Wikipedia

Lactarius flexuosus

specie de ciupercă

Lactarius flexuosus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Samuel Frederick Gray, 1821), sin. Lactarius umbrinus (Jean-Jacques Paulet, 1793 ex Elias Magnus Fries, 1838), este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius.[1][2] O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește solitar sau în grupuri mici pe mușchi sau prin iarbă, în păduri de conifere sub brazi, molizi și pini, uneori și în cele mixte, acolo, de asemenea în simbioză cu fagi, mesteceni sau plopi. Uneori se dezvoltă și la marginea pădurilor sau în parcuri, preferând un sol moderat uscat, sărac în nutrienți și acru. Apare de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Lactarius flexuosus sin.

Lactarius umbrinus

Genul Lactarius, specia L. flexuosus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. flexuosus
Nume binomial
Lactarius flexuosus
(Pers.) Gray (1821)
Sinonime
  • Hypophyllum umbrinum Paulet (1793)
  • Agaricus flexuosus Pers. (1801)
  • Agaricus umbrinus Pers. (1801)
  • Agaricus flexuosus Fr. (1815)
  • Lactarius umbrinus (Paulet) Fr. (1838)
  • Lactarius flexuosus var. roseozonatus H.Post (1863)
  • Galorrheus flexuosus (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Galorrheus umbrinus (Paulet) P.Kumm. (1871)
  • Lactarius flexuosus subsp. roseozonatus H.Post (1874)
  • Lactarius roseozonatus H.Post (1890)
  • Lactifluus flexuosus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Lactifluus umbrinus (Paulet) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius pyrogalus subsp. flexuosus (Fr.) Singer (1942)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Jean-Jacques Paulet

Primul care a descris specia drept Hypophyllum umbrinum a fost botanistul francez Jean-Jacques Paulet în volumul 2 al lucrării sale Traité des champignons din 1793.[5] În urmă, câțiva micologi au schimbat numele generic, referindu-se la el, ca de exemplu Elias Magnus Fries cu Lactarius umbrinus (1838),[6] Paul Kummer cu Galorrheus umbrinus (1871)[7] sau Otto Kuntze cu Lactifluus umbrinus (1891).[8]

Dar numele binomial hotărât este Agaricus flexuosus, determinat de savantul bur Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801,[9] transferat în 1821 corect la genul Lactarius sub păstrarea epitetului de către micologul englez Samuel Frederck Gray, de verificat în volumul 1 al lucrării sale principale A natural arrangement of British plants, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 (2 volume) [10], fiind numele curent valabil (2020).

Dar mai trebuie menționat, că unii micologi s-au referit în cea ce privește actualizarea numelui generic la homonimul Agaricus flexuosus creat de Elias Magnus Fries în 1815,[11] anume Paul Kummer cu Galorrheus flexuosus (1871),[12] Otto Kuntze cu Lactifluus flexuosus (1891).Revisio generum plantarum sau Rolf Singer cu Lactarius pyrogalus subsp. flexuosus.[13]

Taxonul Lactarius umbrinus se mai găsește în cărți micologice, dar toate celelalte încercări de redenumire, și ele acceptate sinonim, nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină flexus=cocârjat, îndoit, sinuos), [14] datorită aspectului general al ciupercii mature, în special al marginii pălăriei.

Descriere modificare

  • Pălăria: are un diametru de 5–10 (12) cm, este destul de cărnoasă și robustă, în tinerețe boltită, pentru timp lung cu o margine netedă, ascuțit bordurată și răsfrântă spre picior, devenind apoi din ce în ce mai aplatizată și deformată, adâncită în centru, la bătrânețe în formă aproape de pâlnie precum cu rupturi la marginea atunci întinsă și strâmbată neregulat. Cuticula este netedă și lucioasă, uscată, dar pe vreme umedă unsuros-lipicioasă, formând foarte des zone slabe ceva mai închise, orânduite circular. În vârstă apar ocazional solzișori fini în centru. Coloritul variază mult și poate fi gri, slab cenușiu, gri-ocru până ocru, gri-liliaceu, roz-liliaceu sau gri-brun, chiar brun-purpuriu. La tăiere pierde imediat foarte mult suc.
 
Bres.: Lactarius umbrinus
  • Lamelele: sunt aspre, destul de groase, distanțate, bifurcate, ușor arcuite, aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă și devenind slab decurente de-a lungul lui, muchiile fiind netede și nu rar slab ondulate. Coloritul este la început crem deschis cu nuanțe de roz, mai târziu ocru-portocaliu, la bătrânețe nu rar chiar ocru-roșiatic.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-5 (7)cm și o lățime de 1-3,5 cm, este neted, cilindric precum adesea subțiat spre bază, tânăr plin, apoi împăiat și vatos pe dinăuntru, coaja fiind uscată, netedă până fin fibroasă sau slab striată și spre pălărie puțin brumată. Coloritul inițial albicios, cu o tentă de liliaceu deschis, devine apoi slab cenușiu, gri-liliaceu până gri-brun, cu pete ocru-gălbuie spre bază. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: compactă și fermă este albicioasă până slab crem fără a se decolora la leziune sau tăiere, mirosul fiind aromatic și fructuos, dar gustul imediat extrem de iute. Iuțirea provine de la alcaloidul unei rășini numită piperină.
  • Laptele: care curge în abundență este alb și imediat foarte iute, necolorându-se în contact cu aerul sau după uscare.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi), suprafața fiind presărată cu negi mici turtiți de până la 0,5-1µm într-o rețea incompletă, având o mărime de 9-10 x 7-8 microni. Pulberea lor este crem-gălbuie. Basidiile cu 4, rar cu 2 sterigme fiecare, sunt clavate și măsoară 40-55 x 8-11 microni. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) sunt cilindrice până fusiforme, ascuțite spre vârf asemănător unei lance, cu o mărime de 30-70 x 6-8 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) formează un strat gros de hife ascendente și împletite cu o dimensiune de 50-100µm, stratul superior de hife (numit ixocutis), late de 2-6 µm, prezintă pereți gelatinoși.[15][16][17]
  • Reacții chimice: carnea se colorează cu fenol brun, cu sulfoformol după 30 de minute liliaceu-roșiatic, laptele cu Hidroxid de potasiu repede galben-auriu până ocru-portocaliu, iar carnea galben de sulf, carnea cu guaiacol albăstrui, cu sulfat de fier imediat galben-rozaliu și cu tinctură de Guaiacum peste brun-rozaliu încet deschis gri-verzui.[18][19]
  •  
    L. flexuosus tânăr, lamele și picior
  •  
    L. flexuosus bătrân, lamele și picior
  •  
    L. flexuosus de culori diferite

Confuzii modificare

Buretele poate fi confundat cu de exemplu: Lactarius acris (necomestibil),[20] Lactarius blennius (necomestibil),[21][22] Lactarius circellatus (necomestibil),[23] Lactarius decipiens (necomestibil),[24] Lactarius fluens (necomestibil),[25] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[26] Lactarius ilicis (necomestibil, trăiește în păduri de foioase mai călduroase, iute) + imagini: [4],[27] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),[28] Lactarius pallidus (necomestibil),[29] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[30] Lactarius trivialis sin. Lactarius bertillonii var. queletii (necomestibil),[31] sau Lactarius vietus (necomestibil).[32] Mai departe, o confuzie ar fi posibilă chiar și cu ciupercile fără suc Russula aeruginea (comestibil),[33] Russula grisea (comestibil)[34] sau Russula versicolor (necomestibil, destul de iute, în primul rând lamelele tinere).[35]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !Lactarius acris!
  •  
    !Lactarius blennius!
  •  
    !Lactarius circellatus!
  •  
    ! Lactarius decipiens!
  •  
    !Lactarius fluens!
  •  
    Lactarius glyciosmus
  •  
    !Lactarius ilicis!
  •  
    !Lactarius mammosus!
  •  
    !Lactarius pallidus!
  •  
    !Lactarius pyrogallus!
  •  
    !Lactarius trivialis!
  •  
    !Lactarius vietus!
  •  
    Russula aeruginea
  •  
    Russula grisea
  •  
    !Russula versicolor!

Valorificare modificare

Ciupercile acestui soi sunt necomestibile din cauza gustului care este din primul moment după o degustație extrem de iute. O probă nu se indică.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ NCBI
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ Jean-Jacques Paulet: „Traité des champignons”, vol. 2, Editura Imprimerie Royale puis Nationale, Paris 1793, tab. 69, fig. 1-2
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 339 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 128
  8. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 856
  9. ^ C. H.Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 430, [2]
  10. ^ Samuel Frederck Gray: „A natural arrangement of British plants”, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 624 [3]
  11. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 58
  12. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 128
  13. ^ R. Singer: „Lactarius pyrogalus subsp. flexuosus”, în: „Annales mycologicae”, vol. 40, nr. 1-2, 1942, p. 123
  14. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 482, ISBN 3-468-07202-3
  15. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 370
  16. ^ Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 190-191, ISBN 978-8-79835-814-5
  17. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 82, ISBN 3-85604-060-9
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 545, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 455
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  23. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Mauro Sarnari: „Lactarius ilicis”, în: „Bollettino dell'Associazione Micologica ed Ecologica Romana”, vol. 29, 1993, p. 22
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 356-357, ISBN 88-85013-37-6
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  33. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 517, ISBN 3-85502-0450

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_flexuosus&oldid=15163218