Ion D. Pachia

Bun venit!

Vă mulţumim că v-aţi înregistrat ca utilizator. Probabil că la început veţi avea multe nedumeriri şi întrebări: ce este Wikipedia, cum se modifică articolele, ce putem şi ce nu putem scrie în ele, etc. Am pregătit o pagină de bun venit (←apăsaţi aici) pe care vă recomandăm s-o citiţi. De asemenea puteţi să ne întrebaţi la Cafenea sau pe canalul IRC oficial (pentru detalii vezi Canal IRC). Nu vă fie teamă de greşeli, suntem aici pentru a vă ajuta.

În ce domenii aţi dori să contribuiţi? Poate să fie specialitatea dumneavoastră sau un domeniu pentru care aveţi o pasiune aparte. Aveţi la dispoziţie propria pagină de utilizator (vedeţi sus de tot unde scrie Ion D. Pachia) în care să vă prezentaţi pe scurt dacă doriţi.

Ca să vă semnaţi simplu — doar în paginile de discuţii, nu şi în articole — scrieţi la sfârşitul mesajului patru tilde ~~~~ şi Wikipedia vi le va transforma automat în semnătură şi dată.

Sperăm să contribuiţi cu plăcere la acest proiect! ---Andrei 13 noiembrie 2007 13:08 (EET)

Contributii

Va multumim pentru contributiile dumneavoastra. As vrea sa va mentionez totusi 2 lucruri:

1. stiti ca textele de la Wikipedia se afla sub o licenta publica si oricine poate folosi si modifica contributiile dumneavoastra.
2. incercati sa respectati Manualul de stil al Wikipediei la contributiile dumneavoastra. Câteva sugestii ar fi:

• încercati sa adaugati legaturi catre alte articole
• utilizati mai putin fonturile îngrosate
• folositi formatele pentru citate si referinte
• încercati sa adaugati legaturi interwiki catre enciclopediile in alte limbi

puteti sa vedeti modificarile aduse la o contributie a dumneavoastra de alti utilizatori pentru a va forma o idee despre modalitatea de formatare a textelor la Wikipedia aici.

Va multumesc. Orioane -^msg- 15 noiembrie 2007 15:14 (EET)

Anghel Dumbrăveanu

Vă salut, domnule profesor. Am intervenit în a aranja articolul tratând poetul Anghel Dumbrăveanu asemeni standardelor agreate de către Wikipedia. M-ar bucura dacă v-aş putea fi de folos astfel încât să izbutiţi să asimilaţi cât mai repede cum funcţionează acest proiect. Vă stau la dispoziţie. Îmi puteţi adresa întrebări prin intermediul paginii mele de discuţie. Numai bine. --Rebel 23 noiembrie 2007 02:08 (EET)

Liviu Damian

Despre ce vandali este vorba? Dacă îi depistaţi, puteţi anunţa un administrator iar el se va ocupa. P.S. La articolul Liviu Damian am pus formatul de {{wikizare}} pentru că nu are legături interne, categoriile corespunzătoare şi introducerea standard. Numai bine Rad Urs ^Mesaj 23 noiembrie 2007 11:34 (EET)

Imagine

Apăsaţi aici pentru a trimite imaginea (e foarte uşor) Wikipedia:Trimite fişier şi o voi introduce eu în articol. Rad Urs ^Mesaj 24 noiembrie 2007 16:41 (EET)

Stimate domnule Rad Urs,

Imi lipseste deocamdata timpul spre a ma documenta in miraculosul dvs. spatiu wikipedistic, mai ales in legatura cu materialele iconografice ca argumente "incontestabile"; as dori ca studiul meu (pentru ca eu sunt IPT) de mai jos, daruit cu luni / ani in urma si altor web-reviste - ca www.revistanoinu.com/iunie 2007 (vedeti mai jos); agero-stuttgart.de ; dacologica etc. -, sa fie pus si in Wikipedia; materialul iconografic al studiului imi apartine in intregime (fotografii facute de mine la Arutela - langa Cozia; hartile istorice veridice, cu fixarea toponimului apartinandu-mi; fotografii de pe tezaure, din albume, din carti de valoare academica, bineinteles, neridicand "ca document stiintific", cred, chestiuni privitoare la "drepturile de autor", drepturi care, dincoace de 1989, nici nu mai exista (decat pentru foarte putini)... Sanatatea nu-mi permite in clipa de fata sa refac studiul dupa calapodul wikipedistic... Daca socotiti ca merita, va rog s-o faceti Dvs... Cu multumiri anticipate, Ion D. Pachia 25 noiembrie 2007 15:42 (EET) ARUTELA / ARUDELA (TERRA ARUTELA / ARUTELIENSIS) ARUDEAL / ARDEAL (TARA ARDEAL / ARDELENILOR)

Currently 3.9/5 Stars. 1 2 3 4 5 Rating: 3.9/5 (26 votes cast)

Scris de Ion Pachia Tatomirescu Luni, 04 Iunie 2007 Toponimul Ardeal este pelasgo-thraco-dac, adică valah, sau dacoromânesc-arhaic, desemnând provincia de centru a României, a Daciei...

Toponimul Ardeal este pelasgo-thraco-dac, adică valah, sau dacoromânesc-arhaic, desemnând provincia de centru a României, a Daciei, sau „centrala ţară de râuri / munţi“ a Cogaionului / Sarmizegetusei, marcată de Superiorul Olt (Allutua), de la izvoare şi până la „cetatea mică a aurului“, Arutela, vestita fortificaţie antică din Carpaţii Meridionali (ruinele-i aflându-se doar la câteva sute de metri în amonte de Cozia de azi – Fig. 1, 3-a, 3-b), şi de Maris > Mureş, de la izvoare până la ieşirea în câmpie, la „cetatea mare a aurului“, Aradua (azi, Arad); ori, potrivit dicţionarelor, Ardealul (căruia i s-a creat, în cancelariile evmezice, latinescul „sinonim parţial“, Transilvania – cf. RArd, XII, 32) e «teritoriul cuprins între Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni», fostul «nucleu al statului sclavagist Dacia şi al Daciei Romane» (BLLD, 99). Această provincie, sau „ţară de râuri / munţi“ din inima Daciei (Dacoromâniei / României), Arutela > Arudela > Arudeal / Ardeal, «leagănul puternicei civilizaţii originale a bronzului» (PDac, 31), după cum ne încredinţează mai întâi V. Pârvan, s-a distins de-a lungul mileniilor prin atributul de provincie / „ţară-cetate-naturală“ cu munţi de aur şi de sare (aliment „indispensabil“), cu pâraie / râuri purtând aur în pietrişurile, în nisipurile, în prundişurile lor“, până în zilele noastre, în acest sens grăind şi mitologia autohtonă, folclorul pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacoromânesc-arhaic) din zona ardelenească: Munţii noştri aur poartă...

Fig. 1. Zidurile „în ruină“ ale davei / castrului Arutela, pe care le-am fotografiat în 8 ianuarie 1994 — peste „murus dacicus“, de trei metri lăţime (dar „ras de la suprafaţa pământului“ în vremea celui de-al doilea război Decebalo-Traianic, desigur, din ordinul împăratului Romei), aflându-se „în temelie”, s-au reînălţat — din ordinul împăratului Hadrian, în anul 138 d. H. — zidurile castrului daco-roman (însă cu grosimea de numai 1,5 m), ale cărui ruine pot fi cercetate / vizitate pe malul stâng al Oltului, mai sus de Cozia cu aproximativ 600 de metri şi mai jos de Hidrocentrală cu o sută de metri (măsurătorile au fost facute de autor la faţa locului).

Pelasgia / Dacia era împărţită în provincii, sau „ţări“ de râuri / munţi (cf. TIR, I, 40 / 53), având fiecare în frunte un conducător, un „rege de arme“, subordonân-du-se Cogaionului / Sarmizegetusei, unde se afla regele-zeu-medic, cel cu ştiinţa de a se face nemuritor. Puternicul cult al Perechii Primordiale (atestându-se din orizontul anului 8175 î. H.) din Pelasgia (> Belagia / Belachia > Blachia > Vlahia / Valahia – desemnată de Marija Gimbutas prin sintagma Old European Civilization, având „centru“ / „nucleu“ întregul bazin al Dunării – cf. GCiv, 63), cult circumscris, din orizontul cultural / civilizatoriu al anului 1600 î. H., Zalmoxianismului, şi-a pus amprenta şi asupra toponimiei (evidenţiindu-se şi azi în nume de localităţi valahice / dacoromâneşti, tot în „perechi“ de masculin–feminin, mare–mic, sus–jos etc.: Ardealu / jud. Tulcea – Ardeluţa / jud. Neamţ, Bădila – Bădicea / jud. Argeş, Băltenii de Sus – Băltenii de Jos / jud. Tulcea, Bârcea Mare – Bârcea Mică / jud. Hunedoara, Bărsău / jud. Satu Mare – Bârsăul Mare / jud. Sălaj, Bârsăul de Sus – Bârsăul de Jos / jud. Satu Mare, Brazii de Jos – Brazii de Sus / jud. Prahova, Brădeşti – Brădeştii Bătrâni / jud. Dolj, Brusturi / jud. Neamţ – Brusturoasa / jud. Bacău, Bucureşci / jud. Hunedoara – Bucureasa / jud. Gorj, Bucureştii Vechi – Bucureştii Noi etc. – cf. CPLR, 5 sqq.; într-o astfel de pereche toponimic-zalmoxiană se pare că a fost şi Arutela / Arudela < Aradela – Aradua < Arad), şi asupra hidronimiei (relevându-se în România de azi prin nume de „râuri-perechi“ de mare – mic, de alb – negru: Argeş – Argeşel, Bâsca Mare – Bâsca Mică, Gil / Jiu – Gilpor / Gilpel-Gilper, Gilpil, „fiul Jiului“, sau Gilort, Someşul Mare – Someşul Mic etc.) etc., astfel moştenindu-se până azi – cu fireasca lucrare a legilor lingvistice pe mai bine de zece milenii – în întregul spaţiu al Daciei / Dacoromâniei (cf. TDac, 5 sqq. / TMar, 2), în ciuda „noilor“ administraţii, cea romanic-imperială, ori cea otomană / turcă, habsburgică / austro-ungară, rusă / sovietică etc., impuse de imperiile antice, evmezice şi „moderne“ / „contemporane“, ce şi-au îmbinat roţile dinţate la Dunăre / Carpaţi, sfârtecând prin vitrege vremuiri „trupul“ Valahimii / Dacoromânităţii.

Fig. 2-a. Tabula Peutengeriană cu vestite dave / oraşe de pe drumurile Daciei din orizontul anului 195 d. H.

Fig. 2-b. Segmentul al VIII-lea al hărţii drumurilor“ antice din Dacia / Dacoromânia („hartă“ denumită şi Tabula Peutingeriană, după editorul de Augsburg, din sec. al XVI-lea, Conrad Peutinger); „harta“ a fost făcută în orizontul anului 195 d. H., în vremea împăratului Septimiu Sever (193 – 211 d. H.); de la Arutela până la Apula / Apulum (Alba Iulia), pe drumul daco-roman, mai erau „staţiile dave / castre“ („cetăţi / oraşe“): Pretoria / Praetorium, Ponte Vetere, Stenarum, Cedonia, Acidava, la distanţe precizate „în mile antice“ (1 milă romană = 1478 m) prin cifrele romane (XI, IX, XIV, XII, XXIV, XV), în total: 85 de mile romane (85 x 1478 m = 125,630 km).

De regulă, numele râului fundamental dintr-o arie a Pelasgo-Thraco-Daciei, a Daciei / Dacoromâniei, a dat şi denumirea provinciei / „ţării“ din bazinul râului respectiv: Maramarisia / Maramureş, „provincia“ / „ţara“ de pe cursul superior al „fluviului“ Maris1 / Mureşul Mare – devenit din vremea lui Burebista încoace Pathissia / Tisa (schimbarea numelui provinciei / „ţării“ nefiind necesară, deoarece „ţara“ / provincia de pe „micul“ Maris / Marisiela şi de pe „micul“ Alutus / Alutela, sau Oltul Superior, îşi luase numele atât de la „râul geamăn“, cât şi de la importanta davă, Arutela / Arudela), aşadar, Maramarisia / Maramureş este ţinutul dintre Carpaţii Bucovinei (Muntele Negru / Cernogora) şi Samoş (< Samasua) / Someş; Crisiana / Crişana, „ţara Crişurilor“, brăzdată de ramificatul râu dacic / valah (dacoromânesc), Crisia / Criş (Alb, Negru, Repede, Pietros etc.), este provincia, sau „ţara de râuri / munţi“ delimitată de Munţii Apuseni, Someş, Mureş şi Tisa; Tibisia / Timiş este ţinutul dacic / valah (dacoromânesc) marcat de sacra pereche de râuri Timişul Mare – Timişul Mic („Timişel“, ori, din secolul al XVIII-lea încoace, de la „regularizarea / canalizarea albiei“, Bega); Alutuania / Oltenia este provincia, „ţara de râuri / munţi“, delimitată de Allutua / Olt, de Carpaţii Meridionali şi de Dunăre (< Don-Ares); etc.

Fig. 3-a. Arutela – „poarta estică“ a davei / castrului (în reconstituirea parţială din 1983); fotografie din 8 ianuarie 1994.

Există şi cazuri în care denumirea unei provincii / „ţări“ se leagă nu numai de numele celui mai important râu din aria-i, ci şi de numele unei importante dave / cetăţi, al unui important „oraş“, e drept, cu conexiune în numele vreunui râuleţ „vital“ (pentru alimentarea cu apă potabilă a „marii“ localităţi din perimetrul său), dar pe malul căruia s-a dezvoltat respectiva puternică „davă“ / cetate, respectivul important oraş, în care se afla elita zonei, exercitându-şi puterea – îndeosebi militară (de apărare) – în respectivul ţinut, ca, de exemplu, toponimul Moldava > Moldova (de la moldă-, „albie / vale fortificată“, + -dava, „cetate sacră“), < Molda- + -dava, reţinută de istoriile evmezice, fie cu modificarea primei litere a (din „molda / moldă“) în i şi a literei secunde a (din „dava“) în o – «Moldidova la confluenţa Moldovei cu Siretul, unde se mai văd încă ruinele unui oraş vechi» (NBesch, 43; istoricul Neigebaur, în lucrarea-i din anul 1854, Beschreibung der Moldau und Walachei, face distincţie între cetatea-oraş Moldova şi afluentul „omonim“ Moldova, încredinţându-ne de cercetarea locului, ceea ce presupune şi o bună documentare în legătură cu „fixarea“ semnificantului-toponim prin vremurile evmezice) –, fie cu „căderea“ silabei secunde, -da- (din „molda“): «...deci Moldava, Utidava, Decidava, Comidava...» (HAO, 5), toponimul Moldadava – Moldidova – Moldova2, desemnând provincia Daciei dintre Carpaţii Răsăriteni, Delta Dunării, nord-vestul Mării Negre, Nistru / Bug, Podişul Podolic, izvoarele Pripetului şi Vistulei.

Fig. 3-b. Arutela – „poarta estică“ a davei / castrului – vara

(în al doilea deceniu de la reconstituirea parţială din 1983)

Şi numele pelasgo-thraco-dacic / valahic al provinciei, al „ţării de râuri şi de munţi“, din centrul Daciei / Dacoromâniei (României), Ardeal (< Arudeal / Arudela < Arutela) se leagă tot de numele unei dave / cetăţi, castru etc., Arutela, de la „poarta sudică“, tăiată de Oltul Superior în Carpaţii Meridionali, davă / castru cunoscând o „reînflorire“ şi „apogeul“ importanţei sale strategic-economice, îndeosebi, între anii 138 d. H.3 şi 258, când toate drumurile aurului dacic / valahic duceau la Roma, dar şi mai târziu, când aceste căi ale aurului valahic (dacoromânesc) au început să ducă spre Constantinusa (Constantinopol), mai ales, în vremea închiderii „porţii de vest“, a „porţii mari a aurului“, Aradua / Arad, din cauza populaţiilor migratoare pătrunse în „creuzetul“ Pannoniei, obturând căile spre lumea civilizată a Imperiului Roman de Apus.

Fig. 4. Arutela / Arudela > Arudeal > Ardeal — dava (castrul) fortificaţia — şi drumurile antice ale aurului Daciei

În ceea ce priveşte acest râu fundamental al Daciei / României, al cărui nume „s-a extins“ mai întâi asupra davei (prin diminutivare cu -ela), apoi asupra ţinutului, provinciei, mai trebuie făcută o observaţie; debitul, realitatea hidrografică, de la izvoarele-i, din Munţii Hăghimaş, până la Cozia, se relevă în prezent, ca şi în antichitate, drept Alutela / Arutela, adică „Oltul Mic“, tot aşa numin du-se şi întregul bazin-ţară / provincie din Dacia (Alutela / Arutela desemnând aşadar şi „Ţara Oltului Mic“); partea dintre Cozia şi Dunăre, pe care importantul râu îşi sporeşte debitul cu afluenţii sud-carpatici: Olăneşti, Otăsău-Bistriţa, Topolog, Luncavăţ, Pesceana, Beica, Olteţ, Teslui etc., devine, într-adevăr, Allutua, adică „Oltul Mare“.

Fig. 5. Dacia (Dacoromânia lui Regalian), 258 — 258 / 270.

Desigur, din perioada extinderii / exercitării dominaţiei imperial-romane şi în Dacia Nord-Dunăreană (Dacia lui Deceballa / Decebal), îndeosebi, din orizontul anului 123 d. H., când autorităţile de la Roma (sub Hadrian) împart noul ţinut cucerit în provinciile: Dacia Porolissensis (de la cetatea-oraş daco-romană Porolissum – lângă Moigrad-Sălaj), Dacia Apulensis (de la dava-oraş Apula / Apulum, Alba Iulia de azi), Dacia Malvensis (de la dacicul oraş Malua / Malva – azi, Malu-Mare / Craiova), au fost antrenate şi sintagme de profund autohtonism toponimic-administrativ ca: Dacia („Terra“) Moldavensis, Dacia („Terra“) Aruteliensis / Arudeliensis ( > „Ţara Arutelienilor / Arudelenilor > Ardelenilor“, „Ţara Ardealului“) etc.

Provincia pelasgo-thraco-dacică / valahică (arhaic-dacoromânească) Arutela > Arudela > Ardeal, sau Ţara Ardealului, binecuvântată demiurgic cu munţi-ziduri din arcul carpatic (Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Apuseni), spaţiu edenic al omului arhaic, al Pelasgului, cunoscând cea mai veche scriere din lume, de la Statueta Scrisă a Tatălui-Cer / Samasua („Soarele-Moş“ / Dumnezeul Cogaionului), descoperită la Ocna Sibiului (pelasgo-cultura Precriş), datând din orizontul anului 7540 î. H., până dincoace de TăbliţaSoare de la Tărtăria-Orăştie (pelasgo-cultura Turdaş-Vincea) – conţinând scriere pelasgo-thraco-dacică din orizontul anului 5300 î. H. (această tăbliţă fiind cu două milenii mai veche decât „cea mai veche tăbliţă cu scriere sumeriană“, datată în orizontul anului 3300 î. H.), Arutela > Arudela > Ardeal, reliefându-se – ca sinteză – şi la interferenţa pelasgo-culturilor Tisa, Turdaş-Vincea, Cucuteni, sub pecetea stilistică a pelasgo-culturii Petreşti, între 5500 şi 3500 (cf. GCiv, 63), este totodată şi provincia celor mai vechi centre metalurgice din lume. Tot din această provincie a Daciei, din Cogaionul Terrei Aruteliensis, din Sarmizegetusa Ţării Ardealului, s-a revărsat benefic asupra lumii, în sacră spirală-cale civilizatorie planetară, ori „teluric-celestă“, prima religie monoteistă din istoria spiritului universal, Zalmoxianismul, eliberând ens-ul uman din jugul thanaticului şi conferindu-i ştiinţa de a se face nemuritor. Încă din zorii istoriei, Terra Aruteliensis / Arudeliensis, Ardealul, a reprezentat pentru lumea antică, „ţara“ condusă de „omul“ (-lu-) „Soarelui-Moş“ (Samasua / Tatăl-Cer, Dumnezeul Cogaionului), adică de Salumasua / Salmoş („Zalmas-Zalmoxis“), după cum atestă ideograma regelui-zeu din „sectorul al IV-lea“ al Tăbliţei-Soare de la Tărtăria-Orăştie (în orizontul anului 5300 î. H.).

În perioada daco-romană dintre 138, anul reînălţării cetăţii – pe ruinele zidurilor de tip murus dacicus ale davei, de trei metri grosime, având în bază un pătrat zalmoxian, dar cu înfăţişare „nouă“ de castru imperial-roman – cu ziduri de un metru şi jumătate (Fig. 1), din ordinul împăratului Hadrian, şi anul 200 / 258 d. H., Arutela > Arudela era o înfloritoare localitate a Daciei / Dacoromâniei, de mare importanţă strategică / militară, politică şi economică, aşezată la „poarta sudică“ a ieşirii aurului, sării, fierului, mierii, grâului, turmelor etc., din zona intracarpatică, la Dunăre, spre a lua apoi „calea Romei“, realitate decisivă întru autoproiectarea davei / castrului pe harta (Fig. 2-b) făcută în orizontul anului 195 d. H., în vremea împăratului Severus (193 – 211). Pentru Pelasgo-Thraco-Dacii / Valahii (Dacoromânii) din valea Dunării de Jos, toţi semenii lor, coborâtori din spaţiul intracarpatic, pe valea Oltului, prin „poarta“ dintre munţii Căpăţânei şi Coziei, străjuită de turnurile davei Arutela > Arudela, toţi Valahii / Dacoromânii din Dacia Porolissensis / Apulensis, însoţitori – de multe secole – ai convoaielor / caravanelor cu sare şi aur, ai turmelor / cirezilor, pentru Roma, pentru târgurile din Imperiul Roman (singurul cu care se putea face comerţ atunci), ori în cadrul transhumanţei, au devenit arutelieni > arudelieni > ardeleni şi întregul ţinut, Terra Aruteliensis, s-a înfăţişat dintotdeauna drept „ţara“ / provincia din centrul Daciei / Dacoromâniei, Ardeal. Imensa cantitate de aur dacic a uimit Imperiul Roman în ultimul deceniu al împărăţirii lui Traian, devenit din 106 d. H. stăpânul tuturor minelor de aur ale Daciei lui Decebal, majoritatea acestora fiind din zona intracarpatică; şi această realitate confirmă pentru vremea împărăţirii lui Hadrian (117 – 138) identificarea provinciei / „ţării“ aurului din Imperiul Roman în Terra Aruteliensis / „Ţara“ Ardealului, sau Ardeal; dacă „poarta sudică” a aurului ce lua drumul Romei, poarta meridională a Ardealului, a ţării aurului, era Arutela, pe Allutua > Olt, „mai îngustă / mică“, desigur, atunci, în sacră pereche, pe râul geamăn, Marisia / Mureş, „mai largă / mare“, se afla dintotdeauna „poarta vestică“ a aurului pentru Roma, Aradava > Aradaua > Aradua > Arad. Cum „poarta“ vestică a aurului din Ţara Ardealului, „poarta“ de pe Maris / Mureş, „s-a închis“ în mai multe rânduri, din cauza populaţiilor migratoare în spaţiul dintre Dunărea de Mijloc şi Pathyssia / Tisa (cf. VLD, 178), în „creuzetul“ Pannoniei, începând cu primul val-kurgan (4400 – 4200 î. H.) şi încheind cu valul unguresc / maghiar (896 – 897 d. H.), „poarta sudică„ a aurului a rămas mereu „deschisă“ şi toponimul arhaic, Arutela > Arudela > Ardeal s-a impus prin istorii datorită Pelasgo-Dacilor / Valahilor (Dacoromânilor) de la Dunărea de Jos, dinspre importanta davă, dinspre importantul castru, Arutela, de pe Allutua / Olt.

Inventariind toponimele din Dacia, de pe hărţile lui Ptolemaeus şi de pe „itinerariile“ imperial-romane, Vasile Pârvan precizează că antica localitate Arutela se afla / află «în faţa Coziei, pe malul stâng al Oltului, la Bivolari», că toponimul dacic Arutela «e legat de numele indigen (dacic) al Oltului», Allutua / Olt; «Tomaschek crede chiar că şi Alutus, râul, a avut o formă Aruta» (PGet, 158); tot V. Pârvan mai constată şi existenţa unui sufix diminutival pelasgo-thraco-dacic, -la, «atât pentru numele de persoane cât şi pentru cele de localităţi» (ibid.), exemplificând cu Porsula, Potula, Ginula; dar şi pentru numele dacice / cogaionice de plante medicinale (adăugăm noi). Mai precizăm: forma pelasgo-thraco-dacică / valahică pentru masculin, nominativ, este Allutua, tetrasilabic, după lucrarea mileniilor asupra semnificantului relevându-se azi în monosilabicul Olt, ca şi bradua (> brad; toponim: Brad; onomastic: Bradu, Brad); forma cronicărească „grecizată“ este Alutas / Alo×taV şi cea „latinizată“ e Alutus. Aruta este numai o presupusă formă a lui Tomaschek, care pare-se a nu fi existat vreodată în pelasgo-thraco-dacă (valahă); n-a existat decât diminutivul Allutela (< Allutua + -suf. dim. -ela) > Alutela (cu -ll- / -l-) > Arutela (cu -l- > -r-). Aşadar, în toponimul pelasgo-thraco-dac Arutela, atestat şi de Tabula Peutingeriană, din orizontul anului 195 d. H.3 (Fig. 2), se evidenţiază radicalul arut- + diminutivalul sufix -ela. Pe franja semantic-sincretică a lui arut- (ca şi în „roirea-i triunghiular-vocalică“: ara-t / d-, aro-t / d- (ora-t / d- / oro-t / d-4), are-t / d-, ori are-g-5 („Argeal“, reflectând în primul rând sensul dacic de „argea“ – cf. BVoc, 30 sq.; BLLD, 100), ce se înrăzăreşte în „a închide“, „zăvor, casă, clădire, cetate“ (cf. REtn, 118), desigur, „s-a altoit“ – la „pierderea vocalei“ (arg’-) – şi „a lumina, alb-auriu“, ca şi în radicalul euro-indian relevat de I. I. Russu pentru «Arzos, afluent al Hebrului / Mariţei» şi «localitate (castellum)» (RLtr, 91); -ela, sufixul diminutival pelasgo-thraco-dacic a evoluat în contemporanul -el şi se conectează semantic-sincretic – după cum certifică şi I. I. Russu – în radicalul «*dhel (*dhal-) „a înverzi, a creşte“; aceeaşi rădăcină eventual în partea finală a numelor dace de plante (...) chodela r, dochela (...), duodela...» (RLtr, 103); seria numelor de plante medicinale cogaionice obţinute prin derivare cu sufixul diminutival pelasgo-thraco-dacic -ela > -el, este cu mult mai mare: codel < chodela (codiţa şoarecelui – Achillea millefolium), dudel < duodela (măghiran – Majorana hortensis), firuţâţel < philofthaithela (firuţă – Glycyrrhiza glabra) etc. (cf. TZpl, I, 20 sqq.).

Într-o fază arhaică, după diminutivarea hidronimului Allutua, obţinându-se numele pentru „Oltul Mic / Superior“, apoi toponimul Allutela, desemnând dava ale cărei ruine se mai văd şi astăzi, în amonte de Cozia (Fig. 1, 3 etc.), sonanta lichidă din sufix a acţionat asupra sonantei lichide „geminate“ din radical, „înjumătăţind-o“ şi permiţând „vibrantizarea“ acesteia, transformarea în -r-: Allutela > Alutela > Arutela (-l- > -r-; dar nu şi -ll-; „geminata“ sonantă lichidă laterală îşi arată lucrarea în hidronim: A- > O- – Allutua > Olltu / Olt; sonanta lichidă vibrantă -r-, din toponim, „conservă“, păstrează nealterată vocala iniţială: Arutela). Dincoace de orizontul anului 195 d. H., Arutela, toponim extins asupra întregului ţinut intracarpatic (cf. TArd, 9 / TTop, 2), evoluează astfel: în perechea de oclusive dentale (t – d) se impune sonora, -d- (Arudela); vocala posterioară închisă (-u-) „cade“ dintre sonanta lichidă vibrantă dentală şi oclusiva dentală (Ardela), în acelaşi timp cu cea din hidronim (Alltua); în toponimul Ardela, vocala -e- (pe măsura pierderii semnificaţiei „toponimic-diminutivării“) înregistrează diftongarea ascendentă, -ea-, atât sub înrâurirea sonantei lichide laterale, -l-, cât şi sub „magnetizarea“ vocalei „închis-deschiderii“ semnificantului (Ardeala); legea „economiei de semnificant“ (care acţionează în toate limbile, cauzată de «timpul ce nu mai are răbdare» „mitică“) îşi arată şi ea lucrarea prin apocopa finalei (-a): Ardeal, ca în pronunţia din zilele noastre, lucrare lingvistică deja „încheiată“ / „fixată“ înainte de orizontul anului 258.

Pe fir etimologic, Arutela > Arudela > Ardeal are încărcătură semantic-sincretică distinctă: cetate naturală, pământ / ţinut (ţară / provincie) unde „creşte / înmugureşte“ aur. Inducţia semantic-sincretică în perimetrul cromatic al „aurului verzui / verzuriu“ nu se poate întemeia decât pe următoarea realitate: aurul pelasgo-dacic / valaho(dacoromânesc)-ardelean – după cum ne încredinţează arheologul / istoricul Ion Horaţiu Crişan – «conţine mult argint (în medie 25 – 26 la sută) şi de aceea este de culoare deschisă, uşor verzuie, fapt care înlesneşte recunoaşterea lui»; proporţia este sacră, fiind decisă de monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, de perechea sacră secundă, Sol-Ares (Soare-Tânăr / Războinic – „apartenenţă: 75 la sută „aur“) şi Co-Utya / Utu („Luna“, „Sora Soarelui“, „Spuma Laptelui“, „Dochiana“, „Cosânzeana“ etc. – „apartenenţă: 25 la sută „argint“), chiar dacă în Ardeal, aurul se găseşte «sub toate formele sale: în filoane – aur primar, în sedimente rezultate din dezagregarea rocilor aurifere, în diluviuni şi aluviuni» (CS, 335).

Fig. 6. Gaia ca „divinitate înfrăţită” a Cavalerului Cogaionic / Zalmoxian (reprezentare de pe coiful dacic de la Peretu-România).

NOTE:

1. În orizontul anului 450 î. H., râul Tisa de astăzi purta numele de Maris > Mureş; Herodot (484 – 425 î.H.) certifică: «Venind de la (Dacii-)agatirşi, fluviul Maris (> Mureş) îşi uneşte de asemenea undele cu ale Istrului (Dunării)» (Istorii, IV, 48). În zalmoxiană pereche cu Maris, „Mureşul principal“ (Tisa), intra Marisiela („Mureşel“, adică Mureşul de azi). Fireşte, provincia Daciei, sau „ţara de râuri / munţi“ marcată de cursul superior al râului Maris, al Mureşului Mare („fluviul Maris„, pomenit de Herodot), „accentuată“ de Dacii Magni („Dacii mari“) prin elementul-prim-formant, mara („mare“), este Maramaris > Maramureş, „ţara Mureşului Mare“, aşa cum s-a moştenit de milenii, până în zilele noastre, în ciuda schimbării numelui în Pathissus / Tisa, în vremea împărăţirii lui Burebista (82 – 44 î. H.), spre a fi evitată confuzia între cele două râuri ale Daciei, Marus (azi, March / Austria) şi Maris / Tisa; schimbarea numelui importantului râu al Daciei este înregistrată de geografii antichităţii, de la Pliniu cel Bătrân (23 – 79 d. H.) încoace (v. Istoria naturală, IV, 12 / Fontes, I, 403).

2. Mai există şi astăzi cercetători care „susţin urechistic“ o falsă etimologie slavă a toponimului dacic Moldova, legându-l de adjectivul molod „tânăr“ şi de o presupusă formă *molodov. În lucrarea de doctorat a lui Steva Perinaţ, Substratul mitologic în toponimia sud-est europeană (1996), realizată şi sub ochiul atent al conducătorului ştiinţific, prof. univ. dr. Ivan Evseev (de la Universitatea de Vest din Timişoara), este trecută în re-vistă şi fantezista etimologistică legată de toponimul în discuţie: «Dacă moliti şi molitva s-au păstrat până astăzi, prin acceptarea lor de către Creştinism, s-ar părea că s-a pierdut, din aceleaşi motive care au contribuit la desacralizarea rugului, noţiunea de „loc de jertfă“ sau poate chiar de „jertfă“, care stă la baza verbului, precum şi la cea a deverbativului. Este posibilă forma *molda de la care să se fi format verbul *modliti, transformat apoi, în limbile slave de est şi sud, în moliti (despre dl > l vezi şi explicaţia la Bernstein, 171). O astfel de origine a verbului moliti poate fi întărită prin luarea în considerare a materialului din alte limbi indoeuropene şi anume: lit. maldá „rugăminte“, maldyti, maldau „a ruga“, hit. mald-, maltai- „a ruga, a vorbi“, arm. maltem „implor“, v. g. s. meldon „a spune“, n. g. s. melden „a comunica“ (Sanskyj, 203; Wald, Sluşanski, 319; Vasmer, II, 642). Un argument în plus pentru *molda îl reprezintă ceh. modla „idol“ (cf. topicul ceh Modlany); (...) Prin forma sa, ca de altfel şi prin sensul său ce decurge din raportarea la verbul moliti, *molda ne îndeamnă să o punem în relaţie cu denumirea râului şi a regiunii din nord-estul ţării, – Moldova –, precum şi cu numele localităţii Moldova Veche din Banat şi să încercăm să admitem pentru acestea o altă etimologie decât cea pe care o propune în urma unei deosebit de temeinice şi riguroase analize lingvistul ieşean D. Moldovan (Etimologia numelui Moldova, „Anuar de lingvistică şi istorie literară“, XXVIII, A, Iaşi, 1981 – 1982, pp. 5 – 62); rolul de onomatet l-a avut, conform concluziilor la care s-a ajuns în lucrarea menţionată, o populaţie germanică ce ar fi trăit în nord-estul teritoriului actual al României în sec. III – IV (Moldova < germanic Muldah / u / a „Vallées aux rives molles“ – p. 62). Toponimului bănăţean autorul amintit îi oferă aceeaşi origine germanică, cu mici ezitări însă în ceea ce priveşte momentul posibilei lui apariţii, abia în secolul al XVI-lea, de când datează prima sa atestare documentară (1588 – Mudava). (...) Pentru a admite etimologia slavă ca verosimilă sub aspectul motivării socio-geografice trebuie menţionat faptul că, în contextul celor spuse mai sus, locul în care este adusă jertfa pentru divinitate poate la fel de bine să fie (în afară de focul rugului) şi o apă. Astfel se explică, de pildă, numele râului Ljudska, în sudul Serbiei, care este legat de obiceiul de altădată ca oamenii sortiţi jertfirii să fie aruncaţi în el; o substituţie a jertfei umane o întâlnim astăzi încă în obiceiul de a arunca în apă crucea în ziua de Bobotează (v. SMR, 124). Este deosebit de important să menţionăm aici legenda despre întemeierea principatului Moldovei; se întâlneşte în ea un amănunt asupra căruia cercetătorii (v. Vulcănescu, 273 – 275; Creţu, 63 – 68) nu s-au pronunţat suficient de clar. Dacă zimbrul se include în structura simbolică a mitului etnogonic cu funcţia sa de călăuză, rămâne insuficient de elucidat rolul căţelei lui Dragoş, Molda, care moare istovită pe malul apei numite apoi, după numele ei, Moldova. (...) Din punct de vedere lingvistic obârşia slavă a lui Moldóva (: Moldáv / i / a) o poate sprijini şi faptul că accentul este pe a doua silabă; accentul pe prima silabă din forma oficială actuală a topicului bănăţean (Móldova) pare să fie rezultatul influenţei limbii maghiare sau chiar germane, folosite timp îndelungat în administraţie. Forma Mudava din prima atestare documentară (anul 1588) reflectă procesul fonetic de trecere la u a lui 'l în limba sârbă (...). Forma cu u presupune existenţa, în preajma momentului schimbării fonetice amintite, a unei pronunţii (fireşti de altfel din cauza accentului pe a doua silabă) cu un o redus ce putea să fie acceptat ca un ' (M'ldáva). Faptul că întâlnim în arealul lingvistic slav şi alte nume cu această temă reduce cu mult posibilitatea unei etimologii neslave. În Cehia Moldava este o localitate şi un râu (atestat la 1620) care trece pe teritoriul de azi al Germaniei şi devine Mulde. Pe malul acestuia se află localitatea Mulda, iar pe cursul inferior, înainte de vărsarea în Elba, este situată localitatea Muldenstein. Dacă mai adăugăm şi numele localităţii Muldenberg situată la vest de Mulda, nu departe de graniţa cu Cehia, sau topicul din zona Drezdei, Malte, cu o formă mai veche Molta, pronunţat maldă, muldă (v. Moldovan, 1982, 150), putem aprecia, dat fiind că este vorba şi de zona de influenţă a sorabilor, că sunt lipsite de temei încercările de a explica aceste denumiri ca având la bază germ. Molde, Mulde „albie, troacă; vâlcea“. Cele două compuse, Muldenberg şi Muldenstein, indică prin semnificaţia părţii a doua (Berg „munte“, Stein „piatră“) natura locului respectiv. (...) În toponimia Slovaciei a existat de asemenea o Molda (astfel atestată la 1329) care este localitatea de astăzi Moldova nad Bodvou. În Polonia există râul Muldowa, iar cele două hidronime din Rusia nu sunt altceva decât adjective relativ-posesive de la molda: râul Moldina (-reka) izvorăşte din lacul Moldino (-ozero). Merită atenţie, în legătură cu problema în discuţie, şi toponimul ucrainean Molodóva: deşi astăzi nu pare să fie în directă legătură cu *molda... (...) Încercând să explice hidronimul polonez Muldowa, A. Şahmatov ajunge la etimonul celtic muldo „cap, vârf“, pe care-l raportează şi la v. engl. molda, engl. mold „vârful capului“ (apud Moldovan, 1981, 10). Se mai poate adăuga aici şi engl. dial. mold „mormânt“ (...) Dat fiind că a lăsat neclarificată problema motivării denominaţiei, lingvistul rus a fost atacat pentru „aserţiunile sale fanteziste“, încât până la urmă a renunţat el însuşi la această explicaţie în favoarea celor care erau pentru etimologia germanică. (...) O confirmare a celor de mai sus referitor la sensul lui molda o reprezintă şi apelativul românesc moldă „bolovan, ridicătură de pământ“, care, după cum, pe bună dreptate, consideră I. Popescu-Sireteanu, stă la baza numelui Moldova. Motivaţia unei astfel de denominări nu pare însă la acest cercetător suficient de convingătoare dacă privăm molda de semnificaţia avută în credinţa de altădată a oamenilor. (...) După această prezentare a urmelor pe care le-au lăsat în toponimie cele două elemente ale vieţii religioase, molda şi kostër, se impune, înainte de a încheia această discuţie, o întrebare firească: de ce kostër „rug, foc“ a rămas în limbile slave, iar molda nu ?...» (PerSub, 48 sqq.). Răspunsu-i simplu: pentru că pelasgo-thraco-dacicul / valahicul (dacoromânesc-arhaicul) moldă a refuzat să fie slav, în ciuda stalinismului lingvistic. Scuzându-ne pentru lungul citat din lucrarea de doctorat a lui Steva Perinaţ, precizăm: moldă este un cuvânt pelasgo-thraco-dac / valah (dacoromânesc-arhaic), desemnând albie, postavă mare, pentru baie (şi azi, în graiul valahic / românesc din Fratoştiţa-Filiaşi, din Drăgăşani etc., molda înseamnă „albie / postavă mare care se pune sub putina unde fierbe mustul, ori în care se aşează carnea porcului tăiat de Crăciun...“), având în urmă cu milenii, un mare circuit, datorat celui mai mare popor al Europei, poporul Pelasgo-Thraco-Dacilor, care s-a întins de la Alpi la Don şi de la Marea Baltică până la mările: Adriatică, Thracică / Egee şi Neagră; prin extensie, în vremurile neoliticului, în vremurile antice şi evmezice, moldă însemna şi „vale / albie de râu fortificată“; cu acest ultim sens de vale fortificată ca o davă (specific-dacică) a pătruns în mileniul I d. H. şi în limbile popoarelor migratoare: germanice, slave etc., ce au venit în contact cu marele popor al Pelasgo-Daco-Thracilor / Valahilor (Dacoromânilor-arhaici); toponimele (cu mult mai numeroase decât în citatul dat din lucrarea lui Steva Perinaţ) – în care moldă şi davă intră ca elemente formante – se află doar între vechile fruntarii ale Pelasgo-Thraco-Daciei (v. harta, Fig. 5 / cf. TIR, I, 40), ale Daciei lui Burebista, ale Daciei / Dacoromâniei lui Regalian. De la Valahii / Dacoromânii-moldoveni l-au luat şi Goţii, strămoşii Germanilor, şi Slavii, strămoşii Ruşilor, Ucraineenilor, Polonilor, Slovacilor, Sârbilor, Bulgarilor ş. a. Iar în vremurile în care s-a format toponimul Moldadava > Moldova popoarele germanice, slave etc. încă nu se născuseră. Ar trebui ca slaviştii din România să se înverşuneze în relevarea unor adevăruri spinoase pentru lingviştii de la Moscova, ori din alte capitale europene, cum, de pildă: toponimul Kiev provine din pelasgo-thra co-dacicul / valahicul (dacoromânesc-arhaicul) Clepidava, hidronimul Baltica provine din pelasgo-thraco-dacicul / valahicul (dacoromânesc-arhaicul) baltă etc.

3. Împăratul Traian ordonase în anul 106 d. H. ca dava Arutela să fie rasă de pe faţa pământului, ca şi Sarmizegetusa; dar în ultimul an al împărăţirii lui Hadrian, 138, şi, totodată, în primul an al împărăţirii lui Antonius Pius, dava este rezidită şi renaşte pentru câteva veacuri ca „inexpugnabil castru“ pe importantul drum al aurului Daciei către Roma.

4. De la acest radical se relevă, însă ca „davă / cetate a aurului“ de pe Crişul Repede, Oradava > Oradaua > Oradea, dar şi în toponime „mai puţin aurifere“: Oratia-Buzău, Ortoaia-Suceava, Orodel-Argeş, Orodel-Dolj etc.

5. Dar şi Argea-Vrancea, Argel-Suceava, Argestru-Suceava, Argeşani (jud. Argeş), Argeşelu (jud. Argeş), Argetoaia-Dolj, Argineşti-Mehedinţi etc., ori hidronimele: Argeş, Argeşelu etc.

6. Toponimul pelasgo-thraco-dacic / valahic (dacoromânesc-arhaic) Arutela > Arudela > Ardeal a ispitit numeroşi „lingvişti“, mulţi dintre aceştia – în majoritatea lor unguri / maghiari şi slavi (ruşi, sârbi, bulgari ş. a.) – înecându-se într-o zongoristă etimologistică de „savantă păroşenie“ politică, respinsă, combătută cu zdrobitoare argumente de cercetătorii români – ce au relevat autohtonismul termenului. „Cea mai mare“ desfăşurare de forţe interdisciplinare o face Adrian Riza, într-un amplu studiu, Ardealul, publicat în anii 1982 şi 1983, în mai multe numere ale revistei «Transilvania» (Sibiu). În Ardealul, partea a XII-a (cap. XIX: Realitatea ca scară de referinţă. „Nomazii“ şi „autohtonii“, cap. XX: Critica „etimologiei“ lui Hunfálvi. Ardeal este, în opinia noastră, denumirea românească „populară“ şi veche a Transilvaniei), publicat în «Transilvania» (Sibiu), anul XII (LXXXIX), nr. 11 / noiembrie, 1983, pp. 27 – 37, Adrian Riza „spulberă“ istoriografia şovină ungurească / maghiară şi „etimologismul zongoristic maghiaro-slav“ al lui Hunfálvi, Miklosich, Szarvas, Simonyi, Gombocz, Melich ş. a.: «Trebuie spus de la început că etimologia dată românescului Ardeal de către Hunfálvi face corp comun cu această interpretare fantezistă a faptelor, cu această istoriografie tendenţioasă întemeiată pe falsul sistematic. Infirmată tot mai mult de faptele materiale, lipsită de sprijinul documentului, şcoala istorică şovină a încercat să exploateze la maximum, cu o rară consecvenţă, „terenul vag“ al lingvisticii istorice care părea mai prielnic arbitrariului. (...) „Etimologia lui Hunfálvi, care trebuie privită în acest context, intenţiona declarat să demonstreze că, de îndată ce numele ţinutului este unguresc, primii ajunşi la ţintă au fost ungurii, care l-au transmis apoi românilor, sosiţi cu întârziere, teza cunoscută care leagă întreaga poveste de o solidă structură statală, de „organizarea monarhică“ şi de „superioritatea“ de civilizaţie. Acceptarea cu o mare uşurinţă a „demonstraţiei“ acestuia datorează şi ea mai mult literaturii din marginea istoriei decât faptelor ca atare. De îndată ce Ardeal ar avea în ungureşte înţelesul de „(ţara de) dincolo de pădure“, nu încape îndoială că „ţara“ aceasta se găsea în afara locului de unde a pornit denumirea şi că, deci, ungurii au venit în Ardeal din altă parte, ceea ce însă spune şi Anonymus, ceea ce nu neagă nimeni şi, ceea ce, la urma urmei nici nu trebuie demonstrat. (...) Etimologia lui Hunfálvi este cât nu se poate mai simplă. Ardeal este chiar ungurescul Erdely care reproduce un vechi unguresc erdo-el (-elv; -elu) „(ţinutul de) dincolo de pădure (codru)“ şi care a fost tradus în documentele maghiare prin Ultrasilva şi mai apoi prin Transilvania.» (RArd, XII, 31 sq.). În continuare, Adrian Riza apelează la un „citat-martor“ din lucrarea lui N. Drăganu, Românii în veacurile IX – XIV pe baza toponimiei şi onomasticii (Bucureşti, 1933, p. 421): «Formele ungureşti Erdöelü, Erdöelv, Erdöel, Erdeel (scrise: Erdewelw, iar cu sufixul posesiv -e: Erdewelwe, Erdewel, Herdewel, Erdevel, Erdeel) se găsesc în cronicile şi documentele latino-ungureşti începând de la 1200 până prin secolul XIV. La 1390 întâlnim mai întâi forma Erdel care se poate citi şi Erdely. O formă dialectală mai nouă, cu l sau ll în loc de ly n-a putut să intre în limba noastră, deoarece acest fenomen se întâlneşte numai în dialectele apusene ale limbii ungureşti, iar cu aceasta românii din Ardeal n-au avut contact. Forma mai veche a Ardealului aşadar a trebuit să intre în limba noastră înainte de 1390». Adrian Riza revine după acest „citat-martor“, subliniind: «1. Cheia de boltă a întregii demonstraţii rămâne, după cum se vede, aserţiunea că Transilvania ar traduce pe ungurescul Erdel, forma „nouă“ a unui unguresc Erdö-elv, pe care am pu tea-o numi „postulatul lui Hunfálvi“. Într-adevăr, această afirmaţie nu se susţine de fapte: având la îndemână totalitatea documentelor ungureşti cunoscute până în secolul al XV-lea, constatăm că în nici unul dintre ele nu întâlnim cuvântul Ardeal într-un context care să îngăduie (direct sau indirect) concluzia că el ar reprezenta echivalentul („traducerea“) denumirii de cancelarie Ultrasilva, Transilvania.31» (RArd, XII, 32); în nota (31) însoţitoare a acestei aserţiuni, A. Riza precizează: «Dacă la prima lui atestare numele „unguresc“ al Ardealului nu are sens, nu este înţeles în ungureşte, se înţelege că întreaga demonstraţie a lui Hunfálvi se întemeiază pe neant.» (ibid.). Adrian Riza mai evidenţiază: «Bunăoară (...), la Anonymus, ni se vorbeşte despre o pădure Igfon despre care ni se spune că „iacet ad Erdeuelu“. Oricând am plasa scrierea Gestelor, şi putem fi de acord în acest caz cu anul 1150, este limpede că autorul lor, cunoscător al limbii ungureşti şi „autor al unui adevărat monument de limbă latină medievală“, nu înţelege de Erdeuelu ca o „transilvanie“, o „(ţară de) dincolo de pă-duri“ căci o „silva que iacet ad ultra silvam“ nu este cu putinţă. Examinând atent documentele şi textele ungureşti, constatăm că avem, pe de o parte, denumirea oficială Transilvania, formulă de rutină a cancelariilor medievale europene de limbă latină (cu un model latin imperial) şi care într-adevăr înseamnă „(ţinutul de) dincolo de pădure“, aşa plasat faţă de poziţia regatului Ungariei din care voievodul nu făcea parte. Avem a face, pe de altă parte, cu un toponim al cărui sens nu rezultă de nicăieri. Dar utilizarea denumirii „populare“ a unui teritoriu în paralel cu denumirea lui oficială este, de asemenea, un lucru cât se poate de obişnuit, cu nenumărate analogii care ne arată că nu avem a face cu „traduceri“ ale numelui „popular“. Niciodată, prin urmare, nimeni nu a simţit, până la Hunfálvi, legătura stabilită de etimologia lui Ardeal şi „traducerea“ lui prin Transilvania.» (ibid.). Oprindu-ne la forma Erdeuelu, din cronica notarului Anonymus („iacet ad Erdeuelu“), se cuvine să observăm că este expresia „ungurizării“ / „maghiarizării“ formei dacoromâneşti-arhaice a toponimului Ardealu(l), articulat hotărât, anterioară oricărei „cuceriri“ ungureşti / maghiare, fie că-i vorba de „cuceriri prin linguşiri asiatice de cancelarie“, fie că-i vorba de „cuceriri militare“ – ultimele „tăgăduindu-se“ (cf. TIR, I, 93). Desigur, „bâlbâirea“ toponimului Ardeal în documentele ungureşti / maghiare: Erdeuelu, Erdevelu, Erdelu, Erdeelev, Erdeeleu, Erdeleb, Herdewel, Herdewebum, Erdevevu, Erdelon, Erdelov etc., nu numai că «nu ne restituie o tendinţă de trecere a unui *erdö-elu spre Erdel» (ibid.), după cum dorea un Hunfálvi, ci relevă şi „fracturile“ bazei ugro-finice de articulare pe care le-a produs decimilenarul toponim pelasgo-thraco-dac / valah (dacoromânesc-arhaic) Arutela > Arudela > Ardeal. Şi, după cum constată Adrian Riza, «ne găsim mai degrabă în faţa unor ezitări caracteristice în transcrierea unui toponim străin, fără sens în limba ungară, pentru care avem numeroase alte exemple în documentele epocii» (ibid.), întrucât, după cum subliniază şi N. Drăganu, «acolo unde -l (final) se aude în ma-ghiară este vorba de inovaţii dialectale şi nu avem a face cu formantul -l-.» (RArd, 33). «3. Dificultatea cea mai mare o face însă „ungurescul“ -el; -elü; -elv „trans“, care în realitate nu există în ungureşte şi care poate fi admis, numai dacă avem în vedere un un formant -l-, lativ, comun ugro-finic. Acesta însă, a făcut în ungureşte o altă evoluţie care nu îl mai explică pe Erdel = erdö-el şi care îşi are originea în influenţele exercitate asupra viitoarei limbi ungureşti în Alföld !» (RArd, 32). Adrian Riza mai relevă: «Dacă privim chestiunea din punct de vedere strict lingvistic, raportul dintre românescul Ardeal şi ungurescul Erdely este raportul normal dintre un cuvânt românesc originar („autohton“) şi forma aşteptată pe care o capătă el ca împrumut în limba ungară» (RArd, 33); «5. Un element suplimentar este adus de o veche atestare a formei româneşti într-o sursă bizantină, la cronicarul Laonic Chalcocondil (1423 – 1490), care pomeneşte Ardealul, foarte aproape de un moment cheie pentru etimologia lui Hunfálvi (1390), în mod sistematic ca Ardelion (Ardelion), altfel spus cu vo-calismul românesc. Informaţiile lui Chalcocondil privitoare la spaţiul carpato-dunărean sunt cu totul remarcabile, dovedind o foarte bună cunoaştere a realităţilor geografice, etnice, politice etc., iar utilizarea formei Ardel – este cu atât mai semnificativă cu cât 1., pe de o parte, nimic nu se opunea adoptării în greceşte a unei forme Erdel – sugerată (s-ar putea spune impusă) şi de faptul că 2., pe de altă parte, denumirea turcească, de la primele menţiuni ale Ardealului, este Erdel, formă aşteptată în limbile turce (care au tratat consecvent în acest fel toponimele iranice cu tema ard- !).» (ibid.). Reamintim că şi ard- este un radical pelasgo-thraco-dacic, că Phrigia, Bithinia, Capadochia („capul Dachiei“) etc. (din Turcia de azi) au fost provincii ale Pelasgiei Arhaice (v. harta — Fig. 5). După ce „spulberă“ pseudoteoriile lingvistice ale lui Hunfálvi şi ale acoliţilor lui, Karacsony, Gombocz şi Melich, cu privire la toponimul Ardeal (v. RArd, 43 sq.), Adrian Riza conchide: «Românescul Ardeal (Ardealu, Ardeliu) a fost preluat în forme care au dus normal la Erdely, inclusiv la dispariţia lui l- fără „semnificaţie morfologică“ şi normală în această poziţie. Acest -l (final), împrumutat o dată cu numele din română nu a avut niciodată în limba ungară funcţia lui trans (...) Întâlnirea toponimului românesc cu ungurescul erdö „pădure“ nu poate fi privită nici măcar drept rezultat al unei „etimologii populare“, al unei apropieri spontane între două cuvinte cu formă apropiată, sau al încercărilor administrative de maghiarizare ca în cazul numelor de localităţi. Întreaga discuţie menită să exploateze aproximativa apropiere de formă dintre Erdély (Ardeal) şi erdö „pădure“ este opera exclusivă a filologilor şi istoricilor unguri oficiali sau influenţaţi de versiunea oficială şovină a istoriei şi reprezintă o simplă speculaţie. Transilvania, denumirea oficială a cancelariei maghiare de limbă latină, nume care nu a pătruns niciodată pe stratul popular al limbii, vehiculat numai pe cale cultă, târzie, nu are nimic a face cu denumirea populară a ţării, Ardeal, împrumutată în ungureşte ca Erdely.» (RArd, 37).

SIGLE:

SIGLE:

BLLD = Aurel Berinde, Simion Lugojan, Contribuţii la cunoaşterea limbii Dacilor, Timişoara, Editura Facla, 1984.

BVoc = Grigore Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.

CPLR = Codul poştal al localităţilor din R.S.R., Bucureşti, Ed. Direcţia Generală a Poştelor şi Telecomunicaţiilor, 1974.

CS = Ion Horaţiu Crişan, Spiritualitatea Geto-Dacilor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986.

DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1975.

Fontes, I = Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, I (ab Hesiodo usque ad Itinerarium Antonini) / Izvoare privind istoria României, I (de la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus — comitetul de redaţie: Vladimir Iliescu, Virgil C. Popescu, Gh. Ştefan), Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1964.

GCiv = Marija Gimbutas, Civilizaţie şi cultură (traducere de Sorin Paliga; prefaţă şi note de Radu Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1989.

HAO = Huszti András, Ó és ujj Dacia..., Betsben, 1791.

NBesch = J. F. Neigebaur, Beschreibung der Moldau und Walachei, Breslau, Joh. Urban Kern, 1854.

PDac = Vasile Pârvan, Dacia – civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene (ediţia a cincea, revăzută şi adăogată; traducere după manuscrisul original francez inedit, note şi îngrijire ştiinţifică de Radu Vulpe), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972.

PerSub = Steva Perinaţ, Substratul mitologic în toponimia sud-est europeană, Timişoara, Editura Helicon, 1996.

PGet = Vasile Pârvan, Getica (o protoistorie a Daciei – ediţie, note, postfaţă de R. Florescu), Bucureşti, Editura Meridiane, 1982.

RArd, XII = Adrian Riza, Ardealul, XII, în revista «Transilvania» (Sibiu), anul XII (LXXXIX), nr. 11 / noiembrie, 1983, pp. 27 – 37.

REtn = I. I. Russu, Etnogeneza Românilor – fondul autohton traco-dacic şi componenta latino-romanică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981.

RLtr = I. I. Russu, Limba Traco-Dacilor (ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967.

TArd = Ion Pachia Tatomirescu, Ardeal – Arutela / Audela (o ipoteză etimologică), în «Renaşterea bănăţeană» (Timişoara), nr. 707, 27 iunie 1992, p. 9. Id., Arutela / Arudela..., în revista Transilvania (Sibiu), serie nouă, anul XXXII (CVIII), nr. 8 – 9 / 2003, pp. 82 – 89.

TDac = Ion Pachia Tatomirescu, Dacoromânia lui Regalian / Regalianus’ Dacoromania, Timişoara, Editura Aethicus, 1998.

TIR, I = Ion Pachia Tatomirescu, Istoria religiilor, vol. I – Din paleolitic / neolitic până în mitologia pelasgo-daco-thracică (sau valahică / dacoromână), Timişoara, Editura Aethicus, 2001.

TMar = Ion Pachia Tatomirescu, Toponimie arhaică dacoromânească: Maramarisia / Maramaris – Maramureş, Ţara Dacilor Mari / Magni de pe „Mureşul Mare“ / Tisa, în «Clio» (Timişoara), anul II, nr. 4 – 5 (mai – iunie), 1993, p. 2.

TTop = Ion Pachia Tatomirescu, Toponimie dacoromânească arhaică: Arutela (Terra Aruteliensis / Arudeliensis) – Ardeal (Ţara Ardelenilor / Ţara Ardealului), Moldava – Moldova etc., în «Clio» (Timişoara), anul III, nr. 1 / 1994, p. 2.

TZpl = Ion Pachia Tatomirescu, Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. I, II, Timişoara, Editura Aethicus, 1997.

VLD = Ariton Vraciu, Limba Daco-Geţilor, Timişoara, Editura Facla, 1980.

Răspuns

• Cu referire la Dadaismul valah - nu conținutul articolului ci forma sa trebuie adusă la formatul standard. Nu cred că cineva a avut vreodată o acuză în ceea ce privește conținutul articolelor scrise de d-voastră.

• Cu referire la mesajul de mai sus care îmi este destinat și pe care abia l-am citit: Nu trebuie să înțelegeți vreodată că eu sau altcineva are o problemă cu d-voastră. Eu nu v-am obligat să trimiteți imaginea respectivă, am vrut să fiu de ajutor. Dacă am greșit cu ceva, vă cer scuze și dacă mai doriți să inserați în articol imaginea respectivă eu vă voi da adresa mea de e-mail așa cum ați precizat, dacă nu mă înșel, în pagina de discuții a articolului. Și, dacă voi avea timpul necesar, voi aduce în stilul wikipedia articolele scrise de d-voastră, așa cum ați recomandat. Mulțumesc Rad Urs ^Mesaj 28 noiembrie 2007 19:24 (EET)

"Toponimul Ardeal este pelasgo-thraco-dac, adică valah, sau dacoromânesc-arhaic", mai lipsea să spuneți mondial.V edeți că neamurile și culturile citate: ale pelasgilor, tracilor,dacilor, valahilor,românilor arhaici nu se suprapun, nu puteți face o apă și un pământ din toate ca fiind un singur și același lucru. Din toate acestea enumerate există acceptat de comunitatea științifică doar termenul de traco-dac. Aș vrea, dacă vă stă în putință să ne explicați de ce nu se folosește în lucrările de științifice daco-trac ci numai traco-dac. Atenție, Domnule profesor de Limba Română, -nu se scrie în limba română thrac,thraco- ci trac,traco- -nu se scrie dacoromânesc -nu există termenul de dacoromânesc-arhaic, după cum nici cel de dac arhaic, nici român arhaic (că se poate înțelege altceva) ci există numai termenul de limba română arhaică. -arhaic face parte din altă categorie semantică decât dac,trac,valah,etc. Știu că sânteți și/sau poet și aveți înclinația de a inventa forme noi.

-Toponimul Ardeal nu este pelasgic, pentru că pelasgicul conține o componentă pre-IE consistentă. Înainte de a fi "thrac" cum ziceți Dv. pre englezește, este Indo-European. Nu trebuia să vă chinuiți întratât cu transformări Arutela,Arudela,Ardeal,pentru că elemente din Ardeal au existat chir direct și în această formă mii de ani înainte de Arutela. Ca să aveți o temă de studiu rețineți că ARG, Argos este echivalent cu ARD. ARDos, ARDeal. AR ,ARG și ARD au originea în "sus,foc,ardere,strălucitor" din acestea derivând cuvinte care exprimă atât locuri (uscate,înalte) dar și altele care privesc strălucitorul,ca ARGeș, ARGint.ARDArutela poate fi în cel mai bun caz derivat, sau în cel mai răucaz să aibă legătură cu Ardeal, nemaivorbind că poate să nu aibă legătură. Componenta ARD fiind prezentă în primele ramuri ale limbii IE spre ex. în ramura Italo-Celtică, și dacă rețin bine înseamnă loc înalt.Acest ARD conține la rândul lui o altă rădăcină care se referă la sus ,înalt rădăcina AR. Posibil ARD+DA sau AR-DA "înalt"+"pământ". (Vezi GA <> DA "pământ")--Eugenrau (discuție) 17 decembrie 2010 21:18 (EET)

Stimate Domnule, Rad Urs,

In legatura cu Dadaismul valah... Nu Dvs. trebuie sa va cereti scuze, ci eu, pentru ca n-am avut timp, pentru ca n-am timp, sa ma documentez si sa rezolv problema "standardizarii wikipediste" si a punerii imaginilor in pagina-Wiki... De aceea v-as ramane foarte indatorat daca mi-ati incredinta e-mail-ul Dvs spre a va trimite la attach materialul iconografic (va rog sa-mi dati un semn la ionpachia(la)gmail.com ) Va multumesc pentru tot... Ion D. Pachia 30 noiembrie 2007 15:30 (EET)

Citate

Atunci cînd introduceţi în articole citate ale unor autori, nu uitaţi să ţineţi cont de drepturile de autor. În România există o limitare a oricărui fel de citat la 500 de semne (fără a depăşi jumătate din lucrarea citată), iar în Statele Unite, ale căror legi trebuie respectate la Wikipedia, există prevederi similare în ce priveşte copierea prin fair use. Nu ştiu dacă la articolul Grigore Vieru secţiunea pe care aţi introdus-o ieri este un citat sau nu, dar aşa mi s-a părut şi am vrut să vă pun în temă cu această reglementare. Vă rog să verificaţi dacă e cazul să luaţi vreo măsură. Mulţumesc. — AdiJapan ☎ 29 noiembrie 2007 04:31 (EET)

Citatele din Grigore Vieru

Stimate Domnule AdiJapan, va multumesc din toata inima pentru ca mi-ati atras atentia asupra "artei citatului", asupra legii limitatoare la 500 de semne de citat, lege de care, sincer vorbind, n-aveam habar... Ispita citatului din cineva (in cazul nostru, Gr. V.) este mare, mai ales cand vrei nu sa te scoti pe tine in evidenta, ci pe cel despre care scrii... Si daca observati, citatul mai amplu (din Gr. Vieru) este dintr-o gazeta de dinainte de 1989, din Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca, desigur, conservand o cutremuratoare istorie... Promit sa numar semnele din citat, de-acum incolo, nedepasind 499 ! As avea niste probleme in care v-as ruga sa-mi dati o mana de ajutor... Dupa cate stiu, sunteti si un apreciat niponolog... Am verificat adineaori daca exista un articol cu titlul Niponologie si Valahologie si am constatat ca nu-i... Am un studiu, tiparit in 1993, despre Niponologie si Valahologie (Dacoromanologie)... Dupa ce il revad, s-ar putea sa-l wikipedizez, bineinteles, rugandu-va sa-l "certificati" dinspre Amaterasu... Mai sus, Dvs. mi-ati scris cu "toate" diacriticele; cred ca nu ati stat ca mine sa "piguliti" ş, ţ, â etc.; imi spuneti si mie care-i secretul (ori aveti o tastatura speciala ?)...?!? Pagina mea, Ion Pachia-Tatomirescu(nu I. D. Pachia, acesta fiindu-mi numele "de buletin"), facuta de Mugur Mosescu (desigur, cu toate datele furnizate de mine) de pe Wikipedia engleza, a fost anulata / stearsa... Cred ca nu-i, totusi, mana "vandalizatoare" a lui Florentin Smarandache, "non-amicul" meu din Statele Unite ale Americii, "matematicianul-polemist-paradoxist", ce s-a suparat tare rau pe mine pentru ca, din clipa in care a inceput "sa grigurcuie" si sa injure pe Nichita Stanescu, Marin Sorescu s. a., negand intemeierea paradoxismului de catre reprezentantii generatiei resurectionale, desigur, am aratat ceea ce a plagiat (din cei injurati)... Administratorul ce "mi-a ascuns" pagina de la Wikipedia Engl., pare-mi-se a fi canadian... Va rog sa ma scuzati pentru nepermis-de-lunga-mi electroepistola... As fi scris, intretimp, poate, un articol "traznet" pentru Wikipedia, despre Sfantul Apostol Andrei...?!?

Să le iau pe rînd:

• În primul rînd am observat mesajul de mai sus numai întîmplător. În mod obişnuit dacă doriţi să-mi spuneţi ceva nu scrieţi pe propria pagină de discuţii, ci pe pagina mea de discuţii (vedeţi că în semnătura mea există un mic telefonaş, apăsaţi pe el).
• Nu e nevoie să număraţi literele una cîte una ca să nu depăşiţi 500 de semne. Ideea este că asemenea citate trebuie să conţină numai acele pasaje, scurte, care au fost formulate de autorii lor cu atîta măiestrie încît orice repovestire ar strica tot farmecul. Într-un articol de enciclopedie baza o formează totuşi informaţiile exprimate concis, la obiect, fără floricele. Cititorul nu vine să se încînte şi să aprecieze talentul literar al celui care scrie articolele, ci să se informeze despre subiect.
• Eu abia ştiu atîta japoneză încît să-mi exercit funcţiile sociale aici şi cît să citesc instrucţiunile de pe ambalaje... Nu sînt nici pe departe vreun specialist niponolog şi cu atît mai puţin unul apreciat. Vorbele dumneavoastră mă flatează, dar sînt departe de realitate. În legătură cu studiul dumneavoastră de „niponologie şi valahologie” aş vrea să vă gîndiţi mai întîi la următorul aspect: reprezintă acest studiu (sau subiectul lui) o noţiune aparte intrată în circuitul cultural al omenirii? (Sau este un eseu?) Presupunînd că luate separat niponologia şi valahologia sînt noţiuni de sine stătătoare, este şi combinaţia lor o asemenea noţiune? A mai scris cineva despre acea noţiune? Au apărut aceste scrieri în lucrări ştiinţifice reputate, din cele care se bazează pe referenţi specialişti? Vă pun aceste întrebări (de fapt vă invit pe dumneavoastră să vi le puneţi) pentru că la Wikipedia avem unele reguli cu privire la conţinut: Wikipedia:Verificabilitate, Wikipedia:Surse de încredere, Wikipedia:Fără cercetare originală, Wikipedia:Punct de vedere neutru. V-aş ruga să le frunzăriţi un pic pe fiecare.
• Diacriticele: nu am o tastatură specială. Diacriticele româneşti se instalează prin soft, pe orice fel de tastatură (eu le-am instalat şi pe tastaturi japoneze şi merg foarte bine!). Mergeţi vă rog la Wikipedia:Diacritice şi vedeţi secţiunea de sfaturi tehnice. Vă recomand cu toată căldura să vă puneţi diacriticele: este la fel de uşor şi repede de scris şi în plus este singurul mod corect de a scrie. Pigulitul de la butoanele oferite de Wikipedia este extrem de ineficient, acele butoane sînt puse acolo numai pentru cei care vor să scrie cîteva litere sau cuvinte, nu articole întregi.
• O precizare: articolul Ion Pachia-Tatomirescu nu este articolul dumneavoastră, ci articolul despre dumneavoastră. :-)
• La Wikipedia în engleză articolul omolog a fost şters pentru motivele discutate la pagina en:Wikipedia:Articles for deletion/Ion Pachia-Tatomirescu. Pe scurt, articolul nu conţinea nici o dovadă că persoana şi opera lui Ion Pachia-Tatomirescu au primit din partea specialiştilor vreo atenţie. Nu uitaţi că orice articol trebuie să conţină dovada că subiectul său a fost discutat în publicaţii serioase, în mod direct şi în detaliu, cu atît mai mult în cazul subiectelor unde notorietatea ar putea fi pusă la îndoială. În plus articolele nu trebuie scrise cu un ton laudativ sau promoţional, de aceea nu e bine că articolul acesta a fost scris de colegul şi prietenul dumneavoastră. Există riscul să apară şi la noi o propunere de ştergere similară dacă articolul nu va conţine referinţe solide şi nu e scris pe un ton neutru. Din nou, vă îndrum spre Wikipedia:Surse de încredere şi Wikipedia:Punct de vedere neutru.

Îmi cer şi eu scuze că m-am lungit atîta şi că probabil v-am dat nite veşti nu tocmai plăcute. Dacă rămîneţi nelămurit şi după ce consultaţi regulamentele noastre vă rog să-mi scrieţi. — AdiJapan ☎ 30 noiembrie 2007 16:57 (EET)

Confirmare

V-am trimis un e-mail la adresa respectivă. Când doriţi îmi puteţi trimite imaginea. O seară bună Rad Urs ^Mesaj 30 noiembrie 2007 23:06 (EET)

Valahi?

Domnule Pachia, aţi introdus în mai multe articole afirmaţii de genul „Cutărescu este valah”. Aveţi vreo sursă care să confirme că Cezar Baltag, Ilie Constantin, George Alboiu, Grigore Hagiu şi toţi ceilalţi sînt valahi şi nu români? În dicţionarul meu, la valah, scrie astfel: „nume dat în evul mediu românilor din stânga şi din dreapta Dunării de către alte popoare.” Cei pe care dumneavoastră îi numiţi valahi nu se născuseră în Evul Mediu, iar articolele noastre le scriem noi, nu alte popoare, deci termenul de valah nu se potriveşte nicicum. Mă puteţi lămuri?

Nu ştiu ce mă face să cred că treaba asta cu valahii de secol XX e numai vîrful aisbergului... — AdiJapan ☎ 3 decembrie 2007 14:49 (EET)

Probabil încă nu vi s-a spus, dar la Wikipedia lucrurile funcţionează pe baza unor principii clare. Orice informaţie pusă în articole trebuie să provină din publicaţii ale specialiştilor (Wikipedia:Verificabilitate). Nu orice publicaţie poate fi considerată o sursă de încredere (Wikipedia:Surse de încredere). Nu introducem în articole afirmaţii care reprezintă opiniile sau teoriile noastre personale (Wikipedia:Fără cercetare originală). V-am indicat aici trei pagini care ţin de regulile importante de la Wikipedia. Mai există o regulă importantă, şi anume că dacă despre un subiect există în rîndul specialiştilor opinii diferite atunci acele opinii trebuie incluse toate în articol, pe cît se poate în mod proporţional cu ponderea lor în publicaţii (Wikipedia:Punct de vedere neutru).

Vă invit deci să citiţi cu atenţie aceste pagini de regulament, pentru că nerespectarea lor poate avea ca efect ştergerea unor articole sau fragmente.

Ca să ştiţi ce aveţi de urmărit în acele regulamente, iată cîteva idei foarte pe scurt:

• La Wikipedia nu adevărul contează, ci verificabilitatea.
• Argumentarea se face nu pe bază de explicaţii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, ci pe indicarea de referinţe.
• Teoriile marginale, încă neacceptate de comunitatea ştiinţifică a domeniului, nu pot fi incluse în articole.
• Verificabilitatea se referă nu numai la conţinut, ci şi la modul de exprimare.

În concluzie, am înţeles expunerea dumneavoastră de motive pentru folosirea termenului „valah”, dar nu aţi răspuns la întrebarea mea: Ce surse vă susţin afirmaţia că acele personalităţi ale secolului al XX-lea ar fi valahi? Vă rog să-mi răspundeţi numai după ce citiţi regulamentele indicate, altfel vorbim pe uscat. Foarte probabil veţi constata că Wikipedia este altceva decît ceea ce aţi crezut şi că în contribuţiile dumneavoastră aţi făcut şi alte greşeli de fond. — AdiJapan ☎ 4 decembrie 2007 04:54 (EET)

Mă văd obligat să repet: „Vă rog să-mi răspundeţi numai după ce citiţi regulamentele indicate, altfel vorbim pe uscat.” Citind regulamentele veţi constata că Wikipedia este altceva decît ce aţi crezut. Tot atunci veţi găsi singur şi problemele de fond. Nu mă puneţi în situaţia neplăcută de a vă aduce critici concrete dacă se poate şi altfel. — AdiJapan ☎ 5 decembrie 2007 12:20 (EET)

Fără atacuri la persoană!

La Wikipedia sunt interzise atacurile la persoană. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentați conținutul și să nu jigniți utilizatorii; atacurile la persoană fac rău comunității și proiectului. Dacă veți continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulțumesc. --Venator 5 decembrie 2007 21:59 (EET)

Ieşire

Dragă domnule Pachia,

Aţi avut o ieşire absolut impardonabilă mai devreme, iar ca urmare un administrator v-a blocat posibilitatea de a contribui la acest proiect. Pentru referinţă includ mai jos mesajul pe care aţi ales să-l scrieţi într-un articol enciclopedic:

Cezarika, sau, poate, Cezarian-Ika, dupa cum te-ai grabit la stergere (fara a face comparatie valoric-estetica intre ce aveai, intre ce ai "lasat" in circuit wikipedistic, si ce ti-am daruit eu, I. D. Pachia / Ion Pachia Tatomirescu), ma faci sa cred ca esti in afara subiectului, ori, vorba din balada, te-ai antrenat ca Murgul lui Toma Alimos (Salymos), ca, de, "si murgu-i vita muta, / te priveste si te-asculta..." Daca nu repui textul unde trebuie, pana maine, iti declar razboi mondial...! Pentru ca eu sunt doctorul / expertul in poezie, nu tu si sleahta ta de cenzori politruci de trei paie... ! Si-apoi crezi ca ma intereseaza "jurnalul democratic al stergerilor voastre"... ! Nu, domnule Cezarian-Ika, raman uimit de numarul mare de castigatori ai concursului wikipedistic pentru modelul de Statuie a Prostiei ...! Si mi-ai dovedit ca esti un biruitor...! Ion D. Pachia 5 decembrie 2007 21:55 (EET)

Aveţi potenţialul de a fi un contribuitor extrem de valoros al acestui proiect, dar asta numai în măsura în care contribuiţi. Înţelegeţi ce vreau să spun? Nu vă contest, nici eu şi nici altcineva, autoritatea în domeniu. Problema este felul în care contribuiţi -- nu poate fi acceptabil să reacţionaţi aşa, indiferent de context! Dacă simţiţi că aţi fost nedreptăţit aveţi multe metode de a reacţiona fără a jigni pe cineva: sfătuiţi-vă cu un alt utilizator, cu un alt administrator în care aveţi încredere, scrieţi pe pagina de reclamaţii, cereţi păreri de la utilizatorii mai vechi -- dar nu aruncaţi aşa cu noroi, este absolut deplasat, nu vă face cinste şi nu are cum să producă vreun efect pozitiv.

Vă rog să înţelegeţi cu toată seriozitatea că tocmai îmi pun cuvântul chezaş pentru dumneavoastră în faţa altor administratori ai acestui proiect prin faptul că anulez blocarea existentă. Vă rog nu repetaţi figura, mă puneţi într-o situaţie delicată.

(Pentru exactitate, Cezar l-a deblocat pe dl. Pachia în urma discuţiei cu mine şi m-a invitat să iau eu o decizie în privinţa reacţiei care se cuvine pentru afirmaţiile d-lui Pachia; am decis că nu este necesară blocarea pentru un contribuitor în ultimă instanţă valoros şi cu intenţii de bună credinţă, dat fiind că este prima reacţie de acest fel a d-lui Pachia.) --Gutza _D^D+ 6 decembrie 2007 00:12 (EET)

Regulamente

Mă bucur că aţi acceptat să citiţi cu răbdare politica Wikipediei. Din păcate au fost şi unii utilizatori, foarte valoroşi de altfel, care au înţeles greşit rostul Wikipediei şi care, atunci cînd şi-au văzut articolele şterse, rescrise sau doar modificate, s-au supărat şi au plecat. Probabil şi astăzi ne mai bombănesc pe undeva cu vorbe de ocară. De exemplu unii cred că aici e un forum de discuţii, alţii cred că dacă au scris un articol sînt stăpîni pe el, alţii vin să-şi expună teoriile personale, alţii nu acceptă ca un paragraf scris de ei să fie modificat de altcineva etc. etc., în toate aceste cazuri fiind vorba de o neînţelegere a ceea ce este acest proiect.

Mulţumesc pentru urări, dumneavoastră asemenea. — AdiJapan ☎ 7 decembrie 2007 15:14 (EET)

Răspuns

Buna ziua,

1. In primul rand am sa va rog frumos sa nu ma amenintati, este contraproductiv intr-o discutie matura si civilizata si este singurul tip de discutie pe care sunt dispus sa o duc. Tineti cont ca demersul meu se situeaza la nivelul unei dezbateri de idei si nu se va cobori la atacuri la persoana.
2. Tineti cont ca PlinUL cel tanar este o persoana virtuala care nu pretinde nimic despre sine, poate fi tanar sau batran, istoric sau muncitor, grec sau barbar. Plinul cel tanar este wikipedist si singurul scop al sau este respectarea politcii wikipedia. Nu poate fi ros de invidie caci, respectand regulamentul oricum nu are voie sa comunice descoperirile proprii, este limitat la a rezuma si sintetiza ceea ce comunitatea academica a publicat deja in reviste de specialitate si la edituri universitare.
3. Vad ca tot nu ati citit ceea ce v-a dat Adi sa cititi mai sus. Dupa parerea mea gresiti caci participand la wikipedia fara sa ii cunoasteti regulile riscati sa scrieti mult si degeaba, articolele urmand sa fie sterse ulterior. Am sa va fac un mini-rezumat al catorva principii dar va rog sincer sa examinati politica in detaliu de indata ce timpul v-o permite. La wikipedia este interzisa cercetarea originala. Adica un subiect sau o teorie care nu este cunoscuta comunitatii stiintifice dintr-un anumit domeniu, care nu a fost recenzata si trecuta prin filtrul critic al comunitatii academice nu poate face obiectul unui articol la wikipedia. Mai departe la wikipedia nu conteaza valoarea de adevar a unei informatii ci verificabilitatea ei. Informatia este verificabila daca a fost publicata in ceea ce wikipedia numeste surse de incredere (va rog cititi macar capitolul acesta din regulament). Pentru domeniul istoriei sunt considerati surse de incredere universitarii acreditati si cu predilectie publicatiile in reviste de specialitate si la edituri cu o politica editoriala severa care triaza exigent materialele pe care le primesc spre publicare. Cand o lucrare este auto-publicata ("self published") ea poate fi folosita cu precautie numai daca autorul sau este o somitate in domeniul respectiv. Teoriile marginale sau extreme neacceptate de comunitatea academica nu pot face parte din articolele despre un anumit subiect, ele pot fi prezentate eventual in articole critice separate.
4. Cateva sfaturi. Nu mai denigrati in bloc comunitatea academica, mesaje ca cel pe care mi l-ati lasat nu fac decat sa va condamne articolele in virtutea regulamentului (cercetare originala sau teorii marginale neacceptate). Combateti idei nu persoane. EB Weaver este cercetator in Anglia la oxford, specialist al nationalismului in Europa centrala si de est. Tineti cont ca articolul domniei sale analizeaza in primul rand critic teoriile "originiste" din Ungaria si Serbia deci a-l banui de "anti-romanism" este ridicol. Publicarea articolului de un institut al Academiei Poloneze de stiinte ii da girul acesteia deci sursa mai de incredere nu putem gasi. Mai mult tineti cont ca si daca era ungur si publica intr-un jurnal al academiei maghiare de stiinte tot sursa de incredere era. Aceasta este o enciclopedie de limba romana, nu o enciclopedie romaneasca si cu atat mai putin o enciclopedia a etnicilor romani, in acest sens am sa va rog sa evitati pe viitor a presupune ca anumite etnii sunt frustrate in bloc de anumite subiecte, riscati sa ii ofenesati pe unii colegi.
5. Cand este propus pentru stergere un articol la care ati contribuit sau un articol pe care pur si simplu vreti sa il pastram, aduceti contra-argumente. Tineti cont, nu trebuie sa demonstrati ca informatiile sunt adevarate, folosirea de surse primare (exponate arheologice, cronici s.a.m.d) este inutila. Trebuie sa ne demonstrati ca ele sunt verificabile. Aduceti recenzi facute de specialisti recunoscuti. Aduceti referinte din carti si reviste de specialitate etc, etc.

Cu bine, Plinul cel tanar

Blocat

V-a fost blocat accesul la modificarea paginilor din Wikipedia întrucât aţi încălcat regulamentele. Termen de blocare: 48 de ore. V-am blocat pentru acest mesaj: [1]. V-am avertizat cât se poate de civilizat, dar aţi ales să repetaţi atacurile; nu mi-aţi lăsat de ales. În plus aţi şi încercat în mod evident să vă ascundeţi identitatea şi aţi vorbit despre dumneavoastră la persoana a treia, încercând să înşelaţi utilizatorii în această privinţă. Dacă vă veţi comporta la fel după ce vă expiră blocarea, următoarea perioadă de blocare va fi şi mai lungă. --Gutza _D^D+ 9 decembrie 2007 21:45 (EET)

Rectificări

Cîteva rectificări la mesajul dumneavoastră, pentru ca lucrurile să nu rămînă ambigue:

• „Istoric administratrorul” care semnează Plinul cel tanar nu este administrator.
• Nu ştiu de unde aţi dedus că e „ros de invidie”. Nu a făcut decît să urmeze regulamentul.
• Din punct de vedere tehnic articolul „Dacia (Dacoromania) lui Regalian” a fost şters de mine, nu de Gutza. Din punct de vedere moral decizia de ştergere a fost luată de comunitate, prin dezbatere, conform regulamentelor.
• Faptul că o carte se găseşte în unele biblioteci nu o face să fie sursă de încredere conform criteriilor stricte de la Wikipedia.
• Dacă despre teoria Daciei lui Regalian au scris şi alţi istorici, în publicaţii respectabile, dacă această teorie a fost îmbrăţişată măcar de o parte semnificativă a comunităţii istoricilor, atunci ne vom cere scuze pentru ştergerea articolului şi-l vom recupera. Vă rog să prezentaţi date. Mă întreb de ce n-aţi făcut-o atunci cînd s-a dezbătut ştergerea articolului.
• Organizarea unui congres de dacologie nu reprezintă o dovadă că teoriile despre dacologie au intrat în circuitul cultural.
• Blocarea pe care v-a aplicat-o Gutza n-a avut scopul de a vă oferi două zile de vacanţă, ci acela de a vă atrage atenţia că la Wikipedia nu se admite atacul la persoană.
• Articolul nu a fost şters în grabă, ci chiar cu o mică întîrziere. Regulamentul nostru privind ştergerea paginilor spune că discuţiile durează 5 zile, iar articolul respectiv a fost şters după 6. Dacă părerile ar fi fost împărţite, pe muchie de cuţit, atunci s-ar fi justificat o prelungire, dar nu a fost cazul. Dintre cele 12 persoane care s-au exprimat în dezbatere au fost numai două care au susţinut păstrarea articolului, însă nici unul din argumentele lor nu era valid. Decizia de ştergere s-a impus de la sine, fără probleme.

Dacă mai aveţi nelămuriri o să încerc să vă răspund. — AdiJapan ☎ 13 decembrie 2007 17:09 (EET)

Sărbători fericite

Stimate domnule Pachia,

Vă mulţumesc pentru amabilul dv. mesaj, şi, la rândul meu, vă doresc ca Sfintele sărbători de Crăciun să vă aducă numai bucurii, şi să vă dea Domnul sănătate şi putere de muncă în noul an. Al dv., --Turbojet 22 decembrie 2007 16:44 (EET)

Vă mulţumesc pentru minunatele colinde şi sorcove şi vă urez şi eu cum ştiu, cu urarea cu care mergeam de Anul nou în copilărie:

La Mulţi Ani cu bucurie

Şi La Mulţi Ani, fericiţi,

La Mulţi Ani cu sănătate

Şi La Mulţi Ani să trăiţi!

Al dv., --Turbojet 30 decembrie 2007 15:11 (EET)

Te Deum laudamus

În primul rând vă doresc şi eu în continuare sărbători fericite.

Articolul amintit este identic cu conţinutul paginii www.revistanoinu.com. Din păcate aici nu putem să acceptăm conţinutul în forma actuală dacă nu se renunţă în mod specific la dreptul de autor. Desigur eu nu am nici un interes personal în ştergerea articolului, am ajuns la el tocmai pentru că îl căutam. O altă posibilitate ar fi rescrierea articolului. Vă rog să vă exprimaţi părerea la pagina de discuţie. Cu stimă.--Mishuletz 25 decembrie 2007 20:13 (EET)

Bună ziua! Nu contează cine a şters articolul, important e că a făcut-o conform regulamentului. Articolul, după ce a fost publicat în revistă, nu mai poate fi publicat nicăieri. Aşa se specifică în secţiunea Termeni şi condiţii de utilizare a sitului.

Dreptul de copyright apartine in intregime autorului articolului iar prin propunerea si acceptarea acestuia pentru publicare revista Noi,NU! va detine dreptul de publicare fara a exista ulterior alte pretentii din partea autorului cu exceptia modificarilor de continut.

În acest fel, aţi pierdut dreptul de a republica acelaşi articol. Pe de altă parte, stilul şi conţinutul articolului nu sunt în întregime enciclopedice. Apar numeroase exprimări unde WP:PDVN este discutabil. În plus, nu sunt sigur de cât de încredere este sursa repsectivă (situl). Vedeţi Wikipedia:Surse de încredere. Ei au publicat articolul, dar nu ştim dacă ei au specialişti în domeniu care confirmă spusele Dvs. Deci e posibil ca unele pasaje din articol să fie considerate cercetare originală. După cum se specifică la Ce nu este Wikipedia, nu putem publica eseuri personale. Dacă reuşiti să rescrieţi articolul în stilul recomandat de paginile de mai sus, este posibil ca el să fie acceptat aici. În speranţa că înţelegeţi motivele ştergerii şi că mai doriţi să participaţi la dezvoltarea Wikipediei, vă urez numai de bine! ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de KlaudiuMihaila (discuție • contribuții).

Nu, domnule Mishuletz, conteaza foarte mult sa stim (1)cine a scris un articol de Wikipedie, (2) cine a sters un articol de enciclopedie, democratic, si de ce, nu cu cenzura de tip neostalinist

Prima problema limpede pentru ambii: Legea (inclusiv cea wikipedista) trebuie sa fie aceeasi pentru toti. Acum, iata prima problema "nelimpede" pentru Dvs.: nu te cenzureaza un nespecialist intr-un domeniu, ci unul superior cel putin cu un grad tie, oricat de "colhozist-stalinist", oricat de "subtil-permisiv" ar fi "proiectul-Wikipedia" in acest sens. Si acum precizarile de rigoare, de principii deontologice (atragandu-va atentia ca eu nu sunt ca Dvs., "angajat" / "administrator" wikipediast; "statutul piramidei comunitatii", bine articulat in ultimii zece ani in SUA, nu-l discutam aici) : 1) articolul / studiul Te Deum laudamus... de Niceta Remesianu (argumente interne ale paternitatii...) este proprietatea mea intelectuala absoluta; aici este cercetarea mea de cateva decenii (daca am in vedere prima varianta publicata in presa a studiului !); si totusi, l-am dat (in 27 noiembrie 2007) pe degeaba Wikipediei (de vreme ce l-am pus in pagina wikipedista, se subintelege!), dintr-o convingere patriotica sanatoasa privitoare la un mai drept circuit intern / international al impresionantei, adancii noastre istorii valoric-estetic-religioase, ilustrata de acest sfant valah (=dacoroman), Niceta Remesianu; vazand ca wiki-adminii (cum va ziceti)- adica "administratorii de Wikipedia" - nu-mi dau vreun semn "de receptare" nici intr-o luna, desigur, l-am trimis web-revistei "Noi, nu !" (care l-a pus in pagina imediat, pentru valoarea lui exceptionala atat in perimetrul istoriei literaturii valahe / romane, cat si in cel al istoriei religiilior / Crestinismului si Zalmoxianismului; imnul nicet-remesian se adresa poporului Pelasgo-Dac / Valah, ce avea in orizontul anului 370 d. H. aproape doua milenii de monoteism-zalmoxian); 2) studiul / "articolul" meu a fost imediat "descoperit" de Dvs. in web-revista "Noi, nu!" si m-ati instiintat (dupa cum se vede din aceasta pagina de discutii); cum generatia Dvs. (am inteles dintr-al Dvs. CV ca sunteti student in anul III la Facultatea de Informatica) nu prea citeste, nu prea merge in Biblioteci, nu mi-ati putut "preciza" ca materialul a fost publicat in volumul / volumele, revistele... etc.; daca ati fi facut acest lucru, desigur, v-as fi ridicat o problema in fata careia - mai toti administratorii, inclusiv seful Dvs., de la Purdue University - ati fi ramas "ca la dentist"; dar nu va pun inca problema respectiva, lasandu-va "liber" / "democratic" si punctul acesta vulnerabil; va reamintesc numai ca m-am angajat sa rescriu studiul dupa sarbatori pentru spiritul Wikipediei; 3) Dvs. , domnule Mishuletz, student-informatician, te-ai grabit "sa stergi", "sa cenzurezi cu sete neostalinista", "articolul" daruit Wikipediei de d-l prof. dr. Ion D. Pachia (= Ion Pachia Tatomirescu) si acum nici n-ai curajul sa-ti recunosti vina; pentru ca eu apar un principiu, o problema de deontologie a comunicarii / scrisului stiintific, domnule Mishuletz (vedeti, eu v-am acceptat si numele "mici", ca de "grupa mare", mai mult ori mai putin "manelistice": Mishuletz, Gutza, Plinul cel tanar, AdiJapan, Cezarika etc., fara sa va cenzurez !), problema de fond / principiu este asta: de ce permite Wikipedia (conducerea ei, desigur) unor tineri nespecialisti, unor tineri neformati inca intelectual (ca si Dvs. d-le Mishuletz), sa taie / cenzureze neostalinist (fiti foarte atent la epitet; daca nu pricepeti, cereti urgent ajutor semantic d-lui Gutza, care mi-a facut impresia ca mi-a citit cartea "Generatia resurectiei poetice", unde aveti pe tava chestiunea stalinismului cultural, a prolecultismului) operele, "articolele" unor cercetatori, ale unor doctori in domeniu (asa cum este cazul studiului Te Deum laudamus...); ce credibilitate in fata intelectualitatii din Romania, ori din intreaga lume, atunci cand ai de-a face cu cenzori de-acest soi (de neostalinisti) mai poate avea Wiki-proiectul...? Pentru ca multi intelectuali de marca din Romania (de la scriitori si jurnatisti pana la profesori universitari si academincieni) s-au izbit de "cenzura neostalinist-wikipedista", as propune-o (daca insistati) dezbaterii in presa scrisa (unde nu mai puteti "s-o-ntoarceti ca la Ploiesti")... Dar mai trebuie sa va mai pun sub lentila "genele", "cromozomii" etc. Si pentru ca eu nu prea am vreme de pierdut "in discutii" (cu cei 21 de "admini"), va mai preciez: 1) pentru ca eu sunt Pandur (convins ca daca sfarsi-voi taiat in bucati si aruncat - ca Tudor Vladimirescu - in fantana din Golesti, stiu ca dupa mine va veni LUMINA), nu voi renunta - la presiunile "adminilor-cenzori-neostalinisti" de la Wikipedia - sa urmaresc "Enciclopedia" si "comedia Enciclopediei", a continutului acesteia si a vectorizarii acestui continut (intru mancurtizare), a implicatiilor lui instructiv-educative in mentalul generatiilor actuale de liceeni, de studenti etc.; 2) dupa mine, se vor ivi nenumarati alti reprezentanti ai Zalmoxianismului / Cogaionului ce va vor pune la punct pe toti, pana la starpirea paturii mancurtilor din Dacia / Romania... La multi ani si sa ne revedem cu binete de Sarmizegetusa ! Ion D. Pachia / Ion Pachia Tatomirescu 86.127.183.66 6 ianuarie 2008 12:58 (EET)

Neînţelegeri

Stimate domunle Pachia, Vă mulţumesc foarte mult pentru urările de Anul Nou de pagina mea de utilizator. Vă rog, primiţi şi din partea mea sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată şi bucurie.

În ultimul timp n-am contribuit la wikipedia, deci n-am avut posibilitatea să clarific unele lucruri. Vreau să spun însă de la început că domunul KlaudiuMihaila - studentul -, chiar dacă a introdus puţină încurcătură uitând să se semnese la mesajul de sus astfel că aţi crezut că este de la mine, are dreptate când spune că nu este important cine a şters articolul: responsabilitatea pentru ştergerea lui mi-o asum eu, pentru că eu am pus prima dată aceea etichetă de copyvio. Sunt mulţi utilizatori noi care aduc conţinut de pe alte pagini din internet fără a avea acordul acestori pagini. Un utilizator care găseşte pe internet o pagină cu acelaşi conţinut pune eticheta, articolul vine într-o categorie: pagini care violează drepturile de autor, de unde sunt şterse de un administrator după 7 zile, dacă problema nu s-a rezolvat. Este adevărat că în momentul în care v-am scris primul mesaj articolul era fără etichetă, deci m-am gândit că o să rămână mai mult timp pentru discuţii. Dacă un articol se vrea recuperat aceasta o poate face un administrator. Dar dacă conţinutul este disponibil, ca în cazul nostru, articolul se poate şi recrea foarte simplu. Vedeţi deci că totul a fost mai mult o neînţelegere. Numai bine. --Mishuletz 7 ianuarie 2008 04:08 (EET)

Uite-asa, din lipsa de comunicare...

Uite-asa, din lipsa de comunicare,

Domnule Mishuletz,

Mai dau si eu cu Cogaionu-n mare,

Fara a sti ca domnnul Mihaila

Ne pregateste si cate-o "eschila"

Euripidenizandu-ne fara de mila...!

P. s. N-a castigat decat o excelenta,

De la Salumosh, reteta pentru menta...! IPT 7 ianuarie 2008 22:50 (EET)

Etichete

Vă rog să nu scoateţi etichetele decît după ce demonstraţi că sînt neîndreptăţite sau după ce au fost rezolvate problemele pe care le semnalează. Mulţumesc. — AdiJapan ☎ 8 ianuarie 2008 15:11 (EET)

Surse autopublicate

După cum deja cunoaşteţi, toate informaţiile introduse în articole trebuie să provină din surse de încredere. Credibilitatea unei surse depinde de condiţiile în care a fost publicată: cît de atent au fost verificate informaţiile, cît de independent este editorul de autor, cum este apreciată sursa de către ceilalţi specialişti ai domeniului etc.

Am văzut că aţi introdus în multe articole informaţii provenite din cărţi ale lui Ion Pachia-Tatomirescu, în particular din cărţi publicate la editura Aethicus. Directorul acestei edituri pare să fie chiar Ion Pachia-Tatomirescu, deci credibilitatea acelor informaţii este cel puţin problematică (nu vorbesc aici de autopromovare, ci doar de calitatea informaţiilor). Asemenea cărţi intră în categoria surselor autopublicate şi pot fi folosite doar cu precauţii, în măsura în care aceleaşi informaţii au fost publicate şi în surse a căror credibilitate nu este pusă la îndoială.

Vă rog, aşadar, să nu mai introduceţi informaţii din asemenea lucrări. Aş îndrăzni să vă adresez o rugăminte şi mai mare, anume aceea de a scoate informaţiile de acest gen din articolele în care le-aţi introdus deja.

Toate cele bune. — AdiJapan ☎ 13 ianuarie 2008 13:12 (EET)

Fără atacuri la persoană!

La Wikipedia sunt interzise atacurile la persoană. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentaţi conţinutul şi să nu jigniţi utilizatorii; atacurile la persoană fac rău comunităţii şi proiectului. Dacă veţi continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulţumesc. Mă refer la intervenţia dumneavoastră de la pagina Wikipedia:Pagini de şters/Dadaismul valah. — AdiJapan ☎ 15 ianuarie 2008 20:44 (EET)

Nu-i vorba de "atacuri la persoana", ci despre atitudine ferma impotriva ignobililor, ignorantilor, impostorilor s.a.m.d.

Ati citit "Dadaismul..." (poftim, nu neaparat "valah", ci Dadaismul dintai / Primul dadaism), de mine, Ion D. Pachia, adica Ion Pachia Tatomirescu ? In acest studiu, publicat si in limba franceza, in revista canadiana Mouvances (nr. 3-4 / 2006, "Villes" / autres textes), ca tot faceti parada de "surse de incredere" (ori, nici asta, dupa miticii de Dambovita, nu-i sursa de incredere, pentru ca ei n-au accesibilitate la paginile acestei revite internationale ?!?), IPT face lumina, pune la punct lucrurile "incaltosate de sursele de incredere de-aproape un veac"... Va pun si aici, in fata, ce zic "expertii in dadaism" din Canada, nu de pe Dambovita (ca tot e moda la Romani ca strainii sa le releve valorile): Nous avons reçu de Roumanie, le résumé d'une recherche historique sur le dadaïsme réalisée par un spécialiste des questions dadaïstes, Ion Pachia-Tatomirescu; ainsi, nous en livrons le contenu qui paraît pour la première fois en français. En bref, on peut énoncer que trois phases ont prévalu: Le dadaïsme fut d'abord celui qui prit naissance à Bucharest-Gârceni (Roumanie) avant de devenir le dadaïsme européen de Bucharest-Zürich et de se prolonger dans la République mondiale du dadaïsme de Bucharest (Roumanie), Zürich (Suisse) et Paris (France), et de se perpétuer dans le surréalisme (NDLR). Le premier Dadaïsme, ou bien, le Dadaïsme de Bucharest – Gârceni (Roumanie). Chestiunea de fond la Wikipedia ramane aceasta: ca este revoltator la cer sa te cenzureze niste ignoranti, niste impostori, niste nespecialisti, niste neostalinisti, pentru ca asa a vrut Mayuma, Plinul cel tatar s.a. sa-si asmuta gasca-le de hiene asupra-mi... ! Ca si suficient de multi altii din Romania, eu, I. D. Pachia / Ion Pachia Tatomirescu, desigur, respect, apreciez Proiectul Wikipedia, dar atrag atentia ca are temelii de nisip, nisip din desertul coruptiei, intereselor meschin-politice... etc. Si ca Pandur de la piramida Timisoarei, va promit ca voi lupta pana ce temelia Proiectului Wikipedia va fi pusa din betonul armat al adevarului stiintific, cu autori ce dau seama, ce raspund de continutul si de urmarile acestor continuturi etc. Dvs. ca "mai mare", ca "sef wikipedist", i-ati pedepsit in vreun fel pe acesti indivizi care aduc daune cumplite Wiki-proiectului, care-mi mananca mie timpul dedicat altor lucrari fundamentale pentru Natie / Lume / Wikipedia ?!? Mai vedeti ca nu cu "palme pe sticla" puse lui IPT (aidoma celei de mai sus), cu "blocaje", se rezolva problemele Wikipediei... IPT 16 ianuarie 2008 14:32 (EET)

Alo domnu, nu ne-aţi şters dumneavoastră mucii când eram la grădiniţă ca să ne vorbiţi cum aveţi chef. Aţi şi întors-o, nu mai e „valah”, e „dintâi”. Desigur fiindcă „valah” e o aberaţie cu legături protocroniste care mai mult face rău. Dacă reuşiţi să îmbrobodiţi nişte canadieni care nu ştiu mai nimic de România nu înseamnă că aveţi vreo calficare, faptul că vă publicaţi singur cărţile spune tot. E plină ţara de genii de Măgura, noi suntem un proiect serios, şi când nu suntem experţi într-un domeniu contăm cu o bază culturală mai solidă ca a dumneavoastră. Mâncaţi câte sarmale doriţi, dar lăsaţi-ne în pace cu astfel de materiale. --Venator 16 ianuarie 2008 14:45 (EET)

Fără atacuri la persoană!

La Wikipedia sunt interzise atacurile la persoană. Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Vă rog să comentaţi conţinutul şi să nu jigniţi utilizatorii; atacurile la persoană fac rău comunităţii şi proiectului. Dacă veţi continua acest comportament vi se va ridica dreptul de a modifica paginile Wikipedia. Vă mulţumesc. Mă refer la asta: [2]. ESTE ULTIMUL AVERTISMENT! --Gutza _D^D+ 16 ianuarie 2008 14:51 (EET)

Blocat

V-a fost blocat accesul la modificarea paginilor din Wikipedia întrucât aţi încălcat regulamentele. Termen de blocare: o săptămână. V-am avertizat şi aţi continuat cu asta: [3]. --Gutza _D^D+ 16 ianuarie 2008 15:02 (EET)

Te, Deum, Laudamus, copyright si drept de publicare

Mă văd obligat să intervin cu mici completări pentru a nu lăsa loc la interpretări greşite: S-a precizat într-un comentariu că:

„Nu contează cine a şters articolul, important e că a făcut-o conform regulamentului. Articolul, după ce a fost publicat în revistă, nu mai poate fi publicat nicăieri. Aşa se specifică în secţiunea Termeni şi condiţii de utilizare a sitului. Dreptul de copyright apartine in intregime autorului articolului iar prin propunerea si acceptarea acestuia pentru publicare revista Noi,NU! va detine dreptul de publicare fara a exista ulterior alte pretentii din partea autorului cu exceptia modificarilor de continut. În acest fel, aţi pierdut dreptul de a republica acelaşi articol.”

Doar doua mici observatii pentru a evita inducerea in eroare:

Copyright = Drept rezervat numai autorului sau editorului de a reproduce şi de a vinde operele literare, artistice şi ştiinţifice în alte ţări; drepturi legale de autor. (DEX)

Asta înseamna că copyright-ul pentru articolul la care faceţi referire aparţine autorului (aşa cum de altfel se şi precizează) iar revista deţine doar dreptul de a publica acel articol primit de la autor.

Blocare

Dacă aţi alege să citiţi regulile după care ne ghidăm în loc să investiţi acelaşi efort în a ne "maneli pamflete" poate că ne-am înţelege mai bine. Nu am ce să vă explic mai mult decât atât, v-am oferit atâta răbdare şi bună credinţă câtă am avut la dispoziţie. --Gutza _D^D+ 25 ianuarie 2008 14:44 (EET)

Nu, d-le Pachia, nu este deloc necesar "sa mai incrucisam sabiile cuvintelor, ca sa nu rugineasca" -- mă întreb ce echivoc ar putea să lase propoziţia scrisă cu aldine mai sus, Nu există absolut nici o scuză pentru atacuri personale la adresa altor contribuitori. Dacă veţi reuşi să colaboraţi o perioadă rezonabilă fără a ataca alţi contribuitori voi lua în considerare opţiunea de a vă veni în întâmpinare în privinţa altor nelămuriri; până atunci vă stau la dispoziţie ceilalţi administratori şi utilizatori. --Gutza _D^D+ 25 ianuarie 2008 21:34 (EET)