Mișu Dulgheru
Mișu Dulgheru | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Moise Dulberger |
Născut | Tecuci, Tecuci, România |
Decedat | (93 de ani)[1] Toronto, Canada |
Părinți | Sache și Olga Dulbergher |
Căsătorit cu | Liza Marcusohn |
Copii | două fete |
Cetățenie | România |
Etnie | evreiască |
Ocupație | ofițer |
Limbi vorbite | limba română |
Membru al Biroului Auxiliar al Formațiunilor de Luptă Patriotică | |
În funcție 1944 – 1945 | |
Inspector al Siguranței Statului | |
Șeful Direcției a V-a de Anchete | |
În funcție 1948 – 1952 | |
Membru al Direcției Organizatorice a CC al PMR | |
În funcție 1949 – 1952 | |
Partid politic | Partidul Muncitoresc Român Partidul Comunist din România |
Profesie | colonel de securitate, politician comunist |
Modifică date / text |
Mihail (Mișu) Dulgheru (n. Moise Dulberger[2] n. , Tecuci, Tecuci, România – d. [2] a fost un colonel român de Securitate, de origine evreiască, decedat la Toronto, Canada.[3]
Biografie
modificareMihail Dulgheru s-a născut la 16 ianuarie 1909[4] în orașul Tecuci, numele său la naștere fiind Moise Dulberger. Părinții, Sache și Olga Dulbergher, erau comercianți. A absolvit un liceu comercial în München, Germania.
În 1927 era funcționar la „Banque de Belgique pour l´Étranger”, apoi a lucrat în contabilitate la firma unui unchi, comerciant de cereale. După serviciul militar într-o unitate de cavalerie, a ajuns la București, unde a lucrat, întâi la magazinul unui văr, apoi ca magazioner la fabrica de mătase Royal. În 1938 s-a căsătorit cu o contabilă, Liza Marcusohn și, în același an, și-a pierdut locul de muncă în fabrică, probabil din cauza noii legislații antievreiești introduse de guvernul Goga-Cuza.
În anii 1938-1939 cuplul a trăit din vânzarea de prosoape și apoi dintr-un mic atelier de confecții de lenjerie bărbătească. În 1940, soții Dulberger au primit posturi la Agenția comercială a URSS din București: ea ca secretară dactilografă, el ca șofer. La izbucnirea războiului împotriva URSS (22 iunie 1941), amândoi au fost arestați și internați în Lagărul de la Târgu Jiu.
În 1944 și 1945 Dulberger a făcut parte Biroul Auxiliar al Formațiunilor de Luptă Patriotică.
La 6 martie 1945, susținut de Vanea Dudenko (Ion Vidrașcu), militant comunist de frunte pe care îl cunoscuse în lagăr și care devenise unul dintre conducătorii serviciilor secrete ale PCR, Dulberger a fost angajat ca inspector al Siguranței Statului (Corpul Detectivilor) și și-a românizat numele: Dulgheru.
În 1947 a făcut parte din comisia de repatrieri din Germania.
După crearea Direcției Generale a Securității Poporului, în anul 1948 a devenit colonel și timp de 4 ani, din 1948 până în 1952, a fost șeful Direcției a V-a de Anchete (Cercetări Penale)[5] și șeful de cabinet al ministrului de interne, Teohari Georgescu. A activat și ceva mai devreme înființata Brigadă Mobilă de pe lângă Direcția Generală a Poliției, care s-a ocupat cu deportarea sașilor și șvabilor în URSS, reprimarea grupurilor înarmate antisovietice, trierea repatriaților, în care poziție, împreună cu generalul Alexandru Nicolschi, a deportat zeci de mii de persoane în colonii de muncă forțată.
În paralel cu activitatea din cadrul Securității, Mișu Dulgheru deținea și funcția de membru al Direcției Organizatorice a CC al PMR (1949-1952).
Împreună cu Francisc Butyka (1920 - 1997)[6]a fost pus de partidul comunist și de consilierii sovietici să conducă anchetarea lui Lucrețiu Pătrășcanu[7], care ulterior a fost condamnat la moarte și executat în aprilie 1954, și a celorlalți din deținuții din "lotul Pătrășcanu", a participat la ancheta și pregătirea proceselor deținuților din lotul așa-zisei „mari finanțe”, anchetarea pastorului de origine evreiască Richard Wurmbrand etc. A mai fost implicat în pregătirea procesului Canalului.
Din cauza eleganței vestimentare și a obiectelor de lux din biroul său, și fiindcă se înconjura de consilieri „cu carte” (foști avocați), Dulgheru era poreclit de subalterni "Împăratul".[8] După mărturiile unor persoane anchetate, Dulgheru a ieșit în evidență în anchete prin violența fizică față de deținuți.
La 16 octombrie 1952 a fost destituit împreună cu șeful său, ministrul Teohari Georgescu, și arestat, împreună cu alți ofițeri, ca membri ai „grupului antipartinic de dreapta Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu”, pentru “activitate dușmănoasă” desfășurată în cadrul organelor Securității Statului. După arestarea lui Dulgheru, Butyka a fost avansat în locul său. După o "anchetă" care a durat doi ani, și în cursul căreia i s-au spart dinții, în februarie 1955,[2], Dulgheru a fost eliberat din arest, îndepărtat din ministerul de interne și degradat la gradul de soldat. La un proces din 1955 a fost condamnat la doi an închisoare pentru neglijență.
A fost angajat la întreprinderea „Foarfeci și Bricege”, „Metalo Globus”, ICAB, în calitate de conducător al unei gospodării de canalizare.
În 1967 și 1968, Securitatea l-a anchetat, se pare pentru ultima oară, în legătură cu activitatea ca anchetator, în special în procesul intentat lotului Pătrășcanu și în procesul Canalului.[necesită citare]
La începutul anilor '80, fostul colonel Dulgheru și familia sa au emigrat în Israel,[9], unde se stabilise una dintre fiicele sale. Ulterior, a emigrat în Canada, unde locuia cealaltă fiică.
Alte opinii
modificareDupă unii, el ar fi fost reabilitat în anul 1965, i s-au cerut scuze și i s-a restituit gradul.[necesită citare]
Note
modificare- ^ https://www.jewishgen.org/databases/cemetery/jowbr.php?rec=J_ON_0031655, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b c Dumitru Lăcătușu, Alin Mureșan (editori), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (1947-1977), Polirom, 2009, p. 89
- ^ FIRICA, Oana IONESCU (), MISU DULGHERU (Dulberger), ilegalist comunist, AMINTIRI DIN COMUNISM
- ^ Date alternative: 4 sau 6 ianuarie cf. Dennis Deletant, (1999), p. 190
- ^ Dumitru Lăcătușu, Alin Mureșan (editori), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (1947-1977), Polirom, 2009, p. 89
- ^ http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/BUTYKA_FRANCISC.pdf
- ^ Doina Jela, (2001), p. 106
- ^ Doina Jela, (2001), p. 108
- ^ Raportul Tismăneanu, p. 650
Bibliografie
modificare- Dumitru Lăcătușu, Alin Mureșan (editori), Casa terorii. Documente privind penitenciarul Pitești (1947-1977), Polirom, 2009
- Doina Jela, Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste, Editura Humanitas, 2001, București
- Dennis Deletant, Communist Terror in Romania. Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948-1965, C. Hurst & Co. London, 1999
Lectură suplimentară
modificare- Marius Oprea, Micul funcționar și capcanele memoriei, în: Dilema nr. 126, 9-15.6.1995