Deschide meniul principal

Râșcov bărbos

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lactarius pubescens)

Lactarius pubescens (Elias Magnus Fries, 1838) este o specie de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] denumit în popor râșcov bărbos[2] sau lăcustă albă.[3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în șiruri sau cercuri mari, numai rar solitar, sub mesteceni în grădini, parcuri sau la marginea de străzi și drumuri ierboase, pe soluri umede sau uscate, neutre până calcaroase. Apare de la câmpie la munte între august și octombrie (noiembrie). Specia s-a găsit câteodată chiar și la marginea de tubării.[4][5]

Lactarius pubescens
Flaumige Milchling (Lactarius pubescens).JPG
Râșcovi bărboși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. pubescens
Nume binomial
Lactarius pubescens
Fr. (1838), câteodată și (Schrad.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus pubescens Schrad. (1794)
  • Mycena pubescens (P.Kumm.) (1871)
  • Lactarius controversus var. pubescens (Fr.) Gillet (1876)
  • Lactifluus pubescens (Gillet) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius torminosus subsp. pubescens (Gillet) Konrad & Maubl. (1935)
  • Lactarius pubescens var. betularum Bon (1985)

IstoricModificare

 
H. A. Schrader

Primul om de știință care a descoperit și descris specia sub numele Agaricus pubescens a fost botanistul și medicul german Heinrich Adolf Schrader (1767-1836) în volumul 1 al lucrării sale Spicilegium florae germanicae din 1794.[6]

În anul 1838, renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a transferat soiul la genul Lactarius sub denumirea Lactarius pubescens, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[7] Adesea, numele binomial determinat de Schrader nu mai este folosit. Cunoscutul micolog italian Bruno Cetto de exemplu îl mai aplică.

De-a lungul timpului au fost făcute mai multe încercări de redenumire, cele mai importante au fost Mycena pubescens a lui Paul Kummer în Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din (1871)[8] și Lactifluus pubescens a lui Otto Kuntze, în volumul 2 al Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum (1891).[9] Ultima propusă a fost Lactarius pubescens var. betularum a lui Marcel Bon în jurnalul micologic Documents Mycologique (1985).[10]

Numele binomial a lui Fries a rămas însă cel valabil până în prezent (2018). Ceilalți taxoni nu sunt folosiți și de acea neglijabili, dar acceptați sinonim.

DescriereModificare

 
Bres.: Lactarius pubescens
  • Pălăria: are un diametru de 5-8 (12) cm, este cărnoasă, tare dar fragilă, inițial convexă, pentru timp lung cu marginea răsfrântă spre picior, mai târziu aplatizată, slab neregulat ondulată și adâncită în centru până în formă de pâlnie, cu tendința de a crăpa longitudinal în vârstă. Cuticula care nu formează zone concentrice este uscată, dar unsuroasă pe vreme umedă, acoperită de un puf foarte fin în tinerețe, devenind repede păros-pâsloasă spre mijloc, iar la margine pufos-pletoasă (până la 5 mm), devenind la bătrânețe netedă și goală. Coloritul este la început albicios, la maturitate crem cu nuanțe rozalii sau chiar portocalii.
  • Lamelele: sunt subțiri, clar bifurcate, semi-înalte, stau foarte dens, inițial mai degrabă aderate larg la picior, la maturitate slab decurente de-a lungul lui, muchiile fiind netede. Coloritul este la început crem-albicios, dar schimbă mai târziu spre ocru, câteodată cu licăriri roșiatice ca carnea de vițel.
  • Sporii: sunt ovoidali respectiv slab elipsoidali cu o mărime de 6,6-7,4 x 4,9-5,2 microni, ușor amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), puțin ornamentați, suprafața fiind acoperită de câțiva negi mici și muchii adesea ramificate care sunt parțial conectate între ele prin linii fine. Pulberea sporilor este albicioasă. Basidiile cu patru sterigme fiecare sunt cuneiforme până bulboase și măsoară 30-40 x 8-10 microni.[11]
  • Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și o lățime de 1,5-2 cm, este cilindric precum puțin subțiat spre bază, tânăr plin, apoi împăiat și la bătrânețe gol pe dinăuntru. Suprafața este inițial albă și tapițată de un puf fin lânos, apoi de culoare rozalie sau roșie de somon și în afara vârfului, brumată albicios.
  • Carnea: este albicioasă până slab roșie de somon, compactă și tare. Mirosul este fructuos, asemănător mușcatelor, dar gustul arzător iute și zgârcind. Iuțirea provine de la alcaloidul unei rășini numită piperină.
  • Laptele: este foarte iute, alb și nu se colorează după tăiere. Probe tinere eliberează mult lapte, dar în stare mai uscată, aproape că nu se găsește.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu guaiacol roșu de morcovi, cu Hidroxid de potasiu după 20 de minute gri-verzui deschis, cu sulfat de fier gri-gălbui, și cu tinctură de Guaiacum imediat gri-verzui.[12][13]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat cu Lactarius acris (necomestibil),[14] Lactarius blennius (necomestibil),[15][16] Lactarius controversus (necomestibil fiind extrem de iute, crește sub plopi sau anini, pălărie cu zone rozalii precum lamele cu benzi palid-roșiatice),[17][18] Lactarius glaucescens, sin. Lactarius pergamenus (comestibil dar iute, se dezvoltă numai în păduri de foioase, mai mic și subțire, se decolorează după tăiere gălbui),[19] Lactarius pallidus (necomestibil),[20] Lactarius piperatus (comestibil, iute, dar bine de preparat, lamele mai strânse, cuticulă netedă),[21] Lactarius trivialis sin. Lactarius bertillonii var. queletii (necomestibil pentru că prea iute, se dezvoltă numai sub foioase, cu mare drag sub castani, lamele foarte îndepărtate, buretele original cu cuticula colorată spre gri-roz, variația queletii însă este albă)[22] sau Lactarius vellereus (necomestibil, pentru că prea iute, se dezvoltă numai în păduri de conifere și de foioase, devine foarte mare).[23]

Posibilă este de asemenea o confundare cu două ciuperci fără suc din genul Russula: Russula delica[24] și surata ei foarte apropiată Russula chloroides.[25]

Specii de ciuperci asemănătoare în imaginiModificare

ToxicitateModificare

Această specie este din cauza iuțimii în mod normal necomestibilă. Dar se găsesc din păcate mereu culegători care o culeg, conservând-o de exemplu în oțet sau ulei. Ciuperca conține compuși de hidrocarburi, și, odată totuși ingerată (de asemenea după preparare), poate provoca (cu o latență de 30 minute-4 ore), iritații ale mucoasei aparatului digestiv cu grețuri, vărsături, dureri abdominale, diaree, dar de asemenea afecțiuni vizuale, tulburări de coordonare precum câteodată chiar afectarea de organe. În cazul unei intoxicații se indică golirea gastrointestinală, o perfuzie, un tratament cu cărbune activ, în cazuri severe cu stimulente.[26] [27]

NoteModificare

  1. ^ Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 513, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ Frutos info
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 426-427, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Heinrich Adolf Schrader: „Spicilegium florae germanicae”, vol. 1, Editura Christian Ritscher,Hanovra 1794, p. 122 [1]
  7. ^ Elias Fries: „'Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”', Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 335 [2]
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 118
  9. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 857 [3]
  10. ^ Marcel Bon: Lactarius pubescens var. betularum, în: „Documents Mycologique”, vol. 15, nr. 60, 1985, p. 38
  11. ^ Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6: „Russulaceae”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 90, ISBN 3-85604-060-9
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 529, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 450
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 398-399, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 53, ISBN 978-3-8427-0483-1
  19. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 358-359, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 374-375, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 356-357, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 173-175, ISBN 3-426-00312-0
  24. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  25. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 382-383, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Intoxicații cu ciuperci: Blasser Birkenmilchling=Lactarius pubescens
  27. ^ J. J. Kleber, B. Haberl, Th. Zilker, 2000

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 360
  • Bruno Cetto, volumul 1, 2, 5 vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare