Deschide meniul principal

Hribul lupului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Boletus lupinus)

Boletus lupinus (Elias Magnus Fries, 1838), sin. Rubroboletus lupinus (Elias Magnus Fries, 1838 ex Alfredo Vizzini și alții, 2015), este o specie foarte rară, suspectată de a fi otrăvitoare, din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] denumită în popor (după Zaharia Panțu) hrib țigănesc, burete roșu[2] sau hribul lupului.[3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). În România, Basarabia și Bucovina de Nord soiul poate fi găsit, crescand solitar sau în grupuri mici, în păduri de foioase, sub fagi și stejari, preferat pe soluri calcaroase precum în zonele mai călduroase. Timpul apariției este din iulie până la mijlocul lui octombrie.[4][5]

Boletus lupinuss sin.

Rubroboletus lupinus

BoletusLupinus01.jpg
Hribul lupului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. lupinus
Nume binomial
Boletus lupinus
Fr. (1838)
Sinonime
  • Boletus luridus var. lupinus (Fr.) E.-J. Gilbert (1931)
  • Dictyopus tuberosus var. lupinus (Fr.) Quél. (1886)
  • Suillellus lupinus (Fr.) Blanco-Dios (2015)
  • Rubroboletus lupinus (Fr.) Vizzini și alții (2015)

Epitetul speciei este derivat din cuvântul latin (latină lupinus = al lupului (referitor la lupi),[6] datorită probabil locurilor în care crește.

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus lupinus
  • Pălăria: este compactă și cărnoasă cu un diametru de 5-12 (15) cm. La început semisferică, ea se întinde apoi în formă de pernă, devenind cu timpul neregulat îndoită. Cuticula este glabră, uscată și nălucitoare, coloritul fiind în tinerețe gri-albui până ocru-cenușiu cu o brumă roză pe suprafață care însă este ușor de șters. Cu avansarea în vârstă devine din ce în ce mai roz-purpuriu cu marginea adesea de un galben strălucitor.
  • Tuburile și porii: sporiferele sunt unghiulare, aderate la picior, având la început un colorit galben care schimbă după scurt timp în galben-măsliniu. Porii mici sunt doar în stadiu timpuriu galben-portocalii, strălucind apoi roșu ca sângele. Tuburile și porii se colorează imediat albastru după apăsare, dar nu mai la bătrânețe.
  • Sporii: sunt roșiatici, fusiformi, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 12–16 × 4,5–6 microni. Basidiile măsoară 25–35 × 8–11 microni, cistoidele bulbos-fusiforme, ușor în formă de măciucă, 40 × 3,5–6, 5 microni.
  • Piciorul: are o lungime de 6 până la 14 cm și o grosime de 2 până la 5 cm, fiind inițial gros și oval-bulbos, apoi cilindric cu baza mai îngroșată, neted și ne-reticulat, presărat în vârsta doar cu niște fulgi fini maronii. Coloritul este în partea superioară de un galben puternic, în jos spre bază ocru-roșiatic.
  • Carnea: este de un galben puternic, devenind, tăiată sau după o leziune în contact cu aerul, nu prea pronunțat albastră, culoare, care se pierde după câteva ore în favoarea unui galben slab. Are un miros slab fructuos precum un gust amăriu, dar nu neplăcut.[4][5]

ConfuziiModificare

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu hribul dacului. Unele sunt de asemenea otrăvitoare sau necomestibile, altele sunt savuroase. Câteva exemple:

  • Bureți otrăvitori sau de valoare necunoscută: Boletus eastwoodiae (probabil otrăvitor, asemănător în aspect cu Boletus satanas, încă nu găsit în Europa),[7], Boletus luteocupreus sin. Imperator luteocupreus,[8] (Rubro)-Boletus rubrosanguineus, Boletus satanas,[9] Boletus splendidus ssp. moseri.[10]
  • Bureți necomestibili: Boletus calopus (foarte amar),[11] (Rubro)boletus dupainii (suspect),[12] Boletus permagnificus[13] Boletus purpureus (crud otrăvitor, gust tare neplăcut).[14]
  • Bureți comestibili: Boletus erythropus sin. Boletus luridiformis (foarte gustos),[15] Boletus junquilleus (gustos),[16] Boletus luridus (foarte gustos),[17] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră),[18] (Rubro)boletus rhodoxanthus (de calitate mediocră), cu toții crud otrăvitori.[19]

Imagini de bureți similariModificare

ValorificareModificare

Buretele lupului este ingerat crud în orișice caz toxic. Dar este puțin probabil că acest burete este deosebit de otrăvitor. El a fost cunoscut ca o ciupercă comestibilă în Franța și a afectat acolo cu siguranță numai rareori probleme.[20] Din păcate studii referitoare la comestibilitate lipsesc până în prezent (2018). Astfel de exemplu, Bruno Cetto îl descrie suspect, pe când Ewald Gerhard otrăvitor.

Specia este foarte rară, de acea ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc pentru a permite răspândirea ei.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Zah. C. Panțu: „Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice“, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929), p. 122, Denumire RO 1, 2
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 503, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Dr. Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 470-471, ISBN 978-3-8354-1839-4
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 707
  7. ^ R. Michael Davis, Robert Sommer, John A. Menge: „Field Guide to Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Ltd., Londra 2012, p. 371, ISBN 978-0-520-27107-4
  8. ^ [1] Pilzforum 123]
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 470-471, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Pilzforum 123

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, părțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externeModificare