Deschide meniul principal

Ghebe de brad

specie de ciupercă

Lepiota clypeolaria (Pierre Bulliard, 1789 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lepiota[1] denumită în popor ghebe de brad, [2] în singular ghebă de brad sau opitinc,[3] este o specie de ciuperci otrăvitoare și saprofagă, ce descompune resturi vegetale. Ea poate fi găsită în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie până la munte, crescând pe sol în grupuri sau cercuri de vrăjitoare, în păduri de conifere pe lângă brazi și molizi, foarte rar sub fagi în cele de foioase. Timpul apariției este din iulie până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Lepiota clypeolaria
Lepiota clypeolaria1.JPG
Ghebe de brad
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lepiota
Specie: L. clypeolaria
Nume binomial
Lepiota clypeolaria
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus roseus Scop. (1772)
  • Agaricus clypeolarius Bull. (1789)
  • Agaricus colubrinus Pers. (1801)
  • Lepiota colubrina (Pers.) Gray (1821)
  • Mastocephalus clypeolarius (Bull.) Kuntze (1891)

DescriereModificare

 
Bres.: Lepiota clypeolaria

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[6]

  • Pălăria: are un diametru de 4-8 cm, este inițial ovoidală, aproape rotundă sau în formă de clopot, cu marginea răsucită spre interior, prezentând acolo resturi albicioase de văl parțial cu aspect franjurat, apoi aplatizată, mamelonară în centru și adesea cu rupturi. Cuticula este albicioasă până cremoasă, mătăsoasă, acoperită cu numeroase scvame dispuse concentric de culoare brun-roșcată sau ocracee, fiind în mijloc mereu brună și netedă.
  • Lamelele: sunt subțiri și ușor bulboase, cu câteva lameluțe intercalate, dese și neaderate la picior și muchii flocoase. Coloritul este alb.
  • Sporii: sunt fusiformi și hialini (translucizi), având o mărime de 10-17,5 x 4,2-5,2 microni. Pulberea lor este albă până crem-gălbuie.
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 5-8 cm, având un diametru de numai 0,5-1 cm, este fragil și gol pe interior, puțin dilatat la bază, ușor separabil de pălărie, cu un colorit alb-cenușiu. El poartă un inel flocos, mobil și nepersistent, fiind în sus de acesta neted și glabru, iar sub manșetă acoperit cu resturi de văl, ce-i conferă un aspect flocos-lânos.
  • Carnea: este subțire, moale, albicioasă, cu miros fructuos-aromatic, cu vârsta din ce în ce mai neplăcut, adesea cu nuanțe de gaz de iluminat și un gust care tinde de la nesemnificativ în tinerețe până la scormonitor și dezgustător la bătrânețe.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu anilină sau fenol după 5 minute rozaliu, devenind mai târziu roșu ca cărămida.[7]

ConfuziiModificare

Lepiota clypeolaria poate fi confundată în primul rând cu alte specii Lepiota, în majoritate otrăvitoare sau necomestibile, ca de exemplu: Lepiota aspera (otrăvitor),[8] Lepiota castanea (otrăvitor),[9] Lepiota cristata (otrăvitor),[4] Lepiota felina[10] (otrăvitor),[11] Lepiota helveola(otrăvitor),[12] Lepiota ignivolvata (comestibil),[13] Lepiota haematosperma sin. Leucocoprinus Badhamii (comestibil),[14] Lepiota magnispora (otrăvitor),[15] Lepiota ochraceodisca (necomestibil)[16] sau Lepiota subincarnata (otrăvitor).[11] Ea poate fi confundată mai departe cu Leucoagaricus leucothites sin. Lepiota naucina (comestibil)[17] precum cu forme mai mici respectiv tinere ale, între altele, Macrolepiota affinis (comestibil),[18] Macrolepiota clelandii (comestibil)[19] și Macrolepiota gracilenta (comestibil).[20]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

 
L. clypeolaria, Poșta Română 1986

În genul Lepiota există numai puține ciuperci comestibile, mai mult, unele dintre ele conțin amanitină și pot fi mortal otrăvitoare. Toxicitatea ghebelor de brad este interpretată în mod diferit în literatura micologică. Ele nu conțin amanitină, [21] dar au provocat deja probleme gastrointestinale.[22] Chiar dacă acest soi pare să fie consumat în Japonia și China, ingerarea speciei este neapărat de evitat.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 514, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 280-281, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 138-141, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 99, ISBN 978-1-4454-8404-4
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  11. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 130-131, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 280-281, ISBN 978-3-440-13447-4
  16. ^ (Marcel) Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 278-279, ISBN 978-3-440-13447-4
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 134-135, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 28-29, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ E. Vellinga E, R. P. de Kok, T. D. Bruns : „Phylogeny and taxonomy of Macrolepiota (Agaricaceae)”, în jurnalul Mycologia, vol. 95, nr. 3, 2003, p. 442–456
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Research Gate
  22. ^ Mushroom Poisons (toxine de ciuperci)

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas”, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber”, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare