Lumea Inelară (serie)

Lumea Inelară (titlu original Ringworld) este o serie science fiction creată de scriitorul american Larry Niven, care face parte din universul Spațiu Cunoscut. Primul roman al seriei, Lumea Inelară, a fost recompensat cu premiile Hugo (1970), Nebula și Locus (1972), iar al doilea, Inginerii Lumii Inelare, a fost nominalizat la premiile Hugo și Locus (1981).

Conținut

Seria cuprinde patru romane, precum și un ghid al Lumii Inelare, scris în 1994 în colaborare cu Kevin Stein:

• Lumea Inelară (1970)
• Inginerii Lumii Inelare (1980)
• Tronul Lumii Inelare (1996)
• Ringworld's Children (2004)
• Fate of Worlds (2012) - cu Edward M. Lerner

În introducerea Inginerilor Lumii Inelare, Niven declară că nu intenționa să creeze o serie, dar reacția fanilor după apariția primului roman, Lumea Inelară, l-a convins să își revizuiască opinia. Cartea a devenit repede foarte populară, fiind apreciată de însuși Freeman Dyson, cel care a propus conceptul sferei ce a stat la baza Lumii Inelare. Unii cititori au observat că Lumea Inelară, fiind o structură rigidă, nu orbita exact soarele său, ci aluneca ușor, ceea ce avea să cauzeze în cele din urmă coliziunea cu soarele și dezintegrarea. Alții au realizat o serie de estimări privind necesarul pentru sistemul de irigare, rezistența minimă la rupere a scrith-ului sau parametrii sistemului de apărare antimeteoric, furnizându-i autorului suficient material pentru a justifica scrierea unei a doua cărți.

Al treilea volum al seriei a venit ca substitut pentru un roman contractat de Niven, pe care acesta nu reușit să îl scrie.

Alături de Edward M. Lerner, Niven a mai scris patru romane a căror acțiune se petrece înaintea celor din această serie:

• Fleet of Worlds (2007)
• Juggler of Worlds (2008)
• Destroyer of Worlds (2009)
• Betrayer of Worlds (2010)

Ingineria Lumii Inelare

Parametrii Lumii Inelare

Rază	152.000.000 km (~1 UA)
Circumferință	955.200.000 km
Lățime	1.595.200 km
Înălțimea Zidurilor de Margine	1.600 km
Masă	2×1027 kg
Suprafață	15,54×1014 km² ~ 3 milioane de ori suprafața Pământului.
Gravitația la sol	9,455 m/s² ~ 0,992 g
Viteza de rotație	1.200.000 m/s
Clasa spectrală a soarelui	G3, foarte aproape de G2, puțin mai mică și mai rece decât Soarele
Lungimea zilei	30 de ore
Perioada de rotație	7,5 de zile ale Lumii Inelare (225 de ore, 9,375 zile terestre)
Pe Lumea Inelară, perioadele de timp mai lungi de o zi se măsoară în falani, 1 falan reprezentând 10 rotații sau 75 de zile ale Lumii Inelare (93,75 zile terestre), ceea ce face ca 4 falani să fie puțin mai lungi decât un an terestru.

"Lumea Inelară" este un inel artificial lat de aproape un milion de mile și cu un diametru aproximativ egal cu orbita terestră (ceea ce înseamnă o circumferință de aproape 1 miliard de km), care înconjoară o stea de tipul Soarelui. Ea se rotește, forța centrifugă furnizând o gravitație artificială apropiată de cea a Pământului. Lumea Inelară are o suprafață interioară locuibilă, echivalentă cu aproximativ 3 milioane de planete de talia Pământului. Cea mai mare parte a suprafeței este formată din pământ și mări cu apă dulce, puțin adânci. Pe partea opusă a inelului se află două oceane mari cu apă sărată, poziționate astfel încât să se contrabalanseze. Unul dintre oceane conține hărți 1:1 ale tuturor lumilor locuite ale spațilui cunoscut. Celălalt ocean conține mai multe hărți ale unei singure lumi: lumea natală Pak. Atmosfera este reținută de Ziduri de 1.000 de mile poziționate pe marginile inelului. Lumea Inelară poate fi considerată o felie subțire, rotitoare, a unei sfere Dyson, cu care împărtășește o serie de similitudini. Însuși Niven a descris Lumea Inelară ca "un pas intermediar între sferele Dyson și planete".

Sursa materialului

Lumea Inelară este descrisă ca având o masă aproximativ egală cu suma tuturor planetelor din sistemul nostru solar. Personajele cărții lansează ipoteza că, pentru construirea ei, s-au folosit cu adevărat toate planetele sistemului solar original, până la ultimul asteroid și/sau satelit, deoarece steaua Lumii Inelare nu mai este orbitată de niciun alt corp. În Ringworld's Children se mai explică faptul că a fost nevoie de masa de reacție a aproximativ 20 de planete de tipul lui Jupiter pentru a învârti inelul; prin urmare, sau masa combinată a planetelor sistemului original a fost mult mai mare decât cea a sistemului nostru solar, sau au mai existat materiale provenind din alte surse.

Scrith

Scrithul compune pereții și podeaua Lumii Inelare.

Scrithul este un material gri-lăptos, translucid, aproape fără fricțiune. Stratul de scrith care formează suprafața Lumii Inelare oprește trecerea a 40% din neutrinii care ajung la ea, fiind echivalentul unui strat de plumb cu o grosime de aproximativ un an-lumină. El absoarbe aproape 100% din radiațiile și particulele subatomice, disipând rapid căldura. Rezistența la rupere a scrithului este similară forței nucleare tari, fundația Lumii Inelare fiind adâncă de numai 30 m. De asemenea, este permeabilă pentru o serie de câmpuri magnetice.

Din cauza rezistenței sale ridicate, scrithul este impenetrabil în fața majorității armelor. Un corp (cum ar fi o cometă sau un asteroid) care ar lovi cu suficientă energie cinetică ar putea deforma podeaua Lumii Inelare, creând o gaură; în realitate, un asteroid numit de localnici "Pumnul-lui-Dumnezeu" a creat o asemenea gaură (înaintea evenimentelor prezentate în roman), dând naștere unei formațiuni similare unui munte. Inginerii Lumii Inelare foloseau un dispozitiv, numit pe limba lor cziltang brone, pentru a trece prin scrith, din vidul spațioporturilor lor către suprafașa locuibilă a Lumii Inelare.

Compoziția fizică a scrithului nu este clară, dar pare a prezenta caractericile unui metal (deși într-o formă mult exagerată): de exemplu, rezistența uriașă la rupere, capacitatea de a conduce căldura și de a reține induce un câmp magnetic. Un localnic spune că scrithul a fost produs pe cale artificială prin transmutarea materiei, deși ulterior acest aspect ajunge să fie considerat o minciună.

Legături externe

• Lumea Inelară pe ISFDB