Panellus stipticus

specie de ciupercă


Panellus stipticus (Pierre Bulliard, 1783 ex Petter Adolf Karsten, 1879) din încrengătura Basidiomycota, în familia Mycenaceae și de genul Panellus,[1] denumit în popor păstrăv bioluminescent,[2] panou,[3] sau păstrăv amar este o specie saprofită de ciuperci necomestibile, de la câmpie la munte destul de răspândită. Acest burete comun trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin păduri de foioase în grupuri de mai multe exemplare imbricate sau suprapuse, crescând în mănunchiuri, pe bușteni, cioturi și trunchiuri de copaci în stare de putrefacție, mai ales pe cei de fag, mesteacăn și stejar, provocând un mucegai brun, fiind un burete bioluminiscent. Timpul apariției este peste tot anul, dar de recoltat proaspăt în special din (septembrie) octombrie până iarna târziu.[4][5]

Panellus stipticus
2011-08-25 Panellus stipticus (Bull.) P. Karst 166165 cropped.jpg
Păstrăv amar, păstrăv bioluminescent
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Mycenaceae
Gen: Panellus
Specie: P. stipticus
Nume binomial
Panellus stipticus
(Bull.) P.Karst. (1879)
Sinonime
  • Agaricus stypticus Bull. (1783)
  • Merulius stipticus (Bull.) Lam. (1815)
  • Crepidopus stypticus (Bull.) Gray (1821)
  • Rhipidium stipticum (Bull.) Wallr. (1833)
  • Panus stipticus (Bull.) Fr. (1838)
  • Pleurotus stipticus (Bull.) P.Kumm. (1871)
  • Lentinus stipticus (Bull.) J.Schröt. (1889)
  • Pocillaria stiptica (Bull.) O.Kuntze (1898)

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de către renumitul savant francez Pierre Bulliard drept Agaricus stypticus în volumul 3 al operei sale Herbier de la France din 1783[6] și transferat corect la genul Panellus sub păstrarea epitetului de micologul finlandez Petter Adolf Karsten, de verificat în volumul 32 al jurnalului botanic Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk din 1879.[7]

Specia a mai fost descrisă sub mai mulți alți taxoni (vezi și infocaseta) care, deși nefiind folosiți, sunt acceptați sinonim. Mai multe încercări de redenumire precum variații vezi la Index Fungorum.[8]

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină stipes=baton, butuc, creangă, stâlp gros, trunchi),[9] datorită locului de apariție al soiului în pădure.

DescriereModificare

 
Bres.: Panellus stipticus
  • Pălăria: elastică până fibroasă, acoperită cu un strat gomos, are un diametru de 2-5 (6) cm, este destul de subțire, orizontală, asimetrică, în formă de scoică, evantai sau rinichi, la maturitate uneori ceva adâncită în centru, în tinerețe cu margini rulate care devin cu timpul ondulate și crestate. Cuticula inițial catifelată, apoi tărâțată până solzoasă (la bătrânețe aproape netedă) și, slab zonată concentric este lipicioasă sub presiune. Coloritul în tinerețe gălbui, variază apoi între ocru și brun de scorțișoară deschis. Cu avansarea în vârstă și la secete devine din ce în ce mai albicios. Bioluminează puternic verzui.
  • Lamelele: sunt subțiri, îndesate, bifurcate, intercalate, adeseori anastomozate, clar libere și cu muchii lipicioase.
  • Piciorul: alipit excentric de pălărie, este neted sau tărâțat fin, scurt cu o înălțime de 1,5-2 cm și o lățime de 0,4-0,7 cm, fiind elastic, plin precum conic spre sus. Coloritul cojii este ocru-gălbui până ocru-brun, adesea identic cu pălăria.
  • Carnea: este de un ocru palid, subțire și elastică. Are un miros imperceptibil, dar un gust extrem de amar ca fierea. Datorită bioluminescenței emită o lumină verzuie.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori alungit ovoidali până elipsoidali, apiculați, hialini (translucizi), netezi, și amilozi (membrane sau ornamentații ale sporilor care în reactiv iodat se colorează în albastru cenușiu sau negricios, iar la unele ascomicete vârful ascelor în nuanță albăstruie), având o mărime de 5-6 x 2-3 microni. Pulberea lor este alb-gălbuie. Basidiile (organe sporifere care produc spori exogeni) cilindric clavate cu 2 sterigme fiecare, măsoară 18-20 x 3-3,5 microni, iar cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) inițial în forma de lance cu 30 x 15 microni se alungesc cu maturitatea asemănător unei măciuci, măsurând atunci 40-70 x 7-8 microni.[10]
  • Reacții chimice: se decolorează carnea cu anilină de fenol brun-purpuriu sia cu hidroxid de potasiu palid ocru.[11]

ConfuziiModificare

Specia poate fi confundată cu de exemplu: Crepidotus mollis (necomestibil, carne gelatinoasă, dură și elastică, fără miros și gust specific, crește pe foioase),[12] Neolentinus adhaerens sin. Lentinus adhaerens (necomestibil, carne dură și elastică, separă picături rășinoase, miros de ciuperci, gust amar, astringent și zgârcind, crește pe rășinoase),[13] Panellus mitis (comestibil, ceva apos, cuticulă gelatinoasă, miros de ciuperci, gust blând, crește pe rășinoase),[14] Panellus violaceofulvus (necomestibil, mai violaceu, fără miros și gust specific, carne dură și elastică, crește pe rășinoase),[15] cu speciile mai mari Panellus serotinus sin. Pleurotus serotinus (comestibil),[16] Pleurotus cornucopiae (comestibil),[17]Pleurotus eryngii (comestibil),[18][19] Pleurotus pulmonarius (comestibil)[20] sau chiar și cu otrăvitorul, de asemenea bioluminescentul Omphalotus olearius.[21]

Ciuperci asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Panellus stipticus nu este otrăvitor, dar absolut necomestibil din cauza calităților cărnii precum al gustului său dezgustător acru și amar.

Deși omul adesea oară nu se gândește la ciuperci altfel decât la mâncare este bine de știut că unele specii chiar emit lumina. Panellus stipticus emită suficientă lumină cât să se observe acest lucru chiar și în condiții de luminozitate scăzută (nu doar la întuneric).[22] Soiul afișează tipul de bioluminescență cunoscută sub numele de Foxfire, o formă naturală a fosforescenței. Specia este cultivată pentru proprietățile ei medicinale: oprește sângerarea și îngroașă sângele. În medicina tradițională chineză este folosită pe post de purgativ. Mai departe este folosită în bioremedierea terenurilor și apelor contaminate cu poluanți organici și pentru transformarea deșeurilor industriale bogate în polifenoli toxici.[23]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 468-469 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 192-193, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France”, vol. 3, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1783, tab. (inclusiv text) 140
  7. ^ P. A. Karsten: „Panellus stipticus”, în: „Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk”, vol. 32, 1879, p. 98
  8. ^ Index Fungorum
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1132, p. 409, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 521
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 20, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 460-461 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 390-391, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 420-421 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 420-421, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 454-455 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 476-477, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463 - 2 și 464-465 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 380-381, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 316-317, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Zooland RO
  23. ^ Piticul de grădină

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jürgen Guthmann: „Heilende Pilze: Die wichtigsten Arten der Welt im Porträt”, Editura Quelle und Meyer, Wiebelsheim 2020
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 68-69, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 136, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare