Deschide meniul principal

Pălăria vrăjitoarei

specie de ciupercă

Hygrocybe conica (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871), sin. Hygrophorus conicus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrocybe,[1] este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare cu mai multe variații, denumită în popor pălăria vrăjitoarei.[2] În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în grupuri mai mari sau mai mici pe terenuri bazice și calcaroase, dar și pe cele nisipoase, iubind locuri însorite sau umede (depinde de variație), adesea imediat după perioadele de ploaie, în vecinătatea pădurilor de conifere (niciodată în ele) precum pe marginea drumurilor forestiere, dar de asemenea pe pajiști, prin fânețe, parcuri și cimitire, cu preponderență din zonele submontane și montane. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4][5]

Hygrocybe conica
2007-06-16 Hygrocybe conica.jpg
Pălăria vrăjitoarei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrocybe
Specie: H. conica
Nume binomial
Hygrocybe conica
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus conicus Schaeff. 1774
  • Agaricus tristis Pers. (1801)
  • Hygrophorus conicus (Schaeff.) Fr. (1838)
  • Godfrinia conica (Schaeff.) Maire (1902)
  • Hygrocybe pseudoconica J.E.Lange (1923)
  • Hygrophorus tristis Bres. (1928)
  • Hygrophorus olivaceoniger (P.D.Orton (1960)
  • Hygrocybe olivaceonigra (P.D.Orton) M.M. Moser (1967)

DescriereModificare

 
Bres.: Hygrophorus tristis
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 7 cm (rar chiar până la 10 cm), este fragilă, higrofilă, inițial conică, cu vârful ascuțit, la maturitate convexă și în sfârșit neregulat dezvoltată în formă de clopot precum cocoșată, cu marginea uneori crăpată. Cuticula este mătăsos-lucioasă care devine vâscoasă pe vreme umedă, coloritul variind de la portocaliu-gălbui și portocaliu, peste portocaliu-roșcat la roșu viu, iar în final începe să se înnegrească începând de la centru înspre margine. Înnegrește și după apăsare sau leziune.
  • Lamelele: sunt spațiate, destul de groase, inegale, slab adnate la picior, aproape libere, inițial de un alb murdar până palid gălbui, devenind ulterior galben-portocalii și în final precum după atingere negricioase. Muchiile sunt dințate.
  • Sporii: sunt lunguieț-elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), având o mărime de 9–12 × 6–7 microni. Praful lor este alb. Basidiile cu 4 spori în formă de măciucă subțire măsoară 36-40 x 8-9 microni.[6]
  • Piciorul: are o lungime de 5 la 9 cm și o grosime de 0,5 până la 1,5 cm, este ușor detașabil de pălărie, cilindric, adesea îndoit și sucit, fibros striat longitudinal precum ceva fin solzos, gol în interior. Coloritul poate fi galben de sulf până galben-portocaliu, spre bază mai închis brun, nu rar cu nuanțe violacee. iar prin rupere, se colorează în negru.
  • Carnea: gălbuie care se colorează gri-violaceu până negricios în contact cu aerul după o secțiune este slab apoasă, subțire și friabilă. Mirosul este imperceptibil și gustul plăcut.[3][4][5]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[7]

ConfuziiModificare

Marcant este, că pălăria vrăjitoarei și surata ei de asemenea otrăvitoare Hygrocybe nigrescens,[8] înnegresc la bătrânețe, leziune sau tăiere, în timp ce speciile asemănătoare comestibile, de exemplu Hygrocybe aurantiosplendens,[9] Hygrocybe chlorophana,[10] Hygrocybe coccinea,[11] Hygrocybe miniata,[12][13] Hygrocybe punicea,[14] sau cu Entoloma incanum (otrăvitor).[15]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ToxicitateModificare

Mai multe exemplare consumate deodată, provoacă tulburări gastrointestinale cu greață, vărsături și diaree. Latența este de 15 minute până la 4 ore. Toxinele conținute sunt parțial încă necunoscute.[16]

Pe pagini românești, soiul este văzut din păcate comestibil, un aspect foarte periculos pentru culegători.[17][18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 460-461, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 118-119, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 154
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. 349
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 120, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 458-459, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 454-455, ISBN 88-85013-46-5
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 450-451, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 454-455, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 372-373, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 438-439, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ DGFM
  17. ^ Europea RO
  18. ^ Gazeta Agricultura

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare