Ghebă de pășune

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Macrolepiota excoriata)

Macrolepiota excoriata (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Meinhard Michael Moser, 1955 respectiv Solomon P. Wasser, 1978) sin. Lepiota excoriata (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumită în popor ghebă de pășune,[2] este o specie de ciuperci comestibile saprofite din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Macrolepiota. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase luminoase, prin luminișuri sau pe marginea lor pe lângă carpeni, fagi și stejari, dar, de asemenea, îndepărtat de lemnoase în locuri ierboase, prin pășuni și ogoare, crescând solitară sau în grupuri mici. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Macrolepiota excoriata
Macrolepiota-excoriata-IMG 4537.jpg
Ghebă de pășune
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Macrolepiota
Specie: Macrolepiota excoriata
Nume binomial
M. excoriata
(Schaeff.) M.M.Moser (1955) sau Wasser (1978)
Sinonime
  • Agaricus excoriatus Schaeff. (1774)
  • Agaricus vulneratus Batsch (1783)
  • Agaricus procerus var. excoriatus(Schaeff.) Pers. (1801)
  • Lepiota excoriata (Schaeff.) P.Kumm. (1871)
  • Mastocephalus excoriatus (Schaeff.) O.Kuntze (1891)
  • Leucocoprinus excoriatus (Schaeff.) Pat. (1900)
  • Lepiotophyllum excoriatum (Schaeff.) Locq. (1942)
  • Leucoagaricus excoriatus (Schaeff.) Singer (1948)

IstoricModificare

 
J. Chr. Schäffer

Numele binomial Agaricus excoriatus a fost creat de savantul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774,[5] și atribuit genului Lepiota sub păstrarea epitetului de către compatriotul său Paul Kummer, de verificat în lucrarea acestuia Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[6]

În sfârșit, renumitul micolog austriac Meinhard Michael Moser a transferat soiul la genul Macrolepiota în volumul II b al publicației sale Kleine Kryptogamenflora von Mitteleuropa - Die Blätter- und Baumpilze (Agaricales und Gastromycetes) din 1955,[7] taxon valabil până în prezent (2019), pentru unii conform descrierii lui Moser, pentru alții celei reeditate de botanistului ucrainiano-israelian Solomon P. Wasser (n. 1946) sub același nume, de citit în volumul 5 al jurnalului botanic Ukrain'sky botanichnyi zhurnal din 1978.[8]

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

DescriereModificare

 
Bres.: Lepiota excoriata

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[9]

  • Pălăria: are un diametru de 8-15 cm, este inițial ovoidală, aproape rotundă sau în formă de clopot, cu marginea răsucită spre interior, apoi aplatizată, în centru netedă, rar ușor cocoșată și acolo gri-maronie, la margine cu rămășițe ale vălului parțial care atârnă în jos. Cuticula albicioasă până cremoasă este presărată în tinerețe cu solzișori mici, neregulați, aproape de culoarea pălăriei care devin cu maturitatea grosolan scămoși, schimbând culoarea la bej până maroniu.
  • Lamelele: sunt albicioase, aglomerate, înghesuite, bulboase, moi și libere, muchiile de aceeași culoare fiind fin ciliate.
  • Sporii: sunt elipsoidali și hialini (translucizi), având o mărime de 15-17 x 9-10 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile (organe sporifere care produc spori exogeni) clavate și bonte spre sus cu 4 sterigme fiecare măsoară 35-40 x 10-12 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt fusiforme și ascutițe spre vârf.[10]
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 10-14 cm, având un diametru de maximal 1,3 cm, este alb, fibros și dur, la început împăiat, apoi gol în interior, schimbând de la neted spre aspru fibros pe suprafață, mai departe cilindric, puțin subțiat spre vârf, arătând un mic bulb la bază și fără aspect viperin. El are un inel simplu, îngust, liber și mobil, învelit (de acea adesea cu aspect dublu), cu o lizieră fibros-zdrențuroasă. De la manșetă spre pălărie tija este fin înrourată, iar bronzând spre bază.
  • Carnea: este fragedă și ceva moale în pălărie, în picior fibroasă și tare, fiind de culoare albă, mai târziu gri-albicioasă care nu se schimbă la aer. Carnea are un miros plăcut și un gust savuros, ceva de alune.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4][11]

ConfuziiModificare

Există mai mulți bureți comestibili, dar de asemenea otrăvitori, din genul Macrolepiota sau Lepiota, care pot fi confundați cu nana de pădure, în special în tinerețe. Ciupercile toxice aparțin cu toate soiului Lepiota și sunt, plin dezvoltate, mai mici. Exemple: Lepiota aspera (otrăvitor),[12] Lepiota clypeolaria (otrăvitor),[13] Lepiota felina (otrăvitor),[14] Lepiota helveola(otrăvitor),[15] Lepiota ignivolvata (comestibil),[16] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii (comestibil),[17] Lepiota naucina (comestibil),[18] Macrolepiota affinis (comestibil),[19] Macrolepiota gracilenta (comestibil),[20] Macrolepiota mastoidea (comestibil),[21] Macrolepiota olivascens (comestibil),[22] Macrolepiota permixta (comestibil),[23] Macrolepiota procera (comestibil),[24] Macrolepiota puellaris (comestibil),[25] Macrolepiota rachodes sin. Chlorophyllum rachodes (comestibil)[26] sau Macrolepiota umbonata (comestibil).[27]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Nana pădurii este, ingerată în stadiu tânăr, o ciupercă, gustoasă care poate fi preparată, conservată sau uscată ca ruda ei apropiată parasolul, nefiind chiar de același nivel culinar ridicat.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 136-137, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 290-291 ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 10, tab 9-10 vol. 3-4
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 135
  7. ^ M. M. Moser: „Kleine Kryptogamenflora von Mitteleuropa - Die Blätter- und Baumpilze (Agaricales und Gastromycetes)”, vol. II b, Editura G. Fischer, Jena 1955, p. 130
  8. ^ Solomon P. Wasser: „Macrolepiota excoriata”, în: „Ukrain'sky botanichnyi zhurnal”, vol. 35, nr. 5, Kiev 1978, p. 516
  9. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p.+ tab. 22
  11. ^ Jurnalul Der Tintling
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 32-33, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 26-27, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 126-128, ISBN 3-426-00312-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 132-133, ISBN 3-405-11774-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 128-129, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 30-31, ISBN 88-85013-25-2

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1, 3-5 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare