Wikipedia

Oglinda spartă (film)

film din 1980 regizat de Guy Hamilton
Oglinda spartă
The Mirror Crack'd

Afișul românesc al filmului
Titlu originalThe Mirror Crack'd
Genfilm de crimă[1]
film de mister[1]
film bazat pe un roman[*]​  Modificați la Wikidata
RegizorGuy Hamilton[1][2][3]  Modificați la Wikidata
Scenarist Jonathan Hales[*][[Jonathan Hales (scriitor britanic)|​]]
Barry Sandler  Modificați la Wikidata
Bazat peromanul omonim
al Agathei Christie
ProducătorJohn Brabourne
Richard Goodwin
StudioEMI Films
GW Films
DistribuitorColumbia Pictures
Director de imagine Christopher Challis[*][[Christopher Challis (British cinematographer)|​]]  Modificați la Wikidata
Montaj Richard Marden[*][[Richard Marden (British film editor)|​]]  Modificați la Wikidata
Muzica John Cameron[*][[John Cameron (British composer, arranger, conductor and musician)|​]]  Modificați la Wikidata
Costume Phyllis Dalton[*][[Phyllis Dalton (British costume designer)|​]]  Modificați la Wikidata
DistribuțieAngela Lansbury
Geraldine Chaplin
Tony Curtis
Edward Fox
Rock Hudson
Kim Novak
Elizabeth Taylor
Premiera  (1980-12-19)
Durata105 minute
ȚaraRegatul Unit  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiAnglia  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba engleză  Modificați la Wikidata
Încasări11.000.000 $[4]
Precedat deMoarte pe Nil  Modificați la Wikidata
Urmat deCrimă sub soare  Modificați la Wikidata
Prezență online
Internet Movie Database
Rotten Tomatoes
CineMagia
AlloCiné
Allmovie
MovieMeter
Elonet
Scope
Česko-Slovenská filmová databáze
Kinopoisk
The Movie Database
TV.com
elFilm
Cine.gr
PORT.hu
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Oglinda spartă (în engleză The Mirror Crack’d)[5] este un film polițist britanic din 1980, inspirat din romanul omonim din 1962 al Agathei Christie și regizat de Guy Hamilton. Ca urmare a succesului public și critic al ecranizării Crima din Orient Express (1974) a lui Sidney Lumet, care a fost nominalizată la șase premii Oscar și a câștigat unul dintre ele, compania britanică EMI Films a realizat alte trei filme după romanele Agathei Christie: Moarte pe Nil (1978), Oglinda spartă (1980) și Crimă sub soare (1982). Rolul principal în acest film a fost interpretat de Angela Lansbury, iar în alte roluri apar vedete de cinema precum Geraldine Chaplin, Tony Curtis, Edward Fox, Rock Hudson, Kim Novak și Elizabeth Taylor. Filmările au fost realizate pe platourile Twickenham Film Studios din Twickenham (Londra) și pe teritoriul comitatului englez Kent.[6][7]

Oglinda spartă este a treia ecranizare a unui roman al Agathei Christie pe care a produs-o compania EMI, după Crima din Orient Express (1974) și Moarte pe Nil (1978).[8] Toate aceste trei ecranizări ale romanelor Agathei Christie au fost destul de fidele textului literar original.[8][9]

Rezumat modificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Locuitorii micului sat englezesc St Mary Mead (localitatea de reședință a lui Jane Marple) sunt încântați să afle că o mare companie de producție de la Hollywood urmează să filmeze acolo în anul 1953 o dramă istorică⁠(en) despre Maria Stuart, regina Scoției (1542-1567), cu două vedete celebre de cinema: Marina Rudd (în rolul reginei Maria Stuart) și Lola Brewster (în rolul reginei Elisabeta I a Angliei). Cele două actrițe sunt vechi rivale. Marina revine pe platourile de filmare după o lungă absență cauzată de o cădere nervoasă, pe care o suferise atunci când născuse un băiat cu afecțiuni cerebrale severe. Ea sosește în sat împreună cu soțul ei, regizorul Jason Rudd, și cu secretara acestuia, Ella Zielinsky, și închiriază conacul Gossington Hall. Vestea că va trebui să joace alături de Lola Brewster îi provoacă Marinei o criză de isterie. Lola sosește în sat la scurtă vreme, împreună cu soțul ei, producătorul de film Marty N. Fenn.

Compania de producție de film organizează o recepție la conacul Gossington Hall pentru ca localnicii să aibă ocazia să întâlnească celebritățile sosite în satul lor. Invitația la recepție creează o stare de euforie în rândul localnicilor, care se adună în număr mare la conac. Lola și Marina se întâlnesc acolo față în față și schimbă câteva vorbe tăioase pe un ton sarcastic, în timp ce zâmbesc și pozează pentru fotografi. În timpul recepției, Marina este abordată de Heather Babcock, o admiratoare înfocată, care-i povestește cu încântare că a mai întâlnit-o o dată cu ocazia unui spectacol organizat pentru soldații britanici în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Heather, care era internată atunci într-un spital de campanie și plecase de acolo pe ascuns, urmărise spectacolul din culise și îi ceruse actriței un autograf, iar apoi o sărutase. După încheierea povestirii, Heather bea un cocktail care fusese destinat Marinei și moare otrăvită cu fenobarbital.

Toată lumea este sigură că Marina a fost victima intenționată a crimei și nu o localnică inofensivă. Marina primise amenințări anonime cu moartea compuse din tăieturi din ziare, iar apoi descoperă cu spaimă că i-a fost turnat arsenic în ceașca cu cafea pe care o primise pe platoul de filmare. Principalii suspecți sunt Ella Zielinsky, secretara lui Jason Rudd, care este îndrăgostită în secret de el, și Lola Brewster, care vrea să joace rolul principal în film. Inspectorul Dermot Craddock, detectivul de la Scotland Yard însărcinat cu investigarea crimei, este nedumerit și îi cere ajutor mătușii sale, Miss Marple, care căzuse în timpul recepției de la conac și era imobilizată în casă. Servitoarea Cherry Baker depune mărturie în cursul anchetei că, la un moment dat, în timpul relatării lungi a dnei Babcock, Marina întorsese capul plictisită către un tablou de pe perete (o copie a picturii Madona cu pruncul⁠(en) a lui Bellini), iar privirea ei căpătase o expresie pietrificată. Situația se complică după ce Ella Zielinsky, principala suspectă, care încercase pe cont propriu să descopere criminalul, moare ucisă cu acid prusic, care-i fusese turnat în sprayul nazal⁠(en) împotriva alergiei.

Domnișoara Marple, acum restabilită complet de pe urma căzăturii, se deplasează la conacul Gossington Hall și vede unde a avut loc moartea lui Heather Babcock. Folosind informațiile obținute de la servitoarea Cherry Baker și de la inspectorul Craddock, ea reușește să stabilească succesiunea evenimentelor și să rezolve misterul. Heather Babcock suferea de rubeolă (o boală contagioasă inofensivă pentru majoritatea adulților, dar periculoasă pentru o femeie însărcinată) și o infectase fără să vrea pe Marina, atunci când a cunoscut-o în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Marina era însărcinată în acea vreme și, din cauza bolii, a născut un copil debil mintal. Tabloul „Madona cu pruncul” de pe perete a făcut-o pe actriță să-și dea seama că există o legătură între sărutul primit atunci și nașterea copilului grav bolnav și să descopere cauza nenorocirii sale. Marina a fost cuprinsă de furie atunci când a auzit această poveste și a otrăvit-o în mod deliberat pe femeia care-i nenorocise viața, iar apoi a răspândit ideea că ea era victima vizată, inventând amenințările cu moartea și otrăvindu-și propria cafea. Uciderea Ellei s-a datorat inițiativei sale de a încerca să găsească criminalul prin efectuarea mai multor apeluri către diferiți suspecți de la o cabină telefonică⁠(en).

Cu toate acestea, autoritățile nu o vor putea aduce pe Marina Rudd în fața justiției deoarece aceasta murise în noaptea precedentă. Soțul ei, Jason, care aflase anterior adevărul și bănuise că autoritățile urmau să-l descopere în cele din urmă, îi mărturisește domnișoarei Marple că a pus otravă în ciocolata caldă a soției sale pentru a o salva de umilința unui proces penal. Băutura nu a fost însă atinsă, dar Marina este găsită totuși moartă, părând să se fi sinucis.

Distribuție modificare

Murder at Midnight modificare

Producție modificare

Dezvoltarea proiectului modificare

 
Scriitoarea Agatha Christie (1890-1976) în anul 1964

Compania EMI Films a avut un mare succes cu filmul Crima din Orient Express (1974), care a fost nominalizat la șase premii Oscar și a câștigat unul (premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar - Ingrid Bergman).[10] John Brabourne, producătorul companiei EMI, își dorea să ecranizeze în continuare romanul Moarte pe Nil (1937) al Agathei Christie, pe care scriitoarea nu îl trecuse printre cărțile ale căror drepturi puteau fi transferate.[11] Compania EMI a cheltuit o sumă mare de bani pe avocați pentru a obține o înțelegere cu scriitoarea și apoi cu moștenitorii ei și a găsi o cale de realizare a ecranizării romanului.[11]

Ca urmare a faptului că Moarte pe Nil nu era disponibil pentru a fi ecranizat,[11] directorul de producție Nat Cohen a anunțat în 1975 că producătorii John Brabourne și Richard Goodwin vor adapta romanul Răul sub soare (Evil Under the Sun, 1941) ca parte a unei serii de șase filme cu un buget total de 6 milioane de lire sterline.[12] EMI a realizat doar cinci din cele șase filme propuse: Spanish Fly (1975), Aces High (1976), The Likely Lads (1976) și Sweeney! (1977),[12] fără filmul Crimă sub soare. Filmările la Crimă sub soare urmau să înceapă în 1976, iar, potrivit rapoartelor presei, Albert Finney semnase deja un contract preliminar pentru a apărea în film.[11] Negocierile cu reprezentanții companiei Agatha Christie Ltd. erau însă anevoioase, în ciuda faptului că Brabourne anunțase deja într-un interviu că realizarea filmului urma să înceapă.[11]

Moartea Agathei Christie la 12 ianuarie 1976 a schimbat însă cursul evenimentelor, înlesnind mult obținerea unei înțelegeri.[13] John Brabourne a obținut dreptul de ecranizare a romanului Moarte pe Nil, iar contractul conținea o clauză care prevedea că niciun alt film cu Poirot nu va fi autorizat în următoarele 18 luni.[13] În urma refuzului lui Albert Finney de a juca din nou rolul lui Poirot,[14] producătorii companiei EMI s-au gândit să confere filmului o direcție total diferită și l-au ales pe Peter Ustinov,[8][15] un actor cu o metodă actoricească viguroasă care i-a conferit lui Poirot imaginea unui personaj omniscient, patern și autoritar.[16]

În mai 1977 reprezentanții companiei EMI au anunțat că vor realiza nu una, ci două adaptări după Agatha Christie: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).[17] A fost făcut inițial doar un prim film, în care Peter Ustinov a jucat rolul detectivului Hercule Poirot, iar încasările nesatisfăcătoare (în comparație cu Crima din Orient Express) a determinat amânarea realizării celui de-al doilea film.[8][13]

Pregătiri modificare

 
Regizorul Guy Hamilton (în centru, în costum deschis la culoare), împreună cu Sean Connery, la filmarea filmului Diamonds Are Forever în Amsterdam, 1971

În aceste condiții, producătorii John Brabourne și Richard Goodwin au achiziționat drepturile de ecranizare ale romanului Oglinda spartă (1962), în care personajul principal era Miss Marple.[18] O primă intenție de ecranizare a romanului a avut-o compania americană Warner Brothers care anunțase în 1977 că voia să realizeze ecranizări după două cărți ale Agathei Christie: Misterul din Caraibe (1964) și Oglinda spartă (1962), în care Miss Marple urma să fie interpretată de actrița britanică Helen Hayes.[19]

Producătorii companiei EMI au anunțat în 1979 că Miss Marple va fi interpretată de actrița britanică Angela Lansbury, care jucase un rol secundar în Moarte pe Nil (1978) și apărea în acea perioadă pe scena teatrelor londoneze în musicalul Sweeney Todd.[18] Realizarea ecranizării a fost suspendată până când Lansbury urma să-și încheie reprezentațiile contractuale în musicalul sus-menționat.[18] În august 1979 baronul John Brabourne a suferit răni la picioare în urma unei explozii cu bombă organizate de Armata Republicană Irlandeză, care i-a ucis mama, fiul și socrul, lordul Mountbatten, dar nu a abandonat realizarea filmului.[20][21] Scenariul filmului a fost scris de dramaturgul britanic Jonathan Hales și de confratele său american Barry Sandler.

Cineastul Guy Hamilton, care regizase anterior patru filme cu James Bond (Goldfinger (1964), Diamonds Are Forever (1971), Live and Let Die (1973) și The Man with the Golden Gun (1974)), a acceptat postul de regizor, considerând că scenariul este „teribil de amuzant”.[21] Regizorul le-a spus producătorilor că nu este un fan al romanelor Agathei Christie, dar ei i-au replicat că acest motiv l-ar face să fie ideal pentru film.[21]

Repartizarea rolurilor modificare

 
Actrița britanică Angela Lansbury, interpreta rolului principal. Fotografie din 1989.

Rolul Miss Marple a fost atribuit încă de la început actriței britanice Angela Lansbury, care jucase un rol secundar în Moarte pe Nil (1978), ecranizarea anterioară a unui roman al Agathei Christie.[18] Producătorii și regizorul au dorit ca Angela Lansbury să creeze un alt fel de personaj decât cel interpretat anterior de Margaret Rutherford într-o serie de ecranizări din anii 1960.[22] Referindu-se la aceste ecranizări vechi și la noua ecranizare pe care o pregătea, Guy Hamilton a spus că Margaret Rutherford „a fost un clovn divin, dar nu era Miss Marple așa cum... nu [era un astronaut care] zbura către lună. Noi creăm o Miss Marple a domnișoarei Christie: o persoană mai serioasă, bârfitoare, puțin snoabă. Și ea nu nu cade de pe bicicletă în iazul rațelor din sat.”.[22]

Angela Lansbury a declarat că intenționa să interpreteze acest rol într-un mod „absolut direct. Încerc să ajung la femeia pe care a creat-o Agatha Christie: o domnișoară edwardiană impregnată cu o mare umanitate și o minte de o lățime extraordinară. Ea este descrisă foarte exact în cărți ca fiind înaltă, cu tenul palid, cu ochi albaștri sclipitori și păr alb - nu este deloc o creatură grasă și neîndemânatică. Îmi bazez interpretarea pe asta și, de asemenea, pe faptul că ea are o curiozitate și o vioiciune nemaipomenită, asociate cu un mare apetit pentru crimă”.[23] Actrița a semnat un contract pentru trei filme, ceea ce înseamnă că intenția producătorilor era să realizeze alte două filme cu Miss Marple.[23] Celelalte două filme nu au mai fost realizate,[23] dar Angela Lansbury a fost distribuită ulterior cu mare succes în rolul scriitoarei de romane polițiste Jessica B. Fletcher din serialul Verdict crimă[24][25] (difuzat de postul american CBS), personaj pe care unii autori l-au considerat a fi o detectivă contemporană în stilul Miss Marple.[25]

Mai multe vedete de cinema americane precum Rock Hudson, Kim Novak, Tony Curtis și Elizabeth Taylor au fost distribuite în roluri secundare.[21] Directorul de casting Dyson Lovell a spus că, din moment ce acțiunea filmului avea loc în anii 1950, „a părut o idee bună să folosim vedete din acea epocă”.[21]

Rolul Marina Rudd (actrița implicată în misterioasa crimă) a fost repartizat actriței americane Elizabeth Taylor, care a revenit pe platourile de filmare după o pauză[26] de trei ani.[27] Alegerea inițială a producătorilor pentru acest rol fusese Natalie Wood, dar actrița a abandonat producția cu aproape o săptămână înainte de începerea filmărilor.[28] Liz Taylor a acceptat să preia rolul, declarând ulterior: „Am spus încă de acum doi ani că nu m-aș întoarce în cinema decât dacă ar fi ceva care să mă fascineze categoric și să nu mă îndepărteze prea mult timp de soțul meu. Am găsit toate aceasta în Oglinda spartă și îmi doresc să lucrez din nou cu niște prieteni foarte dragi”.[27] Rock Hudson, care îl interpretează în film pe soțul Marinei Rudd, a refăcut aici, după mai bine de 20 de ani, cuplul cinematografic cu Liz Taylor, pe care îl formase în filmul Giant⁠(en) (1956).

La fel ca și Taylor, Kim Novak revenea pe platou după o lungă pauză.[29] Novak fusese o vedetă populară în anii 1950 și 1960 și jucase roluri principale în filme precum The Man with the Golden Arm (1955), Pal Joey (1957), Vertigo (1958) sau Kiss Me, Stupid (1964), dar părăsise Hollywoodul la începutul anilor 1970 atunci când se căsătorise cu un medic veterinar și se mutase la o fermă de la țară.[29] A apărut foarte rar în filme în anii 1970, iar rolul primit în Oglinda spartă a fost unul dintre cele mai consistente pe care le-a jucat după retragerea temporară din activitate.[29] Tony Curtis a acceptat să joace în acest film după ce a fost concediat de regizorul piesei I Ought to Be in Pictures de Neil Simon, care urma să se joace în 1980 pe scena teatrelor din Broadway.[30]

Filmări modificare

 
Satul Smarden (districtul Ashford, comitatul Kent) a servit ca dublură a satului ficțional St Mary Mead

Filmările s-au desfășurat pe parcursul a zece săptămâni, începând din 12 mai[31] și încheindu-se în 18 iulie 1980.[32] Bugetul alocat filmului a fost de 5,5 milioane de dolari.[22] S-a filmat pe platourile Twickenham Film Studios din Twickenham (Londra), dar și în mai multe locuri din comitatul englez Kent, printre care conacul St Clere⁠(en) din sătucul Heaverham (districtul Sevenoaks) pentru scenele petrecute la Gossington Hall, Hanul Ye Olde George și podul de pe Church Street din satul Shoreham pentru o parte din scenele din satul St Mary Mead, satul Smarden (din districtul Ashford) cu casele tradiționale acoperite cu paie, prăvăliile și Biserica „St Michael” pentru alte scene din satul St Mary Mead, inclusiv pentru scenele petrecute la căsuța lui Miss Marple.[6][7]

Atmosfera de la filmări a fost plăcută, după cum au susținut chiar interpreții: astfel, Tony Curtis a spus că activitatea artistică „a fost distractivă. Floare la ureche. Nu a trebuit să fiu transpirat ca în Spartacus și m-am simțit bine.”,[33] iar Kim Novak a completat: „Nu m-am distrat niciodată atât de mult făcând un film. Poate că nu este rolul meu cel mai important, dar nu am avut un director de studio care să-mi sufle în spate și să-mi dicteze fiecare mișcare.”.[33]

Kim Novak a adăugat că ea și Elizabeth Taylor au „avut amândouă o sumedenie de replici amuzante și răutăcioase pe care să le spunem una alteia. În viața reală, această răutate există rareori pe un platou de filmare, dar cu siguranță actrițele s-au gândit mult la ea. Dar nu au spus-o niciodată. Acesta este motivul pentru care acest film a fost atât de distractiv.”.[34][35] Cu toate acestea, revenirea actriței pe platoul de filmare a fost doar temporară: „Făcând ceva din când în când, cum ar fi Oglinda spartă, este bine și mă face să mă simt precum Cenușăreasa la bal. Dar ca regim permanent – în niciun caz.”.[34]

Elemente de inspirație modificare

Titlul filmului modificare

Titlul original al filmului, The Mirror Crack'd, este o formă scurtată a titlului original al cărții Agathei Christie, The Mirror Crack'd from Side to Side, și face parte dintr-un vers al baladei arthuriene „The Lady of Shalott⁠(en)” (1833, republicată într-o versiune nouă în 1842) a poetului englez Alfred Tennyson (1809-1892), care este citat de Miss Marple:

Incidentul care a stat la baza cărții modificare

Biografii Agathei Christie susțin că scriitoarea s-a inspirat în scrierea cărții Oglinda spartă dintr-un incident petrecut în viața reală a vedetei americane de film Gene Tierney.[36][37][38] În iunie 1943, în timp ce era însărcinată cu primul ei copil, Tierney s-a molipsit de rubeolă în timpul singurei ei apariții la Hollywood Canteen. Din cauza acestei boli, fiica lui Gene Tierney, Daria, s-a născut surdă, parțial oarbă cu cataractă și cu dizabilități severe. La câtva timp după această tragedie, actrița a aflat de la un fan care a abordat-o pentru un autograf la o partidă de tenis că femeia (care era atunci membră a aripii feminine a Corpului Pușcașilor Marini) s-a strecurat din spitalul unde era internată cu rubeolă și, încălcând regulile de carantină, a mers să o întâlnească pe Gene Tierney la singura ei apariție la Hollywood Canteen. În autobiografia ei, Tierney a povestit că, după ce femeia i-a relatat această poveste, s-a uitat la ea în tăcere, apoi i-a întors spatele și a plecat. Ea a scris: „După aceea, nu mi-a păsat dacă voi mai fi vreodată actrița preferată a cuiva”.

Incidentul, precum și împrejurările în care această informație i-a fost comunicată actriței, se repetă aproape textual în romanul Agathei Christie; experiența de viață a lui Gene Tierney fusese mult mediatizată.

Lansare modificare

Interesul publicului a fost destul de scăzut în Statele Unite ale Americii, spre dezamăgirea producătorilor care nu au mai distribuit-o niciodată, din această cauză, pe Angela Lansbury în rolul Miss Marple.[39] Încasările la box-office-ul american s-au ridicat abia la suma de 11 milioane de dolari.[40]

Oglinda spartă a fost distribuit apoi și în alte țări precum Republica Federală Germania (2 mai 1981), Republica Democrată Germană (premieră TV la DFF1 în 12 februarie 1983)[41] ș.a. Încasările din Japonia s-au ridicat la 472 de milioane de yeni.[42]

Filmul a fost difuzat în România încă din ianuarie 1982 și a rulat în perioada următoare în unele cinematografe bucureștene precum Sala Mică a Palatului (ianuarie 1982),[43][44][45][46] Patria (februarie 1982),[47][48][49][50] Modern (februarie 1982),[47][48][51][52] Grivița (februarie 1982),[49][50][53][54] Miorița (februarie 1982),[55][56][57] Studio (februarie 1982),[58][59] Floreasca (martie 1982),[60][61][62] Victoria (martie 1982),[63][64][65][66] Pacea (martie 1982),[67] Popular (iunie 1982)[68][69] etc., dar și în unele cinematografe din alte orașe (de exemplu, la Sibiu,[70] Târgu Mureș,[71] Luduș,[72] Târnăveni,[73] Sighișoara,[74] Sovata,[75] Reghin,[76] Iernut,[76] Sărmașu[77] și Miercurea Nirajului[78]), inclusiv până în octombrie 1984.[79] O versiune mai scurtă a filmului (aprox. 95 min.) a fost difuzată de Televiziunea Română în ziua de sâmbătă 7 februarie 1987 sub titlul Enigma.[80][81] Televiziunile din România au difuzat ulterior filmul sub titlul Oglinda spartă (pe care-l avusese atunci când a fost difuzat în cinematografe).[82]

În ciuda distribuției stelare, Oglinda spartă a avut chiar mai puțin succes decât Moarte pe Nil și a determinat treptat orientarea către filmele de televiziune a producătorilor ecranizărilor după Agatha Christie.[83][84] După lansarea filmului Oglinda spartă, compania a anunțat că va alterna filmele cu Poirot și Miss Marple și au circulat zvonuri că următorul film va fi o ecranizare a romanului Întâlnire cu moartea (Appointment with Death, 1938).[9] Compania EMI a realizat ulterior o nouă ecranizare cu Poirot: Crimă sub soare (1982), care a fost regizată tot de Guy Hamilton.[9][83]

Aprecieri critice modificare

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „Detectiva amatoare Miss Marple rezolvă, cu ajutorul nepotului ei, un inspector de la Scotland Yard, uciderea unei organizatoare de evenimente caritabile. Adaptare cinematografică liniștită și neinteresantă după Agatha Christie, care încearcă să compenseze lipsa de suspans printr-o distribuție de top: ca urmare a faptului că povestea are loc în mediul filmului, un număr mare de vedete de cinema din vremurile de altădată au ocazia să realizeze interpretări vanitoase și pedante.”.[41] Oglinda spartă are în prezent un rating de aprobare de 65% pe site-ul agregatorului de recenzii Rotten Tomatoes, pe baza a 20 de recenzii (13 pozitive, 7 negative), cu o medie ponderată de 6,30/10.[85] Nu există încă un consens critic cu privire la film.[85]

Alte ecranizări modificare

Un remake al filmului cu același nume (The Mirror Crack'd) a fost realizat pentru televiziunea britanică în 1992. Cu Joan Hickson în rolul domnișoarei Marple și regizat de Norman Stone, acest film i-a mai avut în distribuție pe Barry Newman (în rolul lui Jason Rudd) și pe Claire Bloom (în rolul Marina Gregg). A fost lansat și DVD-ul filmului.[86]

Galerie modificare

Locuri de filmare modificare

Note modificare

  1. ^ a b c http://www.imdb.com/title/tt0081163/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ http://stopklatka.pl/film/the-mirror-crackd, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ http://www.allocine.fr/film/fichefilm_gen_cfilm=55111.html, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ „The Mirror Crack'd (1980)”. Box Office Mojo. . Accesat în . 
  5. ^ [1]
  6. ^ a b en Kent Film Office. „Kent Film Office The Mirror Crack'd Film Focus”. 
  7. ^ a b en „The Mirror Crack'd (1980) - Filming & Production”, IMDb, accesat în  
  8. ^ a b c d Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Bunson382
  9. ^ a b c Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Aldridge149
  10. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Bunson381
  11. ^ a b c d e en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 140.
  12. ^ a b en ***, „Boost for studios”, în The Guardian, 9 iulie 1975, p. 5.
  13. ^ a b c en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 141.
  14. ^ en Geoff Mayer, Historical dictionary of crime films, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2012, p. 305.
  15. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 142.
  16. ^ en Nathan Booth (), „To Inspire Love: Death on the Nile (John Guillermin, 1978)”, The Other Journal, accesat în  
  17. ^ en Charles Champlin, „Critic at Large: In Search of World Viewers”, în Los Angeles Times, 27 mai 1977, p. 1.
  18. ^ a b c d en Roderick Mann, „'Warhead' Back Again With 007”, în Los Angeles Times, 8 mai 1979, p. f17.
  19. ^ en Dick Lochte, „book notes: If Arab oil drained into Israel...”, în Los Angeles Times, 9 octombrie 1977, p. q2.
  20. ^ en Roderick Mann, „How Paintings Made a Picture: Movie News”, în Los Angeles Times, 13 decembrie 1979, p. f33.
  21. ^ a b c d e en Roderick Mann, „Mirror' flatters '50s Stars”, în Los Angeles Times, 15 iunie 1980, p. o38.
  22. ^ a b c en ***, „The exorcism of Miss Rutherford”, în The Guardian, 12 iulie 1980, p. 9.
  23. ^ a b c en ***, „Film; Angela Lansbury on the Trail of Agatha Christie's Miss Marple”, în The New York Times, 14 septembrie 1980, p. A.19
  24. ^ fr Armelle Leroy; Laurent Choley (). Sur les traces d'Agatha Christie. Un siècle de mystère. Paris: Hors Collection. ISBN 978-2-258-07888-8. 
  25. ^ a b en James Robert Parish, Michael R. Pitts, The Great Detective Pictures, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1990, p. 379.
  26. ^ ***, „Elisabeth Taylor — Agatha Christie, pe platoul de filmare”, în Scînteia tineretului, anul XXXVI, seria II, nr. 9583, luni 17 martie 1980, p. 6.
  27. ^ a b en ***, „Briefly Liz Taylor to star in mystery film”, în The Globe and Mail, 14 martie 1980, p. 13.
  28. ^ en David DeCoteau (), „The Mirror Crack'd”, Trailers From Hell, accesat în  
  29. ^ a b c en Myra Forsberg (), „Film; Once Again, Ready on the Set For Kim Novak”, The New York Times, p. 11, accesat în  
  30. ^ en ***, „Deborah's Great Escape: Deborah Raffin”, în Los Angeles Times, 20 martie 1980, p. h1.
  31. ^ en Revista Daily Variety Magazine, 16 mai 1980, p. 10.
  32. ^ en Revista Daily Variety, 30 iulie 1980, p. 8.
  33. ^ a b en „Three stars look back at what were often bad days”, în Boston Globe, 4 ianuarie 1981, p. 1.
  34. ^ a b en Judy Klemesrud (), „At the Movies; After 11 years, a feature film for Kim Novak”, The New York Times, p. 6, accesat în  
  35. ^ en Warren Kendall Agee, Phillip H. Ault, Edwin Emery, Reporting and Writing the News, Harper & Row, New York, 1983, p. 167.
  36. ^ Osborne (2006). Chronicle Books. Leading Ladies. p. 195."
  37. ^ „Biography”. The Official Web Site of Gene Tierney. Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ Tierney and Herskowitz (1978). Wyden Books. Self-Portrait. p. 101.
  39. ^ en ***, „Christmas plus almost cure Hollywood's anxiety attack”, în New York Times, 16 ianuarie 1981, p. C.3.
  40. ^ en „The Mirror Crack'd - Grosses”, Box Office Mojo, accesat în  
  41. ^ a b de Oglinda spartă în Lexikon des Internationalen Films
  42. ^ ja ***, キネマ旬報ベスト・テン85回全史 1924-2011, キネマ旬報社, 2012, p. 400.
  43. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12262, marți 26 ianuarie 1982, p. 7.
  44. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10160, miercuri 27 ianuarie 1982, p. 5.
  45. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10162, vineri 29 ianuarie 1982, p. 4.
  46. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12266, sâmbătă 30 ianuarie 1982, p. 4.
  47. ^ a b ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12268, marți 2 februarie 1982, p. 4.
  48. ^ a b ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10165, marți 2 februarie 1982, p. 2.
  49. ^ a b ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10173, joi 11 februarie 1982, p. 5.
  50. ^ a b ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12279, duminică 14 februarie 1982, p. 3.
  51. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10167, joi 4 februarie 1982, p. 5.
  52. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12272, sâmbătă 6 februarie 1982, p. 5.
  53. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10171, marți 9 februarie 1982, p. 3.
  54. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12279, miercuri 10 februarie 1982, p. 4.
  55. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12281, marți 16 februarie 1982, p. 3.
  56. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10177, marți 16 februarie 1982, p. 2.
  57. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12285, sâmbătă 20 februarie 1982, p. 5.
  58. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12290, vineri 26 februarie 1982, p. 4.
  59. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12292, duminică 28 februarie 1982, p. 5.
  60. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12293, marți 2 martie 1982, p. 3.
  61. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10193, sâmbătă 6 martie 1982, p. 5.
  62. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12298, duminică 7 martie 1982, p. 5.
  63. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12300, miercuri 10 martie 1982, p. 4.
  64. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10196, miercuri 10 martie 1982, p. 4.
  65. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12302, vineri 12 martie 1982, p. 5.
  66. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XXXVIII, seria II, nr. 10199, sâmbătă 13 martie 1982, p. 2.
  67. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12312, marți 24 martie 1982, p. 4.
  68. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12383, miercuri 16 iunie 1982, p. 4.
  69. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LI, nr. 12387, duminică 20 iunie 1982, p. 4.
  70. ^ ***, „Cinema”, în Tribuna Sibiului, Sibiu, anul XXXIV, nr. 7668, duminică 21 martie 1982, p. 2.
  71. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 67, duminică 21 martie 1982, p. 2.
  72. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 102, sâmbătă 1 mai 1982, p. 2.
  73. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 114, duminică 16 mai 1982, p. 2.
  74. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 126, duminică 30 mai 1982, p. 2.
  75. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 135, joi 10 iunie 1982, p. 2.
  76. ^ a b ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 162, duminică 11 iulie 1982, p. 2.
  77. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 230, joi 30 septembrie 1982, p. 2.
  78. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXIV, nr. 63, joi 17 martie 1983, p. 2.
  79. ^ ***, „Cinema”, în Steaua roșie, Tîrgu-Mureș, anul XXXV, nr. 234, miercuri 3 octombrie 1984, p. 2.
  80. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia, anul LVI, nr. 13830, sâmbătă 7 februarie 1987, p. 5.
  81. ^ ***, „Cinema”, în Scînteia tineretului, anul XLIII, seria II, nr. 11721, sâmbătă 7 februarie 1987, p. 5.
  82. ^ ***, „TV”, în Cuvântul Liber, anul XI, nr. 148, sâmbătă 30 iulie 1999, p. 2.
  83. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382, 385.
  84. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 151.
  85. ^ a b en „The Mirror Crack'd (1980)”, Rotten Tomatoes, accesat în  
  86. ^ en „Miss Marple: The Mirror Crack'd from Side to Side (TV Movie 1992)”, IMDb, accesat în  

Vezi și modificare

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Oglinda_spartă_(film)&oldid=15583752