Păucea, Sibiu

sat în comuna Blăjel, județul Sibiu, România
Acest articol se referă la localitatea Păucea Mediașului. Pentru alte sensuri, vedeți Păucea (dezambiguizare).
Păucea
—  sat  —
Biserica evanghelică, ridicată la începutul secolului XX, pe locul unei biserici mai vechi, datând din secolul XV
Biserica evanghelică, ridicată la începutul secolului XX, pe locul unei biserici mai vechi, datând din secolul XV
Păucea se află în România
Păucea
Păucea
Păucea (România)
Localizarea satului pe harta României
Păucea se află în Județul Sibiu
Păucea
Păucea
Păucea (Județul Sibiu)
Localizarea satului pe harta județului Sibiu
Coordonate: 46°13′6″N 24°21′31″E / 46.21833°N 24.35861°E46°13′6″N 24°21′31″E / 46.21833°N 24.35861°E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețSibiu county coat of arms.png Sibiu
ComunăBlăjel

SIRUTA144321

Altitudine[2]350 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total435 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal557051
Prefix telefonic+40 x69 [1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Păucea, cunoscută și ca Păucea Mediașului, mai demult Păucișoara, Pocișoara (în maghiară Pócstelke, Póstelke, în germană Puschendorf, în dialectul săsesc Puschendref), este un sat în comuna Blăjel din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor.

PopulațiaModificare

 
Păucea în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

La recensământul din 1930 au fost înregistrați 678 de locuitori, dintre care 438 români (64,6%), 121 maghiari (17,8%), 117 germani (17,2%) ș.a.[3] Sub aspect confesional populația era alcătuită din 436 ortodocși (64,3%), 117 evanghelici luterani (17,2%), 109 reformați (16,1%) ș.a.[4]

Emigrarea sașilor în Germania a dus la schimbarea compoziției etnice și confesionale a satului. În anul 2007 populația era alcătuită din 70% români, 25% maghiari, 2,5% sași.

AșezareaModificare

Localitatea este situată la nord de municipiul Mediaș, la o distanță de 7 km de acesta, pe râul Valea Lungă, un afluent al Târnavei Mari.

IstoriaModificare

Cercetătorii au descoperit în perimetrul localității Păucea vase de uz casnic de proveniență romană. Localitatea este atestată documentar din anul 1366,[5] ca posesiune a episcopului catolic Dionisius de Alba Iulia.

Arta popularăModificare

Casele au curți închise cu porți de lemn în stil săsesc, interioarele sunt împodobite cu "blidare"-etajere de lemn, pline cu farfurii de ceramică policromă. Deasupra lor sunt atârnate "ștergare", prosoape, cusute de obicei ca și iile, cu alb și negru, cu motive simple, neîncărcate. Din interioarele țărănești, nu lipsesc nici "lădoaiele", canapele de lemn, care se restrâng ziua, iar seara se deschid și se aștern cu "strejace" umplute cu paie și fân. Păturile de acoperit patul, numite "lepedeuri" sunt țesute iarna și cusute în motive vechi sau mai noi, după originea fiecăruia: românii cu culorile alb, negru, galben, roșu și verde, sașii în culorile alb și albastru, iar ungurii în culorile roșu, verde, alb și negru. La fel și mobilierul este deosebit colorat. Românii îl preferă "natural", maro sau verde, ungurii colorat cu motive ornamentale roși, verzi și albe, iar sașii, albastru cu motive multicolore.

Din păcate unele tradiții s-au pierdut, ca de exemplu: șezătoarele făcute în fiecare seară de iarnă. La acestea se cânta vocal și cu fluierul, vioara și "din frunză" (un gen de muzicuță arhaică) și așa se păstrau și se transmiteau doinele și baladele, mai ales că la acestea participau mai multe generații.

BisericiModificare

  • Biserica Evangelică săsească, construită pe un deal înalt, între brazi, care acum nu mai este folosită;
  • Biserica Reformată
  • Biserica Ortodoxă se află la intrarea în sat, lângă casa parohială, școală, grădiniță, Consiliul Popular și Căminul Cultural.

PersonalitățiModificare

Vezi șiModificare

ImaginiModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Păucea, Sibiu

NoteModificare

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Google Earth 
  3. ^ Recensământul din 1930, vol. II, pag. 444.
  4. ^ Recensământul din 1930, vol. II, pag. 743.
  5. ^ Heinz Heltmann, Gustav Servatius, Resieführer Siebenbürgen, Thaur bei Innsbruck 1993, pag. 307

Legături externeModificare