Revoluția Maghiară din 1848

Revoluție europeană din 1848
(Redirecționat de la Revoluția Maghiară din 1848-1849)
Revoluția Maghiară din 1848–49
Parte din Revoluția de la 1848 Modificați la Wikidata

Recucerirea Cetății Budei de către armata revoluționară maghiară. Pictură de Than Mór.
Informații generale
Perioadă15 martie 18484 octombrie 1849
LocImperiul Habsburgic
RezultatArmata Imperială și Regală cu ajutorul Armatei de Intervenție a Imperiului Rus învinge Armata Revoluționară Maghiară. Autoritatea Imperială anulează reformele revoluției și instaurează un regim militar pe teritoriile coroanei maghiare, subordonat direct Cancelariei Imperiale.
Casus belliApărarea de către maghiari a legilor din aprilie, urmat de acțiunea guvernului revoluționar de a dobândi independența totală a statului maghiar față de Casa de Habsburg.
Beligeranți
 Ungaria
 Legiunea Poloneză
 Legiunea vieneză și germană
 Legiunea italiană
Legiunea vieneză
Germanii din Ungaria
Slovenii din Ungaria
Slovaci pro-maghiari
Români pro-maghiari
Rusini
Țipțeri
Croați din Vestul Ungariei
Šokcii
Bunjevcii
Bulgari bănățeni
Evreii maghiari
 Imperiul Habsburgic
 Imperiul Rus
 Croația
 Maghiarii fideli Casei de Habsburg
 Sârbii din Voievodina
  Voluntari din Serbia
 Slovacii din Ungaria Superioară
 Voluntari din Cehia
 Românii transilvăneni
  Sașii transilvăneni
Consiliul suprem al rutenilor
Voluntari din Boemia și Moravia
Conducători
Artúr Görgei   Artúr Görgei
  János Móga
 Henryk Dembiński
 Józef Bem
 Józef Wysocki
Antal Vetter
 Peter Giron
 Alessandro Monti
Josip Jelačić  Josip Jelačić
  Alfred Candidus Ferdinand zu Windisch-Grätz
 Ludwig Welden
 Julius Jacob von Haynau
 Ivan Fiodorovici Paschievici
 Bechtold Fülöp
 Stevan Petrović Knićanin
 Avram Iancu
 Ľudovít Štúr
Gheorghe Jachimovici
Efective
Armata națională Honvédség:
Circa 150.000 militari,
464 tunuri de campanie și 393 guri de foc din fortărețe [1]
Armata Imperială și Regală:
Circa  165.000 militari
770 guri de foc[2]
Armata de Intervenție Țaristă:
193.000 militari
584 guri de foc
Pierderi
Armata națională Honvédség:
Circa  24.000 militari
Militari austrieci:
Circa  12.000 militari (?[3])
Imperiul Rus:
13.554 militari
Trupe ale naționalităților:
mai multe zeci de mii (?[4])

Revoluția Maghiară din 1848 a fost un eveniment important al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerat ca unul din fundamentele identității naționale a poporului maghiar. Prin reformele sociale adoptate, a fost punctul de pornire al transformărilor burghezo-democratice din societatea maghiară; prin luptele sale de autoapărare a devenit parte a mitologiei naționale. Revoluția Maghiară de la 1848 a fost parte organică a valului revoluționar din acel an, având legătură cu alte revoluții din Europa și revoluții din Imperiul Austriac, fiind singura dintre acestea care a evoluat spre direcția opoziției militare de succes. Importanța puterii revoluționare e demonstrată și prin faptul că ea nu a putut fi înăbușită decât prin intervenția militară a Rusiei. Practic, evenimentele revoluționare și războiul revoluționar din anii 1848-49 reprezintă unul din cele mai importante conflicte militare din istoria maghiară.

Mulți din liderii și participanții săi, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din cele mai respectate personalități din Istoria Ungariei, și aniversarea izbucnirii revoluției, 15 martie, este una din cele trei sărbători naționale maghiare.

Evenimentele care au dus la revoluție

modificare

Dieta maghiară s-a întrunit în 1825 pentru a se ocupa de problemele financiare. În Dietă a apărut un partid liberal, care reprezenta interesele micii nobilimi, sub conducerea lui Lajos Kossuth.

Revoluția

modificare

Revoluția a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale Revoluției Maghiare), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic[5] în Ungaria.

 
Cocarda maghiară folosită în 1848

În vara anului 1848, conștienți de pericolul unui război civil, miniștrii guvernului maghiar au încercat să obțină susținere hasburgică împotriva mareșalului austriac de etnie croată Josip Jelačić, promițând să trimită trupe în nordul Italiei. La sfârșitul lunii august, guvernul imperial din Viena a ordonat guvernului maghiar să organizeze armata. Jelačić a folosit armata habsburgică împotriva Dietei maghiare fără niciun ordin oficial[necesită citare].

Cu război pe trei fronturi (împotriva trupelor croate ale lui Jelačić, în Banat, și în Transilvania), radicalii maghiari din Pesta au văzut războiul ca o oportunitate. Parlamentul a cedat în fața lor în septembrie, nedorind manifestații violente.

Din cauza revoluției din Viena, austriecii au acceptat la început guvernul maghiar. Totuși, după ce revoluția austriacă a fost înfrântă și Franz Joseph I l-a înlocuit pe tronul Austriei pe unchiul său Ferdinand I al Austriei, care era handicapat mintal, el nu a mai recunoscut guvernul maghiar. Ruptura finală între Viena și Pesta a avut loc când mareșalului Lamberg i-a fost dat controlul întregii armate a Ungariei. Câteva zile mai târziu Lamberg a fost atacat și ucis la sosirea în Pesta de către o mulțime revoluționară, la care, drept răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului maghiar, ca incapabil să păstreze ordinea publică.

Acesta a fost punctul de ruptură și începutul războiului între revoluționarii din Ungaria și trupele imperiale austriece, la comanda cărora a fost numit feldmareșalul Josip Jelačić (în locul generalului Franz Lamberg, care fusese asasinat).

Armata maghiară a reușit, până în primăvara anului 1849, să aibă sub control tot Ardealul, cu excepția cetăților Alba Iulia și Deva și a centrului Munților Apuseni.[6]

La sfârșitul lui 1848, Armata Imperială Rusă deja se afla în Țara Românească, aceasta ocupând Bucureștiul ca urmare a Revoluției Pașoptiste din aceasta. În primăvara lui 1849, la cererea guvernului din Viena, trupele rusești vor trece Carpații Meridionali, de unde vor interveni împotriva revoluționarilor unguri, punând capăt revoluției.[7]

Cele 12 puncte ale revoluției

modificare
 
Exemplar tipărit al celor 12 puncte.


Ce dorește națiunea maghiară
Să fie pace, libertate și înțelegere
1. Dorim libertatea presei, desființarea cenzurii
2. Guvern independent în Buda-Pesta
3. Adunare Națională anuală la Pesta.
4. Egalitate în fața legii în chestiunile civile și religioase.
5. Gardă națională.
6. Plata dărilor de toți deopotrivă.
7. Desființarea iobăgiei.
8. Curte cu juri, pe baza egalei reprezentativități.
9. Bancă Națională.
10. Armata să depună jurământul pe Constituție, militarii maghiari să nu fie duși în afara țării, militarii străini să părăsească țara.
11. Deținuții politici de stat să fie eliberați.
12. Uniune.
Egalitate, libertate, fraternitate!

Bătălii ale Revoluției Maghiare din 1848

modificare

Revoluționari notabili

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ Róbert Hermann: 1848-1849 A szabadságharc hadtörténete (1848-1849 Istoria militară a războiului de independență. Datele se referă la situația premergătoare campaniei de vară: trupele regulate de honvezi au atins în această perioadă efectivul maxim.
  2. ^ Róbert Hermann: 1848-1849 A szabadságharc hadtörténete (1848-1849 Istoria militară a războiului de independență. Datele reflectă efectivele de dinainte de campania de vară.
  3. ^ Cifra nu este exactă, ea nu conține pierderile suferite de trupele auxiliare de voluntari ale diverselor naționalități.
  4. ^ Nu există un bilanț exact al pierderilor. Estimări s-au efectuat pe baza scăderii populației masculine din regiunile grănicerești; evaluarea pierderilor pe baza efectivelor regimentelor de după încheierea ostilităților are un grad mare de inexactitate.
  5. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Moment de cumpănă pentru Cetatea din Alba Iulia în 1849: lângă statuia împăratului de la Viena a fluturat steagul cu deviza „victorie sau moarte”, 9 februarie 2016, Dorin Timonea, Adevărul, accesat la 12 august 2016
  7. ^ Hitchins, p. 6
  8. ^ „The Battle at Comorn in Hungary on 11th July 1849”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare