Un sector hiperbolic este o zonă din planul cartezian {(x,y)} mărginit de raze din origine până la două puncte (a, 1/a) și (b, 1/b) și hiperbola xy = 1 (sau zona corespondentă dacă hiperbola este scalată sau/și orientarea sa este schimbată, lăsând centrul la origine, la fel ca la hiperbola unitate).

Un sector hiperbolic (cu galben)

Un sector hiperbolic în poziția standard are a = 1 și b > 1 .

Sectoarele hiperbolice sunt baza funcțiilor hiperbolice.

 
Aria sectorului hiperbolic se conservă în urma unei rotații hiperbolice⁠(d); se prezintă dreptunghiurile (cu verde și albastru) și sectorul hiperbolic (cu violet) înainte și după rotația hiperbolică

Aria unui sector hiperbolic în poziție standard este logaritmul natural al lui b.

Demonstrație: Se integrează funcția 1/x (a cărei primitivă este ln x, v. mai jos) de la 1 la b, se adună triunghiul {(0, 0), (1, 0), (1, 1)} și se scade triunghiul {(0, 0), (b, 0), (b, 1/b)}.[1]

Când se află în poziție standard, un sector hiperbolic corespunde unui unghi hiperbolic⁠(d) pozitiv în origine, măsura acestuia din urmă fiind definită ca aria sectorului.

Triunghi hiperbolic

modificare
 
Triunghi hiperbolic (portocaliu) și sector hiperbolic (roșu) corespunzătoare unghiului hiperbolic u, pentru hiperbola y = 1/x. Catetele triunghiului sunt de 2 ori mai mari decât cosinusul, respectiv sinusul hiperbolic.

Când este în poziția standard, un sector hiperbolic determină un triunghi hiperbolic, triunghi dreptunghic cu un vârf în origine, cu o catetă pe raza diagonală y = x și al treilea vârf pe hiperbola

 

cu ipotenuza fiind segmentul de la origine la punctul (x,y) de pe hiperbolă. Lungimea bazei acestui triunghi este

 

iar înălțimea⁠(d) sa este

 

unde u este unghiul hperbolic corespunzător.

Analogia dintre funcțiile trigonometrice și cele hiperbolice a fost descrisă de Augustus De Morgan în Trigonometria și algebra dublă (1849).[2] În articolul său, Notă asupra teoremei adunării pentru funcțiile hiperbolice, William Burnside a folosit astfel de triunghiuri, proiectând un punct de pe hiperbola xy = 1 pe diagonala principală.[3]

Logaritm hiperbolic

modificare
 
Aria unitate când b = e cum a fost folosită de Euler

Se știe că funcția f(x) = xp are o primitivă algebrică, cu excepția cazului p = −1 corespunzător cvadraturii hiperbolei. În timp ce cvadratura parabolei a fost realizată de Arhimede în secolul al III-lea î.Hr. (în Cvadratura parabolei), cvadratura hiperbolică a necesitat invenția în 1647 a unei noi funcții: Gregoire de Saint-Vincent a abordat problema calculării suprafețelor delimitate de o hiperbolă. Descoperirile sale au condus la funcția de logaritm natural, numită inițial logaritm hiperbolic, deoarece se obține prin integrare sau calculul ariei zonei de sub hiperbolă.[4]

Înainte de 1748 și publicarea Introductio in analysin infinitorum (în română Introducere în analiza infinitului), logaritmul natural era cunoscut în legătură cu aria unui sector hiperbolic. Leonhard Euler a schimbat asta când a introdus funcțiile transcendente, cum ar fi 10x. Euler a identificat e ca valoarea b producând o unitate de arie (sub hiperbolă sau într-un sector hiperbolic în poziție standard). Apoi logaritmul natural a putut fi recunoscut ca funcția inversă la funcția transcendentă ex.

Geometrie hiperbolică

modificare

Când Felix Klein și-a scris în 1928 cartea despre geometria neeuclidiană, el a oferit acestui subiect o bază prin referirea la geometria proiectivă. Pentru a stabili măsura hiperbolică a unei drepte, el a arătat că aria unui sector hiperbolic a furnizat o ilustrare vizuală a conceptului.[5]

Sectoarele hiperbolice pot fi legate și de hiperbola  . Aria unor astfel de sectoare hiperbolice a fost utilizată pentru a defini în manualele de geometrie distanța hiperbolică.[6]

  1. ^ ru V.G. Ashkinuse & Isaak Yaglom (1962) Идеи и методы аффинной и проективной геометрии (în română Idei și metode în geometriile afină și proiectivă), p. 151, Ministerul Educației, Moscova
  2. ^ en Augustus De Morgan (1849) Trigonometry and Double Algebra, Chapter VI: "On the connection of common and hyperbolic trigonometry"
  3. ^ en William Burnside (1890) Messenger of Mathematics 20:145–8, see diagram page 146
  4. ^ en Martin Flashman The History of Logarithms Arhivat în , la Wayback Machine. from Humboldt State University
  5. ^ en Felix Klein (1928) Vorlesungen über Nicht-Euklidische Geometrie, p. 173, fig. 113, Julius Springer, Berlin
  6. ^ en Jürgen Richter-Gebert (2011) Perspectives on Projective Geometry, p. 385, ISBN: 9783642172854 Mathematical Reviews 2791970

Bibliografie

modificare