Comitatul Turda-Arieș
Comitatul Turda-Arieș, cunoscut și ca Varmeghia Turda-Arieș (în maghiară Torda-Aranyos vármegye, în germană Komitat Torda-Aranyos), a fost o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920. Capitala comitatului a fost orașul Turda (în maghiară Torda, în germană Thorenburg).
Comitatul Turda-Arieș (Torda-Aranyos) | |||
— comitat al Regatului Ungariei — | |||
| |||
Coordonate: 46°34′00″N 23°47′00″E / 46.5667°N 23.7833°E | |||
---|---|---|---|
Țară | Regatul Ungariei | ||
Atestare | |||
Reședință | Turda | ||
Suprafață | |||
- Total | 3,514 km² | ||
Populație (1910) | |||
- Total | 174.375 locuitori | ||
- Densitate | 49,6 loc./km² | ||
Naționalități | • români - 125.668 (72,06%) • maghiari - 44.630 (25,59%) | ||
În prezent în | România | ||
Prezență online | |||
Poziția localității Comitatul Turda-Arieș (Torda-Aranyos) | |||
Modifică date / text |
Geografie
modificareComitatul Turda-Arieș se învecina la vest cu comitatele Arad (Arad) și Bihor (Bihar), la nord cu Comitatul Cluj (Kolozs), la est cu Comitatul Mureș-Turda (Maros-Torda) și la sud cu comitatele Mureș-Turda (Kis-Küküllő), Alba de Jos (Alsó-Fehér) și Hunedoara (Hunyad). Râurile Mureș (Maros) și Arieș (Aranyos) curgeau pe teritoriul comitatului. Suprafața comitatului în 1910 era de 3.514 km², incluzând suprafețele de apă.
Istorie
modificareÎnaintea reformei administrative din anul 1876, a existat timp îndelungat Comitatul Turda (Torda), care cuprindea și părți din Comitatul Mureș-Turda (Maros-Torda). Comitatul Turda-Arieș a fost înființat în anul 1876, când structura administrativă a Transilvaniei a fost schimbată. Atunci, guvernul ungar de la Budapesta a desființat scaunele secuiești și săsești ca unități administrative autonome. Cu acea ocazie, Scaunul Secuiesc al Arieșului (Aranyosszék) a fost înglobat în Comitatul Turda-Arieș, dând astfel naștere noii unități administrative.
În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatul, alături de întreaga Transilvanie istorică, a devenit parte a României. Comitatul Turda-Arieș a fost desființat la 24 iunie 1925 prin legea pentru unificarea administrativă (promulgată prin Decretul Regal nr.1972 /13 iunie 1925). Legea a pus capăt provizoratului care domina administrația după 1918 și a prevăzut norme unitare de organizare a statului român.
Teritoriul Comitatului Turda-Arieș se regăsește azi în județele Cluj (partea de nord, cu orașul Turda), Alba (părțile de sud și de vest) și Mureș (partea de est).
Demografie
modificareÎn 1910, populația comitatului era de 174.375 locuitori, dintre care:
- Români -- 125.668 (72,06%)
- Maghiari -- 44.630 (25,59%)
Subdiviziuni
modificareLa începutul secolului al XX-lea, subdiviziunile comitatului Turda-Arieș erau următoarele:
Districte (járás) | |
---|---|
District | Capitală |
Alsójára | Alsójára --- Iara |
Felvinc | Felvinc --- Unirea (Vințu de Sus) |
Marosludas | Marosludas --- Luduș |
Topánfalva | Topánfalva --- Câmpeni |
Torda | Torda --- Turda |
Torockó | Torockó --- Rimetea (Trascău) |
Districte urbane (rendezett tanácsú város) | |
Torda --- Turda |
Vezi și
modificareLegături externe
modificare- Structuri bisericești românești din Comitatul Turda
- Obști bisericești și preoți români din Comitatul Turda; stare și statut social (1850-1900)[nefuncțională]