Amendament constituțional

Amendamentul constituțional este o modificare a constituției unei entități politice, organizații sau alt tip de entitate. Amendamentele sunt adesea integrate în secțiunile relevante ale unei constituții existente, modificând direct textul. În schimb, acestea pot fi adăugate constituției ca suplimente, schimbând astfel cadrul de guvernare fără a modifica textul existent al documentului.

Majoritatea constituțiilor cer ca amendamentele să nu poată fi adoptate decât după ce au trecut printr-o procedură specială care este mai strictă decât cea cerută pentru legislația obișnuită. Exemple de astfel de proceduri speciale includ supermajorități în legislativ, sau aprobarea directă de către electorat prin referendum, sau chiar o combinație de două sau mai multe proceduri speciale diferite. Un referendum pentru amendarea constituției poate fi, de asemenea, declanșat în anumite jurisdicții prin inițiativă populară.

Procedurile speciale pentru amendarea unor constituții s-au dovedit a fi atât de exigente, încât propunerile de amendamente au fost adoptate fie foarte puține (opt amendamente din 44 propuse în Australia), fie niciunul (precum în Japonia), de-a lungul mai multor decenii. În contrast, fosta constituție a statului Alabama din Statele Unite ale Americii a fost amendată de 977 de ori între adoptarea sa în 1901 și înlocuirea cu constituția actuală în 2022.

Amendamentul constituțional în România

Vezi și: Constituția României.

În cazul României, amendamentele constituționale pot fi propuse de Președinte sau de legislativ, cu aprobarea necesară din partea unei pătrimi din fiecare cameră a parlamentului. De asemenea, un referendum poate fi organizat, dacă sunt semnate 500.000 de cereri de vot de la cetățeni. Amendamentele sunt aprobate de ambele camere ale legislativului sau de o sesiune comună. În plus, majoritatea necesară pentru aprobarea unui amendament constituțional este de 2/3 sau 3/4 din voturile parlamentare, plus o majoritate de peste 50% la referendum, iar constituția României conține clauze încremenite ce protejează anumite principii fundamentale.

Constituția României menționează și conturează termenii în care poate fi revizuită în „Articolul 150: Inițiativa revizuirii”, „Articolul 151: Procedura de revizuire” și „Articolul 152: Limitele revizuirii constituționale”. Toate cele trei articole sunt scrise în cadrul „Titlul VII: Revizuirea Constituției” al documentului. Cadrul strict reglementat asigură că modificările aduse Constituției reflectă voința largă a populației și că nu se încalcă principiile fundamentale ale statului român.

Metode de amendare în lume

Proceduri pentru amendarea constituțiilor naționale

Aprobarea de către	Supermajoritate necesară	Țări
Legislativ (unicameral, sesiune comună sau doar camera inferioară)	>50% + >50% după alegeri	Islanda, Suedia
	>50% + 60% după alegeri	Estonia, Grecia
	60% + >50% după alegeri	Grecia
	60%	Franța, Senegal, Slovacia
	2⁄3	Afganistan, Angola, Armenia, Austria, Bahrain, Bangladesh, Bulgaria, Cambodgia, Djibouti, Ecuador, Honduras, Laos, Libia, Malawi, Coreea de Nord, Macedonia de Nord, Norvegia, Palestina, Portugalia, Qatar, Samoa, São Tomé și Príncipe, Serbia, Singapore, Slovenia, Insulele Solomon, Turkmenistan, Tuvalu, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan, Vanuatu, Vietnam, Yemen
	2⁄3 după alegeri	Ucraina
	2⁄3 după alegeri	Belgia
	3/4	Bulgaria, Insulele Solomon (în unele cazuri)
	4/5	Estonia, Portugalia (în primii cinci ani după ultimul amendament)
Legislativ + referendum	>50% + >50%	Djibouti, Ecuador, Venezuela
	>50% înainte și după alegeri + >50%	Danemarca
	3/5 + >50%	Rusia, Turcia
	2/3 + >50%	Albania, Andorra, Armenia (unele amendamente), Egipt, Slovenia, Tunisia, Uganda, Yemen (unele amendamente), Zambia
	2/3 + >60%	Seychelles
	3/4 + >50%	România
	3/4 + >50% din alegători eligibili	Taiwan
	2⁄3 + 2⁄3	Namibia, Sierra Leone
	75% + 75%	Fiji
Legislativ + legislaturi subnaționale	2⁄3 + >50%	Mexic
	2⁄3 + 2⁄3	Etiopia
Camera inferioară + camera superioară	2⁄3 + >50%	Polonia, Bosnia și Herțegovina
	2⁄3 + 2⁄3	Bahrain, Germania, India, Italia, Iordania, Namibia, Olanda, Pakistan, Somalia, Zimbabwe
	60% + 60%	Brazilia, Republica Cehă
	75% + 75%	Kazahstan
Camera inferioară + camera superioară + sesiune comună	>50% + >50% + 2⁄3	Gabon
Oricare cameră a legislativului + sesiune comună	2⁄3 + 2⁄3	Haiti
Camera inferioară + camera superioară + referendum	>50% + >50% + >50%	Algeria, Franța, Irlanda, Italia
	>50% + >50% + >50% (electori în majoritatea statelor/cantonului)+ >50% (electori)	Australia, Elveția
	60% + 60% + >50% (opțional)	Spania (în majoritatea cazurilor)
	2⁄3 + 2⁄3 + >50%	Japonia, România, Zimbabwe (în unele cazuri)
	2⁄3 + 2⁄3 înainte și după alegeri + >50%	Spania (în unele cazuri)
	2⁄3	Antigua și Barbuda
	2⁄3 + >50% + >50%	Polonia (în unele cazuri)
	75% + 75% + >50%	Madagascar
Camera inferioară + camera superioară + legislaturi subnaționale	12/12	Canada (în unele cazuri)
	>50% + >50% + 2⁄3	Canada (în majoritatea cazurilor)
	2⁄3 + 2⁄3 + >50%	India (în unele cazuri)
	2⁄3 + 2⁄3 + 75%	Statele Unite
	2⁄3 + 2⁄3 + 50%	Etiopia
Referendum	>50%	Estonia, Gabon, Kazahstan, Malawi, Palau, Filipine, Senegal, Serbia (în unele cazuri), Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan
Legislaturi subnaționale	2⁄3	Rusia
	75%	Statele Unite
Convenție constituțională		Argentina
	2⁄3	Bulgaria (unele amendamente)

Unele țări sunt listate sub mai multe metode deoarece pot fi utilizate proceduri alternative.

Amendament constituțional neconstituțional

Un amendament constituțional neconstituțional este un concept din controlul judiciar, bazat pe ideea că, chiar și un amendament constituțional adoptat și ratificat corect, care nu este explicit interzis de textul constituției, poate fi totuși neconstituțional din motive substanțiale (spre deosebire de procedurale) – cum ar fi faptul că acest amendament intră în conflict cu o normă, valoare sau principiu constituțional sau chiar extra-constituțional.

Germania

Germania contemporană a apărut din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial și a experienței totalitare a nazismului. Republica Federală Germania s-a născut în 1949 (ca Germania de Vest) și Curtea Constituțională Federală a fost activă din 1951. Jurisdicția acesteia se concentrează pe chestiuni constituționale și pe conformitatea tuturor instituțiilor guvernamentale cu constituția. Atât legile ordinare, cât și legile constituționale (și amendamentele) adoptate de Parlament sunt supuse controlului judiciar, deoarece trebuie să fie compatibile cu principiile fundamentale ale Legii Fundamentale a Republicii Federale Germania.

Italia

Similar cu Germania, Republica Italiană s-a născut din fascism. Constituția Italiei, în vigoare din 1948, este larg amendabilă, totuși Curtea Constituțională a Italiei (activă din 1955) decide asupra constituționalității atât a legilor ordinare, cât și a legilor constituționale, de exemplu, în ceea ce privește drepturile fundamentale ale omului, subliniate de „Articolul 2” din Constituție. Decizia Curții Constituționale este definitivă și nu este supusă apelului.

Un exemplu de amendament constituțional neconstituțional ar fi o măsură de restaurare a monarhiei, care a fost abolită în 1946. Acesta este un exemplu, deoarece forma republicană de guvernământ a Italiei este protejată explicit și imposibil de amendat.

Finlanda

Parlamentul Finlandei beneficiază de suveranitate parlamentară: acțiunile sale nu sunt supuse controlului judiciar și nu pot fi anulate de nicio instanță, astfel că constituționalitatea unui amendament constituțional este o chestiune pur politică. O supermajoritate de 5/6 poate adopta imediat un amendament constituțional de urgență.

În 1973, președintele Finlandei, Urho Kekkonen, a cerut o extindere a mandatului său de patru ani printr-un amendament constituțional de urgență, pentru a evita organizarea alegerilor prezidențiale. A reușit să convingă opoziția, Partidul Coaliției Naționale și Partidul Poporului Suedez, să voteze pentru amendament și a obținut prelungirea mandatului. Finlanda a avut, pentru majoritatea perioadei sale de independență, un sistem semi-prezidențial, dar în ultimele decenii puterile președintelui au fost reduse. Amendamentele constituționale, care au intrat în vigoare în 1991 și 1992, precum și cea mai recent redactată constituție din 2000 (modificată în 2012), au făcut ca funcția prezidențială să devină una în mare parte ceremonială.

Clauza întărită

O clauză întărită sau clauza eternității dintr-o constituție este o prevedere care face anumite amendamente mai dificile sau imposibile de adoptat. Clauzele întărite sunt, în unele cazuri, văzute ca fiind justificate pentru a proteja drepturile unei minorități de pericolele majoritarismului. În alte cazuri, obiectivul poate fi de a preveni amendamentele la constituție care ar pervazi principiile fundamentale pe care le consacră. Totuși, clauzele întărite sunt adesea contestate de opozanții lor ca fiind nedemocratice.

Depășirea unei clauze întărite poate necesita o supermajoritate, un referendum sau consimțământul partidului minoritar. Termenul „clauza eternității” este utilizat într-un mod similar în constituțiile Braziliei, Cehiei, Germaniei, Greciei, Indiei, Iranului, Italiei, Marocului, Norvegiei, și Turciei, dar se aplică specific unei clauze întărite care nu poate fi niciodată depășită.

Amendamente inadmisibile

Unele constituții utilizează clauze întărite pentru a restricționa tipurile de amendamente la care pot fi supuse. Acestea sunt de obicei utilizate pentru a proteja trăsături ale statului considerate sacrosancte, cum ar fi forma democratică a guvernului sau protecția drepturilor omului. Amendamentele sunt adesea complet interzise în timpul unei stări de urgență sau legea marțială.

• Conform Articolului 79 (3) din Legea Fundamentală a Germaniei, modificarea naturii federale a țării sau abolirea ori modificarea Articolului 1 (demnitatea umană, drepturile omului, aplicabilitatea imediată a drepturilor fundamentale ca lege) sau Articolului 20 (democrație, republică, statul de drept, natura socială a statului) este interzisă. Acest lucru este menționat pentru a preveni o recurență a evenimentelor precum Gleichschaltung-ul nazist, când Hitler a folosit legea constituțională oficială pentru a aboli de facto constituția.
• Articolul 139 din Constituția Italiei stipulează că „forma republicană nu poate fi supusă revizuirii constituționale”.
• Articolul 4 din Constituția Turciei prevede că „dispozițiile Articolului 1 al Constituției care stabilesc forma de stat ca republică, dispozițiile din Articolul 2 referitoare la caracteristicile Republicii și dispozițiile din Articolul 3 nu pot fi modificate și nici nu pot fi propuse pentru modificare”.
• Articolul Cinci din Constituția Statelor Unite, ratificat în 1788, interzicea orice amendamente înainte de 1808 care ar fi afectat comerțul cu sclavi, impozitul pe comerțul cu sclavi sau dispozițiile de impozitare directă ale constituției. Comerțul cu sclavi a fost interzis printr-o lege a Congresului, nu printr-un amendament constituțional, la scurt timp după ce această clauză a expirat în 1808. Orice amendament care afectează reprezentarea egală a statelor în Senat trebuie să fie aprobat de fiecare stat. Dacă Amendamentul Corwin ar fi fost adoptat, orice viitor amendament al Constituției care „interfera cu instituțiile interne ale statului” (de exemplu, sclavia) ar fi fost interzis.
• Capitolul 6, Articolul 120, secțiunea c din Constituția Bahrainului interzice „un amendament la Articolul 2 [Religia de stat, Sharia, Limba oficială] din această Constituție și nu este permis, în niciun caz, să se propună modificarea monarhie constituțională și a principiului domniei ereditare din Bahrain, precum și sistemul bicameral și principiile de libertate și egalitate stabilite în această Constituție„.
• Articolul 121 din Constituția Norvegiei prevede că amendamentele nu trebuie să „contrazică principiile încorporate în această Constituție, ci doar să se refere la modificări ale anumitor dispoziții care nu schimbă spiritul Constituției”.
• Secțiunea 284 din Articolul 18 din Constituția Statului Alabama stipulează că reprezentarea legislativă se bazează pe populație: orice amendamente sunt excluse de la modificarea acestui principiu.
• Partea 4, Secțiunea, Articolul 288 din Constituția Portugaliei conține o listă de 15 puncte pe care amendamentele „trebuie să le respecte”.
• Curtea Supremă a Indiei în cazul Kesavananda Bharati a stabilit că niciun amendament constituțional nu poate distruge structura de bază a Constituția Indiei.
• Articolul 60 din Constituția din 1988 a Brazilia interzice amendamentele care vizează abrogarea drepturilor individuale sau modificarea structurii fundamentale a statului: Separarea puterilor și Republica Federală.
• Articolul 152 din Constituția României referitor la „limitele revizuirii” interzice amendamentele care privesc independența și integritatea teritorială a României, independența justiției, forma republicană a guvernului, pluralismul politic și limba oficială. De asemenea, interzice amendamente care restrâng drepturile civile și libertățile.
• Conform Articolului 175 din Constituția Marocului, promulgată după un referendum din 2011, nicio revizuire nu poate afecta dispozițiile referitoare la religia musulmană, forma monarhică a statului, alegerea democratică a națiunii sau drepturile fundamentale și libertățile stabilite în prezentul Constituție.
• Capitolul XVI, Articolul 37(5) din Constituția Indoneziei prevede că forma statului unitar nu poate fi schimbată.

Bibliografie

• Yaniv Roznai, Unconstitutional Constitutional Amendments: The Limits of Amendment Powers, 2017
• Maddex, Robert. L., Constitutions of the World, London, Routledge, 1996

Legături externe

• Constituția României