Wikipedia

Lactarius decipiens

specie de ciupercă

Lactarius decipiens (Lucien Quélet, 1886) este o specie de ciuperci necomestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius.[1][2] O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mai mici, pe diferite soluri proaspete, în păduri mai călduroase de foioase sau mixte, preferat sub fagi, mai rar în simbioză cu stejarul, uneori și prin parcuri (acolo, de asemenea, ocazional sub castani). Apare de la câmpie la deal, din (mai) iunie până în octombrie.[3][4]

Lactarius azonites
Genul Lactarius, specia L. decipiens
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. decipiens
Nume binomial
Lactarius decipiens
Quél. (1886)
Sinonime
  • Lactarius rubescens Bres. (1887)
  • Lactifluus decipiens (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius rufus var. decipiens (Quél.) Killerm. (1933)
  • Lactarius theiogalus var. decipiens (Quél.) Maire (1937)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Numele binomial a fost determinat drept Lepiota decipiens de renumitul micolog francez Lucien Quélet în volumul 14 al jurnalului științific Comptes Rendus de l´Association Française pour l´Avancement des Sciences din 1881,[5] fiind și numele curent valabil (2020).

Toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină decipere=între altele: a înșela, a trage în eroare, a nu fi observat),[6] datorită faptului, că soiul este ușor de confundat cu alte specii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Lactarius rubescens
  • Pălăria: are un diametru de 3,5–7 (9)cm, este nu prea cărnoasă, inițial boltită, mai târziu aplatizată, prezentând ocazional un gurgui mic central, iar la bătrânețe adâncită până în formă de pâlnie. Marginea, la început răsfrântă spre inferior și netedă, este în vârstă crestată, nu rar ondulată și răsfrântă în sus, uneori chiar și canelată. Cuticula, în tinerețe brumată fin, este netedă, mată, uscată până puțin lipicioasă, și fără zone concentrice. Coloritul este ocru-roz, spre mijloc mai închis, brun-roz sau sumbru cărămiziu, și spre margine mai deschis, palid roșu de somon.
  • Lamelele: sunt subțiri până de lățime medie, îndesate, bombate, cu muchii netede, lame neregulate și bifurcate, fiind aderate sau dințat decurente la picior. Coloritul este în tinerețe albicios, devenind tot mai mult gălbui-carneu până chiar roșu de somon.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-6 (8) cm și o grosime de 1-1,3 (1,5)cm, este neted, uscat, cilindric, uneori ceva îndoit, inițial plin, apoi împăiat cu cavități pe dinăuntru. Coloritul suprafeței este ocru-roz până la mai puternic sau mai slab roșu de somon, uneori cu o tentă portocalie. Nu prezintă o zonă inelară.
  • Carnea: destul de fragilă este crem-gălbuie cu nuanțe de roz și nu se decolorează, odată tăiată. Mirosul este în stadiu timpuriu aproape imperceptibil, dar repede fructuos, amintind de frunze de mușcate fărâmițate, iar gustul, în primul moment blând, devine repede amar și foarte iute.
  • Laptele: curge abundent, este la început alb, dar schimbă după 1-5 minute în galben de sulf. Gustul este și el amar și foarte iute.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori apiculați, globuloși de 7-8 microni și/sau slab ovoidali de 8-10 x 7-9 microni, fiind amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), hialini (translucizi) și acoperiți cu crestături proporționate precum cu negi destul de lați (0,4-1,2µm), dar nu ascuțiți, și complet reticulați. Pulberea lor este crem-gălbuie. Basidiile cu în mod normal 4 sterigme fiecare sunt îngroșat clavate, măsurând 40-50 × 9-10 microni. Cistidelele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt fusiforme cu o dimensiune de 40-65 × 10-12 microni.[7] Prezintă o mulțime de pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) îngust conice până fusiforme cu vârfuri preponderent ascuțite de 40-90 (100) x 6-9,5 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) fusiforme, în vârf deseori puțin neregulate, în mod normal ascuțite sau strânse ca un șirag de perle, măsoară 25-50 (60) x 4,5-8,5 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) formează un strat gros de hife ascendente și împletite cu o dimensiune de 30-100µm și pereți parțial gelatinoși. Capetele hifelor măsoară 20-65 × 3-6 microni. Hifele sub-cuticulei de 13-15 (17)µm lățime sunt mai mult sau mai puțin umflate.[8][9]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid azotic imediat ocru-portocaliu, cu guaiacol după o jumătate de oră vinaceu, buretele cu Hidroxid de potasiu imediat gri-brun-măsliniu, iar cuticula carneu-măsliniu, carnea cu sulfat de fier palid gri-verzui, și cu tinctură de Guaiacum după vreo 10 minute gri-verzui.[10][11]
  •  
    L. decipiens, lamele și picior
  •  
    L. decipiens mai tineri
  •  
    L. decipiens mai bătrâni

Confuzii

modificare

Această ciupercă poate fi confundată preponderent cu specii asemănătoare, în majoritate necomestibile sau otrăvitoare amare și/sau iute. Exemple sunt: Lactarius acris (necomestibil),[12] Lactarius albocarneus (necomestibil),[13] Lactarius aurantiacus (limitat comestibil),[14] Lactarius azonites (necomestibil),[15] Lactarius blennius (necomestibil),[16][17] Lactarius chrysorrheus (necomestibil),[18][19] Lactarius circellatus (necomestibil),[20] Lactarius flexuosus (necomestibil),[21] Lactarius fluens (necomestibil),[22] Lactarius fuliginosus (necomestibil),[23] Lactarius fulvissimus (comestibil),[24] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[25] Lactarius hepaticus (necomestibil, amar și iute, crește sub pini),[26] Lactarius lilacinus (necomestibil),[27] Lactarius porninsis (comestibil),[28] Lactarius pubescens (otrăvitor),[29] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[30] Lactarius rufus (necomestibil),[31] Lactarius subdulcis (comestibil),[32] Lactarius tabidus (necomestibil, mai mic, pe mușchi),[33] Lactarius theiogalus (restrâns comestibil, ceva iute, crește prin păduri de foioase și de conifere în locuri mocirloase),[34] Lactarius trivialis (necomestibil),[35] Lactarius turpis (posibil letal),[36] Lactarius uvidus (necomestibil),[37] Lactarius vietus (necomestibil)[38] și Lactarius zonarius (necomestibil).[39]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Lactarius acris!
  •  
    !Lactarius albocarneus!
  •  
    Lactarius aurantiacus
  •  
    !Lactarius azonites!
  •  
    !Lactarius blennius!
  •  
    !Lactarius chrysorrheus!
  •  
    !Lactarius circellatus!
  •  
    !Lactarius flexuosus!
  •  
    !Lactarius fluens!
  •  
    Lactarius fulvissimus
  •  
    !Lactarius fuliginosus!
  •  
    Lactarius glyciosmus
  •  
    !Lactarius hepaticus!
  •  
    !Lactarius lilacinus!
  •  
    Lactarius porninsis
  •  
    !!Lactarius pubescens!!
  •  
    !Lactarius pyrogalus!
  •  
    !Lactarius rufus!
  •  
    Lactarius subdulcis
  •  
    !Lactarius tabidus!
  •  
    Lactarius theiogalus
  •  
    !Lactarius trivialis!
  •  
    !!!Lactarius turpis!!!
  •  
    !Lactarius uvidus!
  •  
    !Lactarius vietus!
  •  
    !Lactarius zonarius!

Valorificare

modificare

Buretele este din cauza gustului amar și extrem de iute absolut necomestibil.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 92-93, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 384-385, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ Lucien Quélet: „Lepiota decipiens”, în: „Comptes rendus de l'Académie des Sciences (CRAS)”, vol. 14, nr. 2, 1886, p. 448
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 311, ISBN 3-468-07202-3
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 383
  8. ^ Jacob Heilmann-Clausen și colaboratori: „The genus Lactarius - Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 1998, p. 190-191, ISBN 978-8-79835-814-5
  9. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 56, ISBN 3-85604-060-9
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 562, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 458
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 352-353 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 434-435, ISBN 978-3-440-14530-2
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto : „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 184-186, ISBN 3-426-00312-0
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 365 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 310-311, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 352-353 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 378-379, ISBN 88-85013-37-6
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 392-393, ISBN 3-405-12081-0
  36. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467, ISBN 3-405-12116-7
  37. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  38. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  39. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_decipiens&oldid=16465322