Deschide meniul principal

Primul incendiu de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Despre cauzele incendiuluiModificare

Paula Popoiu, directorul general al muzeului, a afirmat:[1]

„După 1990, au fost multe probleme de acest fel. În 1998, am avut un incendiu mare. Sigur, nimeni nu s-a gândit, la început, la o rețea de hidrat, n-a fost suficient de organizat serviciul de pompieri, ca să se prevină asemenea catastrofe, cu atât mai mult cu cât acest sat este construit din materiale foarte ușor inflamabile. Marea grijă aici în muzeu, asta ar fi trebuit să fie. Nici măcar nu existau indicatoare care să arate că fumatul e interzis. Și, în aceste condiții, a izbucnit incendiul din 1998, care a distrus foarte mult din casele din Transilvania, Casa Drăguș, din Maramureș, cea care este lipită de Teatrul de Vară.
Al doilea incendiu, în 2002, a fost în zona Bucovina, unde se află acum Ministerul Culturii. Atunci, a fost mai clar de unde a izbucnit incendiul.”

Conform Adevărul, incendiul a fost provocat de o mână criminală.[2]

Desfășurarea incendiuluiModificare

Au ars gospodării din secolele XVI-XVIII din satele Berbești-Maramureș (secolul XVIII), Șurdești-Maramureș (secol XVIII), Chereluș-Arad (secol XVIII), Drăguș-Brașov și Dumitra-Alba (ambele secolul XVI).[3]

Maria Berza, pe atunci secretar de stat în Ministerul Culturii, declara că pagubele produse în urma incendiului sunt inestimabile:[4]

„Nu au fost distruse doar casele și anexele din gospodăria maramureșană, ci și obiectele casnice, mobilierul și icoanele din interior, care au o vechime foarte mare și o valoare inestimabilă”

Ministrul Răzvan Theodorescu a spus că incendiul din 2002 este „o pagubă mult mai mare decât cea de acum cinci ani”. „Ceea ce se întâmplă pentru a doua oară în cinci ani la Muzeul Satului îmi dă de gândit. Nu cred că este vorba de un blestem [...]”[4]

După incendiuModificare

Până în luna mai 2000, muzeul s-a aflat în restaurare generală.[5]

A fost nevoie de două incendii în decurs de cinci ani la Muzeul Satului pentru ca deputații din Comisia de cultură să sesizeze că patrimoniul cultural nu este protejat așa cum ar trebui. Comisia de cultură din cadrul Camerei Deputaților a ajuns la concluzia că incendiul de miercuri constituie „un semnal deosebit de grav” și o dovadă că „nu s-a învățat nimic din precedentele erori”.[6]

ReferințeModificare

  1. ^ „Muzeul Satului ar putea să fie acum un model pentru satele din România“, 21 septembrie 2009, Larisa Și Constantin Iftime, Ziarul Lumina, accesat la 10 august 2013
  2. ^ „19 case țărănești de la Muzeul Satului - distruse de un incendiu devastator”. adevărul.ro. 21 februarie 2002, 21:21. Accesat în 12 decembrie 2011.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  3. ^ „Un incendiu de proporții a izbucnit la Muzeul Satului”. apropo.ro. . Accesat în . 
  4. ^ a b „Mai multe gospodării țărănești - afectate de incendiul de la Muzeul Satului”. gds.ro. Accesat în . 
  5. ^ „Un incendiu de proporții a izbucnit la Muzeul Satului”. apropo.ro. . Accesat în . 
  6. ^ „După al doilea incendiu la Muzeul Satului, parlamentarii au hotărât că e ceva în neregulă”. adevărul.ro. . Accesat în .