.procesulcomunismului.com
^ Gheorghe Constantin Nistoroiu, Temnița comunistă, ultimul domiciliu al multor eroi români ai celui de-Al Doilea Război Mondial, accesat la 8 mai 2015
^ Victimele terorii comuniste. Dictionar R, www.procesulcomunismului.com
^ Biblioteca Academiei Române, Bibliografia românească modernă. Autori - Litera I, accesat la 24 noiembrie 2017

Bibliografie

Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
Ioanițiu Alexandru (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
***, România în războiul mondial 1916-1919, Documente, Anexe, Volumul 1, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934
***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
***, România în anii primului Război Mondial, Editura Militară, București, 1987
***, România în primul război mondial, Editura Militară, 1979
Magazin Istoric, nr. 12/2004
Memorial Sighet, Elitele Unirii, exterminate în închisori

Legături externe

Ionuț Balaban, Ion Rășcanu sau cum trebuie să fie un primar adevărat pentru vasluieni, accesat la 15 februarie 2016

Vezi și

Predecesor: general Artur Văitoianu	Ministrul Apărării Naționale 27 septembrie 1919 – 1 martie 1920	Succesor: general Traian Moșoiu
Predecesor: general Traian Moșoiu	Ministrul Apărării Naționale 12 martie 1920 – 15 decembrie 1921	Succesor: general Ștefan Holban

[Anuar_1916-1] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1916, Tipografia „Universala” Iancu Ionescu, București, 1916

[2] Așa cum semna anumite decrete. Vezi Decretul Regal din 20 iluie 1921

[3] Vezi articolul despre familia Râșcanu

[Elita-4] Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei București, 2012

[Ioanuțiu-5] Alexandru Ioanițiu (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929

[6] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1905, Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, București, 1905

[7] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1910, Tipografia Albert Baer, București, 1910

[8] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914

[Anuar_1915-9] Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1915, Tipografia și Stabilimentul de Arte Grafice George Ionescu, București, 1915

[Decret262-10] Decret Regal nr. 262 din 27 ianuarie 1942 pentru decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 26 din 31 februarie 1945, partea I-a, p. 615.

[Decret425-11] Decretul regal nr. 412 din 14 februarie 1945 pentru treceri în poziția de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXIII, nr. 39 din 17 februarie 1945, partea I-a, p. 1.129.

[12] Victimele terorii comuniste. Dictionar R, www.procesulcomunismului.com

[13] Gheorghe Constantin Nistoroiu, Temnița comunistă, ultimul domiciliu al multor eroi români ai celui de-Al Doilea Război Mondial, accesat la 8 mai 2015

[14] Victimele terorii comuniste. Dictionar R, www.procesulcomunismului.com

[BibAcad-15] Biblioteca Academiei Române, Bibliografia românească modernă. Autori - Litera I, accesat la 24 noiembrie 2017

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]