Orientul Antic

Orientul antic reprezintă un termen învechit acordat de către istorici și arheologi pentru Asia de Vest, Asia de Sud, Asia de Est și Africa de Nord în timpul epocii cuprului, bronzului și fierului. Orientul este împărțit în trei mari regiuni geografice: Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat.

Denumire

Orient ( lat. oriens = est) este o denumire uzuală atribuită spațiului geografic de la răsărit de Europa (îndeosebi Asia și Africa de Est). Denumirea de „orient” provine din timpul romanilor, care defineau această parte a lumii (lat. plagae mundi) drept plaga orientalis. Azi grecii numesc regiunea aceea Anatole, iar italienii denumesc Levante (Levant).

În decursul istoriei înțelesul termenului de „orient” s-a modificat. La ora actuală cuprinde toată regiunea continentului asiatic, incluzând de exemplu țările arabe, Iranul, India și China.

Țările arabe, Turcia, Iranul, Africa de nord și alte țări aparțin de „orientul apropiat”. Acest termen din urmă este nu numai o zonă geografică, ci definește și o regiune vastă cu o anumită cultură și religie (islam).

Începând din anii 1970, prin dezbaterile despre „orientalism”, tendința de separare a lumii în „orient” și „occident” a fost criticată vehement: separarea ar fi legată de prejudecăți și ne oferă o imagine subiectivă, ruptă de realitate. Această formulare a făcut-o în tezele sale Edward Said (critic literar din Palestina), care a arătat greșeala acestei concepții născute în secolul al XVIII-lea.

Geografie

Regionalizare

Orientul Apropiat cuprinde Armenia de azi, Anatolia,Asia Mică sau Turcia de azi care a fost populată de Hitiți , precum și de coloniile grecești ; Levantul -Siria, Libanul, Israelul, Palestina și Iordania de azi, populate în antichitate de populațiile caananite, orașele-state feniciene și Regatul Israelului.Egiptul, cu toate că este amplasat în Africa de Nord, este inclus metodologic că parte a istoriei Orientului Apropiat, datorită contactelor și influențelor culturale cu celelalte civilizații din spațiul orientului apropiat.

Orientul Mijlociu cuprinde Mesopotamia (Irakul , sud-estul Turciei, sud-vestul Iranului, nord-estul Siriei și Kuweitul de azi care au găzduit orașele-state sumeriene, Imperiul Akkadian, Imperiul Babilonian, Asiria), peninsula arabă (Arabia Saudită și Emiratele Arabe de azi) și teritoriul antic al Iranului de azi- Elam, Media, Imperiul Persan, Partia și Imperiul Sasanid.

Orientul Îndepărtat cuprinde India , China, peninsula coreeană și arhipeleagul japonez de azi.

Clima , relief și hidrologie

Regiunea Orientului Apropiat și Mijlociu, din perspectiva climatică, este predominant aridă și subtropicala, și se întinde de la Sahara până în Asia Centrală. În cazul Orientului Îndepărtat, clima este predominant tropical-musonică. Cu toate acestea, Orientul Mijlociu prezintă o varietate de arii naturale diferite, care au fost, de asemenea, supuse unui proces constant de schimbare de-a lungul mileniilor.

Orientul face parte din Asia care este cel mai întins continent de pe Pământ și, de asemenea, cel mai populat, cu suprafața sa care constituie 8,7 % din suprafața totală a Terrei și 29,8 % din uscatul acesteia. Este continentul cu cele mai întinse și mai înalte lanțuri muntoase ale Terrei, cu munți foarte înalți, precum Himalaya, Pamir, Karakorum, Kunlun ș.a., și un podiș înalt (Podișul Tibet, situat la 5000 m).

Continentul asiatic este cunoscut prin cele mai mari altitudini ale planetei: vârful Chomolungma (8848 m) din Munții Himalaya și vârful Chogori sau K2 (8610 m). Deșerturile sunt mai rare, dintre care cel mai mare este Deșertul Gobi.

În Asia se întind câmpii, precum cea a Gangelui, Indusului, Chinei de Est, și tundre, precum tundra Siberiei.

Cu excepția câtorva zone favorizate, întregul Orient suferă de lipsa de apă. Doar regiunile fertile de pe malurile fluviilor, mărilor sau oceanelor (precum Marea Mediterană, Oceanul Indian sau Marea Chinei de Est ) au favorizat apariția și dezvoltarea primelor forme de civilizație.

Istorie

Istoria Orientului Antic începe cu apariția primelor civilizații riverane în Câmpia Indo-Gangetica, străbătut de fluviile Indus și Gange, Câmpia Chinei de Nord , străbătută de fluviile Yangtze și Huang He (Fluviul Galben), și "Cornul Abundenței" sau "Semiluna Fertilă", o regiune fertilă a Orientului Mijlociu și Apropiat care avea formă de semilună, cu un climat umed, delimitată de climatul secetos al Deșertului Sirian la sud și de ținutul muntos din Anatolia la nord, având în trecut un climat mai productiv din punct de vedere agricol Semiluna fertilă cuprinde valea fluviilor Tigru și Eufrat din Irakul de azi, și valea fluviului Nil din Egiptul de azi.

Istoria Orientului Antic (de la începerea epocii bronzului în anii 3300 i.Hr.) începe cu apariția civilizației sumeriene în mileniul al IV-lea Î.e.n. Orientul Mijlociu este considerat drept Leagănul civilizației și în această regiune ar fi fost practicată agricultură sistematizată, ceea ce a dus la apariția și expansiunea așezărilor urbane și dezvoltarea instituțiilor și altor elemente specifice civilizației, precum stratificarea socială, guvernarea centralizată, religia organizată, armata, scrierea, codurile de legi, științele, sistemul monetar și mijloacele de transport .

În această perioada, enitatile statale au apărut și s-au extins, până când întregul Orient a devenit controlat de imperii militariste care au cucerit și supus alte civilizații și populații, creând un amestec cultural.

Cronologic, finalul istoriei Orientului Antic este amplasat în anul 622 d.Hr. (după calendarul creștin) sau anul 1 (după calendarul islamic), când are loc Hegira- fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina și expansiunea religiei islamice care a schimbat fundamental Orientul Apropiat și Mijlociu. O altă variantă ar fi anul 330 î.Hr. când Alexandru cel Mare a cucerit Egiptul,Levantul, Irakul, Iranul și Afghanistanul de azi, marcând începutul epocii elenistice și răspândirea culturii grecești în rândurile populațiilor orientale. Istoria antică a Indiei se încheie în anul 550 după colapsul Imperiului Gupta care desemnează sfârșitul epocii clasice. Pentru China nu există o periodizare clară, istoria sa fiind împărțită în dinastii până la revoluția din 1912 care a dus la abolirea monarhiei și proclamarea republicii populare chineze în 1949.

Periodizare

Epoca Cuprului	Epoca Cuprului (4500–3300 Î.e.n.)	Epoca Cuprului timpuriu	4500–4000Î.e.n.	Civilizația de pe Valea Indului, Perioada Ubaid in Mesopotamia
Epoca Cuprului	Epoca Cuprului (4500–3300 Î.e.n.)	Epoca Cuprului Târziu .e.n.	4000–3300 Î.e.n.	Infiintarea orasului Ur, Cultura Ghassulian , Fondarea orasului Uruk in Mesopotamia , Cultura Gerzeh , Egiptul Predinastic , Perioada proto-elamită
Epoca Bronzului (3300–1200 Î.e.n.)	Epoca Bronzului timpuriu (3300–2100 Î.e.n.)	Epoca Bronzului timpuriu I	3300–3000 Î.e.n.	Egiptul Predinastic , Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului , primele asezari feniciene
		Epoca Bronzului timpuriu II	3000–2700 Î.e.n.	Sumer
		Epoca Bronzului timpuriu III	2700–2200 Î.e.n.	Vechiul Regat Egiptean, Imperiul Akkadian, Asiria, Elam, sunt construite orasele Mohenjo-daro si Harappa pe Valea Indusului
		Epoca Bronzului timpuriu IV	2200–2100 Î.e.n.	Prima Perioadă Intermediară a Egiptului
	Epoca Bronzului Mijlociu (2100–1550 Î.e.n.)	Epoca Bronzului Mijlociu I	2100–2000 Î.e.n.	A treia dinastie a orasului-stat Ur, Dinastia Xia
		Epoca Bronzului Mijlociu II A	2000–1750 Î.e.n.	Babilon, Regatul Mijlociu Egiptean
		Epoca Bronzului Mijlociu II B	1750–1650 Î.e.n.	A doua Perioadă Intermediară a Egiptului
		Epoca Bronzului Mijlociu II C	1650–1550 Î.e.n.	Hitiți
	Epoca Bronzului Târziu (1550–1200 Î.e.n.)	Epoca Bronzului Târziu I	1550–1400 Î.e.n.	Imperiul Hitit Mijlociu, Confederatia Hayasa-Azzi, Elam, Noul Regat Egiptean, Perioada Vedică , Dinastia Shang
		Epoca Bronzului Târziu II A	1400–1300 Î.e.n.	Noul Regat Hitit, Mitanni, Hayasa-Azzi, Ugarit,
		Epoca Bronzului Târziu II B	1300–1200 Î.e.n.	Imperiul Mijlociu Asirian, Ascensiunea Fenicienilor
Epoca Fierului (1200–539 Î.e.n.)	Colapsul Epocii Bronzului (1200–1000 Î.e.n.)	Epoca Fierului I A	1200–1150 Î.e.n.	Colapsul Epocii Bronzului, Popoarele mării
	Colapsul Epocii Bronzului (1200–1000 Î.e.n.)	Epoca Fierului I B	1150–1000 Î.e.n.	Statele neo-hitite , Elam, Aramei
	Epoca Fierului II (1000–539 Î.e.n.)	Epoca Fierului II A	1000–900 Î.e.n.	Regatul Israel
		Epoca Fierului II B	900–700 Î.e.n.	Urartu, Phrygia, Imperiul Neo-Asirian , Regatul Iuda, Infiintarea orasului Cartagina, sunt scrise Upanișadele
		Epoca Fierului II C	700–539 Î.e.n.	Noul Imperiu Babilonian, Mezi, Prabusirea Imperiului Neo-Asirian, Fenicia , Imperiul Ahemenid, apare Budismul în India controlat de regatele Mahajanapadas
Antichitatea clasică (post-ANE) (539 Î.e.n. – 634 e.n.)		Imperiul Ahemenid	539–330 Î.e.n.	Războaiele Medice
		Civilizația elenistică	330–31 Î.e.n.	Imperiul Macedonean, Imperiul Seleucid, Pergam, Regatul Ptolemeic, Dinastia Maurya în India, sunt compilate textele epopeeii Mahābhārata, Dinastia Qin, Dinastia Han
		Războaiele Romano-Persane	31 Î.e.n. – 634 e.n.	Războaiele Romano-Persane,Imperiul Roman, Imperiul Part , Imperiul Sasanid, Imperiul Roman de Răsărit, Expansiunea musulmană, Dinastia Gupta, Perioada celor Trei Regate,Dinastia Jin (265-420), Dinastia Sui, Dinastia Tang

Vezi și

Listă de orașe din Orientul Apropiat antic

Note

Bibliografie

The ancient Orient: an introduction to the study of the ancient Near East,autor, Wolfram von Soden
A history of the ancient Near East, ca. 3000-323 BC, autor, Marc Van de Mieroop,
Istoria lumii pentru toți. Antichitate, autori, Magda Stan, Cristian Vornicu
Orientul Antic, Adrian Husar

Legături externe

The History of the Ancient Near East – A database of the prehistoric Near East as well as its ancient history up to approximately the destruction of Jerusalem by the Romans ...
Vicino Oriente - Vicino Oriente is the journal of the Section Near East of the Department of Historical, Archaeological and Anthropological Sciences of Antiquity of Rome 'La Sapienza' University. The Journal, which is published yearly, deals with Near Eastern History, Archaeology, Epigraphy, extending its view also on the whole Mediterranean with the study of Phoenician and Punic documents. It is accompanied by 'Quaderni di Vicino Oriente', a monograph series.
Ancient Near East.net – an information and content portal for the archaeology, ancient history, and culture of the ancient Near East and Egypt
Freer Gallery of Art, Smithsonian Institution The Freer Gallery houses a famous collection of ancient Near Eastern artefacts and records, notebooks and photographs of excavations in Samarra (Iraq), Persepolis and Pasargadae (Iran)
The Freer Gallery of Art and Arthur M. Sackler Gallery Archives The archives for The Freer Gallery of Art and Arthur M. Sackler Gallery houses the papers of Ernst Herzfeld regarding his many excavations, along with records of other archeological excavations in the ancient Near East.
Archaeowiki.org—a wiki for the research and documentation of the ancient Near East and Egypt
ETANA – website hosted by a consortium of universities in the interests of providing digitized resources and relevant web links
Ancient Near East Photographs This collection, created by Professor Scott Noegel, documents artifacts and archaeological sites of the ancient Near East; from the University of Washington Libraries Digital Image Collection
Near East Images A directory of archaeological images of the ancient Near East
Bioarchaeology of the Near East An Open Access journal