Deschide meniul principal

Entoloma prunuloides (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quélet, 1872), sin. Rhodophyllus prunuloides (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quelet, 1886),[1] denumit în popor burete (bureți) de prun,[2] este o specie de ciuperci necomestibile mai rară și saprofită din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma. Bureții se pot găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în pajiști forestiere, pajiști sărace, pășuni nefertilizate, pe lângă ienuperi chiar și prin parcuri, preferat la altitudini ceva mai înalte, de la deal la munte, din (iulie) august până toamna târziu.[3][4]

Entoloma prunuloides sin.

Rhodophyllus prunuloides

Entoloma prunuloides 567067.jpg
Bureți de prun
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. prunuloides
Nume binomial
Entoloma prunuloides
(Fr.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus prunuloides Fr. (1821)
  • Rhodophyllus prunuloides (Fr.) Quél. (1886)
  • Entoloma autumnale Velen. (1920)
  • Entoloma inocybiformis Bon (1980)
  • Entoloma inopiliforme Bon (1982)

Epitetul nu are nimic de afacere cu prunul, ci se trage din cuvântul latin (latină pruinosus=brumat).[5]

IstoricModificare

Specia a fost descrisă pentru prima dată de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries sub denumirea Agaricus prunuloides în 1821 și transferată de micologul francez Lucien Quélet mai întâi la genul Entoloma (1872), apoi la cel creat de el, Rhodophyllus, în 1886. Prima sa denumire s-a impus și este valabilă până în prezent (2018).[6]

Celelalte încercări de redenumire sunt neglijabile, nefiind folosite.

DescriereModificare

 
Bres.: E. bloxamii și E. prunuloides

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[7]

  • Pălăria: are un diametru de 4-8 cm, este destul de cărnoasă și fibroasă, nu higrofană, mai întâi boltit-conică, devenind apoi convexă și în final plată, cu marginea ondulată precum un gurgui mic și țuguiat în mijloc. Cuticula arată fibre verticale, este netedă cu un aspect lucios, la umezeală unsuros. În tinerețe pare să fie presărată de un praf albicios, adică brumată, asemănător prunelor. Coloritul variază, de la albicios și albicios-gălbui, peste un maroniu ca de argilă, la gri-maroniu și brun-cenușiu.
  • Lamelele: stau distanțate, sunt sinuoase, late, bifurcate, cu lameluțe intercalate și bontit aderate la picior, fiind inițial albe până deschis gri-albicioase, apoi rozalbii, datorită culorii pulberii ale sporilor.
  • Sporii: Ei au o mărime de 6,5-9 x 6,5-8 microni, o membrană subțire și sunt colțuros-sferici, aproape hexagonali. Pulberea lor este de un roz deschis. Basidiile cu 4 sterigme au o formă de măciucă și măsoară 32-36 x 8-10 microni.
  • Piciorul: El are o înălțime de 3-8 (12) cm și o grosime de 1-1,3 (2) cm, este, cilindric și îngroșat spre bază, fibros-cărnos, plin, fiind superficial semilucios și alb, striat longitudinal cu dungi maronii precum ușor canelat. El nu poartă un inel.
  • Carnea: Ea este crem-albicioasă și relativ fermă, tare și fibroasă. Ciuperca este de gust blând cu un miros insistent de faină cu nuanțe de castravete.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat în primul rând cu gemenul său comestibil Entoloma clypeatum,[8] mai departe cu specii comestibile și toxice ale aceluiași gen, cum sunt între altele: Entoloma excentricum (otrăvitor)[9] sau Entoloma hiemale,[10] Entoloma sepium (comestibil, cuticulă mai deschisă, crește sub porumbar),[11] Entoloma sinuatum (otrăvitor),[12] dar și cu bureți altor genuri, ca de exemplu Hygrophorus russula (comestibil),[13] Lepista glaucocana (comestibil),[14] Lepista irina (comestibil),[15] Pluteus cervinus (comestibil),[16] Tricholoma pseudoalbum (necomestibil)[17] sau Tricholoma terreum (comestibil),[18]. Foarte periculoasă este confuzia cu specii din genul Inocybe, toate fiind grav toxice până letale, cum ar fi: Inocybe cookei (otrăvitor),[19] Inocybe corydalina, (foarte otrăvitor)[20] Inocybe erubescens sin. Inocybe patouillardi (letal),[21] Inocybe grammata (otrăvitor),[22] Inocybe mixtilis (otrăvitor),[23] Inocybe napipes (otrăvitor, carnea tăiată devine ușor maronie, crește mai târziu),[24] Inocybe pudica (otrăvitor),[25] Inocybe rimosa sin. Inocybe perlata (otrăvitor),[26] Inocybe splendens(foarte otrăvitor)[27] sau Inocybe squamata (foarte otrăvitor).[28]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Bureții de prun sunt consumați crud otrăvitori, dar și gătiți nu sunt de recomandat, rămânând fibroși cu un miros insistent de faină și castraveți. Mai departe, primejdia de a confunda această ciupercă cu specii extrem de otrăvitoare din genul Inocybe este destul de mare. Din aceste două motive soiul este declarat necomestibil, nu numai în acest articol, ci și în toate publicațiile despre această specie.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 548
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 972
  6. ^ Mycobank
  7. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 246-247, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 236-237, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 280-281, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 120, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 256-257, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 278-279, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 238-239, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6

BibliografieModificare

  • Edmondo Grilli: „Entoloma prunuloides”, în: „Bollettino gruppo micologico Giacomo Bresadola”, nr. 37, Trento 1994
  • Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006
  • Egon Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa”, Editura Spektrum, München 2005
  • German Josef Krieglsteiner: „Die Großpilze Baden-Württembergs”, vol. 4, Editura Ulmer-Verlag, Stuttgart 2000
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare