Wikipedia

Lactarius mammosus

specie de ciupercă

Lactarius mammosus (Elias Magnus Fries, 1838), sin. Lactarius fuscus (Léon Louis Rolland, 1899), este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius.[1][2] O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete nu prea răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol proaspăt, moderat umed, acru-humos și argilos-nisipos, în grupuri, nu rar pe mușchi, în păduri de conifere și mixte precum la marginea zăvoaielor, preponderent sub molizi, dar, de asemenea, sub pini, ocazional și pe lângă mesteceni. Apare de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Lactarius mammosus sin.

Lactarius fuscus

Genul Lactarius, specia L. mammosus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. mammosus
Nume binomial
Lactarius mammosus
Fr. (1838)
Sinonime
  • Lactarius mammosus var. monstruosus Cooke (1833)
  • Agaricus mammosus (Fr.) Weinm. (1836)
  • Lactifluus mammosus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius fuscus Rolland (1899)
  • Lactarius mammosus var. minor Boud. (1911)
  • Lactarius confusus S.Lundell (1939)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Rolland

Specia a fost descrisă de mai mulți micologi cunoscuți sub diverse denumiri (vezi infocasetă) acceptate sinonim, însă aproape cu toate nefolosite.

Numele binomial este cel determinat de marele savant Elias Magnus Fries drept Agaricus mammosus, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind numele actual valabil (2020).

Denumirea Lactarius fuscus, hotărâtă de micologul francez Léon Louis Rolland, publicată în volumul 15 al jurnalului micologic Société Mycologique de France din 1899,[6] este nu rar folosită în cărți micologice. Deși acceptată preponderent doar sinonim al speciei aici descrise, Mycobank o vede specie independentă.[7]

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină mammosus=țâțos),[8] datorită aspectului cocoașei în centrul pălăriei.

Descriere

modificare
 
Bres.: Lactarius mammosus
  • Pălăria: are un diametru de 3–9 (11)cm, este destul de subțire și fragilă, inițial convexă, mai târziu aplatizată precum slab adâncită, prezentând în tinerețe o cocoașă mică și ascuțită centrală cu aspect mamelar care se lărgește și turtește cu timpul, dispărând de obicei la bătrânețe. Marginea este pentru mult timp răsfrântă spre inferior și netedă, apoi mai mult sau mai puțin ondulată, uneori cu rupturi. Cuticula, este uscată, dar pe vreme umedă lipicioasă și slinoasă, netedă până fin catifelată, nu rar cu zone concentrice slab conturate. Coloritul variabil poate fi gri-brun, brun-roșcat, brun-măsliniu sau și gri-roșiatic cu nuanțe puternice purpurii.
  • Lamelele: sunt subțiri și îndesate, în vârstă ceva bombate spre tijă, cu lame intercalate, ocazional și bifurcate, având muchii netede. Sunt aderate sau slab decurente la picior. Coloritul, în tinerețe albicios, devine mai târziu crem-gălbui sau ocru, și în sfârșit sumbru crem-portocaliu până ocru închis.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și o grosime de 0,7-1,5cm, este uscat, cilindric și spre bază ușor îngroșat, în tinerețe brumat flocos, apoi neted sau reticulat fin, la bătrânețe gol, precum plin, mai târziu împăiat pe dinăuntru. Coloritul suprafeței este albicios, palid ocru sau deschis gri-brun, în vârstă roz-brun până ocru-brun. Nu prezintă o zonă inelară.
  • Carnea: albicioasă până de un palid crem, destul de subțire și fragilă, capătă repede un miros puternic de fulgi de cocos, după uscare de cicoare, uneori cu nuanțe de anason, gustul fiind amar și destul de iute.
  • Laptele: care curge la început abundent este alb și nu se decolorează, gustul fiind, mai întâi blând, apoi repede amar și iute ca și carnea.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori până slab ovoidali de 8-9 x 6–7 microni cu apicol și pereți groși, fiind amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi) și acoperiți cu crestături scurte precum cu negi ascuțiți și aproape complet reticulați de 0,5-12µm înălțime. Pulberea lor este crem-gălbuie. Basidiile cu de obicei 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsurând 40-45 × 7-9 microni. Cistidelele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) fusiforme au o dimensiune de 70-75 × 7-8 microni.[9] Prezintă o mulțime de pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) cilindrice, până fusiforme, uneori clavate și rotunjite la capete de 45–75 × 6,5–9,5 microni. Muchiile aproape complet sterile poartă numeroase cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) fusiforme sau în formă de sulă cu o dimensiune de 20-50 x 5,5-9,5 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) numai puțin diferențiate formează un strat de hife slab gelatinoase, preponderent paralele, ocazional și slab ascendente, late de 3-12µm. Unele capete de hife sunt îndoite spre sus, altele ies în smocuri.[10][11]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu anilinä de fenol peste roz și purpuriu în negru-violet, carnea și lamelele cu fenol mai întâi roz, apoi negricios purpuriu, carnea cu guaiacol după o jumătate de oră slab gri-roșiatic, cu sulfat de fier gri roz-măsliniu murdar, iar cuticula asemănător culorii tutunului, și carnea cu tinctură de Guaiacum brun-roz, iar după 10 minute gri-verzui.[12][13]
  •  
    L. mammosus mai tineri, pălărie, lamele și picior
  •  
    L. mammosus maturi, pălărie, lamele și picior
  •  
    L. mammosus bătrâni, pălărie, lamele și picior

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată cu Lactarius azonites (necomestibil),[14] Lactarius blennius (necomestibil),[15][16] Lactarius circellatus (necomestibil),[17] Lactarius flexuosus (necomestibil),[18] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[19] Lactarius lilacinus (necomestibil),[20] Lactarius pterosporus (necomestibil),[21] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[22] Lactarius quietus (comestibil),[23] Lactarius rufus (necomestibil),[24] Lactarius trivialis (necomestibil),[25] Lactarius uvidus (necomestibil)[26] sau Lactarius vietus (necomestibil).[27]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Lactarius azonites!
  •  
    !Lactarius blennius!
  •  
    !Lactarius circellatus!
  •  
    !Lactarius flexuosus!
  •  
    Lactarius glyciosmus
  •  
    !Lactarius lilacinus!
  •  
    !Lactarius pterosporus!
  •  
    !Lactarius pyrogallus!
  •  
    Lactarius quietus
  •  
    !Lactarius rufus!
  •  
    !Lactarius trivialis!
  •  
    !Lactarius uvidus!
  •  
    !Lactarius vietus!

Valorificare

modificare

Deja mirosul nu invită la consum, dar cel târziu gustul amar și iute va dovedi final necomestibilitatea a acestei ciuperci.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 88-89, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 347 [1]
  6. ^ Léon Louis Rolland: „Lactarius fuscus”, în: „Société Mycologique de France”, vol. 15, 1899, p. 76
  7. ^ Mycobank 2
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 721, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 389
  10. ^ Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 172-173, ISBN 978-8-79835-814-5
  11. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 80, ISBN 3-85604-060-9
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 550, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 456
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto : „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 302-303, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 386-387, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_mammosus&oldid=13664254