Deschide meniul principal


Tuberaceae (Barthélemy Charles Joseph Dumortier, 1822) este o familie de ciuperci mai mică, dar răspândită în toată lumea, din încrengătura Ascomycota în subdivizia Pezizomycotina clasa Pezizomycetes și ordinul Pezizales care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. În momentul de față conține șase genuri, între ele și cel al trufelor veritabile. Tipul de gen este Tuber.

Tuberaceae
Tuber magnatum Picco 690635.jpg
Tuber magnatum (trufă albă de Piemont)
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Tuberaceae
Dumort. (1822)
Genul tip
Tuber
(P. Micheli) F.H.Wigg. (1780)

IstoricModificare

Această familie de ciuperci a fost determinată de savantul belgian Barthélemy Charles Joseph Dumortier în lucrarea sa Commentationes botanicae – Observations botaniques din 1822,[1] denumire valabilă până în prezent (2019). Alte încercări de modificare nu au fost făcute.

DescriereModificare

 
Câteva Tuberaceae
  • Habitat: cresc preponderent în păduri de foioase rare, pe rădăcinile superficiale ale stejarului, carpenului, fagului, teiului sau alunului, dar și în cele de conifere în preajma pinilor, mereu subteran la o adâncime de la maximal 50 cm până aproape de suprafață. Preferă soluri argiloase, bogate în calcar și humus, bine aerate. Timpul apariției se trage în principiu peste tot anul, dar variază, depinde de gen și specie.
  • Corpul fructifer: este mereu învăluit de o peridie (înveliș al corpului de fructificație la unele ciuperci[2] destul de groasă care nu poate fi decojită, la majoritatea genurilor netedă pe suprafață, cu excepția secției trufelor veritabile negre care sunt verucoase, acoperite cu negi iregulari mai mult sau mai puțin proeminenți, poligonali sau piramidali. O excepție face mica și comestibila Choiromyces tetrasporus (Josef Velenovský|Velen.]], 1939) a cărei suprafață este foarte încolăcită, semănând unui creier.[3] Mărimea diferă tare, dar multe specii au doar o mărime de 0,5-2 cm.
  • Carnea (gleba): a cărei culoare tinde de la albicios până la negru, este mereu fermă, dar marmorată numai la speciile mai mari. De asemenea mirosul și gustul variază de la foarte plăcut la dezgustător.
  • Sporii: sunt aproape sferici, hialini (translucizi), reticulați, verucoși și/sau țepoși. Ascele sunt destul de groase, în formă de măciucă și conțin 1 până la 7 spori.
  • Valorificare: Majoritatea speciilor este necomestibilă. O excepție sunt trufele veritabile mai mari, trufa porcească sau de exemplu Choiromyces tetrasporus. Ciuperci grav otrăvitoare nu sunt cunoscute, la unele se spune că, consumate crud sau în cantități prea mari, ar provoca probleme gastrointestinale.[4][5]

Genuri ale familieiModificare

Conform Mycobank există (ajustat) șase genuri alăturate acestui gen, trufele conținând cele mai multe specii:[6]

Tip de genuri în imaginiModificare

DelimitareModificare

Următoarele genuri sunt apropiat înrudite, dar nu aparțin familiei Tuberaceae:

NoteModificare

  1. ^ B.C. Dumortier: „Commentationes botanicae – Observations botaniques”, Editura Ch. Casterman-Dieu, Tournay 1822, p. 69, 79 [1]
  2. ^ Mic atlas micologic
  3. ^ eSbírky – kulturní dědictví on-line
  4. ^ Carlo Vittadini: „Monographia tuberacearum”, Editura Carlo Benzoni, Milano 1831 [2]
  5. ^ P. F. Cannon, P. M. Kirk: „Fungal Families of the World”, Editura CAB International, Wallingford 2007, p. 360-361, ISBN 978-0-85199-827-5
  6. ^ Mycobank
  7. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalper: „Dictionary of the Fungi, ed. 10, Editura CAB International, Wallingford 2008, p. 138, ISBN 978-0-85199-826-8
  8. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalper: „Dictionary of the Fungi, ed. 10, Editura CAB International, Wallingford 2008, p. 210, ISBN 978-0-85199-826-8
  9. ^ Karel Bernard Boedijn: „The Tuberales of the Netherlands Indies”, în: | „Bulletin du Jardin Botanique de Buitenzorg”, vol. 16, nr. 2, p. 236–244
  10. ^ O. Mattirolo: „Catalogo ragionato dei funghi ipogei raccolti nel Canton Ticino e nelle provincie Italiane confinanti”, în: „Beiträge zur Kryptogamenflora der Schweiz”, vol. 8, nr. 2, p. 1-53
  11. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalper: „Dictionary of the Fungi, ed. 10, Editura CAB International, Wallingford 2008, p. 593, ISBN 978-0-85199-826-8
  12. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalper: „Dictionary of the Fungi, ed. 10, Editura CAB International, Wallingford 2008, p. 708, ISBN 978-0-85199-826-8
  13. ^ Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde: „Zeitschrift für Pilzkunde” , Editura Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, nr. 27, Karlsruhe 1962, p. 100
  14. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalpers: „Dictionary of the Fungi”, editia a 10-ea, Wallingford 2008, p. 214, ISBN 0-85199-826-7
  15. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 2, Editura Officina Berlingiana, Lund 1822, p. 1
  16. ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalpers: „Dictionary of the Fungi”, editia a 10-ea, Wallingford 2008, p. 310, ISBN 0-85199-826-7
  17. ^ Barthélemy Charles Joseph Dumortier: „Analyse des familles des plantes, avec l'indication des principaux genres qui s'y rattachent”, Editura J. Casterman, Tournnay 1829, p. 72
  18. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Peter Phillipp Wolf, Leipzig 1800, p. 78

BibliografieModificare

  • A. Engler: „Die natürlichen Pflanzenfamilien”, Editura Wilhelm Engelmann, Leipzig 1938
  • Helen Charlotte Isabella Gwynne: „Fungi: Ascomycetes, Ustilaginales, Uredinales”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Francis Martin: „Advances in Botanical Research – Fungi”, Editura Academic Press, Londra 2014
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externeModificare