Crimă sub soare (film din 1982)

film din 1982 regizat de Guy Hamilton
Evil Under the Sun
Crima sub soare 1982.jpg
Afișul românesc al filmului
Rating.gif
Titlu originalEvil Under the Sun
Genfilm de crimă
dramă
film bazat pe un roman[*]  Modificați la Wikidata
RegizorGuy Hamilton  Modificați la Wikidata
ScenaristAnthony Shaffer
Bazat peRăul sub soare de
Agatha Christie
ProducătorJohn Brabourne
Richard Goodwin
DistribuitorColumbia-EMI-Warner Distributors[1]
StudioEMI Films
Titan Productions
Mersham Productions Ltd.
Director de imagine Christopher Challis[*][[Christopher Challis (British cinematographer)|​]]  Modificați la Wikidata
Montaj Richard Marden[*][[Richard Marden (British film editor)|​]]  Modificați la Wikidata
MuzicaCole Porter  Modificați la Wikidata
CostumeAnthony Powell[*]  Modificați la Wikidata
Distribuție
Premiera5 martie 1982 (1982-03-05)
Durata117 min.  Modificați la Wikidata
ȚaraRegatul Unit  Modificați la Wikidata
Filmat înCalvià[2]  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiMarea Adriatică  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba engleză  Modificați la Wikidata
Buget10 mil. $[3]
Încasări6,1 mil. $[4]
Prezență online
Internet Movie Database
Rotten Tomatoes
CineMagia
AlloCiné
Allmovie
Metacritic
MovieMeter
Elonet
ČSFD
Kinopoisk
The Movie Database
TV.com
elFilm
cine.gr
elCinema.com
PORT.hu

Crimă sub soare (în engleză Evil Under the Sun) este un film polițist britanic din 1982, inspirat din romanul Răul sub soare (1941) al Agathei Christie[5] și regizat de Guy Hamilton.[6] Ca urmare a succesului public și critic al ecranizării Crima din Orient Express (1974) a lui Sidney Lumet, care a fost nominalizată la șase premii Oscar și a câștigat unul dintre ele, compania britanică EMI Films a realizat alte două filme cu detectivul belgian Hercule Poirot: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).[7] Rolul lui Poirot, atribuit lui Albert Finney în Crima din Orient Express, a fost interpretat în aceste două filme de Peter Ustinov.[8][9]

Subiectul filmului îl constituie uciderea actriței americane Arlena Stuart Marshall pe o insulă exotică din Marea Adriatică, unde își petrecea vacanța în mijlocul unui grup de persoane care aveau fiecare un motiv pentru crimă.[10][11]

Crimă sub soare este a patra ecranizare a unui roman al Agathei Christie pe care a produs-o compania EMI, după Crima din Orient Express (1974), Moarte pe Nil (1978) și Oglinda spartă (1980).[6] Spre deosebire de primele trei ecranizări ale romanelor Agathei Christie, care au fost destul de fidele textului literar original, scenariștii Crimei sub soare au mutat acțiunea filmului de pe coasta comitatului Devon pe o insulă exotică din Marea Adriatică.[6][11]

Recenziile critice publicate în perioada lansării au scos în evidență stilul elegant al ecranizării,[5][12] calitatea interpretărilor și umorul savuros al detectivului Poirot.[10] La fel ca și alte ecranizări după operele Agathei Christie, Crimă sub soare se bazează pe o distribuție stelară, pe decorurile naturale bine alese, pe costumele elegante ale personajelor și pe dialogurile tăioase între unele personaje.[10]

RezumatModificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

La sfârșitul anilor 1930[5] o drumeață găsește o femeie moartă în zona mlăștinoasă North York Moors.[13] Victima, care fusese sugrumată, este identificată ca Alice Ruber. Câteva luni mai târziu detectivul belgian Hercule Poirot este solicitat să examineze un inel cu diamante aparținând industriașului milionar Sir Horace Blatt și susține că este fals.[13][14][15][16] Compania de asigurări London Trojan îl angajează pe Poirot să investigheze acest caz, iar detectivul se întâlnește cu Sir Horace pe iahtul acestuia ancorat în sudul Franței.[13][14][16][17] Milionarul îi mărturisește că a făcut cadou un diamant scump unei actrițe americane, care l-a părăsit pe drumul spre Anglia și nu i-a mai restituit cadoul costisitor.[13][15][16] El a dat de urma actriței și i-a cerut să-i restituie diamantul, dar a primit în schimb o copie ieftină.[14][16] Fosta sa amantă urma să ajungă trei zile mai târziu pe o insulă exotică din Marea Adriatică, unde se afla fostul palat de vară al regelui domnitor al Tyraniei, care fusese transformat de Daphne Castle într-un hotel exclusivist.[5][12][14][18] Sir Horace intenționa să meargă acolo pentru a se confrunta cu fosta amantă și îl invită pe Poirot să-l însoțească.[15][16][17]

Suferind de rău de mare, Poirot se deplasează însă cu trenul și apoi ajunge pe insulă, unde se cazează.[13][14][17] Acolo o cunoaște pe Arlena Stuart Marshall, fosta amantă a lui Sir Horace, care se afla în vacanță împreună cu soțul ei, Kenneth, și cu fiica acestuia, Linda.[5][12][14][18] Arlena se comportă brutal cu Linda și flirtează cu tânărul Patrick Redfern, aflat pe insulă împreună cu soția sa, Christine.[5][12][14][19] Acolo se mai află producătorii de spectacole Odell și Myra Gardener, care intenționau să o convingă pe Arlena să-și respecte un angajament mai vechi, și jurnalistul Rex Brewster, care încerca să obțină acordul Arlenei pentru publicarea unei biografii complete a ei.[5][12][14] În cea de-a treia dimineață, Arlena pleacă cu hidrobicicleta către Ladder Bay și este descoperită mai târziu pe o plajă retrasă de către Patrick și Myra, aflați într-o excursie cu șalupa în jurul insulei.[20] Patrick se apropie și-i spune Myrei că Arlena a fost sugrumată.[13][16] Momentul morții este estimat a fi între 11:30 și 12:00. Poirot trebuie să stabilească care dintre cei opt oaspeți, plus Daphne, este criminalul. Fiecare persoană avea un motiv pentru a săvârși crima, dar și un alibi pentru momentul crimei.[16]

Începând interogatoriul, detectivul belgian află că Daphne și Kenneth se aflau în hotel în momentul crimei, iar Christine picta pe plaja Gull Cove, în prezența Lindei, plecând de acolo la ora 11:55 pentru a se schimba pentru un meci de tenis programat la 12:30. Rex s-a întâlnit cu Linda la intrarea în Gull Cove în jurul orei 12:00 și a susținut că a fost aproape lovit de o sticlă aruncată de pe stânci. Odell, care a fost văzut citind de Daphne și de personalul hotelului, susține că apa nu curgea la robinet în jurul orei 12:15, dar nimeni nu recunoaște că a făcut baie atunci. Sir Horace, abia sosit pe insulă, afirmă că s-a întâlnit cu Arlena pe plaja Ladder Bay la 11:30, pentru a-i cere diamantul, lucru confirmat de echipajul iahtului său și de Daphne. Arlena a păstrat diamantul fals și a promis să rezolve situația în acea seară; diamantul fals a fost găsit însă de Poirot într-o grotă din apropiere.

Adunându-i împreună pe toți suspecții, Poirot îi acuză de crimă pe soții Redfern: astfel, Christine a lovit-o cu o piatră pe Arlena, lăsând-o inconștientă, și i-a ascuns trupul în grota din apropiere, iar Patrick a ștrangulat-o mai târziu. Christine s-a dat cu loțiune de plajă pentru a crea impresia că se bronza și s-a îmbrăcat în hainele Arlenei pentru a fi identificată intenționat greșit de Patrick în prezența Myrei. De altfel, Poirot simțise anterior parfumul Arlenei în grotă. Christine potrivise ceasul Lindei cu douăzeci de minute mai târziu, îi sugerase să înoate cu cască pentru a nu putea auzi tunul care trăgea la ora 12:00 și îi reglase apoi ceasul. Ea a fugit imediat după crimă, a aruncat pe drum sticla de loțiune în mare, fiind cât pe ce să-l lovească pe Rex, și s-a spălat de bronzul artificial, reducând astfel presiunea apei din hotel. Poirot bănuiește că Patrick a înlocuit bijuteria lui Sir Horace cu o copie și că soții Redfern au ucis-o pe Arlena pentru a proteja furtul. Cei doi soți neagă acuzațiile și îi cer detectivului să aducă dovezi.

Neputând fi reținuți, soții Redfern se pregătesc să părăsească hotelul. Patrick își plătește șederea cu o filă de cec, semnându-și numele într-un mod distinctiv pe care Poirot îl recunoaște ca fiind similar cu cel în care Felix Ruber, soțul femeii ucise în mlaștinile din Yorkshire, își semnase numele pe cererea de despăgubiri trimisă companiei de asigurări. Drumeața care găsit trupul lui Alice Ruber și care confirmase alibiul soțului ei fusese Christine. Poirot afirmă că fotografiile făcute de poliția britanică îl vor identifica pe Patrick Redfern ca Felix Ruber și îi smulge din gură pipa pe care o ținuse tot timpul stinsă în timpul șederii sale, descoperind acolo diamantul veritabil. Enervat la culme, Patrick Redfern îl pocnește pe detectiv, lăsându-l inconștient.[21] Soții Redfern sunt arestați, iar Poirot este decorat ulterior de regele Tyraniei pentru modul rapid și discret în care a soluționat acest caz de crimă.

DistribuțieModificare

ProducțieModificare

Dezvoltarea proiectuluiModificare

 
Scriitoarea Agatha Christie (1890-1976) în anul 1964

Compania EMI Films a avut un mare succes cu filmul Crima din Orient Express (1974), care a fost nominalizat la șase premii Oscar și a câștigat unul (premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar - Ingrid Bergman).[7] John Brabourne, producătorul companiei EMI, își dorea să ecranizeze în continuare romanul Moarte pe Nil (1937) al Agathei Christie, pe care scriitoarea nu îl trecuse printre cărțile ale căror drepturi puteau fi transferate.[25] Compania EMI a cheltuit o sumă mare de bani pe avocați pentru a obține o înțelegere cu scriitoarea și apoi cu moștenitorii ei și a găsi o cale de realizare a ecranizării romanului.[25]

Ca urmare a faptului că Moarte pe Nil nu era disponibil pentru a fi ecranizat,[25] directorul de producție Nat Cohen a anunțat în 1975 că producătorii John Brabourne și Richard Goodwin vor adapta romanul Răul sub soare (Evil Under the Sun, 1941) ca parte a unei serii de șase filme cu un buget total de 6 milioane de lire sterline.[26] EMI a realizat doar cinci din cele șase filme propuse: Spanish Fly (1975), Aces High (1976), The Likely Lads (1976) și Sweeney! (1977),[26] fără filmul Crimă sub soare. Filmările la Crimă sub soare urmau să înceapă în 1976, iar, potrivit rapoartelor presei, Albert Finney semnase deja un contract preliminar pentru a apărea în film.[25] Negocierile cu reprezentanții companiei Agatha Christie Ltd. erau însă anevoioase, în ciuda faptului că Brabourne anunțase deja într-un interviu că realizarea filmului urma să înceapă.[25]

Moartea Agathei Christie la 12 ianuarie 1976 a schimbat însă cursul evenimentelor, înlesnind mult obținerea unei înțelegeri.[27] John Brabourne a obținut dreptul de ecranizare a romanului Moarte pe Nil, iar contractul conținea o clauză care prevedea că niciun alt film cu Poirot nu va fi autorizat în următoarele 18 luni.[27] În urma refuzului lui Albert Finney de a juca din nou rolul lui Poirot,[28] producătorii companiei EMI s-au gândit să confere filmului o direcție total diferită și l-au ales pe Peter Ustinov,[6][29] un actor cu o metodă actoricească viguroasă care i-a conferit lui Poirot imaginea unui personaj omniscient, patern și autoritar.[30] Distribuirea în rolul principal a lui Ustinov, un actor popular care avea reputația unui excelent povestitor, a semnalat intenția producătorilor ca Poirot să fie mai prietenos și mai apropiat de public spre deosebire de Finney, care conferise personajului o atitudine distantă și rece.[29]

În mai 1977 reprezentanții companiei EMI au anunțat că vor realiza nu una, ci două adaptări după Agatha Christie: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).[31] A fost făcut inițial doar un prim film, în care Peter Ustinov a jucat rolul detectivului Hercule Poirot, iar încasările nesatisfăcătoare (în comparație cu Crima din Orient Express) a determinat amânarea realizării celui de-al doilea film.[6][27]

Ulterior, compania EMI a produs, în regia lui Guy Hamilton, o altă ecranizare a unui roman al Agathei Christie: Oglinda spartă (1980), cu Angela Lansbury în rolul lui Miss Marple, care a avut, în ciuda distribuției stelare, chiar mai puțin succes decât Moarte pe Nil și a determinat treptat orientarea către filmele de televiziune a producătorilor ecranizărilor după Agatha Christie.[32][33] După lansarea filmului Oglinda spartă, compania a anunțat că va alterna filmele cu Poirot și Miss Marple și au circulat zvonuri că următorul film va fi o ecranizare a romanului Întâlnire cu moartea (Appointment with Death, 1938).[11]

PregătiriModificare

În martie 1981 producătorul Barry Spikings (unul dintre conducătorii companiei EMI) a anunțat că EMI va realiza filmul Crimă sub soare cu un buget de 10 milioane de dolari.[34] Producătorul executiv Richard Goodwin a afirmat: „Ceea ce încercăm să facem este să oferim o producție grozavă de divertisment escapist, la care să te poți duce cu copiii și care să aibă în același timp un aspect atrăgător”.[35]

Scenariul filmului a fost scris de Anthony Shaffer (care lucrase anterior la Crima din Orient Express și la Moarte pe Nil)[7][22] și de mai tânărul Barry Sandler, care nu a fost menționat pe generic.[36] Adaptarea cinematografică a fost destul de apropiată operei literare a Agathei Christie,[37] dar a eliminat o acțiune secundară,[11] a scurtat unele scene din motive de timp, a eliminat unele personaje minore[37] și a adăugat elemente umoristice care nu existau în roman precum exercițiul de înot al lui Poirot în apa până la genunchi.[11] În plus, locul de desfășurare al acțiunii a fost mutat de pe coasta comitatului Devon (așa cum era în roman), de la hotelul georgian Jolly Roger, situat pe Smugglers' Island din Leathercombe Bay, pe o insulă adriatică[6][11] din regatul fictiv al Tyraniei (inspirat de Albania).[38] Cu acest prilej, sunt făcute unele remarci răutăcioase cu privire la lenea și ignoranța localnicilor.[6] Personajele Rosamund Darnley și doamna Castle au fost contopite în personajul Daphne Castle (interpretat de Maggie Smith), maiorul Barry, inspectorul Colgate și reverendul Stephen Lane au fost omiși din film, iar personajul feminin Emily Brewster a fost transformat într-un bărbat pe nume Rex Brewster, interpretat de McDowall.[15][39] Detectivul nu mai este în film un personaj comic, supus batjocurii celorlalți, ci un personaj respectat de ceilalți.[40]

 
Regizorul Guy Hamilton (în centru, în costum deschis la culoare), împreună cu Sean Connery, la filmarea filmului Diamonds Are Forever în Amsterdam, 1971

Filmul a fost regizat de Guy Hamilton, care mai regizase anterior ecranizarea Oglinda spartă (1980) pentru aceiași producători.[11][32] Hamilton a spus: „Cred că unul dintre motivele pentru care cărțile și filmele sunt atât de populare este că oamenii știu la ce să se aștepte, deși noi încercăm acum să adăugăm câteva surprize”.[35] Producătorii filmului au fost John Brabourne și Richard Goodwin.[22] Costumele au fost concepute de Anthony Powell, care câștigase premiul Oscar pentru cele mai bune costume în 1979, pentru activitatea sa la filmul Moarte pe Nil.[22][41][42]

În timpul promovării filmului, Peter Ustinov a spus că va juca într-un alt film cu Poirot, care urma să fie filmat în Iordania, dar realizarea filmului a trebuit să fie amânată deoarece țara arabă nu avea dotările necesare pentru un astfel de proiect cinematografic. Producătorul Richard Goodwin nu a vrut să facă un alt film cu Poirot timp de câțiva ani, afirmând că „nu vrem să exagerăm”.[35] Filmul menționat de Ustinov era probabil Întâlnire cu moartea, care a fost produs în cele din urmă de compania Cannon Films și lansat în 1988.[43] Ustinov a revenit în rolul lui Poirot, iar Anthony Shaffer a fost unul dintre coscenariști.[43]

În total, Peter Ustinov l-a interpretat pe detectivul Hercule Poirot în șase filme de cinema și televiziune: Moarte pe Nil (1978), Crimă sub soare (1982), Treisprezece la cină (1985), Moartea joacă murdar (1986), Crimă în trei acte (1986) și Întâlnire cu moartea (1988)[28][44] și a fost, în plus, naratorul filmului The Seven Dials Mystery (1981).[44]

Repartizarea rolurilorModificare

 
Actorul Peter Ustinov, interpretând rolul lui Poirot în filmul Întâlnire cu moartea (1988).

Peter Ustinov a apărut în acest film pentru a doua oară în rolul lui Poirot, după ce-l interpretase pe detectivul belgian în Moarte pe Nil (1978).[8][11][45] Actorul considera că scenariul acestui film era mai bun decât cel al filmului anterior și, în plus, i se părea mult mai distractiv.[46] El a declarat, de asemenea: „Cred că Poirot este un personaj foarte captivant, deși este, într-adevăr, destul de antipatic. Ar trebui să-l detest odată ce l-am cunoscut. Este foarte vanitos, mizantrop și sclifosit. Oamenii m-au întrebat de ce el nu s-a căsătorit niciodată - pentru că nu a putut rezolva această problemă, desigur. Un motiv secundar este că se iubește prea mult pe sine. A fost probabil destul de fidel lui-însuși. Nu cred că s-a înșelat vreodată.”[47] Atitudinea arogantă și paternă conferită personajului de Ustinov a fost remarcată de unii critici precum Cliford Terry de la Chicago Tribune, care a afirmat că detectivul tratează toate personajele cu care intră în contact în aceste filme ca pe „niște școlari obraznici și înceți la minte”.[48]

Rolurile feminine principale au fost atribute actrițelor britanice Diana Rigg (Arlena Marshall) și Maggie Smith (Daphne Castle), care au fost înnobilate ulterior pentru merite artistice de către regina Angliei.[11] Diana Rigg devenise celebră pentru rolul spioanei Emma Peel din serialul de televiziune The Avengers (serial TV)⁠(en) (1965-1968), în timp ce Maggie Smith era o actriță îndrăgită de teatru și film și jucase anterior alături de Ustinov în Moarte pe Nil.[11] Cele două actrițe, iubite și respectate de publicul britanic, au interpretat aici două artiste care fuseseră colege de scenă în trecut și aveau un conflict între ele dintr-un motiv neprecizat.[10][11] Animozitatea între ele iese la iveală cu prilejul primei întâlniri după mai mulți ani, atunci când Daphne își amintește că Arlena „reușea să-și ridice picioarele în aer mai sus decât noi toate și chiar să le desfacă”.[11] Arlena își ia revanșa într-o scenă când îi distrează după cină pe ceilalți oaspeți, cântându-le melodia „You're the Top” (1934) a lui Cole Porter, în timp ce Daphne face tot posibilul să o saboteze.[11] Textul interpretat de cele două actrițe este ușurel, dar foarte amuzant, și atrage interesul publicului.[11] Diana Rigg a considerat că Arlena, personajul pe care l-a interpretat în film, era „actrița jigodie arhetipală”.[35]

Soții Redfern au fost interpretați în film de Nicholas Clay și Jane Birkin.[49][50] Clay a fost distribuit în rolul cheie al lui Patrick Redfern, după ce tocmai terminase de filmat Lady Chatterley's Lover (1981), unde interpretase rolul principal masculin, jucând alături de Sylvia Kristel.[6][50] Alegerea lui s-a datorat combinației între aspectul atrăgător și talentul actoricesc, după cum a afirmat regizorul Guy Hamilton: „Căutam pe cineva precum Stewart Granger sau Michael Rennie - frumos, elegant, atletic, romantic. Nick are toate aceste calități. Un simț fin al sincronizării, aspectul potrivit și un fizic atletic”.[35] Actorul a devenit o apariție constantă în filme și la televiziune în anii 1980-1990, jucând, printre altele, rolul principal în serialul TV Virtual Murder (serial TV)⁠(en) (1992), difuzat de BBC.[50] Jane Birkin, interpreta soției nefericite Christine Redfern, devenise cunoscută în 1969 ca interpretă, alături de Serge Gainsbourg, a melodiei „Je t'aime... moi non plus”, care fusese interzisă de postul BBC din cauza conținutului sexual explicit, și jucase anterior alături de Ustinov în Moarte pe Nil.[50]

Actorii britanici James Mason și Roddy McDowall, care au adus greutate acțiunii în rolurile producătorului teatral Odell Gardener și, respectiv, al biografului bârfitor Rex Brewster, erau bine cunoscuți publicului din mai multe filme americane precum A Star Is Born⁠(en) (1954) și, respectiv, Planeta maimuțelor (1968).[50] Actrița americană Sylvia Miles, interpreta soției lui Odell, care fusese nominalizată de două ori la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru prestațiile sale din filmele Cowboyul de la miezul nopții (Midnight Cowboy, 1969) și Farewell, My Lovely (1975), a fost inspirată în crearea propriului rol de producătoarea de pe Broadway Terry Allen Kramer.[51] „Nu am întâlnit-o niciodată, dar m-am gândit că așa ar trebui să fie un producător”, a afirmat Miles.[51]

Unii membri ai distribuției apăruseră anterior și în alte filme cu Poirot produse de John Brabourne pentru compania EMI: Denis Quilley și Colin Blakely în Crima din Orient Express (1974),[15][21][49][52] iar Maggie Smith și Jane Birkin în Moarte pe Nil (1978).[15][53][54]

Locuri de filmareModificare

 
Sa Dragonera, situată în largul coastei de vest a insulei Mallorca

Filmările au avut loc pe platourile Lee International Film Studios⁠(en) din Wembley, Londra Mare (scenele de interior) și în diferite locuri din apropierea insulei spaniole Mallorca în mai 1981.[15][36][55] Ideea realizării filmărilor pe insula mediteraneană Mallorca a fost propusă de regizorul Guy Hamilton, care locuia acolo de câțiva ani.[35][50] Peisajul natural exotic contribuie într-un mod considerabil la atracția vizuală a filmului.[6][50]

Scenele de început din zona mlăștinoasă au fost filmate în regiunea Yorkshire Dales⁠(en) (Yorkshire) din Anglia; clădirea secției rurale de poliție este fostul Institut literar din Muker⁠(en) (valea Swaledale⁠(en), comitatul North Yorkshire).[15][56] Acțiunea este transferată apoi într-un spațiu mai exotic: pe coasta de sud a Franței și pe o insulă din Marea Adriatică.[50]

Insula care apare în filmările aeriene este Sa Dragonera, o insuliță nelocuită cu statut de „parc natural”, situată în imediata apropiere a coastei de vest a Mallorcăi, lângă stațiunea de vacanță Sant Elm⁠(en).[57][58] Alte locuri de filmare utilizate au fost plaja Cala Blanca⁠(ca) de pe insula Menorca[a] pentru Ladder Bay și zona litorală din Sant Elm[b] pentru sudul Franței (scenele de pe iahtul lui Sir Horace).[56] Zona plajei Caló d'en Monjo⁠(ca) din vestul insulei Mallorca[c] a fost folosită pentru scenele exterioare ale hotelului lui Daphne și ale golfulețului din fața lui; hotelul se afla pe un domeniu proprietate privată cumpărat ulterior de Consiliul Insular din Mallorca⁠(es) (împreună cu primăria comunei Calvià) pentru a înființa un parc natural și a fost demolat din temelii.[56] Scenele petrecute la Cove Gull au fost filmate în golful Cala en Feliu de pe Peninsula Formentor⁠(en) (în nord-estul insulei Mallorca).[59][d] Celelalte imagini exterioare ale hotelului (terasa în trepte din spatele hotelului, zona de promenadă unde Poirot îl interoghează pe Brewster) au fost filmate pe domeniul Raixa⁠(es)[e] din Bunyola, o vilă mare în stil italian, înconjurată de grădini.[56] Deținută odinioară de creatoarea de modă germană Jil Sander⁠(en), vila a fost achiziționată ulterior de Consiliul Insular din Mallorca.[60] În fine, Poirot se îmbarcă pe ambarcațiunea care-l duce spre insulă de pe plaja Cala de Deià⁠(ca),[f] golful de la poalele satului Deià.[56][61]

Decorurile filmului au fost proiectate de Alan Cassie,[22][23] costumele au fost create de Anthony Powell,[49] iar muzica a fost compusă de compozitorul american Cole Porter.[22][23][49] Director de imagine a fost Christopher Challis.[22][23][49] Montajul a fost realizat de Richard Marden.[22][23] Durata filmului este de 116 minute[14] (sau, după alte surse, de 117 minute).[22][23]

LansareModificare

Crimă sub soare a fost lansat la 5 martie 1982 în Statele Unite ale Americii.[62] Presa britanică a elogiat interpretările lui Peter Ustinov, Diana Rigg și Maggie Smith, deși unii critici au susținut că filmul este prea lung și are uneori un aspect de parodie.[33] Filmului i s-a reproșat că s-a îndepărtat de textul operei literare, iar unul dintre cei mai vocali critici a fost Ian Christie⁠(en), care a afirmat într-un articol publicat în Daily Express că „este o crimă să o omori pe Agatha în acest mod”.[33] O opinie complet opusă a avut-o criticul Margaret Hinxman de la Daily Mail, care a susținut că, dimpotrivă, filmul „devine plictisitor atunci când este fidel Agathei”.[33] Secvențele cele mai lăudate au fost dialogul arțăgos dintre Arlena și Daphne — care a fost numit „Bătălia jigodiilor” („Battle of the Bitches”) în tabloidul britanic News of the World — și explicația finală a modului cum s-a săvârșit crima pe care o face Poirot în fața tuturor suspecților.[33] Ziarele au alocat de asemenea, spații generoase costumelor atrăgătoare purtate de Diana Rigg.[33]

În ciuda recenziilor critice favorabile (cele mai călduroase de la Crima din Orient Express), încasările au fost destul de mici, depășind cu puțin suma de 6 milioane de dolari în Statele Unite ale Americii, un pic mai mult de jumătate din încasările filmului Oglinda spartă (1980).[33] Producătorii John Brabourne și Richard Goodwin, care au colaborat ulterior la O călătorie în India⁠(en) (A Passage to India, 1984) și Mica Dorrit⁠(en) (Little Dorrit, 1987), au fost dezamăgiți[15] și nu au mai realizat împreună nicio altă ecranizare după romanele Agathei Christie, iar următoarele ecranizări au fost produse pentru televiziune.[33] Ustinov însuși nu era sigur cât timp va mai putea să joace rolul Poirot, deoarece considera că este destul de bătrân, și i-a spus unui reporter că „dacă se vor hotărî să ecranizeze mai multe din aceste povești, voi fi atât de bătrân încât vor trebui să mă împingă cu scaunul cu rotile”.[33] Întrebată ulterior cu privire la posibilitatea realizării altor ecranizări după scrierile Agathei Christie, noua directoare de producție a companiei EMI Films, Verity Lambert, a afirmat în ianuarie 1983 că producătorii companiei „au făcut destul” și că „pur și simplu nu există viață acolo în acest moment”.[33]

Filmul a fost distribuit apoi și în alte țări precum Finlanda (12 martie 1982), Marea Britanie (22 martie 1982), Suedia (26 martie 1982), Țările de Jos (1 aprilie 1982), Franța (21 aprilie 1982), Spania (16 iunie 1982), Danemarca (30 iulie 1982),[63] Republica Federală Germania (30 septembrie 1982),[63][64] Argentina (21 octombrie 1982), Brazilia (11 noiembrie 1982), Japonia (decembrie 1982), Portugalia (20 mai 1983), Mexic (17 iunie 1983),[63] Republica Democrată Germană (premieră TV pe 24 decembrie 1983 la DFF 1),[64] Ungaria (premieră TV pe 22 iunie 1985) și Uniunea Sovietică (premieră TV pe 5 ianuarie 1986).[63]

Compania Thorn EMI Video a lansat filmul pe casetă video VHS în 1983.[65] Prima lansare a filmului pe DVD a avut loc în Statele Unite ale Americii pe 27 februarie 2001 și a fost realizată de compania Anchor Bay Entertainment.[66] Filmul a fost lansat apoi pe suport Blu-ray la 1 septembrie 2020 de către compania KL Studio Classics.[66]

RecepțieModificare

Aprecieri criticeModificare

 
Criticul Roger Ebert, autorul unei recenzii pozitive

Crimă sub soare se bazează, la fel ca și alte ecranizări după operele Agathei Christie, pe o distribuție stelară, pe decorurile naturale bine alese, pe costumele elegante ale personajelor și pe dialogurile tăioase (condimentate cu mult sarcasm și complimente nesincere) între fostele artiste Arlena Marshall și Daphne Castle.[10] Actorii filmului realizează interpretări solide, insuflând viață personajelor, încât fiecare dintre acestea pare să fie un ucigaș potențial credibil.[21] La rândul său, Peter Ustinov conferă detectivului Hercule Poirot un umor considerabil, realizând una dintre cele mai reușite interpretări cinematografice ale cunoscutului personaj.[21][45] În opinia istoricului de film Mark Aldridge, umorul teatral și divertismentul pur, care însoțesc răsturnările de situații⁠(en), au făcut ca filmul să dobândească o personalitate proprie, completând astfel povestea originală a Agathei Christie, la fel ca ecranizarea Martorul acuzării (Witness for the Prosecution, 1957) a lui Billy Wilder.[50]

Criticii contemporani au considerat acest film o adaptare mai viguroasă și mai distractivă decât Oglinda spartă, deși lipsită de noutăți.[50] În ciuda identificării unor lipsuri, doi dintre criticii de top ai vremii, Vincent Canby (de la New York Times) și Roger Ebert (de la Chicago Sun-Times), au scris recenzii pozitive în care au lăudat stilul elegant al ecranizării.[5][12] Canby a afirmat că, deși nu are aceeași valoare ca predecesoarele Crima din Orient Express (1974) și Moarte pe Nil (1978), Crimă sub soare are un stil artistic adecvat subiectului, iar Ebert a consemnat că ecranizarea lui Guy Hamilton este chiar mai bună decât ultimele ecranizări ale romanelor Agathei Christie și i-a amintit prin stilul artistic și prin lipsa de fidelitate față de opera literară de filmul Mai tare ca diavolul (Beat the Devil, 1953) al lui John Huston.[5][12] În opinia lui Canby, regizorul Guy Hamilton transpune cu imaginație acțiunea convențională a romanului în plan cinematografic, observând cu atenție mișcarea personajelor într-un mediu natural fermecător pe ritmul hiturilor lui Cole Porter.[5]

„Distribuția este cea care face ca filmul Crimă sub soare să fie mai distractiv decât reprezentările anterioare ale acestui subiect”, scria Roger Ebert.[12] În cadrul acestui grup de actori celebri iese în evidență Peter Ustinov, care întruchipează un Poirot „mai spiritual și mai corpolent ca niciodată” (potrivit lui Vincent Canby), „o combinație minunată între un individ neîndemânatic fizic și un individ sclipitor mental” (potrivit lui Roger Ebert).[5][12] Inteligent, arogant și foarte viclean, personajul interpretat de Ustinov impresionează prin calitățile sale spirituale încă de la începutul filmului, nu și prin calitățile sale fizice[12] cultivate mai mult de formă, după cum reiese din momentul memorabil și plin de umor al practicării mișcărilor matinale de înot în apa până la genunchi.[5][12][21][45] Un alt moment memorabil este cel în care viitoarea victimă Arlena Stuart Marshall îi distrează după cină pe ceilalți oaspeți, cântându-le melodia „You're the Top” (1934) a lui Cole Porter.[5] Ultimele cincisprezece minute ale filmului, când Poirot pune la cale un plan viclean pentru demascarea vinovaților, jucându-se cu toți cei prezenți înainte de a arăta criminalul, sunt, în opinia lui Roger Ebert, niște „momente delicioase”.[12]

Alți critici de film ai vremii au scos în evidență distribuția rafinată și decorurile exotice ale ecranizării, dar au criticat lipsa ei de vigoare.[67] Astfel, criticul David Ansen scria la 22 martie 1982 în revista Newsweek că „filmul regizorului Guy Hamilton este mai eficient ca reclamă pentru Mallorca decât ca thriller, iar ideea interpretării lui Poirot de Ustinov este mai ispititoare decât realitatea [...]. Gândiți-vă la el ca la o petrecere moleșită cu o listă de invitați grozavă”.[68] În mod similar, criticul german Helmut W. Banz a afirmat într-o recenzie publicată în ziarul Die Zeit că filmul lui Guy Hamilton „folosește un roman al Agathei Christie ca pretext pentru adunarea unui grup rafinat de vedete într-un cadru mai mult sau mai puțin exotic și pentru încordarea răbdării privitorului”.[69] Un alt autor, Michael Pitts, a scris că „în timp ce filmul este satisfăcător de vizionat, producția a fost lentă și neinteresantă”.[19]

O recenzie mai severă a fost publicată în revista Time Out care considera că scenariul ușurel al filmului Crimă sub soare, în comparație cu scenariul tradițional și mai bine structurat al Morții pe Nil, ar fi fost desființat chiar de Agatha Christie deoarece a înlocuit „amenințarea elegantă în stil englezesc cu o răsfățare extravagantă a grupului de artiști”.[15][70] Actorii pot să-și afirme valoarea, în opinia criticului revistei londoneze, abia în ultima parte a filmului.[70] Filmul este însă „mai degrabă neinteresant”, scria criticul revistei americane TV Guide, în ciuda încercării regizorului Guy Hamilton de a transpune cinematic opera literară a Agathei Christie prin fluidizarea acțiunii și reducerea numărului de personaje.[37] Singurele elemente care ar putea atrage spectatorii sunt peisajele superbe, interpretările actoricești (în special cea a lui Peter Ustinov) și unele melodii ale lui Cole Porter.[14][37]

Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „O fostă divă de pe Broadway este ucisă într-un hotel de lux de pe o insulă singuratică a Mediteranei. Deși ceilalți oaspeți au un alibi, maestrul detectiv Hercule Poirot reușește să-i descopere pe cei vinovați. O adaptare cinematografică a unui roman al Agathei Christie în designul glamour Art Deco din anii 1930, pusă în scenă stereotip și fără tensiune.”.[64]

Crimă sub soare are în prezent un rating de aprobare de 90% pe site-ul agregatorului de recenzii Rotten Tomatoes, pe baza a 10 recenzii (9 pozitive și 1 negativă), cu o medie ponderată de 7,10/10.[62] Nu există încă un consens critic cu privire la film.[62] Filmul are o medie de 61 din 100 de puncte pe site-ul Metacritic pe baza a 6 recenzii critice, dintre care două au fost pozitive (Roger Ebert de la Chicago Sun-Times - 75 și Vincent Canby de la The New York Times - 70) și patru mixte (Variety - 60, David Ansen de la Newsweek - 60, Time Out - 40 și TV Guide - 40).[71]

PremiiModificare

Premiu Categorie Laureat Rezultat
Premiul Edgar Cel mai bun film Anthony Shaffer Nominalizare

ContinuăriModificare

Crimă sub soare a fost al doilea film în care Peter Ustinov l-a interpretat pe Hercule Poirot, după Moarte pe Nil (1978).[72][73] Ustinov a reluat acest rol în patru filme ulterioare: trei filme de televiziune lansate în anii 1985 și 1986 (Treisprezece la cină, Crimă în trei acte și Moartea joacă murdar) și un film de cinema lansat în 1988 (Întâlnire cu moartea).[28][74]

Alte ecranizăriModificare

O altă adaptare britanică a fost realizată ca un episod al serialului de televiziune Agatha Christie's Poirot cu David Suchet în rolul lui Poirot.[75] Acest episod a fost produs de companiile Carnival Film & Television, A+E Networks, Chorion⁠(en) și Picture Partnership Productions.[75] S-a filmat în Anglia: în satul Hambleden din comitatul Buckinghamshire și pe insula Burgh⁠(en) creată de maree în apropierea satului Bigbury-on-Sea din comitatul Devon.[76] Evil Under the Sun este primul episod (ep. 49) al sezonului 8 al serialului și a fost difuzat în premieră de postul britanic ITV în 20 aprilie 2001.[75]

GalerieModificare

Locuri de filmareModificare

NoteModificare

  1. ^ Cala Blanca⁠(ca) este situată la 39°32′12″N 2°24′26″E / 39.536674°N 2.407315°E (Crimă sub soare (film din 1982)).
  2. ^ Sant Elm⁠(en) este situat la 39°34′38″N 2°21′02″E / 39.577317°N 2.350656°E (Crimă sub soare (film din 1982)).
  3. ^ Caló d'en Monjo⁠(ca) este situată la 39°31′44.72″N 002°25′50.49″E (Crimă sub soare (film din 1982)) / 39.5290889°N 2.4306917°E.
  4. ^ Cala en Feliu este situat la 39°55′48.40″N 003°09′48.23″E (Crimă sub soare (film din 1982)) / 39.9301111°N 3.1633972°E.
  5. ^ Domeniul Raixa⁠(es) este situat la 39°40′50.9628″N 002°40′22.2528″E (Crimă sub soare (film din 1982)) / 39.680823000°N 2.672848000°E.
  6. ^ Cala de Deià⁠(ca) este situată la 39°45′37″N 2°38′29″E / 39.7602°N 2.6413°E (Crimă sub soare (film din 1982)).

ReferințeModificare

  1. ^ en „Evil Under the Sun (1981)”. BBFC. Accesat în . 
  2. ^ http://www.diariodemallorca.es/part-forana/2012/02/01/historia-calvia-empieza-anos-boom-turistico/740844.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ en Antoinette Moses, „British Film Production 1981 : Survey”, în Sight and Sound, Londra, vol. 51, nr. 4, toamna 1982, p. 258.
  4. ^ en „Evil Under the Sun (1982)”, Box Office Mojo, accesat în  
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m en Vincent Canby (), 'Evil Under the Sun,' New Christie”, The New York Times, accesat în  
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 382.
  7. ^ a b c en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 381.
  8. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 49, 59.
  9. ^ en „Evil Under the Sun (1981) - Guy Hamilton”, AllMovie, accesat în  
  10. ^ a b c d e en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382-383.
  11. ^ a b c d e f g h i j k l m n en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 149.
  12. ^ a b c d e f g h i j k l en Roger Ebert (), „Evil Under the Sun movie review (1982)”, Chicago Sun-Times, accesat în  
  13. ^ a b c d e f en Claudia A (), „Evil Under The Sun”, Film-News.co.uk, accesat în  
  14. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z en Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, p. 76.
  15. ^ a b c d e f g h i j en „Evil Under the Sun (1982)”, Cinemaessentials.com, accesat în  
  16. ^ a b c d e f g en „A Spot of Murder: 'Evil Under the Sun' (1982)”, retromoviebuff, , accesat în  
  17. ^ a b c en Terry M. Rowan, Character-Based Film Series Part 3, lulu.com, 2016, p. 71. ISBN: 978-1-365-02130-5
  18. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p en James Robert Parish, Michael R. Pitts, The Great Detective Pictures, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1990, p. 188.
  19. ^ a b en Michael R. Pitts, Famous Movie Detectives II, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1991, p. 14.
  20. ^ en Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, pp. 76-77.
  21. ^ a b c d e en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 383.
  22. ^ a b c d e f g h i j k l en James Robert Parish, Michael R. Pitts, The Great Detective Pictures, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1990, p. 187.
  23. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u en Michael R. Pitts, Famous Movie Detectives II, Scarecrow Press, Lanham, Md., 1991, p. 19.
  24. ^ a b en „Evil Under the Sun (1982) - Full Cast & Crew”, IMDb, accesat în  
  25. ^ a b c d e en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 140.
  26. ^ a b en ***, „Boost for studios”, în The Guardian, 9 iulie 1975, p. 5.
  27. ^ a b c en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 141.
  28. ^ a b c en Geoff Mayer, Historical dictionary of crime films, Scarecrow Press, Lanham, Md., 2012, p. 305.
  29. ^ a b en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 142.
  30. ^ en Nathan Booth (), „To Inspire Love: Death on the Nile (John Guillermin, 1978)”, The Other Journal, accesat în  
  31. ^ en Charles Champlin, „Critic at Large: In Search of World Viewers”, în Los Angeles Times, 27 mai 1977, p. 1.
  32. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382, 385.
  33. ^ a b c d e f g h i j en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 151.
  34. ^ en Dennis Barker, „British role in US film market is cut”, în The Guardian, 3 martie 1981, p. 2.
  35. ^ a b c d e f en Roderick Mann, „'Evil'--and Fun--'under the Sun'”, în Los Angeles Times, 7 iunie 1981, p. 25.
  36. ^ a b en „Evil Under the Sun”. Turner Classic Movies. Arhivat din original la . 
  37. ^ a b c d en „Evil Under The Sun”, TV Guide, accesat în  
  38. ^ en „Evil Under the Sun (1982) - Trivia”, IMDb, accesat în  
  39. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 160.
  40. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, pp. 149-150.
  41. ^ en „Evil under the Sun (1982)”, BFI (British Film Institute), accesat în  
  42. ^ en „Anthony Powell - Movie and Film Awards”. AllMovie. Accesat în . 
  43. ^ a b en Marilyn Beck, „Entertainment: Another Poirot in Ustinov's future”, în Chicago Tribune, 13 februarie 1982, p. 14.
  44. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382, 442.
  45. ^ a b c en Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, p. 77.
  46. ^ en ***, „Ustinov plays the sleuth once more”, în Los Angeles Times, 23 februarie 1982, p. 6.
  47. ^ en Leslie Bennetts, „A Whirl in Peter Ustinov's busy, busy World”, în New York Times, 7 martie 1982, p. 15.
  48. ^ en Clifford Terry (), „Even Poirot can't survive this 'Murder', Chicago Tribune, accesat în  
  49. ^ a b c d e en Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, p. 78.
  50. ^ a b c d e f g h i j en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 150.
  51. ^ a b en Lawrence O'Toole, „NY Clips Sylvia Miles figures nobody takes her seriously”, în The Globe and Mail, 25 martie 1982, p. 1.
  52. ^ en „Murder on the Orient Express (1975)”, BFI (British Film Institute), accesat în  
  53. ^ en Scott Palmer, The Films of Agatha Christie, Batsford, Londra, 1993, pp. 77-78.
  54. ^ en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 381-382.
  55. ^ en Dale Pollock, „Film clips: 'Heaven's Gate' taking a beating at Box Office”, în Los Angeles Times, 29 aprilie 1981, p. 1.
  56. ^ a b c d e en „Evil Under the Sun”, Reelstreets.com, accesat în  
  57. ^ en Martin Cuff (), „Evil Under the Sun”, martincuff.com, accesat în  
  58. ^ en „Sa Dragonera Natural Park, Mallorca”, SeeMallorca.com, accesat în  
  59. ^ en „The peninsula of Formentor in Majorca - Hotel Formentor”, Viagallica.com, accesat în  
  60. ^ en „Balearic Islands”. balearsculturaltour.net. . Arhivat din original la . 
  61. ^ en „Cinema and the Serra de Tramuntana - Històries de la Serra - serradetramuntana.net”, histories.serradetramuntana.net, Consell de Mallorca. Lacomba Produccions, accesat în  
  62. ^ a b c en „Evil Under the Sun (1982)”, Rotten Tomatoes, accesat în  
  63. ^ a b c d en „Evil Under the Sun (1982) - Release Info”, IMDb, accesat în  
  64. ^ a b c de Crimă sub soare în Lexikon des Internationalen Films
  65. ^ en „Evil Under the Sun (1982) - Company Credits”, IMDb, accesat în  
  66. ^ a b en „Evil Under the Sun (1981) - Releases”, AllMovie, accesat în  
  67. ^ en Henry Herx (ed.), Our Sunday Visitor's Family Guide to Movies and Videos, Our Sunday Visitor, United States Catholic Conference, 1999, p. 238.
  68. ^ en David Ansen, în Newsweek, 22 martie 1982, p. 85.
  69. ^ de Helmut W. Banz, în Die Zeit, nr. 41, 8 octombrie 1982.
  70. ^ a b en „Evil Under the Sun”, Time Out London, accesat în  
  71. ^ en „Evil Under the Sun”, Metacritic, accesat în  
  72. ^ en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 383.
  73. ^ en John J. O'Connor (), „TV Review: Ustinov in 'Dead Man's Folly' on CBS”, The New York Times, p. 22, accesat în  
  74. ^ en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 424.
  75. ^ a b c en "Poirot" Evil Under the Sun (TV Episode 2001)”, IMDb, accesat în  
  76. ^ en "Poirot" Evil Under the Sun (TV Episode 2001) - Filming & Production”, IMDb, accesat în  

Legături externeModificare