Macrolepiota
Macrolepiota (Rolf Singer, 1948)[1] este un gen de ciuperci din încrengătura Basidiomycota în ordinul Agaricales, din familia Agaricaceae. Genul foarte răspândit conține în prezent 41 de specii global (în Europa mai puține). Numele generic este derivat din cuvintele grecești (greacă μακρο=mare) și (greacă λε ́πιον=carapace de broască țestoasă, crustă mică). Tipul de specie este Macrolepiota procera (pălăria șarpelui).
| Macrolepiota | |
|---|---|
_white_spores,_eadible,_at_Schaarsbergen_Amsterdamseweg_along_the_road_in_the_grass_-_panoramio.jpg)
| |
| Macrolepiota procera | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Agaricaceae |
| Gen: | Macrolepiota Singer (1948) |
| Specia tip | |
| Macrolepiota procera (Scop.) Singer (1948) | |
| Sinonime | |
Modifică text  |
|
Istoric
modificare
Pentru multe decenii acest gen a făcut parte al celui de Lepiota, descris, pentru prima dată de marele savant Christian Hendrik Persoon ca secție al genului Agaricus (Agaricus sect. Lepiota) în lucrarea sa Tentamen dispositionis methodicae Fungorum din 1797.[2]
În 1821, cunoscutul micolog englez Samuel Frederick Gray l-a ridicat la rangul de gen sub denumirea Lepiota în volumul 1 al operei sale A natural arrangement of British plants.[3]
Micologul german Rolf Singer a scos toate speciile mari din genul Lepiota, dându-le taxonul nou Macrolepiota (1946), valabil până în prezent (2017). Descrierile au fost publicate în Papers of the Michigan Academy of Sciences din Michigan în 1948.[4]
Filogenetică
modificare
Genul Macrolepiota reprezintă un grup de ciuperci foarte asemănătoare, a căror delimitare fiind dificilă. Mai departe rangul taxonomic la unele soiuri este controversat. În momentul de față, genul este subîmpărțit în 3 clade:[5]
- Clada Macrolepiota cu între altele speciile Macrolepiota excoriata, Macrolepiota procera, Macrolepiota clelandii sau Macrolepiota dolichaula,
- Clada macrosporae cu între altele speciile Macrolepiota mastoidea, Macrolepiota konradii și Macrolepiota orientiexcoriata,
- Clada volvatae cu speciile Macrolepiota velosa și Macrolepiota eucharis.
Cel mai bun exemplu pentru un disput în acest domeniu este Macrolepiota rhacodes (rachodes) care trebuie să ascultă de numele Chlorophyllum rhacodes (rachodes), pentru că ar avea mai multe calități comune cu bureții din genul Chlorophyllum. Dar nu numai exteriorul ciupercii este absolut diferend de cel al bureților din genul Chlorophyllum, în plus și sporii nu sunt verzi ci albi la acest soi.[6] Toate cărțile de ciuperci prestigioase, dar de asemenea publicații prin asociații micologice - mai ales germane[7][8] și italiene[9][10][11] - precum pagini medicinale despre toxicitatea ciupercilor[12][13] îl desemnează ca Macrolepiota.
O altă specie, în multe publicații tot originar descrisă sub numele Macrolepiota puellaris, a fost transferată la genul Leucoagaricus ca Leucoagaricus nympharum.[14]
Descriere
modificareCiuperci din genul Macrolepiota au următoarele însușiri comune:[15][16][17]
- Pălăria: este mare, inițial ovoidală, aproape rotundă sau în formă de clopot, cu marginea răsucită spre interior, apoi aplatizată, în centru adesea ușor până tare cocoșată. Cuticula netedă este presărată cu solzișori mici sau fulgi mai mari, rămășite ale vălului parțial.
- Lamelele: sunt albicioase, aglomerate, înghesuite, bulboase, moi și libere. Sporii netezi, elipsoidali și hialini (translucizi) și cu un nucleu în mijloc au o mărime de până la 25 microni. Pulberea lor este mereu albă.
- Piciorul: este cilindric, fibros și tare, puțin subțiat spre vârf, de obicei, foarte lung (10-20 cm), dar numai cu un diametru mic (0,8-1,5cm). Tija are mereu un inel simplu (excepție parasolul), liber și mobil, tot un rezultat al vălului parțial. Ea arată un bulb mai mult sau mai puțin accentuat, dar niciodată o volvă.
- Carnea: este fragedă și ceva moale în pălărie, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă, gri-albicioasă care nu se schimbă la aer la cele mai multe soiuri. Carnea are un miros plăcut și un gust savuros, deseori ceva de alune. Cel puțin speciile europene, de mult cunoscute, sunt comestibile cu excepția fostei Macrolepiota venenata (care însă și ea a fost transferată la genul Chlorophyllum).
-
Macrolepiota, solzișori -
Macrolepiota, lamele -
Macrolepiota, inel -
Macrolepiota, lamele, picior, inel, bulb -
Macrolepiota tânără -
Macrolepiota bătrâna
_03.JPG)
_02.JPG)
.JPG)
Specii
modificareCatalogue of Life acceptă 41 de specii în genul Macrolepiota (29 mai 2017):[18]
|
|
|
-
M. albuminosa -
M. clelandii -
M. colombiana -
M. dolichaula -
M. excoriata -
M. fuliginosa -
M. konradii -
M. mastoidea -
M. phaeodisca -
M.procera
_Pegler_%26_R.W._Rayner_6981.jpg)
.jpg)
Note
modificare- ^ Mycobank
- ^ Christian Hendrik Persoon: „Tentamen dispositionis methodicae Fungorum”, Editura Wolf, Lipsiae (Leipzig) 1797, p. 68
- ^ Samuel Frederick Gray A natural arrangement of British plants, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 601
- ^ Rolf Singer: „New and Interesting Species of Basidiomycetes 2”, în: Papers of the Michigan Academy of Sciences, nr. 32, Michigan 1948, p. 103-150
- ^ Else C. Vellinga, Rogier P. J. de Kok, Thomas D. Bruns: „Phylogeny and taxonomy of Macrolepiota (Agaricaceae)”, în: jurnalul "Mycologia", nr. 95, vol. 3, Editura Taylor & Francis Ltd., Abingdon 2003, p. 442-456
- ^ Despre Macrolepiota rhacodes în jurnalul „Der Tintling”
- ^ „Deutsche Gesellschaft für Mykologie (Societatea Germană de Micologie)”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ [https://www.natur-in-nrw.de/HTML/Pilze/Agaricales/PA-443.html Natura în Renania de Nord-Westfalia
- ^ Organizația „Agraria”
- ^ „Associazione Micologica Bresadola”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Gruppo Micologico B. Cetto[nefuncțională]
- ^ Gifte (toxine) DE
- ^ tox.info DE
- ^ Index Fungorum
- ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 290, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 44, ISBN 3-405-12116-7
- ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 282-285, ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ „Catalogue of Life”. Arhivat din original la . Accesat în .
Bibliografie
modificare- Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, ISBN 3-405-12116-7
- Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12124-8
- Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, ISBN 88-85013-25-2
- Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, ISBN 88-85013-37-6
- Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
- Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
- Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
- Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Legături externe
modificare
Materiale media legate de Macrolepiota la Wikimedia Commons
