Marian Drăghici
Date personale
Născut25 februarie 1953
Osica de Sus
Ocupațiepoet și editor

Marian Drăghici (n. 25 februarie 1953 Osica de Sus) este un poet, publicist și editor român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 12 ianuarie 1990.

  • În presa literară, decembrie 1972, în Steaua și Luceafărul, cu pseudonimul Marian Luca. În 1988, îi apare la Cartea Românească volumul Despre arta poetică (titlul inițial, Descriere după altă natură, a fost respins de cenzură)..

Activitate Literară

modificare
  • Tradus, pentru reviste sau antologii colective, cu grupaje de poeme în germană, engleză, franceză, macedoneană, albaneză, spaniolă, italiană, suedeză.
  • În 1985, Premiul revistei Ramuri „pentru volum în manuscris”, alături de Doina Pologea (proză) și Marius Ghica (eseu). Inițiat de Marin Sorescu, anume pentru „a forța” debutul editorial al tinerilor afirmați în paginile revistei, premiul acesta, acordat în cadrul festiv al Zilelor Ramuri, la care participau scriitori de elită din toate generațiile, de prin întreaga țară, nu i-a impresionat defel pe funcționarii editoriali de la Scrisul Românesc.
  • În februarie 1991, în cadrul unui „schimb cultural” de două săptămâni cu Uniunea Scriitorilor din URSS, vizitează Moscova, Suzdal, Vladimir – experiență care-i inspiră poemul titular al volumului Partida de biliard din pădurea rusească, inclus/comentat de Ion Mircea în antologia Ocolul lumii în 80 de poeme.
  • Din inițiativa KulturKontaktAustria publică volumul bilingv Licht, langsam/Lumină, încet – versiune în limba germană de Florica Madritsh Marin (Wieser Verlag, Klagenfurt, 2004). Bursier în programul „Writers in residence” (2004/2005).
  • Lecturi cu public, în 2004, la Bank Austria Creditanstalt, Central Bibliothek Austria(în deschiderea Zilelor României la Viena) și, în 2005, la Institutul Cultural Român din Viena.
  • Președinte al secției de poezie din Asociația Scriitorilor București (2001-2005). Între 2002-2005, secretar general de redacție la săptămânalul Ziua literară, în paginile căruia scrie Cronica Cenaclului Uniunii Scriitorilor din România și Poșta redacției.
  • Din 2006, secretar general de redacție, apoi redactor șef-adjunct, al revistei Viața Românească (fondată la 1906), editată de Uniunea Scriitorilor și Redacția Publicațiilor pentru Străinătate. Membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor și în Comisia de validare (2006-2009).
  • Inițiază colecția de poezie Ins-Urgent, în care a antologat/prefațat volume de Vasile Petre Fati (Zidul și pălăria), Paul Aretzu (Urma lui Uriel), Ioana Crăciunescu (Mașinăria cu aburi), Rodian Drăgoi (Lumină de mireasă).
  • Președinte de Juriu, Festivalul internațional de literatură „Tudor Arghezi”, ediția a XXXV-a, Tg.-Jiu/Tg.Cărbunești, 22-24 mai 2015; Laudatio pentru poetul laureat Mircea Bârsilă.

Distincții

modificare

Cavaler al Ordinului Meritul Cultural, 2004, acordat de Președinția României.

Volume publicate

modificare
  • Despre arta poetică, Ed. Cartea Românească, 1988;
  • Partida de biliard din pădurea rusească, Ed. Eminescu, 1995;
  • Lunetistul, Ed. Pontica, 1996;
  • Lunetistul & cocoșul de tablă, Ed. Cartea Românească, 1996;
  • HARRUM cartea ratării, cu postfață (Romanticul în postmodernism) de Al. Cistelecan. Ed. Vinea, 2001;
  • Licht, langsam.../ Lumină încet... - Aus dem Rumänischen von Florica Madritsch Marin. Gedichte. Edition Zwei, Klagenfurt: Wieser Verlag, 2004, 93 p.;
  • Negresa, Ed. Vinea, 2005;
  • lumină, încet, Editura Tracus Arte, coperta și grafica de Mircia Dumitrescu, 2013);
  • Lunetistul & cocoșul de tablă, editia a II-a (Editura Tracus Arte, postfață de Gabriel Nedelea, coperta de Mircia Dumitrescu, 2016);
  • lumière, doucement (Editura L’Harmattan, Paris, 2018, traducere de Sonia Elvireanu);
  • păhăruțul (Editura Junimea, 2019;
  • Illimitato/De necuprins, ediție bilingvă italiano-română, Giuliano Ladolfi Editore, traducere și prefață de Giuliano Ladolfi, Roma-Borgomanero, 2022)
  • Premiul revistei Steaua la Festivalul „Lucian Blaga” (1980);
  • Premiul Ramuri (1985, 2004);
  • Premiul revistei Tomis și al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România. (1989, 1996);
  • Premiul Frontiera Poesis (1997);
  • Premiul revistei Convorbiri literare (2004);
  • Premiul Național pentru Poezie Serile la Brădiceni (2006),
  • Premiul Virgil Mazilescu (2009);
  • Premiul revistei Argeș (2010)
  • Premiul National "Tudor Arghezi" - Opera Omnia, 2014, acordat de Uniunea Scriitorilor din România. Cetățean de onoare al Orașului Tg. Cărbunești. [1]
  • Diploma  de  Excelență,  din  partea  Fundației  “GEORGETA și  MIRCEA CANCICOV”, pentru antologia de poezie a anului 2013, Lumina, încet. (Festivalul AVANGARDA XXI, ediția a XIII-a, Bacău, 2014)
  • Premiul revistei HYPERION, în cadrul manifestării Poeți români la Eminescu acasă, ediția a II-a, Botoșani, 13 iunie 2015 (președintele Fundației Culturale „Hyperion”, Gellu Dorian)
  • Prix D’Honneur du Grand concours littéraire du monde francophone 2021[2], pour recueil poétique Lumière, doucement

Nominalizari

modificare
  • Nominalizat la Premiul Național „Mihai Eminescu”, 2020, 2021. În 2022, Premiul se suspendă.
  • Lecturi la Gala Națională a Poeziei Contemporane, Alba Iulia, Iași, București, în patru ediții.
  • Inclus în Lista canonică a celor mai reprezentativi 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018)[3], rezultată în urma votului a 35 de critici literari din România

Referințe critice

modificare
  • Constantin Abăluță, Ștefan Agopian, Paul Aretzu, Vasile Baghiu, Mircea Bârsilă, Grațiela Benga, Dan Silviu Boerescu, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Constanța Buzea, Ion Buzera, Florin Caragiu, Cosmin Ciotloș, Dumitru Chioaru, Grigore Chiper, Aura Christi, Alexandru Cistelecan, Nicolae Coande, Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Nichita Danilov, Bucur Demetrian, Mircea A. Diaconu, Ștefan Augustin Doinaș, Gellu Dorian, Dumitru Augustin Doman, Ștefan Ion Ghilimescu, Gheorghe Grigurcu, Emanuela Ilie, Mircea Iorgulescu, Ioan Holban, Marius Lazăr, Alexandru Matei, Angela Marinescu, Virgil Mihaiu, Ștefania Mincu, Marin Mincu, Ion Mircea, Ioan Moldovan, Nicolae Motoc, Viorel Mureșan, Ion Murgeanu, Nicolae Oprea, Alexandru Oravițan, Aurel Pantea, Ion Pop, Constantin M. Popa, Lazăr Popescu, Ion Roșioru, Dan Stanca, Octavian Soviany, Laurențiu Ulici, Alex Ștefănescu, Geo Vasile, Nora Vasilescu, Răzvan Voncu,George Vulturescu, Ion Zubașcu, ș.a.
  • „Viziunea poetică are, la Marian Drăghici, memoria viziunilor (vedeniilor) mistice și se produce în codul imperativ al acelora. Febra ființei și febra limbajului se contopesc într-un spasm unic pe care poetul se străduiește să-l radiografieze. Pe cât e de locvace, pe atât poemul se nutrește, de fapt, din visul conciziei supreme a revelației. Retorica entuziasmată și convulsivă nu e decât ritualul de invocare și cadrul epifanic al fulgurației „orbitoare”, al acelei secvențe care ar topi lumea într-o imagine. Himera acestei metafore rezumative e cea care induce discursului electricitatea vizionară și fervoarea imaginativă. Dialectica discursivă e o modalitate de consolare în fața indicibilului, o modalitate febricitară mereu incitată de iminența acestuia. Tensiunea profetică a poemelor e întreținută nu numai de entuziasmul vizionar și de impetuozitatea în concret a imaginației, ci și de șansa dată poemului de a fi o scală iluminativă. Poezia lui MD e un limbaj de convertire, un limbaj ce suferă, într-un proces gradual, agresiunea prezenței divine. Ea devine o cale revelatorie și se înscrie între limbajele tari, contopindu-se cu rugăciunea. Poetul nu e un habotnic, nu bate toată ziua mătănii și nu recită acatiste, dar are vocația iluminării. Poezia e un discurs persuasiv al divinității, iar poetul ascultă înfiorat această persuasiune clandestină care se ridică din propriile versuri.” – scrie reputatul critic Al. Cistelecan în postfața sa la antologia Harrum cartea ratării, din 2001. Printr-o textură interpretativă, ca o plasă oțelită extrem de fină, efigia de profunzime a scrisului acestui poet era scoasă la lumină, reliefată.
  • Peste un deceniu și mai bine, odată cu publicarea antologiei din 2013, un alt critic de referință reușește să fixeze în clar, din linii ferme, de pe o poziție de-acum recapitulativă, locul și rolul autorului de față. Dan Cristea : „Se observă dintru început – ceea ce constituie un element de căpătâi pentru toată poezia lui Marian Drăghici – preaocuparea majoră pentru arta sau artele poetice. În această privință, MD este poetul care a reușit, probabil cel mai bine dintre autorii recenți, să dea greutate, consistență, amploare epică și dramatism credo-urilor sale despre poezie, limbajul acesteia și locul ei în lume. Deopotrivă, poetului i-a reușit o punere în scenă extraordinară a « vârstelor poetice », a rupturilor din existență și din poezie, a relațiilor profunde dintre scris și poezie.”   (Giuliano Ladolfi, Il legato con la vita/Legătura cu viața, prefață la antologia bilingvă ILLIMITATO/DE NECUPRINS, Editura LADOLFI, Roma/Bergomanero, Italia, 2022)
  • „Fiind, cum spuneam mai în urmă, unul dintre marii poeți mistici și vizionari în viață din România de astăzi, atât prin trecutul nu o dată fracturat de atrocitățile regimului comunist, cât și prin prezentul marcat de o incomensurabilă dramă intimă, Marian Drăghici se manifestă, să nu ne iluzionăm, așa cum o spune și editorul său italian, ca un  poet al vremii sale.” (Ștefan Ion Ghilimescu – O antologie de poezie bilingvă Marian Drăghici, în Hyperion, 10-11-12/2022)

Referințe

modificare
  1. ^ revistaluceafarul.ro, www.revistaluceafarul.ro 
  2. ^ „Știri: Poetul Marian Drăghici premiat în Franța”. Revista Culturală Leviathan. . Accesat în . 
  3. ^ „O listă canonică: 100 de poeți români în 100 de ani (1918-2018) – Romania literara”. Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • Gheorghe Grigurcu, Poezie română contemporană, vol.I, II, Editura revistei Convorbiri literare, Iași, 2000.
  • Alexandru Cistelecan, Romanticul în postmodernism, postfață, în Harrum cartea ratării, Ed. Vinea, 2001
  • Geo Vasile, Poezia română între milenii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
  • Dumitru Chioaru, Developări în perpectivă, Editura Cartea Românească, 2005
  • Paul Aretzu, Viziuni critice, Editura Ramuri, 2005
  • Ion Mircea, Ocolul lumii în 80 de poeme, Editura Media Pro, 2005
  • Daniel Cristea-Enache, București Far West (Secvențe de literatură română), Editura Albatros, 2005
  • Nichita Danilov, Capete de rând, Ed. Paralela 45, Pitești, 2006
  • Dan Cristea, Poezia vie, Cartea Românească, 2006.
  • George Vulturescu, Cronicar la Frontiera Poesis, Princeps Edit, Iași, 2006
  • Lazăr Popescu, 5 poeți optzeciști, Editura Ramuri, Craiova, 2007
  • Emanuela Ilie, Hieroglifele poetilor, Editura Timpul, Iasi, 2008
  • Gheorghe Grigurcu, Catalog liric, Editura revistei Convorbiri literare, 2011
  • Octavian Soviany, Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală, vol II, Lirica epocii postcomuniste, Editura Casa de pariuri literare, 2011
  • Ștefan Ion Ghilimescu, Ochiul lentilei. Critice, Ed. Limes, 2017
  • Răzvan Voncu, Poeți români de azi, Ed.Școala Ardeleană, 2019
  • Mircea Bârsilă, Poezia optzecistă, Ed. Eikon, 2021

Interviuri acordate

modificare

Antologii

modificare
  • O mie și una poezii, antologie de Laurențiu Ulici, Editura Du Style, București, 1997
  • Poezia română actuală , antologie de Marin Mincu, Editura Pontica, 1998.
  • Antologia poeziei române de la origini până azi, de Dumitru Chioaru și Ioan Radu Văcărescu, Editura Paralela 45, Pitești, 1998
  • Gefährliche Serpentinen (Serpentine periculoase), Rumänische Lyrik der Gegenwart, Edition Druckhaus, f.a.
  • Flightbook/Rumänien, Herausgegeben von Lojze Wieser und Ernst Hilger, Wieser Verlag, Klagenfurt, 2007

Legături externe (selectiv)

modificare
  • Gheorghe Grigurcu, Un nou balcanic, România literară, nr 43, 2-8 noi 2005[nefuncțională]
  • Observator cultural
  • Ramuri
  • Ziarul de Iași
  • Informația zilei[nefuncționalăarhivă]
  • Club literar Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Rețeaua Literară, Nicolae Coande, Marian Drăghici - Ghidul supraviețuirii poetului in Epocalipsa Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Revista Argeș[nefuncțională], nr. 2/ 2014, pag. 2
  • Luceafărul de dimineață, nr 2/ 2014, pag. 3
  • Orizont, nr. 2/ 2014 , pag. 9
  • Revista Familia Arhivat în , la Wayback Machine.. nr. 2/ 2014. pag. 27
  • HAEMUS PLUS, Supplement of HAEMUS REVIEW 1/2014 –’15, editată de Asociația Culturală Albaneză HAEMUS. Marian Drăghici, Po(rtr)et, poeme, fără nominalizarea traducătorului
  • Lieven Callant, Marian Drāghici, Lumière, doucement, Traduction du roumain et postface de Sonia Elvireanu, Préface de Michel Ducobu, Accent tonique-Poésie, L’Harmattan, avril 2018, « Traversées », 24 juillet 2019 (Belgia)
  • Guy Cetoute, Lire le recueil de poèmes <lumière, doucement< par Marian Draghici, LHarmattan , 2018, Mondes francophones, 11 juillet 2019 (Franța)
  • Sonia Elvireanu, lumière, doucement de Marian Drăghici, Mondes francophones, 8 septembre 2019 (Franța)
  • Partick Devaux, Marian Drăghici, lumière, doucement, « La cause littéraire », 2018 (Franța)
  • À la découverte d’un poète roumain : Marian Drăghici. Présentation par Michel Ducobu et Sonia Elvireanu, Francopolis, mai-juin, 2018 (Franța)
  • Isabelle Poncet-Rimaud, Marian Drăghici, lumière, doucement, « Friches » en ligne, nr. 1,  2019 (Franța)
  • Partick Devaux, Marian Drăghici,  lumière, doucement, « Reflets » , nr. 59, janvier-fevrier-mars 2019 (Belgia)
  • Marian Draghici - Biographie, publications (livres, articles)
  • Poèmes de Marian Drăghici, traduits en français par Sonia Elvireanu, en suédois par Stânișoara Stâncel Mărginean – Les belles phrases
  • ATELIER, NUMERO 106, 2022. Trimestriale di poesia, critica, litteratura. Giuliano Ladolfi/Marian Drăghici – Illimitato, presenzatione e traduzione

Interviuri