Ion C. Brătianu
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Ion C. Brătianu (n. , Pitești, Țara Românească – d. , Ștefănești, Argeș, România) a fost un om politic român, ministru cu diferite portofolii în varii guverne, cel de-al paisprezecelea premier al României, fratele lui Dumitru C. Brătianu și tatăl lui Ion I.C. Brătianu.
A fost membru de onoare (din 1888) al Academiei Române.[8]
Biografie
modificare
Ion C. Brătianu s-a născut în anul 1821 și a fost fiul lui Constantin „Dincă” Brătianu și al Anei Brătianu (n. Tigveanu). A urmat cursurile primare la Pitești avându-l ca dascăl pe Nicolae Simonide. A intrat în armata munteană în 1838 și a vizitat Parisul pentru a studia. Întors în Muntenia, a luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți politicieni proeminenți, la rebeliunea română din 1848, fiind prefect al poliției în guvernul provizoriu al acelui an.
După restaurarea rusească și otomană, la puțin timp după aceea, s-a mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor dunărene.
A fost inițiat în francmasonerie ca și fratele său, Dumitru Brătianu în 1846 la Paris, în Loja Ateneul Străinilor, după care se afiliază Lojii Trandafirul Perfectei Tăceri, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru. În 1848 era afiliat Lojii bucureștene Frăția, apoi se reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câțiva ani pentru participare la atentatul împotriva lui Napoleon al III-lea. Se întoarce la București și fondează, în 1857, alături de alți frați reveniți și ei din exil, Loja Steaua Dunării.[9]
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza, fiind unul dintre liderii Coaliției Monstruoase și la alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai multe mandate ministeriale în următorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate în revoluția din 1870, dar eliberat la scurt timp.
În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român, revizuirea constituției și alte reforme.
După 1883, Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui C.A. Rosetti, prietenul și aliatul politic al său timp de aproape patruzeci de ani.
În afară de a fi un politician important al României în timpul anilor critici 1876–1888, Ion C. Brătianu fost și scriitor. Pamfletele sale politice în franceză: Mémoire sur l'empire d'Autriche dans la question d'Orient (1855), Réflexions sur la situation (1856), Mémoire sur la situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857) și La Question religieuse en Roumanie (1866) au fost bine primite la Paris.
În anul 1886 a avut loc atentatul împotriva primului ministru Ion C. Brătianu în timp ce mergea agale pe jos, pe o stradă in București, împreună cu Constantin F. Robescu deputat și viitor primar al Capitalei. Atentatul a eșuat iar agentul secret care îi însoțea pe cei doi l-a arestat pe agresor. În afară de Stoica Alexandrescu (agresorul) au mai fost arestați Gh. Protopopescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral, și Iordache Tănăsescu, cel care i l-a arătat ex-râmniceanului pe Brătianu. Dacă Stoica Alexandrescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, Iordache Tănăsescu a fost trimis pentru un an la închisoare corecțională.
Acesta a avut idei antisemite, dând legi discriminatorii și exilând o varietate de intelectuali evrei.[10][11][12] Cel mai cunoscut intelectual evreu exilat de Brătianu a fost Moses Gaster, la inițiativa lui Dimitrie A. Sturdza.[13]
.JPG)
Implicarea în aducerea unui principe străin în țară
modificarePreședintele Consiliului de Miniștri, Ion Ghica a propus ca Filip de Flandra, fratele regelui Leopold II al Belgiei să fie domn al României, iar parlamentul l-a aclamat ca domn și a depus jurământul de credință față de noul domnitor, iar o delegație avea obligația de a merge în Belgia pentru a-i oferi tronul României. Însă, Napoleon al III-lea nu ar fi fost de acord, deoarece Filip de Flandra aparținea familiei de Orléans, pretendentă la tronul Franței. Astfel, ministrul de externe al Belgiei a afirmat că Flandra nu acceptă calitatea de principe al României.
După refuzul prințului Filip de a fi principele României, Ion C. Brătianu avea sarcina de a găsi un principe străin. Astfel, Brătianu s-a deplasat la Düsseldorf pe 19/31 martie 1866 și a avut o discuție cu principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, guvernatorul Renaniei și cu cel de-al doilea fiul al său, Carol. Ion C. Brătianu i-a cerut tânărului Carol să devină domnitorul României. Carol nu i-a oferit un răspuns hotărât, însă el a fost ales ca domn al României printr-un plebiscit în aprilie 1866.[14]
(portret de Mișu Popp)
Copii
modificare
A avut opt copii împreună cu Pia Brătianu:
- Florica, decedată la vârsta de 3 ani
- Sabina (1863-1941), căsătorită cu doctorul Constantin Cantacuzino
- Ion (1864-1927), de cinci ori prim-ministru, cel mai mare om politic și de stat al României
- Constantin (1867-1950), inginer constructor și agronom, ultimul președinte al PNL
- Vintilă (1867-1930), prim-ministru, primar modernizator al Capitalei
- Maria (1868-1945), mama poetului Ion Pillat
- Tatiana (1870-1940), căsătorită cu Ion I. Niculescu-Dorobantu
- Pia (1872-1946), căsătorită Alimăneșteanu.[15]
Note
modificare- ^ a b Ion Constantin Brătianu, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Ion C. Brătianu, Roglo
- ^ a b Ion Bratianu, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ Ion Brǎtianu, Gran Enciclopèdia Catalana
- ^ Ion Constantin Brătianu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b „Ion C. Brătianu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent, Academia Română
- ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Ion C. Brătianu
- ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Bogdan, Caranfilof (), „Iuda sub vremuri”. O contribuție la istoria antisemitismului românesc, null
- ^ STATE, MODERNITY AND ANTI-SEMITISM IN ION C. BRATIANU’S POLITICAL SPEECHES FROM THE SECOND HALF OF THE NINETEENTH CENTURY (în English) (4), Cogito - Multidisciplinary research Journal, , ISSN 2068-6706
- ^ Moses Gaster, o figură pe nedrept uitată, m.adevarul.ro
- ^ Scurtu, Ioan (). Monarhia în România 1866-1947. Danubius. p. 11-12.
- ^ "Bunica Romaniei Mari"[nefuncțională], 1 martie 2004, Jurnalul Național, accesat la 25 iulie 2012
Bibliografie
modificare- Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 58–65
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- Partidul Național Liberal Arhivat în , la Wayback Machine.
- Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
- CTITORI AI ROMĂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române[nefuncțională], 21 ianuarie 2009, Jurnalul Național
- Ion C. Bratianu, om politic european[nefuncțională], 21 martie 2008, Mircea Dumitriu, România liberă
- Esentele tari stau in flacoane mici, 7 iulie 2006, Ion Bulei, Ziarul de Duminică
- Magistrul Bratianu, 1 aprilie 2005, Jurnalul Național
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (I), 25 noiembrie 2010, Ziarul de Duminică
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (II), 2 decembrie 2010, Catalin Fudulu, Ziarul de Duminică
- Tentativele de asasinat la adresa lui Ion C. Brătianu (V), 20 ianuarie 2011, Ziarul de Duminică
- De ce doar Brătienii? (dintre toti pasoptistii, numai Ion C. Bratianu nu a fost agreat de autoritatile comuniste) Arhivat în , la Wayback Machine., 23 octombrie 2008, Adrian Bucurescu, România liberă