Johann Palisa
| Johann Palisa | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Opava, Imperiul Austriac |
| Decedat | (76 de ani)[1][2][3][4] Viena, Republica Austriacă |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Viena |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Părinți | Katharina Pohl[*] |
| Copii | Florentine[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac Austro-Ungaria Austria Germană Republica Austriacă |
| Ocupație | astronom profesor universitar[*] ofițer |
| Activitate | |
| Domeniu | astronomie |
| Instituție | Universitatea din Viena |
| Alma Mater | Universitatea din Viena |
| Organizații | Academia Leopoldină |
| Cunoscut pentru | discoverer of asteroids[*] |
| Premii | Premiul Lalande () |
Modifică date / text  | |
Johann Palisa (n. 6 decembrie 1848, Troppau – d. 2 mai 1925, Viena) a fost un astronom austriac.
A fost un mare descoperitor de asteroizi,[5] descoperind în total 122, de la 136 Austria în 1874 până la 1073 Gellivara în 1923.
Johann Palisa a fost și autorul a două cataloage care menționează poziția a aproape 4.700 de stele.
Studii și lucrăriModificare
Din 1866 până în 1870 a studiat matematicile și astronomia la Universitatea din Viena și la Observatorul din Geneva. În 1871 a fost numit director al Observatorului naval austro-ungar, situat la Pola (astăzi în Croația).[6] Și-a consacrat primele observații planetelor minore. Diametrul telescopului este de doar 6 țoli, iar condițiile de observație sunt mai bune decât la Viena. În 1874 a găsit primul obiect și l-a numit în onoarea Imperiului, 136 Austria. A descoperit în continuare 27 de alte obiecte la Pola. Din 1880 până în 1919, a fost membru al echipei de astronomie a Observatorului din Viena. Palisa a descoperit aici 94 de alte obiecte, toate prin observații vizuale.[6]
Moștenirea sa actualăModificare
Unul din asteroizii descoperiți de Palisa în 1911, 719 Albert, a fost pierdut după prima sa observare, din cauza inexactității orbitei sale. Cercetări intensive au fost duse în epocă pentru regăsirea obiectului (Palisa în 1912, și Curtis în 1913) apoi, mai târziu de Christensen și West (1989). Abia în 2000, a fost descoperit cu un telescop de la Universitatea din Arizona, care lucra la proiectul Spacewatch.[6] Acum asteroidul servește pentru o analiză ulterioară a perturbațiilor orbitei lui Jupiter cu Pământul, el are o rezonanță a perioadei neobișnuită 4:17.
Printre asteroizii descoperiți de Johann Palisa, doi au fost vizitați de câte o sondă:
- 253 Mathilde de NEAR Shoemaker în 1997. Sonda a trecut la aproape 1.200 km de asteroid și a efectuat peste 500 de fotografii;
Asteroidul 216 Cleopatra / 216 Kleopatra a fost măsurat cu ajutorul antenelor radar. Rezultatele au arătat că asteroidul are o formă alungită care se aseamănă cu un os de câine.
Asteroidul 140 Siwa trebuia să fie vizitat de sonda Rosetta concepută de ESA. Ca urmare a schimbării programului, trecerea pe la 140 Siwa a fost abandonată, iar misiunea sondei este acum întâlnirea cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko.
Descoperitor de asteroiziModificare
Printre descoperirile cele mai importante ale lui Johann Palisa figurează asteroizii 153 Hilda, 216 Cleopatra / 216 Kleopatra, 243 Ida, 253 Mathilde, 324 Bamberga, precum și asteroidul Amor 719 Albert.
Lista asteroizilor descoperiți de Johann Palisa[5]Modificare
Recompense și onoruriModificare
- Palisa a primit pentru munca sa Marele Premiu al Academiei din Paris, în franceză: Grand Prix de l'Académie de Paris (1876).
- Asteroidul 914 Palisana, descoperit de Max Wolf în 1919, a fost numit astfel în onoarea sa. Craterul Palisa este numele unui crater lunar numit și el în memoria sa.[5]
NoteModificare
- ^ a b Johann Palisa, Encyclopædia Britannica Online, accesat în
- ^ a b Johann Palisa, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Johann Palisa, Istrapedia
- ^ a b Johann Palisa, Croatian Encyclopedia[*]
- ^ a b c en Herbert Raab, Johann Palisa, the most successful visual discoverer of asteroids In: MACE 2002, proceedings, 2002 PDF
- ^ a b c en Rudolf Albrecht, Early Asteroid Research in Austria, Asteroids, Meteorites, Impacts and their Consequences, AMICO 2000.