Supercoppa Italiana
Sport fotbal
Țară/regiune Italia Italia
Organizator Federația Italiană de Fotbal
Înființat(ă) în 1988
Alte nume Supercupa Italiei
Nr. de ediții 34
Tipul Supercupă
Periodicitate anuală
Participanți 2
Câștigătorul trofeului Inter Milano (al 7-lea trofeu)
Cele mai multe trofee Juventus
(9 trofee amândouă)

Supercoppa Italiana (română:Supercupa Italiei), este o competiție pre-sezon de fotbal din Italia, ce are loc anual, cu o săptămână înainte de startul sezonului campionatului italian. E o competiție de un singur meci, ce întâlnește ca adversari campioana din Serie A și câștigătoarea Coppa Italia din sezonul precedent.

Inaugurată în 1988, 18 dintre primele 21 de supercupe disputate s-au jucat pe stadionul campioanei Serie A, excepții făcând supercupele din 1993 și 2003, când au avut loc în orașele Statelor Unite ale Americii: Washington, D.C. și East Rutherford, New Jersey, și în 2002, când supercupa s-a jucat în capitala Libiei, Tripoli. Din 2009, nouă dintre cele paisprezece locații alese au fost în afara Italiei.

Din cele 35 de finale disputate până în prezent, locațiile au fost următoarele:

De douăzeci de ori acasă, pe stadionul campioanei din Serie A;

De patru ori în China;

De trei ori în Arabia Saudită;

De două ori în Statele Unite;

De două ori în Doha, Qatar;

De două ori pe Stadionul Olimpic din Roma, acționând ca un „loc neutru” (unde nu a fost terenul de acasă al campioanei din Serie A);

Odată în Tripoli, Libia;

Odată pe Mapei Stadium-Città del Tricolore din Reggio Emilia, acționând ca un „loc neutru” (unde nu a fost terenul de acasă al campioanei din Serie A).

Pe 23 decembrie 2016, Milan a devenit prima echipă care a câștigat Supercupa Italiei din postura de finalistă al Cupei Italiei, după ce a învins Juventus la penalty-uri.[1]

În 2018, Serie A a semnat un acord cu Autoritatea Generală pentru Sport prin care Arabia Saudită va găzdui trei dintre următoarele cinci supercupe ale Italiei.[2]

Performanță după competiției
Competiție Câștigători Finalistă Finale jucate
Serie A - campionii 24 11 35
Cupa Italiei - câștigătorii 9 18 27
Cupa Italiei - finaliștii 2 6 8
Rezultatele tuturor finalelor
2024 2025 2026
2021   Inter Milano 2 - 1   Juventus 2022   Inter Milano 3 - 0   Milan 2023
2018   Juventus 1 - 0   Milan 2019   Lazio 3 - 1   Juventus 2020   Juventus 2 - 0   Napoli
2015   Juventus 2 - 0   Lazio 2016   Milan & 1 - 1   Juventus 2017   Lazio 3 - 2   Juventus
2012   Juventus 4 - 2   Napoli 2013   Juventus 4 - 0   Lazio 2014   Napoli & 2 - 2   Juventus
2009   Lazio 2 - 1   Inter Milano 2010   Inter Milano 3 - 1   Roma 2011   Milan 2 - 1   Inter Milano
2006   Inter Milano 4 - 3   Roma 2007   Roma 1 - 0   Inter Milano 2008   Inter Milano & 2 - 2   Roma
2003   Juventus & 1 - 1   Milan 2004   Milan 3 - 0   Lazio 2005   Inter Milano 1 - 0   Juventus
2000   Lazio 4 - 3   Inter Milano 2001   Roma 3 - 0   Fiorentina 2002   Juventus 2 - 1   Parma
1997   Juventus 3 - 0   Vicenza 1998   Lazio 2 - 1   Juventus 1999   Parma 2 - 1   Milan
1994   Milan & 1 - 1   Sampdoria 1995   Juventus 1 - 0   Parma 1996   Fiorentina 2 - 1   Milan
1991   Sampdoria 1 - 0   Roma 1992   Milan 2 - 1   Parma 1993   Milan 1 - 0   Torino
1988   Milan 3 - 1   Sampdoria 1989   Inter Milano 2 - 0   Sampdoria 1990   Napoli 5 - 1   Juventus
& Echipa a câștigat la penalty.

Palmares

modificare
Club Sportiv Trofee Ultima cupă câștigată Finalistă Ultima finală pierdută Finale jucate
  Juventus 9 2020 8 2021 17
  Milan 7 2016 5 2022 12
  Inter Milano 7 2022 4 2011 11
  Lazio 5 2019 3 2015 8
  Roma 2 2007 4 2010 6
  Napoli 2 2014 2 2020 4
  Sampdoria 1 1991 3 1994 4
  Parma 1 1999 3 2002 4
  Fiorentina 1 1996 1 2001 2
  Torino - 1 1993 1
  Vicenza - 1 1997 1

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ „Milan a câștigat Supercupa la penalty-uri” (în engleză). theguardian.com. Accesat în . 
  2. ^ „Arabia Saudită va găzdui trei din următoarele cinci Supercupe ale Italiei” (în engleză). espn.com. Accesat în . 

Legături externe

modificare