Deschide meniul principal

Nicolae Vulovici

Poet militar român
Nicolae Vulovici
1916 - Capitan Nicolae Vulovici.jpg
Nicolae Vulovici
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Calafat, România Modificați la Wikidata
Decedat (39 de ani) Modificați la Wikidata
Sânmartin, Harghita, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg Regatul României Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
jurnalist
traducător
personal militar[*] Modificați la Wikidata
Gradulcăpitan  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiMedalia pentru bărbăție și credință
Ordinul național „Steaua României”
Medalia „Răsplata Muncii”  Modificați la Wikidata

Nicolae Vulovici (n. , Calafat, România – d. , Sânmartin, Harghita, Austro-Ungaria)[1] a fost unul dintre principalii poeți-militari români creatori de versuri cu tematică militară și patriotică[2]. A fost ofițer de carieră în Armata României și a servit în mai multe unități militare din Craiova,[3] Fălticeni[4] și Piatra Neamț,[5] ajungând până la gradul de căpitan.[6]

A decedat la scurt timp după intrarea României în Primul Război Mondial,[1] fiind primul căzut la datorie dintre ofițerii Regimentul 15 Infanterie „Războieni”,[7][8] unitate din compunerea Diviziei 7 Infanterie „Roman”.[9]

Primii ani; familia; prieteniiModificare

S-a născut la Calafat în anul 1877, părinții săi fiind Ștefana și Petre Vulovici. A urmat cursurile școlii primare și ale liceului în orașul natal.[10]

La 6 mai 1912 s-a căsătorit cu Elena Ghițescu din Rădășeni, cu care însă a avut o căsnicie nefericită. [11]

A fost legat printr-o prietenie durabilă de scriitorul Ion Agârbiceanu,[11] pe care l-a cunoscut în anul 1906, atunci când a călătorit în Transilvania cu prilejul sărbătorilor societății ASTRA, dedicate împlinirii a 18 secole de la cucerirea Daciei de către romani.[12]

Cariera militarăModificare

Începând de la 1 iulie 1898 a urmat cursurile Școlii de Artilerie și Geniu din București, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1900, cu gradul de sublocotenent, în arma geniu, după care, în perioada 1900-1901, a urmat cursurile Școlii Speciale de Artilerie și Geniu, fiind clasificat ultimul din promoția sa (32 din 32 absolvenți). Din acest motiv, a fost transferat în arma infanterie, fiind introdus în controalele armatei pe ultimul loc al promoției 1900, arma infanterie, după ultimul dintre absolvenții Școlii Militare de Infanterie și Cavalerie, clasificați în ordinea mediilor de absolvire.[3]

A fost repartizat la Regimentul Rovine No. 26 din garnizoana Craiova, cu gradul de sublocotenent.[3][5][10] După ce a fost avansat ca locotenent la 1 octombrie 1906,[5][6] în anul 1908 a fost transferat la Regimentul Suceava No. 16 din Fălticeni.[4][6][10] A fost avansat căpitan la 1 aprilie 1912 și transferat după câteva luni la Regimentul Războieni No. 15 din Piatra Neamț.[5][6] Aici a comandat una dintre companiile regimentului (a 12-a), avându-l ca și comandant de pluton în Campania din Bulgaria din 1913 pe locotenentul de rezervă Mihail Sadoveanu.[13]

A fost împușcat în frunte la Miercurea Ciuc (în maghiară Csíkszereda) la 8 septembrie 1916 în timpul Ofensivei Armatei Române în Transilvania,[14] în timp ce comanda compania a 4-a[15] aflată în batalionul de avangardă al regimentului.[16]

În ziua respectivă Brigada 13 Infanterie (Divizia a 7-a), din a cărui organică făcea parte Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, înaintase spre orașul Miercurea Ciuc pentru a-l prelua printr‑o manevră de dublă învăluire, realizată în cooperare cu Brigada 15 Infanterie din Divizia a 8-a.[8]

A decedat în serviciul de ambulanță, în imediata apropiere a satului Sânmartin (în maghiară Csíkszentmárton). Pentru o perioadă scurtă a fost înmmormântat în Cimitirul Eroilor din Miercurea-Ciuc, fiind mutat după război la Craiova.[15] A fost decorat cu Medalia Răsplata Muncii clasa a II-a în 1906, Medalia pentru bărbăție și credință clasa a II-a în 1910,[5] iar post-mortem cu Ordinul național „Steaua României”. A fost avansat – tot post-mortem - la gradul de maior.[6][10]

Activitatea poeticăModificare

A debutat literar în Gazeta Nouă din Craiova în anul 1901.[10] În perioada 1903-1904 a contribuit la editarea revistei lunare Noua Revistă Olteană din Craiova, împreună cu căpitanul Ștefan Braborescu (actorul de mai târziu), iar din anul 1905 a colaborat la revista sămănătoristă Ramuri[17], unde a făcut parte din comitetul de redacție, împreună cu Emil Gârleanu. A publicat și în Sămănătorul, Neamul românesc literar, Junimea literară,[1] Patria, Reporterul, Universul, Cazarma, Foaia Ilustrată, Frăția românească, Fluierașul, Calendaru Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, Almanahul Societății Scriitorilor Români, Viața literară, Zorile.[10]

A fost unul dintre principalii poeți români creatori de versuri cu tematică militară și patriotică.[2] Versurile scrise de el au avut ca scop creșterea moralului trupelor[18] și sunt o expresie a avântului și a credințelor sale ostășești.[19] Tematica și conținutul poeziilor au fost inspirate din istoria României, pe prim plan fiind situat Războiul de la 1877.[14]

La Wikisursă există texte originale legate de Nicolae Vulovici

Volume antume:

  • Vitejești, 1905[1] (1906 după o altă sursă) – republicat în 1925 și 1978.[10]
  • Stihuri oțelite, 1909[1][10] (1910 după o altă sursă), carte apărută la Fălticeni.[14]

A semnat traduceri (inclusiv cu pseudonimul Nepeve) din Petőfi și Prudhomme.[10]

In memoriamModificare

În perioada interbelică, la Sânmartin a fost ridicat în amintirea lui de către unul dintre despărțămintele Societății Astra, un monument.[20]

O stradă din Craiova îi poartă numele.[21]

ReferințeModificare

  1. ^ a b c d e Petcu, Marian (coord.); Iunie 8, 1877, în Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică; Ed. Polirom; Iași; 2012; accesat la 12 iulie 2017
  2. ^ a b en Harvey, Arnold D.; A Muse of Fire: Literature, Art and War; The Hambledon Press; London and Rio Grande; 1998; ISBN 1-85285-168-6; p. 100; accesat la 12 iulie 2017
  3. ^ a b c Ministerul de Răsboiu; Anuarul Armatei Române pe anul 1905; Lito-Tipografia L. Motzătzeanu; București; 1905; p. 346
  4. ^ a b Ministerul de Răsboiu; Anuarul Armatei Române pe anul 1910; Tipografia Albert Baer; București; 1910; p. 210
  5. ^ a b c d e Ministerul de Răsboiu; Anuarul Armatei Române pe anul 1916; Tipografia „Universala” Iancu Ionescu; București; 1916; p. 482
  6. ^ a b c d e Leferman, Mariana; Braun, Gabriela; Năstase, Adrian; Nicolae Vulovici; Dicționarul personalităților doljene. Restitutio, Serie/Colecție: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”; Editura Aius; Craiova; 1999
  7. ^ Portret de erou: Căpitanul Nicolae Vulovici; armataromaniei.ro - Sursă: Mancu, Octavian Col. (r); Editura Cetatea Doamnei; Piatra Neamț; 2007; accesat la 13 iulie 2017
  8. ^ a b Ciobanu, Nicolae; Șerban, Mihai; Operația ofensivă a Armatei de Nord (15/18 august – 13 septembrie/10 octombrie 1916); Studii și Comunicări, vol. IV/2011; p. 276; accesat la 16 iulie 2017
  9. ^ Brigada 15 mecanizată „Podu Înalt”; Istoricul unității; portal bg15mc.ro; accesat la 13 iulie 2016
  10. ^ a b c d e f g h i Tomșa Constantin; „Vulovici N[icolae]”, în Un dicționar al literaturii din județul Neamț de la copiști la suprarealiști, secolul al XV-lea - 2012; Ed. Cetatea Doamnei&Crigarux; Piatra Neamț; 2014; ISBN 978-606-8450-22-3; p. 517
  11. ^ a b Căpitanul Nicolae Vulovici (1877 – 1916), Otu, 2013, p. 12
  12. ^ Căpitanul Nicolae Vulovici (1877 – 1916), Otu, 2013, p. 11
  13. ^ Otu, Petre; Mihail Sadoveanu Cu arma și pana la sudul Dunării „...un mare fapt ostășesc”; Revista de Istorie Militară, Nr. 3-4/2013; p. 72; accesat la 16 iulie 2017
  14. ^ a b c „Domnu’ Trandafir în viziune harghiteană...”, Bucur, 2011, p. 226
  15. ^ a b „Domnu’ Trandafir în viziune harghiteană...”, Bucur, 2011, p. 225
  16. ^ Kirițescu, Constantin; Istoria războiului pentru întregirea României- Ediția a III-a, vol. II; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1989; ISBN 973-29-0048-2; p. 254
  17. ^ Cosoveanu, Gabriel; Revista Ramuri; revistaramuri.ro; accesat la 15 iulie 2017
  18. ^ Țarălungă, Ecaterina; Vulovici, Nicolae; Enciclopedia identității românești. Personalități.; Editura Litera; București; 2011
  19. ^ „Notă informativă la Imn de război – 1916”; România Eroică, 1 (34) - serie nouă, ianuarie - martie 2008; p. 53; accesat la 12 iulie 2017
  20. ^ Anexa II. „Activitatea Regionalei „Astra Bănățeană”, și a despărțămintelor.”, în Transilvania (Buletin de tehnică a culturii), Nr. 3-4, an 71, mai-august 1940; p. 87; accesat la 12 iulie 2017
  21. ^ Str. Nicolae Vulovici Cpt. (fostă Brazda lui Novac); Nomenclatorul străzilor din municipiul Craiova; Primăria Craiova; accesat la 12 iulie 2017

BibliografieModificare

Lectură suplimentară
  • Marinescu, Eugen; Cântărețul luptelor și al biruințelor - Căpitanul-poet Nicolae Vulovici; București Ed. Militară; 1977
  • „Căpitanul Nicolae Vulovici din Regimentul 15 Infanterie „Războieni”, căzut eroic în luptele de la 26 august/ 8 septembrie 1916 pentru eliberarea orașului Miercurea Ciuc”, în Istoria militară a poporului român, Vol. V; Editura Militară; București; 1988; pp. 402-403

Legături externeModificare