Abația Fleury
| Abația Fleury | |
 Abația Fleury | |
| Informații generale | |
|---|---|
| Confesiune | romano-catolică |
| Hram | Sfântul Benedict (11 iulie) |
| Jurisdicție religioasă | diocèse d'Orléans[*]  |
| Tip | abație |
| Țara | Franța |
| canton | Cantonul Ouzouer-sur-Loire |
| Coordonate | |
| Istoric | |
| Data începerii | |
| Localizare | |
Modifică date / text  | |
Abația Saint-Benoît-sur-Loire, mai exact Abația Fleury, este o abație benedictină situată la Saint-Benoît-sur-Loire, în departamentul Loiret, în regiunea Centre-Val de Loire, din Franța.
Prima mănăstire fondată în Evul Mediu Timpuriu, în 651, este una dintre primele mănăstiri din Galia care trăiește potrivit regulei benedictine și unde au fost transferate relicvele Sfântului Benedict. La începutul secolului al XI-lea, abația era unul dintre centrele culturale ale Occidentului, strălucind datorită importantei sale biblioteci și scriptoriei sale. După un incendiu din 1026, biserica actuală a fost refăcută, iar turnul-pridvor a ocupat un loc important la începutul perioadei dominate de arta romanică, prin calitatea înaltă a sculpturilor capitelurilor.
Biserica abațială face obiectul unei clasificări ca monument istoric în lista din 1840[1], terenul din împrejurimi, cu o suprafață de 96 de centiari[2], clasat ca monument istoric în 21 martie 1941 precum și 46 de obiecte, între care o raclă din secolul al VII-lea, clasate ca obiecte.[3] Situl se află în partea de est a Văii Loarei, înscrisă în Patrimoniul Mondial al UNESCO.[4][5]
Localizare modificare
Abația Fleury este situată pe teritoriul comunei Saint-Benoît-sur-Loire, în departamentul Loiret și cantonul Sully-sur-Loire, în région Centre-Val de Loire, la 650 de metri de malul nordic al Loarei și la 114 metri altitudine, în regiunea naturală Valea Loarei. Abațiala este accesibilă via rue Orléanaise (drumul departamental 60), apoi strada și piața abației.
Istoric modificare
Originile modificare
Introducerea regulei benedictine în Franța modificare
Introducerea regulei benedictine în Franța a fost descrisă în Viața Sfântului Maurus, o ficțiune scrisă de Odo de Glanfeuil în secolul al IX-lea.[6]
Episcopul de Le Mans, în timpul vieții Sfântului Benedict, a trimis călugări din dioceza sa la Monte Cassino pentru a se informa despre regula Sfântului Benedict. În ziua Epifaniei din anul 542, Sfântul Maurus a părăsit Monte Cassino și pe Benedict de Nursia. A petrecut perioada Paștilor aproape de Auxerre, în locul numit Font-Rouge alături de un pustnic cu numele de Romanus care îi dăduse haina mănăstirească lui Benedict de Nursia. A sosit, împreună cu călugării săi, la Orléans, unde a încercat să introducă regula benedictină la abația Saint-Pierre-aux-Bœufs, care a luat mai târziu numele de Saint-Aignan.[7] În urma morții episcopului de Le Mans, Innocentus, Sfântul Inocențiu, și refuzului succesorului său de a-l primi pe Sfântul Maurus, acesta a rămas la Orléans, apoi s-a îndreptat spre Angers, unde cu ajutorul contelui Florus, a creat abația Glanfeuil. Aceasta este povestirea lui Odo, însă nu are nicio valoare istorică.[8]
Primele oratorii modificare
Sub episcopatul episcopului de Orléans, Leodegarius, abatele colegialei Saint-Aignan d'Orléans, Léodebold, a dorit să introducă regula Sfântului Benedict în abația sa. Confruntat cu refuzul călugărilor săi, a decis să întemeieze o nouă mănăstire. Pentru aceasta a făcut schimb cu regele francilor Clovis al II-lea și cu sprijinul soției sale Bathilde, favorabili înființării unor noi abatii, proprietatea pe care o deținea cu vila galo-romană Floriacum de lângă Orléans și malurile Loarei.
Chiar în anul schimbului său, în 651, a trimis călugări, printre care probabil pe Liébaut și Rigomaire, viitorii primi abați de la Fleury, să întemeieze noua mănăstire. Ei au utilizat probabil la început vechile construcții de pe această posesiune regală. Unul dintre oratoriile fondate a fost consacrat Sfântului Petru, iar celălalt Fecioarei Maria.[9][8]
Relicvele Sfântului Benedict modificare
.jpg){kind=spacer}
Mommolin / Mommolus, al doilea abate de la Fleury, având o viziune mistică a Sfântului Benedict, a cerut unuia dintre călugării săi, Aigulfe, să meargă în Italia și să aducă la abația Fleury corpul Sfântului Benedict care se afla atunci în mănăstirea abandonată de la Monte Cassino. Aigulfe s-a dus la Roma cu călugării de la Le Mans care doreau să aducă relicvele Sfintei Scolastica înmormântată alături de Sfântul Benedict. Ei au luat corpurile sfinților Benedict și Scolastica. În pofida opoziției papei, reîntoarcerea lui Aigulfe și a însoțitorilor săi cu relicvele sfinților Benedict și Scolastica la abația Fleury s-a făcut în iunie 655. Corpul Sfintei Scolastica este dat călugărilor veniți de la Le Mans. Corpul Sfântului Benedict a fost depus mai întâi în biserica Sfântul Petru apoi, în sfârșit, mutat, înmormântat în biserica consacrată Fecioarei Maria, în decembrie 655. Abația a luat atunci numele de Saint-Benoît de Fleury sau de Saint-Benoît-Fleury. Data acestei mutări variază după autori: 653 la Mabillon, 655 la dom Chazal, 660 la benedictinii din secolul al XVII-lea. Anul 660 ar putea fi cel mai logic, dacă se consideră că papa, în epoca mutării, era Vitalian.[9]
Prin 752-754 călugări de la abația de la Monte Cassino, însoțiți de Carloman, au mers la abație însoțiți de arhiepiscopul de Reims pentru a lua înapoi relicvele Sfântului Benedict, la ordinul papei Zaharia și al regelui Pepin cel Scurt. Legenda spune că un miracol al Sfântului Benedict a făcut ca abatele Medon să nu dea călugărilor de la Monte Cassino decât câteva oseminte ale corpului Sfântului Benedict.[9]
În 887 părți din relicvele Sfântului Benedict au fost donate mănăstirii de la Perrecy-les-Forges care depindea de abația Fleury-Saint-Benoît. La cererea papei Urban al V-lea, în 1364, acestea au fost trimise la Montpellier, apoi în 1725, donate abației Bec (Le Bec-Hellouin). La cererea regelui Poloniei Stanisław Leszczyński, în 1736, o mică parte a osemintelor Sfântului a fost donată mănăstirii Sfântul Leopold, în Rusia, iar după Revoluția Franceză, donațiile de relicve ale Sfântului Benedict au fost mai numeroase.[9][10]
Dezvoltarea modificare
O primă mănăstire fondată, în Evul Mediu Timpuriu, la 27 iunie 651, era situată atunci în Regatul Francilor.[11][12] Această mănăstire este una dintre primele din Galia Celtică, care trăiește urmând Regula Sfântului Benedict. Relicvele Sfântului Benedict au fost transferate acolo de călugări care au plecat să caute osemintele părăsite ale maestrului lor, care este originea numelui actual al abației.[13]
Temporalul a fost constituit, după Léodebold care a donat, în testamentul său, domeniul Fleury; în jurul anului 670, regele francilor din Neustria și al burgunzilor, Chlothar al III-lea, a confirmat mănăstirii bunurile care vor forma prioratul Saint-Benoît-du-Sault, apoi regele francilor Thierry al III-lea a făcut o donație lângă Bordeaux.
Note modificare
- ^ Base Mérimée: Église abbatiale Saint-Benoît, Ministère français de la Culture. fr
- ^ Base Mérimée: Parcelle de terrain de 92 centiares, Ministère français de la Culture. fr
- ^ „Base Palissy”. Accesat în ..
- ^ „Val de Loire entre Sully-sur-Loire et Chalonnes”. Accesat în .
- ^ „Val de Loire - Périmètre du site inscrit au patrimoine mondial de l'Unesco”. Accesat în .
- ^ J. B. Wickstrom (éd), The Life and Miracles of Saint Maurus, 2008, Collegeville MI, p. 18-19 et passim.
- ^ Aceste detalii cu privire la biserica Saint-Aignan nu figurează în Viața Sfântului Maurus.
- ^ a b Acta sactorum ianuarii (în latin), Société des Bolandistes.
- ^ a b c d Rocher 1869, p. ?.
- ^ „Saint-Benoît-sur-Loire - Architecture et reliques” (PDF). Accesat în ..
- ^ Georges Duby, Jean-Luc Daval, La sculpture…, p. 274
- ^ Aubert 1931, p. ?.
- ^ Michel Dillange, Mougon, Geste éd., coll. « Histoire », 1995, 303 p., ill., couv. ill. en coul.; 24 cm (ISBN 2-910919-09-9, ISSN 1269-9454, BNF 35804152), p. 59.
