Ludovic Bács

dirijor maghiar
Ludovic Bács
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Petrila, România Modificați la Wikidata
Decedat (85 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CopiiMiklós Bács[*][[Miklós Bács (Romanian-Hungarian actor)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ungaria Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor
compozitor
violonist
cadru didactic universitar[*] Modificați la Wikidata

Ludovic Bács (n. 19 ianuarie 1930, Petrila, județul Hunedoara – d. 30 iunie 2015, București) a fost un muzician maghiar din România, dirijor, compozitor, instrumentist (violă) și profesor de dirijat orchestră. Cariera sa muzicală a fost strâns legată de Societatea Română de Radiodifuziune, unde și-a desfășurat activitatea din 1957.

Începe studiile muzicale în orașul natal, Petrila. Studiază inițial vioara, cu Joseph Faubich. Urmează studiile liceale la liceul de stat din Petroșani. În timpul liceului este admis ca instrumentist în formația simfonică a orașului, condusă de profesorul Julius Horáček. Între anii 1948-1951 își continuă studiile la Conservatorul de muzică din Cluj, apoi, între 1951-1956, obține o bursă și urmează studii de perfecționare în Rusia, la Conservatorul de muzică „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova.

Cariera artistică

modificare

Cariera muzicală

modificare

În 1957 a fost repartizat la orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, unde, nefiind liber nici un post de dirijor, a fost încadrat inițial pe post de instrumentist (violă). Din 1958 până la pensionare, în 1991, a avut o activitate neîntreruptă în radio, în calitate de dirijor și director artistic al Orchestrei de studio Radio București, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 fondează formația de muzică veche Musica Rediviva din București, la pupitrul căreia evoluează în calitate de dirijor. A efectuat numeroase turnee în țară și în străinătate (Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elveția, U.R.S.S., Italia, Austria) cu aceste orchestre și a realizat nenumărate înregistrări. Repertoriul său cuprinde lucrări muzicale în stil renascentist, baroc, clasic, modern și contemporan, românești și universale. De-a lungul întregii sale activități, maestrul Ludovic Bacs a promovat un imens fond de lucrări vechi românești, pe care le-a transcris, armonizat și orchestrat pentru a le aduce în fața publicului. A acordat o deosebită atenție și lucrărilor compozitorilor români contemporani (Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Cornel Țăranu, Aurel Stroe, Dan Dediu, Cristian Crețu și Christian Muck), prezentând foarte multă muzică românească în primă audiție absolută.

Cariera didactică

modificare

În perioada 1962-1968, Ludovic Bács a fost asistent la Academia de Muzică din București, devenind ulterior profesor asociat la clasa de dirijat orchestră, citire de partituri, muzică de cameră.

Discografie selectivă

modificare

Premii și distincții

modificare
  • Ordinul Meritul Cultural, cls. V (1968)
  • Premiul II la Festivalul internațional de creație muzical religioasă "A Ta este Împărăția și Puterea" (1998)
  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  

Bibliografie

modificare
  • Viorel Cosma: Muzicieni din România. Lexicon. Vol. 1 (A-C), Editura Muzicală, București, 1989
  • Viorel Cosma: Interpreți din România. Lexicon. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996.

Legături externe

modificare