Wikipedia

Pleurotus eryngii

specie de ciupercă

Pleurotus eryngii (Augustin Pyramus de Candolle, 1815 ex Lucien Quélet 1872), din încrengătura Basidiomycota în familia Pleurotaceae și de genul Pleurotus,[1][2] este o ciupercă comestibilă parazitară destul de rară în natură, dar mult cultivată, denumită în popor păstrăvul scailor[3] sau ciupercă regală.[4] Se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord mereu în locuri calde, dezvoltându-se solitar sau în buchete cu punct de inserție comun în grupuri mai mici, la marginea de străzi, prin pășuni și câmpii chiar și montane uscate, calcaroase și sărace în nutrienți, crescând, altfel decât se pare, nu pe pământ, ci pe rădăcinile de apiacee, preponderent pe cele ale lui Eryngium campestre (scaiul dracului) (de la care provine și epitetul), dar de asemenea și pe buruienile lui Eryngium maritimum, atunci pe dune de nisip. Apariția bureților este din iulie (august) până în octombrie.[5][6][7]

Pleurotus eryngii
Păstrăvul scailor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Pleurotaceae
Gen: Pleurotus
Specie: P. eryngii
Nume binomial
Pleurotus eryngii
(DC.) Quél. 1872
Sinonime
  • Agaricus eryngii DC. (1815)
  • Agaricus cardella Fr. (1821)
  • Agaricus eryngii DC. (1815)
  • Agaricus ferulae Lanzi (1874)
  • Pleurotus eryngii var. ferulae (Lanzi) Sacc. (1887)
  • Dendrosarcus eryngii O.Kuntze (1898)
  • Pleurotus fuscus (Battarra) Bres. (1928)
  • Pleurotus fuscus var. ferulae (Lanzi) Bres. (1928)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Agaricus eryngii de către botanistul și naturalistul elvețian Augustin Pyramus de Candolle insa volumul 6 al lucrarii sale Flore française ou descriptions succicntes de toutes les plantes qui croissant naturellement en France din 1815.[8] Apoi, în 1872, micologul francez Lucien Quélet a transferat soiul corect la genul Pleurotus sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 2 al cărții sale Les champignons du Jura et des Vosges.[9]

Au fost făcute mai multe încercări de redenumire nefolosite actual (vezi infocaseta). Între ele sunt listate, conform Index Fungorum, un număr de variații determinate între 1887 și 2012, astfel Pleurotus eryngii var. ferulae (Lanzi) Sacc. (1887), asociat cu Ferula communis, Pleurotus fuscus var. ferulae (Lanzi) Bres. (1928), Pleurotus eryngii var. ferulaginis Stropnik, Tratnik & Seljak (1988), Pleurotus eryngii var. elaeoselini Venturella, Zervakis & La Rocca (2000), asociat cu Elaeoselinum asclepium, Pleurotus eryngii var. tingitanus Lewinsohn (2002), asociat cu Ferula tingitana, Pleurotus eryngii var. thapsiae Venturella, Zervakis & Saitta (2002) asociat cu Thapsia garganica sau Pleurotus eryngii var. laserpitii Angeli & Scandurra (2012).[1]

Descriere

modificare
 
Bres.: Pleurotus eryngii
  • Pălăria: rotundă sau în formă de scoică are în natură un diametru de 4–10 cm (cultivat: până la 7 cm), este cărnoasă, netedă, pentru timp lung convexă cu marginea răsucită în jos, după maturizare adesea ușor ondulată și slab adâncită în centru. Cuticula mată, fin pieloasă până ușor pâsloasă variază în colorit. Acesta poate fi albicios, bej, gri-ocru-roșiatic, gri-brun până la brun închis (cultivat: neted, maroniu).
  • Lamelele: sunt moi, late și îndepărtate, adeseori spre margine bifurcate șai cu lameluțe intercalate, clar decurente (cultivat: extrem de decurente), formând o rețea spre picior. Ele sunt de culoare inițial albe, mai târziu gri-gălbuie.
  • Piciorul: are o înălțime de 2-4 cm și o lățime de 0,8-1,5 (2) cm, este scurt, tare, neted și plin, mai subțire la bază, dar mai îngroșat spre pălărie, alipit central sau excentric de ea și câteodată ușor ramificat (cultivat: înălțime nu rar peste 15 cm, îngroșat la mijloc și diametrul acolo chiar peste 3,5 cm). Coloritul este alb până bej deschis (cultivat: mereu alb).
  • Carnea: este albă, destul de cărnoasă și tare (cultivat: de aceiași calitate, dar cu un volum mult mai mare de până la 300 g). Are un miros de ciuperci, asemănător hribilor (cultivat: mult mai slab accentuat), gust fiind dulceag.[5][6][7]
  • Caracteristici microscopice: are spori cilindrici până elipsoidali, netezi, hialini (translucizi) și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), având o mărime de 10-14 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile în forma de măciucă măsoară 40-50 x 5-6 microni.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[5][6][7]
  •  
    P. eryngii, lamele și picior
  •  
    P. eryngii tânăr
  •  
    P. eryngii bătrâni
  •  
    P. eryngii var. ferulae
  •  
    P. eryngii cultivați

Confuzii

modificare

Dacă nu se dea seama de locurile apariției, ciuperca poate fi confundată cu specii aceluiași gen sau al unuia înrudit, ca de exemplu cu variațiile lui, cu toate comestibile, mai departe cu Pleurotus cornucopiae (comestibil),[11] Pleurotus dryinus (necomestibil, gust și miros de ciuperci, dar prea vâscos),[12] Pleurotus ostreatus,[13] Pleurotus ostreatus forma florida,[14] Pleurotus pulmonarius (comestibil),[15] de asemenea cu Lentinellus cochleatus (comestibil, miros de anason),[16] Panellus serotinus (comestibil, bătrân ceva amar),[17] Panellus stipticus (necomestibil, mai mic, amar, bioluminescent),[18] sau chiar cu letal otrăvitoarea Pleurocybella porrigens de culoare mai închisă.[19]

Specii asemănătoare în imagini

modificare

Legendă: fără semn=comestibil; !=necomestibil; !!=otrăvitor; !!!=letal.

  •  
    Lentinellus cochleatus
  •  
    !Panellus stipticus!
  •  
    !!!Pleurocybella porrigens!!!
  •  
    Pleurotus cornucopiae
  •  
    !Pleurotus dryinus!
  •  
    Pleurotus eryngii
  •  
    Pleurotus ostreatus f. florida
  •  
    Pleurotus ostreatus
  •  
    Pleurotus pulmonarius
  •  
    Pleurotus serotinus

Valorificare

modificare
 
Structuri de proteină

Folos medicinal

modificare

Ciuperca regală este considerată drept ciupercă medicinală în medicina naturală și în medicina tradițională chineză și japoneză. Se spune că are efecte anti-hipertensive și anti-tumorale.[20]

Mai departe, Pleurotus eryngii are un efect protector asupra ficatului și a rinichilor și ajută la un disconfort în organele digestive. Investigațiile sugerează de asemenea o influență pozitivă a ciupercii asupra metabolismului oaselor.[21]

În sfârșit, Alan Nuhu pretează în jurnalul Saudi Journal of Biological Sciences, că buretele poate conține substanțe chimice care stimulează sistemul imunitar și aportul alimentar poate ajuta la reducerea nivelului de colesterol.[22]

După ce specia este nematofagă (specializată în nematode ca pradă) ea atacă viermii și poate oferi o metodă de control pentru acești paraziți când infectează pisici și câini.[23]

Valoare nutritivă

modificare
 
Structura tiaminei

Valoarea nutritivă a ciupercilor de genul Pleurotus, între el și păstrăvul scailor, este dată de conținutul ridicat în proteine (2,7-4,0% s. u.), de hidrații de carbon (3,5–5,0% s. u.) și de săruri minerale (0,1-1,0%). Conținutul în proteină la ciupercile proaspete este de 3-5% în funcție de specie și hibrid. În structura proteinelor complexe sunt prezenți 18 aminoacizi din care 8 esențiali. În urma analizelor s–a stabilit ca 100-200 g ciuperci uscate consumate de către om într-o zi pot înlocui consumul de carne și-i asigură un echilibru azotat normal. Ciupercile sunt singurele din regnul vegetal care conțin vitamine din complexul B (tiamină= B1, riboflavină= B2, niacină=B3, acid pantotenic=B5 piridoxină= B6 și cobalamină=B12). Vitamina D (aici colecalciferolul=D3) este un grup de substanțe prezente în organismele animale, iar dintre plante se găsește numai în ciuperci din acest grup, cea mai importanta este vitamina D2=calciferol al cărei rol esențial este resorbția calciului și fosforului alimentar.[24]

Cultivare

modificare
 
P. eryngii, cultivare

Acest soi este cultivat mult în toată lumea și vândut la piață. Pentru fermieri, cultivarea ciupercilor reprezintă o importantă sursă de venit, cu costuri minime și muncă puțină. Corpurile fructifere ale ciupercilor cultivate sunt mult mai mari decât cel în natură, dar au un miros ceva mai slab.

Datorită faptului că păstrăvul scailor nu trebuie cultivat pe scaiul dracului, ci de asemenea pe lemn și pe paie precum pe alte deșeuri organice, este destul de ușor de crescut și acasă (dar mai greu decât Pleurotus ostreatus). Diferențele în aspect sunt de obicei legate de preferințele față de dimensiunea bușteanului, tipul de lemn sau altui substrat, temperatură și umiditate. Cultura de ciuperci ar trebui pornită de primăvara, deoarece miceliul are timp suficient pentru a coloniza tot lemnul, fiind astfel protejat de brumă. Miceliul poate să se dezvolte și la temperaturi scăzute, dar cea mai rapidă colonizare are loc la 20°C. Dacă bureții au șansa să pătrundă adânc în lemn în timpul verii, atunci temperaturile scăzute sau bruma nu pot să-i mai rănească. Producția de fructe are de avea loc la o temperatură minimă de 10°C. Mai ales păstrăvul scailor, preferă umiditatea crescută. Un substrat colonizat de miceliul ciupercii poate fi cumpărat.[25]

 
Ciuperca de la grătar

Preparare

modificare

Păstrăvul scailor este apreciat pentru valoarea lui alimentară. Toată ciuperca se folosește numai la exemplare foarte tinere, pentru că carnea din picior devine repede fibroasă, celulozică și trebuie îndepărtată (nu la acele cultivate). Buretele se poate prepara ca buretele cornet la grătar, prăjit numai în unt/ulei cu ceapă tânără (sare, piper), consumat cald ori rece pe o felie de pâine sau ca adăugare la un mușchi respectiv antricot de vită, carne de iepure de casă etc.[26] Mai departe se poate pregăti cu el o salată împreună cu fasole verzi sau o plăcintă de foitaj, chiar ca adăugare într-o supă/ciorbă de burtă este delicios.[27] Se pretează și pentru murat sau conservat în ulei. Ciuperca are o lungă perioada de valabilitate și este cultivată pe scară largă. Când este crudă, gustul acesteia este foarte slab. Atunci când este fiartă, se dezvoltă gustul umami tipic ciupercilor și ia o textură similară cu cea a Haliotidae-lor (Abalone) (melci mari de apă sărată).

Note

modificare
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 520, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1
  4. ^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 120-121, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463 - 2 și 464-465 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ a b c Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 380-381, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  8. ^ M. de Candolle: „Flore française ou descriptions succicntes de toutes les plantes qui croissant naturellement en France”, vol. 5 și 6, Editura Desray, Paris 1815, p. 47 [1]
  9. ^ Lucien Quelet: „Les champignons du Jura et des Vosges, vol. II, în: Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 112
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 286-287
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 476-477, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-469, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 452-453, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 454-455, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 468-469, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Pilzforum
  21. ^ S. W. Kim și colaboratori: „Effects of mushroom, Pleurotus eryngii, extracts on bone metabolism”, în jurnalul medicinal „Clinical Nutrition”, 25 februarie 2006, p.166-170
  22. ^ Alam, Nuhu; Yoon, Ki Nam; Lee, Jae Seong; Cho, Hae Jin; Shim, Mi Ja; Lee, Tae Soo (). „Dietary effect of Pleurotus eryngii on biochemical function and histology in hypercholesterolemic rats”. Saudi Journal of Biological Sciences. 18 (4): 403–409. doi:10.1016/j.sjbs.2011.07.001. ISSN 1319-562X. PMC 3730794  . PMID 23961153. 
  23. ^ R. Greg Thorn, George L. Barron: „Carnivorous mushrooms”, în: „Science”, vol. 224, nr. 4644, 1984, p. 76-78
  24. ^ Gazeta de agricultură
  25. ^ Agrobiznes - cultivarea ciupercilor[nefuncțională]
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 39-41, ISBN 3-453-40334-7
  27. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubereiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 114, ISBN 3-8001-3656-2

Bibiliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Ciuperca regală, timelapse
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pleurotus_eryngii&oldid=15189499