Crimă sub soare (film din 1982)

film din 1982 regizat de Guy Hamilton
Evil Under the Sun
Crima sub soare 1982.jpg
Afișul românesc al filmului
RatingRating.gif
Titlu originarEvil Under the Sun
Genfilm de crimă
film dramatic
film bazat pe un roman[*]  Modificați la Wikidata
RegizorGuy Hamilton  Modificați la Wikidata
AutorAnthony Shaffer[*]  Modificați la Wikidata
ScenaristAnthony Shaffer
Bazat peEvil Under the Sun de
Agatha Christie
ProducătorJohn Brabourne
Richard Goodwin
DistribuitorUniversal Pictures (US)
Associated Film Distribution (US)
StudioEMI Films
Titan Productions
Mersham Productions Ltd.
Director de imagineChristopher Challis[*]  Modificați la Wikidata
MontajRichard Marden[*]  Modificați la Wikidata
MuzicaCole Porter  Modificați la Wikidata
CostumeAnthony Powell[*]  Modificați la Wikidata
Distribuție
Premiera5 martie 1982 (1982-03-05)
Durata117 min.  Modificați la Wikidata
ȚaraRegatul Unit  Modificați la Wikidata
Filmat înCalvià[1]  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiMarea Mediterană  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba engleză  Modificați la Wikidata
Buget10 mil. $[2]
Încasări6,1 mil. $[3]
Prezență online
Internet Movie Database
Rotten Tomatoes
CineMagia
AlloCiné
Allmovie
Metacritic
MovieMeter
Elonet
ČSFD
KinoPoisk
TV.com
cine.gr
elCinema.com
PORT.hu

Crimă sub soare (în engleză Evil Under the Sun) este un film polițist britanic din 1982, inspirat din romanul omonim din 1941 al Agathei Christie[4] și regizat de Guy Hamilton.[5] Ca urmare a succesului public și critic al ecranizării Crima din Orient Express (1974) a lui Sidney Lumet, care a fost nominalizată la șase premii Oscar și a câștigat unul dintre ele, compania britanică EMI Films a realizat alte două filme cu detectivul belgian Hercule Poirot: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).[6] Rolul lui Poirot, atribuit lui Albert Finney în Crima din Orient Express, a fost interpretat în aceste două filme de Peter Ustinov.[7][8]

Subiectul filmului îl constituie uciderea actriței Arlena Marshall pe o insulă exotică din Marea Adriatică, unde își petrecea vacanța în mijlocul unui grup de persoane care aveau fiecare un motiv pentru crimă.[9][10]

Crimă sub soare a fost a patra ecranizare a unui roman al Agathei Christie pe care a produs-o compania EMI, după Crima din Orient Express (1974), Moarte pe Nil (1978) și Oglinda spartă (1980).[5] Spre deosebire de primele trei ecranizări ale romanelor Agathei Christie, care au fost destul de fidele textului literar original, scenariștii Crimei sub soare au mutat acțiunea filmului de pe coasta comitatului Devon pe o insulă exotică din Marea Adriatică.[5][10]

La fel ca și alte ecranizări după operele Agathei Christie, Crimă sub soare se bazează pe o distribuție stelară, pe decorurile naturale bine alese, pe costumele elegante ale personajelor și pe dialogurile tăioase între unele personaje.[9]

RezumatModificare

  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

La sfârșitul anilor 1930[4] o drumeață găsește o femeie moartă în zona mlăștinoasă North York Moors.[11] Victima, care fusese sugrumată, este identificată ca Alice Ruber. Câteva luni mai târziu detectivul belgian Hercule Poirot (Peter Ustinov) este solicitat să examineze un inel cu diamante aparținând industriașului milionar Sir Horace Blatt (Colin Blakely) și susține că este fals.[11][12][13] Compania de asigurări îl angajează pe Poirot să investigheze acest caz, iar detectivul se întâlnește cu Sir Horace pe iahtul acestuia ancorat în sudul Franței.[11][12][13][14] Milionarul îi mărturisește că a făcut cadou un diamant scump unei actrițe americane, care l-a părăsit pe drumul spre Anglia și nu i-a mai restituit cadoul costisitor.[11][12][13] El a dat de urma actriței și i-a cerut să-i restituie diamantul, dar a primit în schimb o copie ieftină.[13] Fosta sa amantă urma să ajungă trei zile mai târziu pe o insulă exotică din Marea Adriatică, unde se afla fostul palat de vară al regelui domnitor al Tyraniei, care fusese transformat de Daphne Castle (Maggie Smith) într-un hotel exclusivist.[4][12][15] Sir Horace intenționa să meargă acolo pentru a se confrunta cu fosta amantă și îl invită pe Poirot să-l însoțească.[12][13][14]

Suferind de rău de mare, Poirot se deplasează însă cu trenul și apoi ajunge pe insulă, unde se cazează.[11][12][14] Acolo o cunoaște pe Arlena Stuart Marshall (Diana Rigg), fosta amantă a lui Sir Horace, care se afla în vacanță alături de soțul ei, Kenneth (Denis Quilley), și de fiica acestuia, Linda (Emily Hone).[4][15] Arlena se comportă brutal cu Linda și flirtează cu tânărul Patrick Redfern (Nicholas Clay), aflat pe insulă împreună cu soția sa, Christine (Jane Birkin).[4][12][15] Acolo se mai află producătorii de spectacole Odell și Myra Gardener (James Mason și Sylvia Miles), care încercau să o convingă pe Arlena să-și respecte un angajament mai vechi, și jurnalistul Rex Brewster (Roddy McDowall), care încerca să obțină acordul Arlenei pentru publicarea unei biografii complete a ei.[4][12][15] În cea de-a treia dimineață, Arlena pleacă cu hidrobicicleta către Ladder Bay și este descoperită mai târziu pe o plajă retrasă de Patrick și Myra, aflați într-o excursie cu șalupa în jurul insulei. Patrick se apropie și-i spune Myrei că Arlena a fost sugrumată.[11][13] Ora crimei este estimată a fi între 11:30 și 12:00. Poirot trebuie să stabilească care dintre cei opt oaspeți, plus Daphne, este criminalul. Fiecare persoană are un motiv pentru a săvârși crima, dar și un alibi pentru momentul crimei.[13]

Începând interogatoriul, detectivul belgian află că Daphne și Kenneth se aflau în hotel în momentul crimei, iar Christine picta pe plaja Gull Cove, în prezența Lindei, plecând de acolo la ora 11:55 pentru a se schimba pentru un meci de tenis programat la 12:30. Rex s-a întâlnit cu Linda la intrarea în Gull Cove în jurul orei 12:00 și a susținut că a fost aproape lovit de o sticlă aruncată de pe stânci. Odell a fost văzut citind de Daphne și de personalul hotelului. El susține că nu a putut să facă un duș în jurul orei 12:15, din cauza presiunii scăzute a apei, deși nimeni nu recunoaște că a făcut baie atunci. Sir Horace, abia sosit pe insulă, s-a întâlnit cu Arlena pe plaja Ladder Bay la 11:30, pentru a-i cere diamantul, lucru confirmat de echipajul iahtului său și de Daphne. Arlena a păstrat diamantul fals și a promis să rezolve situația în acea seară; diamantul fals a fost găsit de Poirot într-o grotă din apropiere.

Adunându-i împreună pe toți suspecții, Poirot îi acuză de crimă pe Christine și pe Patrick: Christine a lovit-o pe Arlena, lăsând-o inconștientă, și i-a ascuns trupul în grota din apropiere, iar Patrick a ștrangulat-o mai târziu. Christine s-a dat cu loțiune de plajă pentru a crea impresia că se bronza și s-a îmbrăcat în hainele Arlenei pentru a fi identificată intenționat greșit de Patrick în prezența Myrei. Poirot simțise anterior parfumul Arlenei în grotă. Christine potrivise ceasul Lindei cu douăzeci de minute mai târziu, îi sugerase să înoate cu cască pentru a nu putea auzi tunul care trăgea la ora 12:00 și îi corectase apoi ceasul. Ea a fugit imediat după crimă, a aruncat pe drum sticla de loțiune în mare, fiind cât pe ce să-l lovească pe Rex, și s-a spălat de bronzul artificial, reducând astfel presiunea apei din hotel. Poirot bănuiește că Patrick a înlocuit bijuteria lui Sir Horace cu o copie și că Patrick și Christine au ucis-o pe Arlena pentru a proteja furtul. Soții Redfern neagă acuzațiile și-i spun detectivului că nu are nicio dovadă.

La plecarea din hotel, Patrick își plătește șederea cu o filă de cec, semnându-și numele într-un mod distinctiv pe care Poirot îl recunoaște ca fiind similar cu cel în care Felix Ruber, soțul femeii ucise în mlaștinile din Yorkshire, își semnase numele pe cererea de despăgubiri trimisă companiei de asigurări. Drumeața care găsit trupul lui Alice Ruber și care confirmase alibiul soțului ei era Christine. Poirot afirmă că fotografiile făcute de poliția britanică îl vor identifica pe Patrick Redfern ca Felix Ruber și îi smulge din gură pipa pe care o ținuse tot timpul stinsă în timpul șederii sale, descoperind acolo diamantul veritabil. Enervat la culme, Patrick Redfern îl pocnește pe Poirot, lăsându-l inconștient.[16] Soții Redfern sunt arestați, iar Poirot este decorat ulterior de regele Tyraniei pentru modul rapid și discret în care a soluționat acest caz de crimă.

DistribuțieModificare

ProducțieModificare

Dezvoltarea proiectuluiModificare

 
Scriitoarea Agatha Christie (1890-1976) în anul 1964

Compania EMI Films a avut un mare succes cu filmul Crima din Orient Express (1974), care a fost nominalizat la șase premii Oscar și a câștigat unul (premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar - Ingrid Bergman).[6] Directorul de producție Nat Cohen a anunțat în 1975 că aceiași producători vor adapta romanul Evil Under the Sun ca parte a unei serii de șase filme cu un buget total de 6 milioane de lire sterline.[17] EMI a realizat doar cinci din cele șase filme propuse: Spanish Fly (1975), Aces High (1976), The Likely Lads (1976) și Sweeney! (1977), fără filmul Crimă sub soare. În mai 1977 reprezentanții companiei EMI au anunțat că vor realiza nu una, ci două adaptări după Agatha Christie: Moarte pe Nil (1978) și Crimă sub soare (1982).[18] A fost făcut inițial doar un prim film, în care Peter Ustinov a jucat rolul detectivului Hercule Poirot, iar încasările nesatisfăcătoare (în comparație cu Crima din Orient Express) a determinat amânarea realizării celui de-al doilea film.[5][19]

Ulterior, compania EMI a produs, în regia lui Guy Hamilton, o altă ecranizare a unui roman al Agathei Christie: Oglinda spartă (1980), cu Angela Lansbury în rolul lui Miss Marple, care a avut, în ciuda distribuției stelare, chiar mai puțin succes decât Moarte pe Nil și a determinat treptat orientarea către filmele de televiziune a producătorilor ecranizărilor după Agatha Christie.[20][21] După lansarea filmului Oglinda spartă, compania a anunțat că va alterna filmele cu Poirot și Miss Marple și au circulat zvonuri că următorul film va fi o ecranizare a romanului Întâlnire cu moartea (Appointment with Death, 1938).[10]

În martie 1981 producătorul Barry Spikings (unul dintre conducătorii companiei EMI) a anunțat că EMI va realiza filmul Crimă sub soare cu un buget de 10 milioane de dolari.[22] Producătorul executiv Richard Goodwin a afirmat: „Ceea ce încercăm să facem este să oferim o producție grozavă de divertisment escapist, la care să te poți duce cu copiii și care să aibă în același timp un aspect atrăgător”.[23]

Scenariul filmului a fost scris de Anthony Shaffer (care lucrase anterior la Crima din Orient Express și Moarte pe Nil)[6] și de mai tânărul Barry Sandler, care nu a fost menționat pe generic.[24] Adaptarea cinematografică a fost destul de apropiată operei literare a Agathei Christie, dar a scurtat unele scene din motive de timp, a eliminat unele personaje minore[25] și a adăugat elemente umoristice care nu existau în roman. În plus, locul de desfășurare al acțiunii a fost mutat de pe coasta comitatului Devon (așa cum era în roman), de la hotelul georgian Jolly Roger, situat pe Smugglers' Island din Leathercombe Bay, pe o insulă adriatică[5][10] din regatul fictiv al Tyraniei (inspirat de Albania). Cu acest prilej, sunt făcute unele remarci răutăcioase cu privire la lenea și ignoranța localnicilor.[5] Personajele Rosamund Darnley și doamna Castle au fost contopite într-un singur personaj, maiorul Barry și reverendul Stephen Lane au fost omiși din film, iar personajul feminin Emily Brewster a fost transformat într-un bărbat pe nume Rex Brewster, interpretat de McDowall.[12][26]

 
Regizorul Guy Hamilton (în centru, în costum deschis la culoare), împreună cu Sean Connery, la filmarea filmului Diamonds Are Forever în Amsterdam, 1971

Filmul a fost regizat de Guy Hamilton, care mai regizase anterior ecranizarea Oglinda spartă (1980) pentru aceiași producători.[10][20] Hamilton a spus: „Cred că unul dintre motivele pentru care cărțile și filmele sunt atât de populare este că oamenii știu la ce să se aștepte, deși noi încercăm acum să adăugăm câteva surprize”.[23] Costumele au fost concepute de Anthony Powell, care câștigase premiul Oscar pentru cele mai bune costume în 1979, pentru activitatea sa la filmul Moarte pe Nil.[27][28]

În timpul promovării filmului, Peter Ustinov a spus că va juca într-un alt film cu Poirot, care urma să fie filmat în Iordania, dar realizarea filmului a trebuit să fie amânată deoarece țara arabă nu avea dotările necesare pentru un astfel de proiect cinematografic. Producătorul Richard Goodwin nu a vrut să facă un alt film cu Poirot timp de câțiva ani, afirmând că „nu vrem să exageram”.[23] Filmul menționat de Ustinov era probabil Appointment with Death, care a fost produs în cele din urmă de compania Cannon Films și lansat în 1988. Ustinov a revenit în rolul lui Poirot, iar Anthony Shaffer a fost unul dintre coscenariști.[29]

În total, Peter Ustinov l-a interpretat pe detectivul Hercule Poirot în șase filme de cinema și televiziune: Moarte pe Nil (1978), Crimă sub soare (1982), Thirteen at Dinner (1985), Dead Man's Folly (1986), Murder in Three Acts (1986) și Appointment with Death (1988) și a fost, în plus, naratorul filmului The Seven Dials Mystery (1981).[30]

Repartizarea rolurilorModificare

 
Actorul Peter Ustinov, interpretul rolului principal. Fotografie din 1986.

Peter Ustinov a apărut în acest film pentru a doua oară în rolul lui Poirot, după ce-l interpretase pe detectivul belgian în Moarte pe Nil (1978).[7] Actorul considera că scenariul acestui film era mai bun decât cel al filmului anterior și, în plus, i se părea mult mai distractiv.[31] El a declarat, de asemenea: „Cred că Poirot este un personaj foarte captivant, deși este, într-adevăr, destul de antipatic. Ar trebui să-l detest odată ce l-am cunoscut. Este foarte vanitos, mizantrop și sclifosit. Oamenii m-au întrebat de ce el nu s-a căsătorit niciodată - pentru că nu a putut rezolva această problemă, desigur. Un motiv secundar este că se iubește prea mult pe sine. A fost probabil destul de fidel lui-însuși. Nu cred că s-a înșelat vreodată.”[32]

Maggie Smith și Jane Birkin au apărut și ele în ambele filme.[12][33] Denis Quilley și Colin Blakely au apărut în Crima din Orient Express (1974), produs anterior de John Brabourne.[12][16][34] Diana Rigg a fost distribuită într-un rol pe care l-a considerat a fi „actrița jigodie arhetipală”.[23]

Actorul Nicholas Clay a fost distribuit în rolul cheie al lui Patrick Redfern, după ce tocmai terminase de filmat Lady Chatterley's Lover (1981), unde interpretase rolul principal masculin, jucând alături de Sylvia Kristel.[5][35] Alegerea lui s-a datorat combinației între aspectul atrăgător și talentul actoricesc, după cum a afirmat regizorul Guy Hamilton: „Căutam pe cineva precum Stewart Granger sau Michael Rennie - frumos, elegant, atletic, romantic. Nick are toate aceste calități. Un simț fin al sincronizării, aspectul potrivit și un fizic atletic”.[23]

Actrița americană Sylvia Miles a fost inspirată în crearea propriului rol de producătoarea de pe Broadway Terry Allen Kramer. „Nu am întâlnit-o niciodată, dar m-am gândit că așa ar trebui să fie un producător”.[36]

Locuri de filmareModificare

 
Sa Dragonera, situată în largul coastei de vest a insulei Mallorca

Filmările au avut loc pe platourile Lee International Studios din Wembley, Londra (scenele de interior) și în diferite locuri din apropierea insulei spaniole Mallorca în mai 1981.[12][24][37] Ideea realizării filmărilor la Mallorca a fost propusă de regizorul Guy Hamilton, care locuia acolo de câțiva ani.[23][35] Peisajul natural superb contribuie într-un mod considerabil la atracția vizuală a filmului.[5]

Insula care apare în filmările aeriene este Sa Dragonera, o insuliță nelocuită cu statut de „parc natural”, situată în imediata apropiere a coastei de vest a Mallorcăi, lângă stațiunea de vacanță Sant Elm.[38][39] Alte locuri de filmare utilizate au fost golful Cala Blanca de pe insula Menorca[a] pentru Ladder Bay și zona litorală din Sant Elm[b] pentru sudul Franței (scenele de pe iahtul lui Sir Horace).[40] Zona golfului Cala d'en Monjo din vestul insulei Mallorca[c] a fost folosită pentru scenele exterioare ale hotelului lui Daphne și ale golfulețului din fața lui; hotelul se afla pe un domeniu proprietate privată cumpărat ulterior de Consiliul Insular din Mallorca (împreună cu primăria comunei Calvià) pentru a înființa un parc natural și a fost demolat din temelii.[40] Scenele petrecute la Cove Gull au fost filmate în golful Cala en Feliu de pe Peninsula Formentor (în nord-estul insulei Mallorca).[41][d] Celelalte imagini exterioare ale hotelului (terasa în trepte din spatele hotelului, zona de promenadă unde Poirot îl interoghează pe Brewster) au fost filmate pe domeniul Raixa[e] din Bunyola, o vilă mare în stil italian, înconjurată de grădini.[40] Deținută odinioară de creatoarea de modă germană Jil Sander, vila a fost achiziționată ulterior de Consiliul Insular din Mallorca.[42] În fine, Poirot se îmbarcă pe ambarcațiunea care-l duce spre insulă din Cala de Deià,[f] golful de la poalele satului Deià.[40][43]

Scenele de început din zona mlăștinoasă au fost filmate în regiunea Yorkshire Dales din Anglia; clădirea secției rurale de poliție este fostul Institut literar din Muker, Swaledale.[12][40]

LansareModificare

Crimă sub soare a fost lansat la 5 martie 1982.[44] Presa britanică a elogiat interpretările lui Peter Ustinov, Diana Rigg și Maggie Smith, deși unii critici au susținut că filmul este prea lung și are uneori un aspect de parodie.[21] Filmului i s-a reproșat că s-a îndepărtat de textul operei literare, iar unul dintre cei mai vocali critici a fost Ian Christie, care a afirmat într-un articol publicat în Daily Express că „este o crimă să o omori pe Agatha în acest mod”.[21] O opinie complet opusă a avut-o criticul Margaret Hinxman de la Daily Mail, care a susținut că, dimpotrivă, filmul „devine plictisitor atunci când este fidel Agathei”.[21] Secvențele cele mai lăudate au fost dialogul arțăgos dintre Arlena și Daphne (numit într-un ziar „Bătălia jigodiilor”) și explicația finală a modului cum s-a săvârșit crima pe care o face Poirot în fața tuturor suspecților.[21]

În ciuda recenziilor critice favorabile (cele mai călduroase de la Crima din Orient Express), încasările au fost destul de mici, depășind cu puțin suma de 6 milioane de dolari în Statele Unite ale Americii, un pic mai mult de jumătate din încasările filmului Oglinda spartă (1980).[21] Producătorii John Brabourne și Richard Goodwin, care au colaborat ulterior la A Passage to India (1984) și Little Dorrit (1987), au fost dezamăgiți[12] și nu au mai realizat împreună nicio altă ecranizare după romanele Agathei Christie, iar următoarele ecranizări au fost produse pentru televiziune.[21]

RecepțieModificare

Aprecieri criticeModificare

 
Criticul Roger Ebert, autorul unei recenzii pozitive

Crimă sub soare se bazează, la fel ca și alte ecranizări după operele Agathei Christie, pe o distribuție stelară, pe decorurile naturale bine alese, pe costumele elegante ale personajelor și pe dialogurile tăioase între unele personaje.[9] Actorii filmului realizează interpretări solide, insuflând viață personajelor, încât fiecare dintre acestea pare să fie un ucigaș potențial credibil.[16] La rândul său, Peter Ustinov conferă detectivului Hercule Poirot un umor considerabil, realizând una dintre cele mai reușite interpretări cinematografice ale cunoscutului personaj.[16]

În ciuda identificării unor lipsuri, doi dintre criticii de top ai vremii, Vincent Canby (de la New York Times) și Roger Ebert (de la Chicago Sun-Times), au scris recenzii pozitive în care au lăudat stilul elegant al ecranizării.[4][15] Canby a afirmat că, deși nu are aceeași valoare cu Crima din Orient Express (1974) și Moarte pe Nil (1978), Crimă sub soare are un stil artistic potrivit subiectului, iar Ebert a consemnat că ecranizarea lui Guy Hamilton este chiar mai bună decât ultimele ecranizări ale romanelor Agathei Christie și i-a amintit prin stilul artistic și prin lipsa de fidelitate față de opera literară de filmul Beat the Devil (1953) al lui John Huston.[4][15] Regizorul Guy Hamilton transpune cu imaginație acțiunea convențională a romanului în plan cinematografic, observând cu atenție mișcarea personajelor într-un mediu natural fermecător pe ritmul hiturilor lui Cole Porter.[4]

„Distribuția este cea care face ca filmul Crimă sub soare să fie mai distractiv decât reprezentările anterioare ale acestui subiect”, scria Roger Ebert.[15] În cadrul acestui grup de actori celebri iese în evidență Peter Ustinov, care întruchipează un Poirot „mai spiritual și mai corpolent ca niciodată” (potrivit lui Vincent Canby), „o combinație minunată între un individ neîndemânatic fizic și un individ sclipitor mental” (potrivit lui Roger Ebert).[4][15] Inteligent, arogant și foarte viclean, personajul interpretat de Ustinov impresionează prin calitățile sale spirituale încă de la începutul filmului, nu și prin calitățile sale fizice[15] cultivate mai mult de formă după cum reiese din momentul memorabil și plin de umor al practicării mișcărilor matinale de înot în apa până la genunchi.[4][15][16] Un alt moment memorabil este cel în care viitoarea victimă Arlena Stuart Marshall îi distrează după cină pe ceilalți oaspeți, cântându-le melodia „You're the Top” (1934) a lui Cole Porter.[4] Ultimele cincisprezece minute ale filmului, când Poirot pune la cale un plan viclean pentru demascarea vinovaților, jucându-se cu toți cei prezenți înainte de a arăta criminalul, sunt, în opinia lui Roger Ebert, niște „momente delicioase”.[15]

Alți critici de film ai vremii au scos în evidență distribuția rafinată și decorurile exotice ale ecranizării, dar au criticat lipsa ei de vigoare.[45] Astfel, criticul David Ansen scria la 22 martie 1982 în revista Newsweek că „filmul regizorului Guy Hamilton este mai eficient ca reclamă pentru Mallorca decât ca thriller, iar ideea interpretării lui Poirot de Ustinov este mai ispititoare decât realitatea [...]. Gândiți-vă la el ca la o petrecere moleșită cu o listă de invitați grozavă”.[46] În mod similar, criticul german Helmut W. Banz a afirmat într-o recenzie publicată în ziarul Die Zeit că filmul lui Guy Hamilton „folosește un roman al Agathei Christie ca pretext pentru adunarea unui grup rafinat de vedete într-un cadru mai mult sau mai puțin exotic și pentru încordarea răbdării privitorului”.[47] Enciclopedia cinematografică germană Lexikon des internationalen Films descrie astfel acest film: „o adaptare cinematografică a unui roman al Agathei Christie în designul glamour Art Deco din anii 1930, pusă în scenă stereotip și fără tensiune”.[48]

O recenzie mai severă a fost publicată în revista Time Out care considera că scenariul ușurel al filmului Crimă sub soare, în comparație cu scenariul tradițional și mai bine structurat al Morții pe Nil, ar fi fost desființat chiar de Agatha Christie deoarece a înlocuit „amenințarea elegantă în stil englezesc cu o răsfățare extravagantă a grupului de artiști”.[12][49] Actorii pot să-și afirme valoarea, în opinia criticului revistei londoneze, abia în ultima parte a filmului.[49] Filmul este însă „mai degrabă neinteresant”, scria criticul revistei americane TV Guide, în ciuda încercării regizorului Guy Hamilton de a transpune cinematic opera literară a Agathei Christie prin fluidizarea acțiunii și reducerea numărului de personaje.[25] Singurele elemente care ar putea atrage spectatorii sunt peisajele superbe, interpretările actoricești (în special cea a lui Peter Ustinov) și unele melodii ale lui Cole Porter.[25]

Crimă sub soare are în prezent un rating de aprobare de 88% pe site-ul agregatorului de recenzii Rotten Tomatoes, pe baza a 8 recenzii, cu o medie ponderată de 6,81/10.[44] Nu există încă un consens critic cu privire la film.[44] Filmul are o medie de 61 din 100 de puncte pe site-ul Metacritic pe baza a 6 recenzii critice, dintre care două au fost pozitive (Roger Ebert de la Chicago Sun-Times - 75 și Vincent Canby de la The New York Times - 70) și patru mixte (Variety - 60, David Ansen de la Newsweek - 60, Time Out - 40 și TV Guide - 40).[50]

PremiiModificare

Premiu Categorie Laureat Rezultat
Premiul Edgar Cel mai bun film Anthony Shaffer Nominalizare

NoteModificare

ReferințeModificare

  1. ^ http://www.diariodemallorca.es/part-forana/2012/02/01/historia-calvia-empieza-anos-boom-turistico/740844.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ en Antoinette Moses, „British Film Production 1981 : Survey”, în Sight and Sound, Londra, vol. 51, nr. 4, toamna 1982, p. 258.
  3. ^ en „Evil Under the Sun (1982)”, Box Office Mojo, accesat în  
  4. ^ a b c d e f g h i j k l en Vincent Canby (), 'Evil Under the Sun,' New Christie”, The New York Times, accesat în  
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 382.
  6. ^ a b c en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 381.
  7. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 49, 59.
  8. ^ en „Evil Under the Sun (1981) - Guy Hamilton”, AllMovie, accesat în  
  9. ^ a b c en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382-383.
  10. ^ a b c d e en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 149.
  11. ^ a b c d e f en Claudia A (), „Evil Under The Sun”, Film-News.co.uk, accesat în  
  12. ^ a b c d e f g h i j k l m n o en „Evil Under the Sun (1982)”, Cinemaessentials.com, accesat în  
  13. ^ a b c d e f g en „A Spot of Murder: 'Evil Under the Sun' (1982)”, retromoviebuff, , accesat în  
  14. ^ a b c en Terry M. Rowan, Character-Based Film Series Part 3, lulu.com, 2016, p. 71. ISBN: 978-1-365-02130-5
  15. ^ a b c d e f g h i j k en Roger Ebert (), „Evil Under the Sun movie review (1982)”, Chicago Sun-Times, accesat în  
  16. ^ a b c d e en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, p. 383.
  17. ^ en ***, „Boost for studios”, în The Guardian, 9 iulie 1975, p. 5.
  18. ^ en Charles Champlin, „Critic at Large: In Search of World Viewers”, în Los Angeles Times, 27 mai 1977, p. 1.
  19. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 141.
  20. ^ a b en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382, 385.
  21. ^ a b c d e f g en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 151.
  22. ^ en Dennis Barker, „British role in US film market is cut”, în The Guardian, 3 martie 1981, p. 2.
  23. ^ a b c d e f en Roderick Mann, „'Evil'--and Fun--'under the Sun'”, în Los Angeles Times, 7 iunie 1981, p. 25.
  24. ^ a b en „Evil Under the Sun”. Turner Classic Movies. Arhivat din original la . 
  25. ^ a b c en „Evil Under The Sun”, TV Guide, accesat în  
  26. ^ en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 160.
  27. ^ en „Evil under the Sun (1982)”, BFI (British Film Institute), accesat în  
  28. ^ en „Anthony Powell - Movie and Film Awards”. AllMovie. Accesat în . 
  29. ^ en Marilyn Beck, „Entertainment: Another Poirot in Ustinov's future”, în Chicago Tribune, 13 februarie 1982, p. 14.
  30. ^ en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 382, 442.
  31. ^ en ***, „Ustinov plays the sleuth once more”, în Los Angeles Times, 23 februarie 1982, p. 6.
  32. ^ en Leslie Bennetts, „A Whirl in Peter Ustinov's busy, busy World”, în New York Times, 7 martie 1982, p. 15.
  33. ^ en Matthew Bunson, The Complete Christie: An Agatha Christie Encyclopedia, Pocket Books, New York, 2000, pp. 381-382.
  34. ^ en „Murder on the Orient Express (1975)”, BFI (British Film Institute), accesat în  
  35. ^ a b en Mark Aldridge, Agatha Christie on screen, Palgrave Macmillan, Londra, 2016, p. 150.
  36. ^ en Lawrence O'Toole, „NY Clips Sylvia Miles figures nobody takes her seriously”, în The Globe and Mail, 25 martie 1982, p. 1.
  37. ^ en Dale Pollock, „Film clips: 'Heaven's Gate' taking a beating at Box Office”, în Los Angeles Times, 29 aprilie 1981, p. 1.
  38. ^ en Martin Cuff (), „Evil Under the Sun”, martincuff.com, accesat în  
  39. ^ en „Sa Dragonera Natural Park, Mallorca”, SeeMallorca.com, accesat în  
  40. ^ a b c d e en „Evil Under the Sun”, Reelstreets.com, accesat în  
  41. ^ en „The peninsula of Formentor in Majorca - Hotel Formentor”, Viagallica.com, accesat în  
  42. ^ en „Balearic Islands”. balearsculturaltour.net. . Arhivat din original la . 
  43. ^ en „Cinema and the Serra de Tramuntana - Històries de la Serra - serradetramuntana.net”, histories.serradetramuntana.net, Consell de Mallorca. Lacomba Produccions, accesat în  
  44. ^ a b c en „Evil Under the Sun (1982)”, Rotten Tomatoes, accesat în  
  45. ^ en Henry Herx (ed.), Our Sunday Visitor's Family Guide to Movies and Videos, Our Sunday Visitor, United States Catholic Conference, 1999, p. 238.
  46. ^ en David Ansen, în Newsweek, 22 martie 1982, p. 85.
  47. ^ de Helmut W. Banz, în Die Zeit, nr. 41, 8 octombrie 1982.
  48. ^ de Crimă sub soare în Lexikon des Internationalen Films
  49. ^ a b en „Evil Under the Sun”, Time Out London, accesat în  
  50. ^ en „Evil Under the Sun”, Metacritic, accesat în  

Legături externeModificare