Deschide meniul principal

Anișoare

specie de ciupercă

Clitocybe fragrans (William Withering, 1792 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe[1][2] este o ciupercă otrăvitoare și saprofagă ce descompune resturi vegetale, numită în popor anișoare.[3] Specia destul de răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord crește în grupuri cu mai multe exemplare, chiar și în cercuri de vrăjitoare. Se poate găsi în păduri de conifere, de foioase și mixte preferat prin luminișuri ierboase sau pe mușchi în locuri umede, de la câmpie la munte, din septembrie până în noiembrie.[4][5]

Clitocybe fragrans
2009-09-04 Clitocybe fragrans 34645.jpg
Anișoare
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
Specie: C. fragrans
Nume binomial
Clitocybe fragrans
(With.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus fragrans With. (1792)
  • Omphalia fragrans (With.) Gray (1821)
  • Clitocybe fragrans var. depauperata J.E.Lange (1930)
  • Clitocybe depauperata (J.E.Lange) P.D.Orton (1960)
  • Lepista fragrans (With.) Harmaja (1976)
  • Pseudolyophyllum fragrans (With.) Raithelh. (1978)
  • Clitocybe deceptiva H.E.Bigelow (1982)
  • Clitocybe acicola Singer (1990)

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină fragrans=de miros aromat, parfumat).[6]

IstoricModificare

 
W. Withering

Numele binomial a fost determinat de micologul englez William Withering în volumul 3 al operei sale A Botanical Arrangement of British Plants: Including the Uses of Each Species, in Medicine, Diet, Rural Economy and the Arts din 1792.[7] și transferat corect la genul Clitocybe sub păstrarea epitetului de către micologul german Paul Kummer, de verificat în cartea sa Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”) din 1871.[8]

Diversele celelalte încercări de redenumire, nu sunt folosite și pot fi neglijate.

Specia Clitocybe suaveolens (Schumach., 1803) P. Kumm. (1871) este văzută de nu puțini autori sinonim pentru ciuperca aici descrisă. Dar cele mai importante comitete de nomenclatură, anume Index Fungorum și Mycobank o declară specie independentă.[9][10]

DescriereModificare

 
Bres.: Clitocybe fragrans
  • Pălăria: are o mărime de 3-6 cm, este numai puțin cărnoasă, higrofană, destul de moale, inițial convexă cu marginea răsfrântă în jos, apoi plată și repede adâncită în mijloc, dar niciodată în formă de pâlnie sau cu gurgui, marginea fiind clar canelată la umezeală. Cuticula este netedă și mereu umedă. Coloritul pe vreme umedă este deschis gri-brun, ocru-bej până ocru-brun, lucind unsuros, în timp uscat mai deschis gri-izabel sau aproape albicios, centrul prezentând mereu nuanțe maronii.
  • Lamelele: sunt destul de late și îndepărtate, numai foarte slab bombate, utilate cu multe lameluțe intercalate de dimensiuni diferite, drept aderente la picior, dar în vârstă slab decurente precum cu muchii netede și întregi. Coloritul tinde de la albicios, peste albicios-crem, galben de paie până la gri-izabel.
  • Sporii: sunt foarte mici, hialini (translucizi), neamiloizi (nu intră în reacție cu iod), granulați în interior și alungit elipsoidali cu baza ascuțită, având o mărime de 6-6,5 x 2-2,5 microni. Pulberea lor este albicioasă. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 20-24 x 5-6 microni.[11]
  • Piciorul: este cilindric, fibros și ceva cartilaginos, cu o lungime de 3-8 cm și un diametru 0,3-0,6 cm destul de lung, dar subțire, fiind în tinerețe plin, apoi împăiat, iar la bătrânețe gol pe dinăuntru. Coaja brun-albicioasă este netedă, foarte des brumată spre pălărie, aproape vaporoasă și la bază alb pâsloasă.
  • Carnea: albă până gri-bej este subțire, sticloasă, fragilă și apoasă, mirosul fiind insistent de anason și fenicul, iar gustul dulcișor și plăcut.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12] Doar cu albastru de anilină (Acid Blue 22) ornamentația sporilor poate fi făcută mai bine vizibilă.[4][5]

ConfuziiModificare

Această ciupercă poate fi confundată în special cu surata ei Clitocybe suaveolens (otrăvitoare, lamele decurente, același miros),[13] dar, de asemenea, cu multe alte soiuri comestibile până letale cum sunt: Clitocybe amoenolens – fără imagine (letal, cuticula de colorit mai brun-roz, lamelele foarte asemănătoare, miros puternic de iasomie, pere coapte sau viorele, nu de migdale),[14][15] Clitocybe dealbata (letal, mai mic cu un diametru de 2,5-5 cm, nu crește în păduri, miros de faină),[16] Clitocybe geotropa (comestibil, mai mare, miroase asemănător),[17] Clitocybe metachroa (necomestibil, crește numai în păduri de conifere, carne foarte fibroasă și elastică, miros pământos, nu de anason),[18] Clitocybe odora (comestibil, miros de anason, de culoare gri-verzuie, în tinerețe chiar albăstruie, dar există și o formă albă),[19][20] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letal, se dezvoltă numai în păduri de foioase, miros dulcișor în tinerețe),[21] Clitocybe rivulosa (letal, ceva mai mic cu un diametru de 2-7 cm, nu crește în păduri, nu miroase de anason).[22] Clitocybe sinopica (comestibil),[23] Clitocybe squamulosa (comestibil),[24] Clitopilus prunulus (comestibil),[25] Lepista flaccida sin. Clitocybe flaccida (comestibil),[26] Lepista gilva (comestibil, mai mare, cu pete apoase pe pălărie),[27] Stropharia aeruginosa (comestibil, pălărie scămoasă mai ales pe la margine, fără miros de anason)[28] sau Stropharia caerulea (comestibil, pălărie scămoasă mai ales pe la margine, mai violet-albăstriu, fără miros de anason).[29]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ToxicitateModificare

Anișoarele conțin, dovedit de abia în 1974,[30] - ca și diverse alte pâlnii – muscarină (dar nu atât de multă ca de exemplu Clitocybe dealbata) și sunt, prin urmare, toxice.[31]

Simptomele apar în termen de 15 minute până la o jumătate de oră (rar chiar și 2 ore) după ce a fost luată masa, foarte brusc cu greață severă, crampe abdominale, vărsături, salivație, diaree, transpirații, vedere încețoșată și, eventual, de asemenea, probleme cardiace și a tensiunii arteriale. Dacă există suspiciunea de a fi fost ingerată o pâlnie otrăvitori, administrarea de cărbune medical de 0,5-1g / kg greutate poate întârzia aportul de otravă. Mai departe se indică consumul de cât mai multe lichide, cel mai bine ionice (care pot fi vitale în special la copiii mici). Trebuie consultat cât de curând posibil un medic.[32]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 531, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 138-139, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 492
  7. ^ William Withering „A botanical arrangement of British plants: Including the Uses of Each Species, in Medicine, Diet, Rural Economy and the Arts”, vol. 3, Editura M. Swinney, Londra 1792, p. 307
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen, cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 121
  9. ^ Index Fungorum 2
  10. ^ Mycobank 2
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 181
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 140, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 310-311, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 33, 117, 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  15. ^ Imagini
  16. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 136-137, ISBN 978-3-440-13447-4
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 332-333, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 370-371, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323/1, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, 364-365/2, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150
  26. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 142-143, ISBN 978-3-440-14530-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 190-191, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 80-81, ISBN 88-8501
  30. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 60, ISBN 978-3-8354-1839-4
  31. ^ Jurnalul „Der Tintling
  32. ^ Toxinfo, Clinica „Rechts der Isar“, München

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • * Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare