Discuție Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate
Sistemul de puncte
modificareAcest lucru cu "puţin contra", "puţin de acord" este o chestie foarte faină care nu am mai văzut numai la ro.wiki. Este bun pentru că permite o opinie mai exactă decât doar un vot de suport sau opunere. Totuşi, nu cred că trebuie să implementăm un sistem bazat doar pe puncte, dar pe consens. Adică, dacă trei persoane votează "de acord", unul votează "puţin contra" şi unul "contra", trebuie adresat motivele dece cei care au votat contra au votat în acest fel, nu numai promovat articolul la statut de fructous fiind că a câştigat cu jumătate de punct. Altfel, idee bună! Ronline. Trăiscă 2005. Trăiască informaţia românilor | d 27 decembrie 2005 14:15 (EET)
Cum se decide acordarea statutului?
modificareNu prea e clară procedura de vot. După o săptămînă de la începerea votării ce se face? Se numără punctele şi trebuie să iasă peste zero? Sau e bun şi zero? Sau trebuie un număr minim de puncte? Apoi dacă nu prea sînt voturi cum se face? Dacă votează doi oameni ajunge?
Eu aş propune aşa:
- Trebuie să existe cel puţin 5 voturi exprimate, altfel se aleg articolele pe grupuleţe mici de editori.
- Cred că articolul trebuie să întrunească, în medie, votul "de acord". Unii vor vota cu "foarte de acord" (+2p), alţii cu "un pic contra" (-½p), etc. Deci propun ca numărul punctelor primite să fie cel puţin egal cu numărul de voturi exprimate.
- Dacă după o săptămînă au votat mai puţin de 5 oameni sau numărul de puncte primite este insuficient, dar cel puţin zero, mai prelungim cu o săptămînă. Altfel oprim votarea, pentru că s-ar părea că mai e multişor de muncă la articol.
Ce ziceţi? — AdiJapan ☎ 20 martie 2006 19:01 (EET)
- De acord :-) Cu următorul amendament: voturile contra să fie însoţite şi de motivaţia votantului; asta pentru a-i ajuta pe colaboratori să perfecţioneze articolul. Iulian U. 20 martie 2006 19:13 (EET)
- De acord Dar să fie notată data de început şi de sfârşit a votului, că uite Sudoku a fost propus pe 6 martie şi au trecut două săptămâni deja. --Vlad|-> 21 martie 2006 03:16 (EET)
- De acord --R O A M A T A 2007 mesaj 4 februarie 2007 10:26 (EET)
Mulţumesc pentru "voturi" :-) şi pentru sugestii. Acum dacă mă gîndesc mai bine, votul pentru articolele fructuoase ar putea să dureze mai mult de o săptămînă, pentru că nu toată lumea se pricepe la subiectele respective şi deci vor fi puţini cei care pot să-şi exprime opinia în cunoştinţă de cauză. Poate două săptămîni încă de la început ar fi mai bine. La administratori (ca şi la fotbal) ne pricepem toţi, dar la Sudoku, Torino, Coşbuc, etc. nu prea.
Ar mai fi o chestie. Articolele din domenii unde nu avem decît 1, 2, 3 contribuitori nu prea au şanse să capete statutul de "fructuos", din lipsă de voturi, chiar dacă acele articole ar fi scrise perfect. Din păcate nu ştiu cum se poate remedia asta. Este de fapt unul din defectele de principiu ale Wikipediei: calitatea se asigură numai prin numărul mare de editori, numai acolo unde ei sînt în număr mare.
În orice caz, noul regulament, dacă nu apar opinii contra, se va aplica începînd cu candidaturile următoare, cele curente rezolvîndu-se ca pînă acum (nu ştiu clar cum). — AdiJapan ☎ 21 martie 2006 06:08 (EET)
Vot articol
modificareLa criteriile de vot pentru un articol fructuos se spune că, "articolul trebuie să acopere întreg subiectul şi să nu neglijeze vreun fapt important". Asta presupune să cunosc tema. Articolul Ceremonia ceaiului este exotic şi inedit pentru mine. Habar n-am dacă s-a sărit peste ceva important sau dacă sînt erori în articol. Mă pot gîndi dacă îmi spune ceva despre istorie, dacă are secţiuni, cum arată ele, dacă are bibliografie, eventual o secţiune critică (pentru neutralitate), etc. şi în final dacă mi s-a părut că înţeleg ceva.
Observ că repet ce s-a spus mai sus, dar cum a rămas? Propuneri de rezolvare n-am, încerc doar să readuc discuţia în prim plan. Pe de o parte mi se pare corect să voteze cei în temă, pe de altă parte apare situaţia cu lipsa de voturi.
Cel puţin durata votului ar trebui prelungită. Cred că două săptămîni e prea puţin, mă uit la data articolelor propuse. -Laurap\ mesaj 25 aprilie 2006 23:35 (EEST)
- Dacă tot ai menţionat Ceremonia ceaiului, sunt şi eu de acord că două săptămâni e prea puţin (cred că doar 1 singur vot a fost exprimat în cele două săptămâni care au trecut de la propunerea lui...) --Vlad|-> 26 aprilie 2006 14:59 (EEST)
Deci cum procedăm?
modificareVăd că între timp Danutz a mai declarat cîteva articole drept articole fructuoase, deşi de fapt nu avem o procedură suficient de limpede după care să ne ghidăm.
Wikipedia nu este un exerciţiu de democraţie, aşa cum se spune în mai multe locuri, deci trebuie să recurgem la voturi şi punctaje cît mai rar posibil, şi să dăm prioritate discuţiilor şi argumentelor libere. Doar că declararea unui articol fructuos cere o decizie de genul da/nu, deci e nevoie de o metodă.
Am făcut nişte propuneri mai sus, despre numărul minim de utilizatori care comentează articolul (ziceam eu: 5) şi despre punctajul necesar pentru trecerea în rîndul articolelor fructuoase (ziceam eu: cel puţin egal cu numărul de "voturi"). Durata de o săptămână care se cere acum este clar insuficientă, şi sînt de acord cu Laura că nici două săptămîni n-ar ajunge.
Întrebarea este dacă sistemul ăsta cu puncte este bun. Mă gîndesc că am putea să mergem pe altă linie, anume să aşteptăm pînă se strînge un număr rezonabil de comentarii (5?), şi dacă nu apar obiecţii majore la articolul în cauză să îl numim articol fructuos. Dacă sînt obiecţii aşteptăm pînă se rezolvă problemele respective. Cum sună? — AdiJapan ☎ 19 mai 2006 09:01 (EEST)
- Varianta cu un număr minim de comentarii (5, de acord) pare mai simplă, cu o condiţie: în cazul unui comentariu care conţine apreciere&critică, autorul comentariului să pună şi o concluzie din care să reiasă clar dacă e "da" sau "nu". La minim 3 "da"-uri, într-o perioadă de 3 săptămîni (o lună?), articolul trece. Perioada se prelungeşte o săptămînă dacă nu apar cele 5 comentarii.
Dar, cum facem? ştim, nu ştim ceva despre tema articolului, votăm impresia generală? -Laurap\ mesaj 19 mai 2006 13:34 (EEST)
Reguli AC
modificareConform voturilor, Ceremonia ceaiului ar trebui să fie articol de calitate. În privinţa regulilor de acordare a statutului de articol de calitate, iau tăcerea celorlalţi drept aprobare (a întregii comunităţi ro.wp, nu numai adminii votează şi nu numai adminii participă la discuţii, ci toţi utilizatorii interesaţi de subiect) şi dacă în 7 zile nu există obiecţii voi scrie noile reguli la Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate.
Dar, fiind propunerea lui Adi l-aş ruga pe el să facă lucrul acesta şi uite aşa scap... – Laurap\ mesaj 12 iulie 2006 13:39 (EEST)
Propunere de procedură
modificarePropun să adăugăm / modificăm regulile referitoare la numirea articolelor de calitate astfel:
- Nominalizarea şi evaluarea unui articol trebuie făcute ţinînd cont de lista de criterii de la începutul paginii.
- Evaluarea fiecărui articol durează o lună de la nominalizare.
- Pe durata evaluării autorii pot desigur să modifice articolul pentru a-i corecta neajunsurile semnalate în comentarii.
- Articolului i se acordă statutul de articol de calitate dacă:
- au fost făcute cel puţin 5 comentarii;
- nu a fost adus nici un argument valabil împotriva acordării statutului.
Am renunţat la ideea de punctare, pentru că scopul nu este acela de a măsura calitatea articolului, ci de a verifica dacă îndeplineşte sau nu criteriile. Degeaba are puncte multe dacă unul dintre evaluatori a observat o lacună serioasă în articol.
Am mărit durata de evaluare la o lună pentru ca între timp să se poată face ajustări la articol pe măsură ce apar comentarii. Evaluarea se poate face de oricine, chiar dacă nu ne pricepem toţi la subiect; evaluăm fiecare ce putem: dacă subiectul ne e străin fie nu ne băgăm deloc, fie verificăm doar chestiunile de formă.
Obiecţii? — AdiJapan ☎ 12 iulie 2006 15:04 (EEST)
- De acord. – Laurap\ mesaj 12 iulie 2006 15:21 (EEST)
- Uitasem de discuţia asta. Şi uite că mai vin cu o întrebare: cine are drept de vot? Veşnica regulă cu minimum o lună şi 100 de modificări la activ? — AdiJapan ☎ 31 octombrie 2006 15:28 (EET)
Veşnica regulă e relativ ok. Propun să scriem în regulament şi faptul că un autor nu-şi poate vota articolul. Sau sînteţi de altă părere?
După regulamentul actual, care spune că votul durează o săptămînă, o serie de articole au fost votate neregulamentar. Aş invita contribuitorii (nu numai administratorii) să-şi spună fiecare părerea asupra regulilor de mai sus sau să vină cu o nouă propunere. – Laurap\ mesaj 3 noiembrie 2006 16:30 (EET)
- Mi se pare inechitabil sa vorbim despre un termen, atata timp cat nimeni nu se inscrie, nu-si declina competentele, pentru a putea evalua articolele. Mai intai punem la punct acest lucru si dupa aceea putem lua in calcul reguli mai stricte.--Alex:D|Mesaje 13 noiembrie 2006 07:06 (EET)
- O serie de aspecte pot fi verificate de orice utilizator cu experienţă la Wikipedia: existenţa bibliografiei, wikizarea corectă, structurarea, categorizarea, etc. Apoi există lucruri pe care le poate evalua orice persoană cu o minimă cultură generală: chestiunile elementare, corectitudinea exprimării etc. Problema se pune la verificarea conţinutului din punct de vedere ştiinţific, la acele articole care necesită experţi pentru a fi scrise. Evident, pentru a numi un articol de calitate trebuie verificate toate aceste aspecte, şi aici sîntem limitaţi de ultimul punct: nu avem nici măcar cîte un specialist pe fiecare domeniu larg, cu atît mai puţin pe subdomenii.
- Sincer, nu ştiu ce se poate face. Concluzia celor de mai sus ar fi să numim articole de calitate numai pe subiecte la care se pricepe cam toată lumea (fotbal, filme, etc.) sau la care avem cel puţin cîţiva cunoscători (istorie?, informatică?).
- Soluţia ar fi să impunem un număr minim de voturi, iar articolele la care nu se strîng destule voturi să le trecem pe linia moartă chiar dacă de fapt sînt bine scrise, pînă ne mai înmulţim. Apare desigur problema declarării competenţelor: nu putem verifica aceste declaraţii, deci nu putem şti cui să dăm drept de vot. Tot aşa, avem problema înscrierii unui articol într-un domeniu.
- Are cineva o soluţie simplă şi bună? — AdiJapan ☎ 13 noiembrie 2006 09:56 (EET)
- Soluţia ar fi ne strângem în jurul wikiproiectelor, dar din păcate eu nu am reuşit să strâng decât 2 contribuitori care nu mai sunt prea activi, în cadrul Wikipedia:WikiProiect Filozofie. O opinie „tare” să vină din partea celor care i-au parte la acel wikiproiect căci se presupune că au mai multe competenţe decât ceilalţi pe acel subiect. -- Pixi discuţie 13 noiembrie 2006 10:01 (EET)
Macar o campanie de votare sa facem. Cel putin la orase si locuri ar merge o evaluare din partea publicului larg.--Alex:D|Mesaje 13 noiembrie 2006 11:40 (EET)
Procedură prea complicată?
modificareLa prima vedere pare simplu, doar că trec lunile şi articolele nu mai sunt "acceptate" ca articole de calitate. Aş face-o eu, dar sincer e prea complicat. Poate ar trebui scris undeva exact ce trebuie făcut unui articol acceptat. Se pune în el formatul cutare, se trece în lista cutare, etc. --Mihai | D 16 ianuarie 2007 19:31 (EET)
Efectuarea nominalizării ca şi articol de calitate
modificareÎntrucât nu există o procedură de nominalizare a articolelor acceptate, propun să definim una. Putem porni de la această lisă:
- Eliminaţi formatul {{PAC}} din pagina de discuţie a articolului propus.
- Inseraţi formatul {{articol de calitate}} la sfârşitul articolului acceptat (înainte de categorii).
- Modificaţi Format:Pagina principală/Articol de calitate/Articole astfel: La sfârşitul listei adăugaţi o poziţie nouă Format:Pagina principală/Articol de calitate/Număr, unde în loc de număr veţi trece numărul care continuă lista existentă. În dreapta veţi trece şi numele articolului, după modelul a ceea ce există deja.Salvaţi modificările.
- Daţi click pe Format:Pagina principală/Articol de calitate/Număr şi creeaţi o scurtă descriere a articolului. Este suficientă preluarea primelor paragrafe din articolul propriu-zis şi o fotografie ilustrativă. Salvaţi acest nou articol
- Editaţi Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate, de unde eliminaţi {{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/numele articolului acceptat}} şi inseraţi {{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/numele articolului acceptat}} în Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Articole promovate, la sfârşitul listei.
Pe pagina Articole de calitate, unde scrie Până acum sunt XX articole de calitate din totalul de... veţi înlocui cifra existentă în loc de XX cu numărul articolului de calitate, număr pe care l-aţi definit în lista de la Format:Pagina principală/Articol de calitate/Articole.- La Articole de calitate veţi include articolul în discuţie într-una din categoriile afişate.
În final, editaţi editaţi Pagina principală astfel: sub <!-- ---------- COLOANA STANGA ------------------ -->, unde scrie la mod XX<!--numărul de art. de calitate--> (în loc de XX va exista scris un număr), veţi trece în loc de XX numărul articolului de calitate, număr pe care l-aţi definit în lista de la Format:Pagina principală/Articol de calitate/Articole.- În Format:Numărul articolelor de calitate actualizaţi numărul de articole de calitate existente, număr pe care l-aţi definit în lista de la Format:Pagina principală/Articol de calitate/Articole (este nevoie de drepturi de administrator).
Cred că aceştia ar fi paşii principali pentru un articol acceptat. Trebuie să existe o procedură în acest sens. --R O A M A T A 2007 mesaj 4 februarie 2007 10:52 (EET)
- Aşa este. Pe măsură ce ne înmulţim trebuie să explicăm şi celor nou-veniţi cum se procedează. Lucrurile sînt de fapt logice, dar cred că e bine să fie spuse. — AdiJapan ☎ 20 februarie 2007 13:36 (EET)
Procedura de evaluare
modificareMai întîi vreau să spun că renunţ la propunerea de procedură pe care o făcusem anul trecut. Cred în continuare că era un pic mai bună decît cea curentă (care e foarte ambiguă), dar are acelaşi defect capital: se bazează pe numărătoare de voturi. Discuţiile recente (şi la articolele de calitate şi la diverse alegeri) au arătat că o astfel de procedură democratică este putredă la rădăcină, fiindcă în loc să pună accent pe criteriile de calitate se concentrează pe numărul de voturi. Care voturi se dau uneori pe ochi frumoşi.
Propun ca procedura să se desfăşoare astfel:
- Cei care au citit articolul propus îşi spun părerea:
- Dacă articolul respectă toate criteriile atunci scriu la evaluare De acord.
- Dacă există criterii încălcate atunci scriu Împotrivă şi listează abaterile respective.
- După ce a trecut perioada de evaluare (să zicem o săptămînă sau două):
- Dacă s-a strîns numărul minim de evaluări (să zicem cinci) şi dacă nu au existat obiecţii bazate strict pe criterii (sau dacă acele obiecţii au fost retrase între timp în urma modificărilor făcute în articol) atunci articolul e declarat articol de calitate.
- Dacă nu, nu. Articolul e considerat respins şi poate fi propus din nou oricînd, în aceleaşi condiţii.
După cum vedeţi nu se numără nici un punct şi nici un vot, nici măcar De acord-urile, ci se constată dacă există obiecţii valide. În situaţiile delicate vom avea de discutat dacă o obiecţie este validă sau nu, dar asta este exact ce urmărim: evaluarea articolului.
Va trebui să avem nişte criterii cît mai clare (acum există cîteva lucruri cam fuzzy pe acolo) şi să spunem care criterii depind de subiect şi care nu.
Mă aştept la critici, pentru că propunerea diferă substanţial de metoda actuală şi nu e tocmai pusă la punct. Dar orice critică sau îmbunătăţire este binevenită. — AdiJapan ☎ 20 februarie 2007 13:36 (EET)
- N-am multe de comentat, părerea mea este că e ok. Pentru a rezolva problema cu anularea unui vot „împotrivă” şi care n-are legătură cu calitatea articolului, am putea scrie undeva, la criterii de evaluare că se vor lua în considerare numai comentariile care discută despre conţinutul articolului (atît comentarii tehnice – probleme cu formate, infobox-uri, etc – cît şi cele referitoare la calitatea lui).
- Pe lîngă metoda de evaluare mai trebuie stabilit cine votează: probabil numai utilizatorii înregistraţi de x zile şi cu y contribuţii ca să evităm voturile duble din partea anonimilor. – Laurap\ mesaj 21 februarie 2007 13:02 (EET)
Da, vom avea de stabilit detalii privind perioada de evaluare, numărul minim de evaluatori şi cine poate face o evaluare. Problema este ce vom face cînd unii vor susţine că o obiecţie e legitimă iar alţii că nu. Nu vreau nici să avem un şef care să dicteze dacă e albă sau neagră (la reviste ştiinţifice şi edituri aşa se face), şi nici să numărăm cîţi cred că e albă şi cîţi că e neagră. De-asta spun că metoda nu e tocmai bine pusă la punct. Pe de altă parte dacă avem criterii foarte clare astfel de situaţii vor fi puţine. Probabil cele mai multe discuţii vor fi legate de neutralitatea punctului de vedere, unde nu poţi măsura echilibrul dintre diferitele poziţii. Dar astfel de articole pe subiecte controversate, chiar dacă sînt scrise bine, de fapt evităm să le declarăm articole de calitate (vezi criteriile) pentru că tot timpul vor fi nemulţumiţi.
Aştept şi alte opinii şi poate organizăm un sondaj. Văd că lumea nu participă la discuţiile de aici, sau nu le observă. — AdiJapan ☎ 21 februarie 2007 14:08 (EET)
Prima pagină
modificareCred că mirajul apariţiei în prima pagină a "propriului" articol deviază puţin cam mult atenţia autorilor de la cerinţele necesare pentru un articol de calitate. Observ că lista de criterii nu este foarte bine citită, autorul ar trebui în teorie să parcurgă articolul având în minte toate cerinţele. Poate că ar trebui să fim mai expliciţi, să introducem o frază-două de atenţionare. --—Radufan 6 martie 2007 10:28 (EET)
- Cred că ai dreptate, trebuie să mutăm cumva accentul pe criteriile de evaluare. Cred că soluţia cea mai bună este ca în toate discuţiile să atragem atenţia celor care ignoră criteriile şi aberează cu graţie. Şi ar mai fi un lucru: multe articole sînt propuse înainte de a fi gata. Înainte de a nominaliza un articol autorul lui ar trebui contactat, aşa încît să aibă timp să-şi pună articolul la punct. Altfel riscă să-i fie respins din cauza unei prime impresii nu tocmai plăcute. — AdiJapan ☎ 6 martie 2007 10:57 (EET)
- Ar fi interesant să creăm un loc în care să poată fi propuse spre evaluare diverse articole, în scopul de a determina ce anume mai au nevoie pentru a fi îmbunătăţite, ce le lipseşte pt. respecta standardele unui articol de calitate. Practic să se propună un articol pentru evaluare, iar alţi utilizatori să îşi spună părerea şi să sugereze ce anume trebuie îmbunătăţit. Parcă am văzut aşa ceva la wiki-en. --R O A M A T A 2007 mesaj 12 martie 2007 08:36 (EET)
- Trebuie trasă o raită printre paginile lungi, pentru a vedea ce e bun şi a fost lăsat la o parte. În altă ordine de idei, trebuie să stabilim nişte acţiuni pentru primăvara asta. Deja s-a (re)început cu Iniţiativa de curăţenie. Poate ar trebui şi nişte acţiuni noi. Întotdeauna trebuie să ne uităm în urmă, pentru a evalua munca depusă. Mai târziu eventualele erori se vor corecta mai greu, iar pe o bază şubredă şi lipsită de concluzii (ce a fost bine/ce a fost rău) nu se poate clădi multă vreme, la un moment dat vom stagna şi ne vom răci tastele de pomană...--Alex:D|Mesaje 14 martie 2007 22:39 (EET)
Completări procedură
modificareNu există nimic în procedură legat cine poate vota şi câte voturi trebuie exprimate pt ca articolul să devină de calitate. Practic dacă cineva ar propune un articol, l-ar vota doar el şi timp de o săptămână nu ar mai vota nimeni, cf. procedurii articolul devine de calitate (din lipsa unor clarificări). Drept pentru care propun să adăugăm următoarele 2 puncte (au fost deja discutate mai sus, dar văd că au rămas în aer):
- trebuie exprimate minim 5 păreri (altfel se prelungeşte cu încă o săptămână)
- pot vota doar utilizatori înregistraţi, cu un număr minim de 100 contribuţii la activ
Acestea două le consider f. urgente pt a evita situaţii neplăcute în care articole proaste ar ajunge din neatenţie să fie declarate de calitate. Ce părere aveţi? --R O A M A T A 2007 mesaj 19 martie 2007 09:21 (EET)
- De acord. Două mici precizări:
- Obiceiul este să impunem minimum 100 de contribuţii şi 30 de zile de la prima contribuţie. (Ca la alegeri.)
- Dacă din părerile exprimate chiar şi una singură aduce o obiecţie importantă (un criteriu nerespectat) atunci articolul nu primeşte statutul de calitate pînă nu se rezolvă problema. — AdiJapan ☎ 19 martie 2007 09:32 (EET)
- De acord cu prima observaţie.
- De acord şi cu a doua. Şi acest aspect va trebui definit şi inclus în corpul procedurii. --R O A M A T A 2007 mesaj 19 martie 2007 10:00 (EET)
Sunt de acord cu ambele precizări propuse (utilizatori înregistraţi cu minimum 100 de contribuţii şi 30 de zile de la prima contribuţie, respectiv obiecţia importantă cu privire la articol). Uitaţi-vă la articolele propuse şi o să vedeţi că au votat şi utilizatori neînregistraţi, precum şi utilizatori cu 20 de contribuţii (cazul celui care a propus articolul Franţa). Votez pentru propunerea de mai sus. --Cezarika1 19 martie 2007 15:18 (EET)
De acord cu propunerile, cu următoarele precizări:
- Trebuie exprimate minimum 5 păreri, altfel se prelungeşte cu o săptămâna. După a doua săptămână se ia decizia indiferent de numârul de voturi exprimat.
- Propuneri poate face orice Wikipedist înregistrat. Drept de vot au numai utilizatori înregistraţi cu minimum 100 de contribuţii şi 30 de zile de la prima contribuţie.
- Obiecţiile care împiedică un articol să se califice trebuie să fie majore (total împotrivă), trebuie să fie justificate (nu doar un vot fără explicaţie) iar obiecţiile trebuie să se refere explicit la un punct din regulament. Trebuie fixat un termen pentru rezolvarea obiecţiilor - aş propune două săptămâni. Dacă în două săptămâni de la formularea obiecţiei majore nu au fost luate măsuri de îndreptare articolul trebuie eliminat din categoria articolelor propuse, putând fi repropus la o dată ulterrioară. Trebuie să ne gândim la o procedură pentru a decide dacă corecturile făcute sunt suficiente sau nu pentru a evita discuţii în contradictoriu. Aş propune ca după ce elaboratorul comunică terminarea corecturilor, să fie necesare cel puţin trei voturi pentru varianta corectată. Eventuale voturi contra vor trebui să explice de ce corecturile nu sunt suficiente.
Afil 19 martie 2007 15:52 (EET)
- Sunt de acord cu precizările propuse, pe care le-am reformulat mai jos:
- Trebuie exprimate minimum 5 păreri, altfel votul se prelungeşte cu încă o săptămână, iar dacă din părerile exprimate, una singură aduce o obiecţie importantă, atunci articolul nu primeşte statutul de calitate pînă nu se rezolvă problema.
- Pot vota doar utilizatori înregistraţi, cu un număr minim de 100 contribuţii la activ şi 30 de zile de la prima contribuţie.
- După două săptămâni de la nominalizare trebuie luată o decizie: dacă în două săptămâni de la formularea obiecţiei importante nu au fost luate măsuri de îndreptare, articolul trebuie eliminat din categoria articolelor propuse, putând fi repropus la o dată ulterioară.
- După ce elaboratorul comunică terminarea corecturilor, să fie necesare cel puţin trei voturi pentru varianta corectată. Eventuale voturi contra vor trebui să explice de ce corecturile nu sunt suficiente. --Emily | ✍ 19 martie 2007 16:06 (EET)
- Sunt de acord, cu excepţia rezolvării obiecţiilor. Orice propunere trebuie studiată şi rezolvată. Spre exemplu articolul Jazz a ajuns de calitate, deşi lucrul acesta nu mă mulţumeşte deloc. Am oferit nişte sugestii, dar în afară de câteva fraze în plus nu s-a rezolvat nimic. Uitaţi-vă numai la articolul în engleză, doar pentru a vedea cât se mai poate spune. Şi încă nici acela nu e de calitate. Există utilizatori care se pricep cât de cât la jazz (ori măcar la o traducere bună) ca să îl îmbunătăţim împreună? Şi nu în ultimul rând ce facem cu voturile exprimate ale celor care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus?--Alex:D|Mesaje 19 martie 2007 16:14 (EET)
- Noile propuneri adresează simplu şi eficient problema articolelor de calitate. Însă foarte important este ceea ce zice Adi cu privire la obiecţiile importante. Nu trebuie nici să ne lăsăm prea mult influenţaţi de simpatia faţă de cine propunere sau de subiectul în sine. În general atitudinea relativ indlugentă este cea câştigătoare. Însă încet încet trebuie să maturizăm procesul de promovare a articolelor de calitate. Avem tot interesul să avem articole cât mai bune.--—Radufan 19 martie 2007 19:47 (EET)
- Semnal de alarmă: Cred că avem o mare problemă în sensul că lăsăm pe oricine să propună şi să voteze articole şi nu verificăm suficient cu cine aveam de-a face. Cred că e cazul ca checkuserii să intervină şi să verifice utilizatorii mai noi care au votat, pentru că mi se pare că teatrul de păpuşi continuă. În încheiere vă recomand să citiţi articolul România.--Emily | ✍ 20 martie 2007 00:02 (EET)
Îmi pare bine că încep să se mişte în sfîrşit lucrurile aici şi că măcar o parte din detalii s-au clarificat. Articolele de calitate sînt foarte importante pentru proiect, din numeroase motive: apar pe pagina principală, ne reprezintă munca, ne fac cea mai eficientă reclamă, le dăm ca exemplu începătorilor, într-un cuvînt ele sînt „crema” articolelor noastre. Modul de acordare a statutului trebuie să ţină cont de aceste scopuri ale lor.
În clipa de faţă problemele mari ar fi următoarele:
- Cum luăm decizia în cazurile în care există obiecţii? Cît de gravă trebuie să fie o obiecţie pentru ca articolul să fie respins? Dacă obiecţia se referă la neutralitatea punctului de vedere, cum verificăm dacă este justificată? Dacă subiectul este unul foarte specializat, la care nu ne pricepem nici unul, cum evaluăm conţinutul articolului? (Apropo, cred că putem cere ajutor şi din afara Wikipediei dacă ştim vreun specialist care ar putea să comenteze asupra articolului.)
- În prezent procedura în sine are un neajuns important: la momentul nominalizării un articol poate să fie necorespunzător, dar în urma comentariilor autorii să corecteze toate problemele şi articolul să fie excelent. Facem două evaluări? Asta ar fi ineficient şi inutil pentru articolele care sînt scrise bine de la început. Cum facem?
În ce priveşte numărul de opinii necesare, durata evaluării, eventualele prelungiri, dreptul de nominalizare, dreptul de evaluare, acestea sînt aspecte la care văd că deja lumea s-a orientat, deci nu cred că vor fi probleme. — AdiJapan ☎ 20 martie 2007 09:17 (EET)
- Întrucât văd că s-a ajuns la un consens pentru unele aspecte, voi adăuga în procedură următoarele 2 precizări:
- Trebuie exprimate minimum 5 păreri, altfel se prelungeşte cu o săptămâna. După a doua săptămână se ia decizia indiferent de numărul de voturi exprimat.
- Propuneri poate face orice Wikipedist înregistrat. Drept de vot au numai utilizatori înregistraţi cu minimum 100 de contribuţii şi 30 de zile de la prima contribuţie.
Rămâne să clarificăm şi restul aspectelor discutate. --R O A M A T A 2007 mesaj 20 martie 2007 11:17 (EET)
- Nu înţeleg bine primul punct. După a doua săptămînă articolul poate fi numit de calitate şi cu mai puţin de 5 opinii? Şi cu una? — AdiJapan ☎ 20 martie 2007 11:36 (EET)
- Corect, mi-a scăpat. Reformulez:
- Trebuie exprimate minimum 5 păreri, altfel se prelungeşte cu o săptămâna. Dacă după a doua săptămână nu se întrunesc 5 păreri exprimate articolul devine automat respins. În cazul în care s-au exprimat 5 păreri, se va evalua articolul conform voturilor şi a eventualelor obiecţii exprimate.
Cred că 1-2 săptămâni este de ajuns. Dacă nu, putem modifica perioada şi specifica una mai mare. --R O A M A T A 2007 mesaj 20 martie 2007 11:49 (EET)
- Şi cum atragem lumea la vot? Poate unii nu observă ori nu au vreme să citească un articol pentru a-l evalua. Mă gândesc că lipsa voturilor nu are deloc legătură cu calitatea unui articol şi ar fi păcat să respingem unele bine scrise doar pe acest motiv... Dacă nu e bun, există voturi corespunzătoare, cu posibilitatea exprimării părerilor şi a sugestiilor. Două săptămâni sunt de ajuns, însă n-ar fi necesară şi o formă de anunţ/avizier? --Alex:D|Mesaje 20 martie 2007 12:38 (EET)
- Am putea pune un anunţ pe Cafenea, unul în susul paginii (unde scrieToţi utilizatorii înregistraţi sunt invitaţi să participe la dezbaterea publică). Eventual am putea crea - dacă nu există deja - un fel de avizier al administratorilor, unde să postăm anunţuri. Oricum dacă nu se întrunesc voturi poate fi repropus oricând. --R O A M A T A 2007 mesaj 20 martie 2007 12:49 (EET)
- Şi cum atragem lumea la vot? Poate unii nu observă ori nu au vreme să citească un articol pentru a-l evalua. Mă gândesc că lipsa voturilor nu are deloc legătură cu calitatea unui articol şi ar fi păcat să respingem unele bine scrise doar pe acest motiv... Dacă nu e bun, există voturi corespunzătoare, cu posibilitatea exprimării părerilor şi a sugestiilor. Două săptămâni sunt de ajuns, însă n-ar fi necesară şi o formă de anunţ/avizier? --Alex:D|Mesaje 20 martie 2007 12:38 (EET)
- Evaluarea articolelor de la concursul de scriere îi afectează doar pe participanţii respectivi, pe când la evaluarea articolelor de calitate este în joc chiar "obrazul" Wikipediei.
- Propunere: Regulile impuse articolelor de calitate vor trbui să fie ceva mai severe.
- Un articol nou să nu poată fi nominalizat imediat pentru ca şi ceilalţi utilizatori să aibă timpul necesar spre a-i aduce eventualele îmbunătăţiri înainte de momentul evaluării.
- Propunere: Este necesar să existe o perioadă între momentul iniţierii articolului şi momentul nominalizării sale (minim 10 zile).
- Unii utilizatori pot exagera prin propuneri repetate ale aceluiaşi articol, ceea ce poate duce la perturbarea activităţii contribuitorilor cât şi la comentarii contradictorii inutile.
- Propunere: Este necesar să existe o limitare în acest sens, astfel încât un utilizator poate nominaliza acelaşi articol de maxim 2-3 ori.
- Dacă un articol este chiar atât de bun pe cât îl laudă cel care îl propune, se subînţelege că prea mari transformări nu va mai suferi în viitor şi atunci nu înţeleg de ce se mai fac reparaţii majore asupra lui în timpul procesului de evaluare şi acestea nu s-au făcut înaintea începerii procedurii.
- Propunere: Este necesar să existe o perioadă între momentul nominalizării articolului şi momentul evaluării sale (minim 10 zile).
- Permanenta schimbare a opţiunii votanţilor în timpul evaluării unui articol nu este o dovadă de seriozitate.
- Propunere: Articolul nominalizat trebuie să fie protejat în momentul începerii evaluării sale.
- Propunere: Dacă în timpul evaluării se constată că există mai multe obiecţii majore justificate, procesul să se încheie rapid cu respingerea articolului. Pentru obiecţii minore se poate acorda un termen pentru remedierea deficienţelor înainte de calificare. -- GEO dialog 21 martie 2007 00:05 (EET)
- Nu sunt de acord cu două dintre propunerile de mai sus, ale lui GEO. În primul rând, nu înţeleg ce rost are să impunem o limită pe numărul nominalizărilor. Un articol poate fi nominalizat de nenumărate ori, dar cât timp nu satisface criteriile, nu va fi admis. Restricţionarea nominalizării la doar 2-3 ori poate produce probleme; de exemplu, este foarte posibil ca un articol să fie respins de două sau de trei ori, dar după aceea să fie transformat seminificativ şi să satisfacă criteriile. Accentul aici este pe criterii, nu pe nominalizare. Cât timp un articol satisface criteriile, nu înţeleg dece trebuie respins numai pentru că a fost nominalizat de mai multe ori anterior.
- A două problemă este cea cu protejarea articolului. Trebuie înţeles că procesul PAC nu este un "vot", ci un proces de consultare cu comunitatea. Este normal în acest fel să se facă schimbări la articol în timpul evaluării comunitare, pentru a răspunde la obiecţiile şi sfaturile comunităţii. Acest proces este de fapt esenţa PAC-ului: împreună, prin procesul de evaluate şi consultare, putem construi articole mult mai de calitate. Din această cauză, nu sunt de acord cu protejarea articolului în timpul evaluării. Nici la en.wp, o enciclopedie mult mai mare, nu se face aşa, şi nu sunt probleme. Ronline. 亞洲自豪感 ✉ 21 martie 2007 02:38 (EET)
- Ronline are dreptate, nu putem nici limita numărul de nominalizări şi nici proteja articolul. Celor care insistă cu nominalizarea fără rost a unui articol (cum se întîmplă acum cu Vălenii de Munte) le spunem să se astîmpere că oricum n-au nici o şansă.
- Dar GEO atrage atenţia asupra unui punct important: dacă articolul se modifică semnificativ în timpul evaluării ne este greu să interpretăm comentariile celor care au evaluat articolul, pentru că aceste comentarii se referă la versiuni intermediare destul de diferite între ele. Soluţia nu este protejarea articolului, pentru că asta îi împiedică pe autori să facă exact ceea ce le cerem: îmbunătăţirea articolului. Cred că trebuie să distingem între două tipuri de articole nominalizate, în funcţie de obiecţiile care se aduc:
- Cele care sînt scrise bine de la bun început şi care nu mai au nevoie decît de modificări minore.
- Cele care au nevoie de modificări majore, mai ales de conţinut.
- Primele trec prin evaluare fără probleme şi primesc statutul. Ultimele în schimb cred că trebuie respinse pentru moment şi nominalizate din nou atunci cînd sînt gata. În felul acesta prima nominalizare are doar rolul de a cere părerea comunităţii, iar a doua este cea definitivă --- sau nu, în funcţie de cum s-a ţinut cont de obiecţii. De fapt exact asta s-a întîmplat la articolul despre căsătoriile gay din Spania, unde Ronline a trebuit să modifice masiv articolul şi abia la a doua nominalizare a fost în regulă.
- Ar trebui totuşi să recomandăm următoarele:
- Cei care fac nominalizări să ia mai întîi legătura cu autorii şi să aştepte pînă aceştia finisează articolul. Dacă faci o nominalizare-surpriză e posibil să-l prinzi pe autor „cu pantalonii în vine”, complet nepregătit, cu un articol încă în lucru.
- Cei care vor să-şi autonominalizeze articolele să ceară mai întîi părerea unuia sau mai multor utilizatori cu experienţă şi să ţină cont de critica acestora.
- Chiar dacă nu toată lumea ţine cont de asemenea recomandări cred că statistic vorbind putem micşora risipa de timp de acum. — AdiJapan ☎ 21 martie 2007 10:18 (EET)
- La en.wp există un proces separat de PAC numit "Peer review", care este doar pentru a cere sfaturile comunităţii. În general, toate articolele care trec prin PAC (FAC) trebuie să treacă prin "peer review" la en.wp. Poate ar fi bine să avem aceeaşi structură şi aici. În acest fel, autorii articolelor care nu satisfac criteriile pot primi sfaturi bune despre cun să le îmbunătăţească, dar fără ca articolul să fie supus la vot PAC. Ronline. 亞洲自豪感 ✉ 21 martie 2007 13:48 (EET)
- Ce le reproşez eu celor de la en.wp este faptul că au complicat toate operaţiile, cu sute de formate care fac acelaşi lucru, cu variante infinitezimale de proceduri pentru orice, încît nici un om nu se mai poate descurca fără a citi zeci de pagini de documentaţie. După mine cu cît un lucru e mai simplu cu atît este mai accesibil, deci mai bun. Putem crea şi procedură de comentare, dar pentru articolele care sînt bine scrise de la început este o pierdere de timp. — AdiJapan ☎ 21 martie 2007 17:32 (EET)
Ok, revin cu cele 2 propuneri iniţiale. Forma finală ar fi:
- Pot vota doar utilizatori înregistraţi, cu un număr minim de 100 contribuţii la activ
- Trebuie exprimate minimum 5 păreri, altfel se prelungeşte cu o săptămâna. Dacă după a doua săptămână nu se întrunesc 5 păreri exprimate articolul devine automat respins. În cazul în care s-au exprimat 5 păreri, se va evalua articolul conform voturilor şi a eventualelor obiecţii exprimate.
Poate la pct 1 ar trebui adăugat şi ca utilizatorii să aibă cel puţin 30 zile vechime pe wikipedia.--R O A M A T A 2007 mesaj 24 martie 2007 10:02 (EET)
În privinţa acestor două detalii am văzut că n-a avut nimeni obiecţii, deci pot fi introduse în regulile de desfăşurare. — AdiJapan ☎ 24 martie 2007 12:27 (EET)
Liste de calitate
modificareAu avut loc două mici discuţii, una la Cafenea [1] şi una la Sfatul Bătrînilor [2], în urma cărora cred că se impune să includem şi listele în rîndul articolelor de calitate. Pentru asta e nevoie să vedem ce criterii speciale trebuie să îndeplinească listele de calitate. La en.wp: en:Wikipedia:Featured list criteria. — AdiJapan ☎ 19 ianuarie 2008 14:00 (EET)
Nu am putea pune un ă la sfârşitul unor cuvinte de la criteriile actuale (neutră, stabilă) :)? Acum serios, cred că ar trebui adăugate la criteriile de la AdC câteva speciale (ca să nu ne complicăm):
Unui articol de calitate i se cere să aibă următoarele atribute:
- trebuie să fie bine scris, cuprinzător, susţinut de surse, neutru şi stabil. Adică:
- (a) "bine scris" - articolul trebuie să fie......
.. .. .. ..
În cazul în care propuneţi o listă, acesta trebuie să respecte şi următoarele standarde:
- (a) „utilă” - lista trebuie....
Rad Urs Mesaj 19 ianuarie 2008 14:19 (EET)
- Am comparat şi eu criteriile de la en.wp pentru articole şi liste, şi am văzut că suprapunerile sînt clar mai mari decît diferenţele. Deci cred că am putea să adăugăm la criteriile noastre o notă de genul: „Acelaşi criterii se plică şi în cazul articolelor unde subiectul cere prezentarea materialului sub formă de listă, cu următoarele observaţii: [...]” Şi acolo trecem deosebirile. — AdiJapan ☎ 19 ianuarie 2008 14:33 (EET)
- Se oferă cineva să facă nişte criterii după modelul de le en.wiki? Le-am înţeles însă mi-e greu să fac o adaptare literară (sunt din categroria en-2). Rad Urs Mesaj 19 ianuarie 2008 14:39 (EET)
- Iată ce diferenţe am găsit. Listele de calitate trebuie să acopere toate elementele anunţate de definiţia listei respective --- adică de exemplu toţi preşedinţii americani, dacă ăsta e subiectul listei --- sau, în cazul listelor care prin natura lor nu pot fi complete, să nu omită elemente importante, de exemplu într-o listă a poeţilor români nu poate lipsi Coşbuc. O listă trebuie să aibă un subiect precis, un criteriu de selecţie clar şi să fie de interes enciclopedic. Un alt criteriu care se impune listelor este să fie organizate într-o ordine logică încît cineva care caută un anumit element să-l poată găsi la locul potrivit. În rest nu văd diferenţe faţă de articole. — AdiJapan ☎ 19 ianuarie 2008 14:46 (EET)
Am adăugat şi criterii pentru liste de calitate: [3]. Vedeţi dacă e în regulă şi dacă nu, corectaţi. — AdiJapan ☎ 19 ianuarie 2008 15:04 (EET)
Recent au fost propusă clasificarea câtorva liste ca articole de calitate. Există multe deosebiri esenţiale între liste şi articole şi gruparea lor în aceeaşi categorie este incorectă. Diferite wikipedii printre care cea engleză, cea germană, cea rusă şi altele au introduc o categorie separată de liste de calitate. Wikipedia engleză are peste 500 de liste cărora li s-a acordat calificativul respectiv.
De aceea, înainte de a se discuta calitatea listelor, propun înfiinţarea unei categorii de liste de calitate, redactarea articolului de prezentare a listelor de calitate în care să se prezinte criteriile recent adăugate pentru liste care nu au ce căuta în articolul despre articole de calitate. (propunere care a fost făcută de altfel şi de Rad Urs)
Sunt total împotriva corecturilor care au fost introduse în articolul pentru articole de calitate care consideră că în aceeaşi grupă se încadrează şi listele. Nu putem amesteca totul şi să mai pretindem că suntem o Wikipedie serioasă. Consider că micile schimburi de păreri avute citate în introducere nu pot fi considerate ca un consens pentru amalgamare.
În acelaşi timp consider că ar fi cazul să se analizeze şi oportunitatea altor categorii cum ar fi portale de calitate, imagini de calitate etc.Afil 20 ianuarie 2008 05:54 (EET)
- Nu înţeleg de ce sînteţi „total împotriva” adăugirilor pe care le-am făcut. Înţeleg totuşi că preferaţi o separare completă a celor două tipuri de pagini. După mine şi listele sînt tot articole, atîta doar că subiectul se pretează la o formă de redactare diferită. Toate listele se pot scrie şi sub formă de proză, numai că atunci ar fi mult mai greu pentru cititor să urmărească descrierea subiectului. Vedeţi de exemplu Lista piloţilor de Formula 1, care după părerea mea merită să fie numită listă de calitate. Vedeţi şi enciclopediile clasice, care au în afară de articole propriu-zise şi pagini cu tabele, liste, hărţi, diagrame etc.
- Ca să vedeţi cum se procedează la case mai mari, luaţi en.wp, unde aveţi:
- Acum uitaţi-vă la cele două seturi de criterii şi vedeţi în ce măsură diferă între ele. (Un fel de test „Găsiţi 12 diferenţe în 12 minute”, numai că nu veţi găsi 12 diferenţe.)
- Este deja un lucru notoriu faptul că la en.wp, unde au cam terminat de scris articolele importante, mulţi se ocupă în mare măsură cu nimicuri. Separarea listelor de articole mi se pare un moft, mai ales în condiţiile în care noi nu avem nici o listă de calitate, iar articolele de calitate abia au trecut de 100. Avem acum în discuţie două articole mari şi late, deci dacă prin vreo minune ar apărea şi vreo 10 liste candidate nu s-ar rupe pămîntul.
- Propun următoarea soluţie de compromis: să considerăm că listele sînt cu totul altceva decît articolele, să le punem criterii cu totul separate, dar să discutăm şi articolele şi listele pe aceeaşi pagină. Altfel ne împrăştiem prea tare. Ce ziceţi? — AdiJapan ☎ 20 ianuarie 2008 11:05 (EET)
- Bun, am revenit de unde am plecat :) şi cred că cea mai bună metodă este crearea a două proiecte distincte. (aşa cum există şi Imagini de calitate). Mă ocup eu. Ok? Rad Urs Mesaj 20 ianuarie 2008 12:49 (EET)
- Ok. — AdiJapan ☎ 20 ianuarie 2008 13:02 (EET)
- S-a pus problema dacă listele de calitate vor rula pe prima pagină. Nu cred că este necesar, cred ca ar trebui lasate numai articolele. Rad Urs Mesaj 20 ianuarie 2008 13:12 (EET)
- Ok. — AdiJapan ☎ 20 ianuarie 2008 13:02 (EET)
Modalitatea de a acorda calificativul "de calitate"
modificareUrmaresc de mai mult timp ro.wikipedia, mi-am creat acum un cont pentru a ma identifica ca Utilizator. Voturile la propunerile pentru articole de calitate sunt acordate de oricine, diletant sau nu. De ex. un oarecare imberb abia iesit din pubertate nu se sfieste sa dea note, ba chiar si sfaturi in domenii care nu-i sunt cunoscute, nimerind prea adesea ca Ieremia cu oistea in gard. Ar trebui creata o comisie din 10 - 12 Utilizatori cu activitate verificata si de calitate, care sa aprecieze articolele si sa dea note. Articolele traduse, de multe ori defectuos, ar trebui excluse: "de calitate" este originalul si nu copia. Unele traduceri, destule, participa si la "Concursul de scriere" (nu "de traducator")! Amarone 23 februarie 2008 19:54 (EET)
Recenzie
modificareProcesul nostru de evaluare a articolelor seamănă bine --- în scop, dar din păcate nu și în desfășurare --- cu acela de recenzie a unui articol științific pregătit pentru publicarea într-o revistă de specialitate. Cred că ne-ar prinde foarte bine dacă ne-am organiza și noi într-un mod similar.
Recenzia unui manuscris de articol științific se face cu scopul de a determina în ce măsură materialul este potrivit pentru a fi publicat. Există (rar) articole care se publică exact în forma în care au fost primite la redacție, altele care trebuie corectate doar superficial, cele mai multe au nevoie de o corectură mai mult sau mai puțin drastică, și în final există și articole de-a dreptul proaste sau incompatibile cu domeniul publicației. Deci este o evaluare activă („Ce trebuie făcut pentru a face articolul publicabil?”) și nu pasivă ca la noi („Cît de bun e articolul?”). Cred că sistemul de voturi pe care îl folosim aici --- împotrivă, neutru, de acord --- este defectuos și ar trebui înlocuit cu un altul, de factura următoare:
- E bun în forma actuală. --- Articolul respectă toate criteriile.
- Necesită modificări de formă. --- Articolul are probleme cu wikizarea, ortografia, exprimarea etc.
- Necesită modificări de fond. --- Lipsesc informații importante, au fost ignorate surse majore etc.
- Necesită modificări substanțiale. --- Articolul are probleme majore, de exemplu punctul de vedere e dezechilibrat etc.
- ...și alte obiecții legate de imagini, surse, structura de secțiuni etc.
- Trebuie rescris complet. --- Articolul are probleme atît de mari încît nu merită să discutăm.
În primul și ultimul caz lucrurile sînt clare: articolul este promovat, respectiv respins fără alte discuții. În rest este nevoie de o a doua evaluare, efectuată după ce autorii rectifică articolul, pentru a vedea în ce măsură s-a răspuns obiecțiilor. La noi această a doua etapă, foarte importantă, lipsește. Consecința este că unele articole nu tocmai rele, corectabile, sînt respinse în detrimentul Wikipediei și spre dezamăgirea autorilor, în timp ce altele, bune dar nu tocmai foarte bune, sînt promovate deși mai au încă defecte. Un proces în doi pași rezolvă astfel de probleme.
Aș vrea să aflu ce părere au și ceilalți. Eu personal sînt convins că schimbarea ar fi avantajoasă. Cunosc procesul de recenzie pe pielea mea (am recenzat zeci de articole pentru reviste de primă mărime, mi-au fost recenzate zeci de articole ale mele, am organizat recenzii pentru conferințe etc.) și presupun că printre ceilalți wikipediști mai sînt și alții care au experiență cu asta. Dacă e nevoie pot da mai multe detalii despre cum se derulează recenziile. Dar vreau să văd dacă în principiu lumea este de acord. — AdiJapan 8 martie 2008 14:59 (EET)
- Ideea mi se pare atât de bună, încât ar merita să organizăm un sondaj dacă se dorește schimbarea sistemului actual de punctare a articolelor propuse cu cel pe care ni-l sugerați. Și acolo ați vedea cel mai bine comentariile, aprecierile și reticența wikipediștilor, pentru că sondajul pare a fi una dintre puținele forme în care dezbaterea unei probleme este tratată serios de comunitate (strict de ro.wiki vorbesc, în cazul de față). (Impy4ever 8 martie 2008 15:30 (EET))
- Și eu cred că ăsta e foarte bună ideea, dar necesită sondajul. Sistemul de acord/împotrivă are multe goluri, iar punctele sunt date uneori ciudat, de exemplu când cineva este Total de acord și apoi listează ce e greșit sau ce lipsește într-un anumit articol. Susțin ideea lui AdiJapan. Rémîgiùscrie-mi 8 martie 2008 16:27 (EET)
- De acord cu propunerea. Poate ar trebui să avem și o comisie aleasă tot prin votul comunității care să aibă printre altele și dreptul de veto, care să fie compusă din cei mai buni wikipediști care au dat dovadă că au experiență, abilități publicistice și care să și știe limba română, deoarece la multe articole aceasta este deseori violată. Asybaris01 9 martie 2008 17:30 (EET)
Sunt multe probleme. Poate ar fi bine de prezentat un exemplu de formular pentru un referent, la o manifestare cu pretenții. Sigur că acesta depășește cu mult cerințele noastre. Ceea ce se dorește prezentat este că există niște criterii, care trebuie îndeplinite toate, nu e compensatoriu, adică voturi „total de acord” nu compesnează voturi „deloc de acord”. Sigur că aici semnificația unor criterii ca „originalitate” sau „necomercial” este interpretabilă. De exemplu, IMHO ceva în plus față de ce are articolul similar (iw) pe alte wikipedii (din surse, nu cercetare originală) ar trebui încurajat, iar ceva care a fost vădit plătit să fie făcut ar trebui descurajat.
Nu cred că putem alege sau numi referenți, însă în loc de voturi, poate s-ar putea pune obiecții. Când cei ce se ocupă de articol rezolvă, cineva anunță. Cine vede, poate confirma, respectiv infirma că obiecțiile au fost rezolvate. Când nu mai este nicio obiecție, articolul poate fi declarat AC. Dacă însă e nominalizat pentru evaluare ca AC ceva vădit necorespunzător, sau obiecțiile/confirmările nu sunt reale, pentru a preveni abuzurile de gen „eu m-am apucat de un articol pe care l-aș vrea să mi-l aprobați să apară pe prima pagină, că altfel mă supăr și nu mai scriu nimic pe wikipedia, dar mai am de lucru la el, însă v-am anunțat din timp, să știți”, se poate aplica WP:BC. --Turbojet 9 martie 2008 20:19 (EET)
- Sînt de acord cu toate observațiile. De altfel criterii avem deja, cred că sînt bune și oricum sînt toate obligatorii și acum. Ceea ce funcționează prost acum este evaluarea, corectarea articolului și luarea deciziei finale. Cuvîntul cheie aici este „obiecții”: evaluarea nu trebuie exprimată prin voturi „pentru” / „împotrivă” ci printr-o listă de obiecții, adică ce mai trebuie făcut la articol pentru a atinge nivelul impus de criterii. Aș propune procedura următoare:
- Articolul este nominalizat. În acest moment se stabilesc trei termene:
- A = sfîrșitul evaluării --- să zicem 2 săptămîni de la nominalizare,
- B = sfîrșitul corectării și începutul reevaluării --- să zicem A + 1 săptămînă,
- C = sfîrșitul reevaluării și decizia finală --- să zicem B + 1 săptămînă.
- Pînă la termenul A lumea citește articolul și construiește o listă de obiecții. (Atenție, nu este o listă a evaluatorilor, ca acum, ci o listă a neajunsurilor.)
- Pe măsură ce apar obiecțiile, autorii (de fapt noi toți) pot începe deja să corecteze articolul. După corectarea fiecărei probleme acest lucru este menționat în lista de obiecții.
- De la A la B autorii au la dispoziție o perioadă pentru corectură. Tot așa, rezolvarea fiecărei probleme este anunțată în lista de obiecții.
- De la B la C articolul este reevaluat de comunitate pentru a vedea dacă toate problemele au fost rezolvate.
- La C, dacă în lista de obiecții n-a mai rămas nici o problemă nerezolvată, articolul primește statutul de calitate.
- Articolul este nominalizat. În acest moment se stabilesc trei termene:
- Ar mai rămîne de discutat și ce facem în următoarele situații:
- Dacă numărul de recenzii este foarte mic. Am putea face o listă cu utilizatorii care au reevaluat articolul și care sînt de acord că toate problemele au fost rezolvate. Această listă va trebui să fie de cel puțin N oameni, să zicem 5 ca acum.
- Dacă apar obiecții noi și după termenul A. În mod clar trebuie să fie rezolvate și acelea înainte de promovare. Am putea de exemplu să comasăm toate termenele și să facem în paralel toate operațiile de evaluare, corectură, reevaluare.
- Și probabil altele la care nu m-am gîndit.
- Aș putea redacta un exemplu de discuție, pentru ca lucrurile să fie și mai clare. E nevoie? Aștept opinii. — AdiJapan 10 martie 2008 13:48 (EET)
Cu toate că sunt pe fugă, mi-am făcut timp sî citesc... Concluzia: cred că este un sistem de evaluare mult mai bun decât actualul. AdiJapan are dreptate în ceea ce pivește atmosfera când se votează un articol. Eu zic să ne apucăm cât mai repede, căci în felul în care decurg lucrurile nu știu cât de mult se respectă criteriile de acordare a statutului. Mă bucur că totuși se mișcă ceva și pe la noi. Sebi 世美 10 martie 2008 14:29 (EET)
- N-aș vrea să ne grăbim și să înlocuim un sistem prost cu unul și mai prost sau nefuncțional. Apoi există probabil și alte soluții. De exemplu: evaluăm articolul o dată, dacă respectă în întregime criteriile atunci îl promovăm, iar dacă nu, nu. Apoi articolul poate fi nominalizat din nou, după ce e corectat, și evaluat iar. Și tot așa pînă trece. Nu-mi dau seama dacă ar fi un sistem mai bun sau mai rău. Se pot imagina și combinații etc. De-asta am adus problema în discuție. — AdiJapan 10 martie 2008 15:04 (EET)
- Dar nu trebuie să ne grăbim, chiar așa e cel mai bine. Cu cât sunt mai multe opinii, cu atât e mai bine. Eu am vrut să spun că sunt de acord cu schimbarea sistemului și peopunerea dvs. pare mult mai bună decât ceea ce avem acum. E asemănătoare celei de la en.wp.Sebi 世美 10 martie 2008 15:38 (EET)
- Poate expresia să ne apucăm cât mai repede v-a sugerat că aș vrea să ne grăbim. Mă refeream la faptul că ar trebui să avem cât mai multe opinii din partea oamenilor, adică să nu intrăm în impas cum s-a întâmplat cu alte propuneri. Sebi 世美 10 martie 2008 15:41 (EET)
- Ce se întâmplă dacă nu sunt rezolvate problemele semnalate și totuși se vor arunca cu Total de acord-uri? în momentul reevaluării (de la B la C). Vedeți chiar în acest moment abundența de astfel de voturi la propunerile existente, cu toate că s-au găsit probleme. Eu aș propune eliminarea voturilor. --Rad Urs Mesaj 21 martie 2008 12:44 (EET)
- Poate expresia să ne apucăm cât mai repede v-a sugerat că aș vrea să ne grăbim. Mă refeream la faptul că ar trebui să avem cât mai multe opinii din partea oamenilor, adică să nu intrăm în impas cum s-a întâmplat cu alte propuneri. Sebi 世美 10 martie 2008 15:41 (EET)
- Dar nu trebuie să ne grăbim, chiar așa e cel mai bine. Cu cât sunt mai multe opinii, cu atât e mai bine. Eu am vrut să spun că sunt de acord cu schimbarea sistemului și peopunerea dvs. pare mult mai bună decât ceea ce avem acum. E asemănătoare celei de la en.wp.Sebi 世美 10 martie 2008 15:38 (EET)
- Exact, asta propun și eu. De fapt nici în prezent și nici în varianta pe care am propus-o numărul de „Total de acord” nu contează. Ce contează este dacă obiecțiile aduse s-au rezolvat. Iar dacă cineva observă că mai există cel puțin o obiecție nerezolvată atunci articolul nu primește statutul. Ideea este să lucrăm nu cu voturi ci cu o listă de probleme. — AdiJapan 21 martie 2008 16:36 (EET)
- Nu ced ca ar trebui schimba tipurile de voturi, ci modul in care acestea sunt luate in considerare - daca sunt fondate sau nu, etc. Adminul ar trebui sa verifice toate detaliile mici de genul unele caractere englezesti (ghilimele), micic greseli de formatare, licentierea gresita a img., etc, si infunctie de caz sa actioneze (vezi si asta). Acesta este sistemul folosit si la WP:en.
Cu privire la "Ideea este să lucrăm nu cu voturi ci cu o listă de probleme" de deasupra: sunt foarte de acord cu asta, dar tot ar trebui pastrate voturile pentru a diferentia diferitele tipuri ce comentarii. diego_pmc 20 mai 2008 08:36 (EEST)
Exemplu: ru.wp
modificareVin cu exemplul wikipediei în limba rusă. Acolo fiecare dezbatere se împarte în patru secțiuni:
- Pro:
- Contra:
- Se abțin:
- Pentru a isprăvi articolul trebuie:
- Comentarii:
Ce ziceți, ar merge asta și la noi?... --Gik ü dă semnal 12 martie 2008 22:25 (EET)
- Голосовать за (română vot pentru) :-) În plus, aș propune ca la „Pro” și „Contra” să se pună argumente pro (puncte tari, care îl recomandă să se lucreze la el ca să devină AC), respectiv contra (puncte slabe, care trebuie rezolvate), nu voturi. În acest sens, „Contra” și „Pentru a isprăvi...” ar putea fi comasate. --Turbojet 12 martie 2008 23:40 (EET)
- Astfel ne întoarcem la ce avem acum. --Gik ü dă semnal 13 martie 2008 00:56 (EET)
- Giku, mulțumesc pentru exemplu. Poți să ne spui dacă evaluarea și corectarea se fac simultan sau pe rînd? Există un răgaz care se acordă autorilor pentru a corecta neajunsurile? De asemenea, nu înțeleg bine la ce servesc secțiunile „Pro” și „Contra”. La pro se semnează cei care sînt de acord cu promovarea în forma curentă? La contra sînt cei care se împotrivesc oricît s-ar corecta articolul? Singura secțiune care mi se pare utilă este lista de aspecte care trebuie îmbunătățite. — AdiJapan 13 martie 2008 08:33 (EET)
- Da, ele se fac simultan, iar dacă la punctul Pentru a isprăvi articolul trebuie sunt prea multe sugestii articolul este automat scos din lista de PAC și reevaluat când acestea sunt (în mare parte) rezolvate. Un exemplu de discuție care poate avea loc la acest punct ar fi discuția mea cu Remigiu de aici. Iar comentariile seamănă cu cele de aici. Încă ceva: acolo există încă o secțiune la WP:PAC și anume Articole de calitate care trebuiesc îmbunătățite/corectate (se poate și mai scurt, dar nu îmi vine în minte), în care intră articole cu o situație asemănătoare articolului Limba română, adică la îmbunătățirea cărora se poate lucra o zi-două. --Gik ü dă semnal 18 martie 2008 19:41 (EET)
Exemplu: pl.wp
modificareDând altul exemplu, așa apare dispută de acordare a statutului articolului de calitate la pl:
- Voturi pentru
- O secție, unde se pune voturi și argumente pentru acordare. Voturi fără argumente nu sunt contate.
- Voturi împotrivă
- Aici se pune voturi și argumente împotrivă acordari. Astfel că la „voturi pentru”, și aici nu se conta voturi fără argumente
- Discuție
- Aici se discută despre argumentele prezentate, atât pozitive cât și negative. Uneori, dacă articol este îmbunătățit în mod rapid conform sugestiilor aici, poate să fie numit de calitate chiar dacă majoritatea voturilor a fost „împotrivă”.
Totul este procedat simultan, iar vot-discuție durează o lună. Nu se poate prelungi acest timpul, dacă au apărut problemele mari și ele nu erau rezolvate într-un anumit timp, articol ar fi respins.
A fost propusă și introducerea peer review după modelul Wikipedii engleze. Cred că și aici aceasta poate să fie foarte util și să ne ajute în îmbunătățirea conținutului. Rémîgiùscrie-mi 20 martie 2008 19:43 (EET)
Exemplu urs.wp
modificareEvaluare
- Evaluarea articolului durează o săptămână. În timpul perioadei de evaluare, utilizatorii trebuie să verifice dacă articolul îndeplinește absolut toate criteriile de acordare a statutului, prezentate mai sus. Eventualele probleme găsite se vor preciza la fiecare propunere în parte (trebuie să faceți clic pe butonul „modifică” din dreapta titlului propunerii pe care doriți să o comentați).
- În cazul în care în timpul săptămânii de evaluare se găsesc probleme, procesul de acordare a statutului se prelungește cu o săptămână, timp în care utilizatorii trebuie să rezolve toate problemele apărute.
- Atenție, acordarea statutului nu se face prin vot. Utilizatorii nu au posibilitatea de a exprima voturi ci doar de a expune problemele cu care articolul se confruntă.
- Dacă la sfârșitul celor două săptămâni, problemele găsite nu sunt rezolvate, atunci articolului nu i se acordă statutul.
- Pentru a retrage o propunere tăiați-o cu o linie în loc să o ștergeți. Folosiți <s>{{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/numele articolului propus}}</s>, care va afișa întreaga discuție ca fiind tăiată (
Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/numele articolului propus").
Cam asta e propunerea mea, propunere - evaluare - rezolvare - acordare/neacordare. Fără păreri pro ci doar prin critici constructive și precizarea problemelor găsite. Dacă probleme sunt rezolvate, atunci articolul devine AdC, dacă nu, nu. Cred că astfel, articolele propuse se vor îmbunătăți și se va elimina dictatura voturilor. --Rad Urs Mesaj 23 martie 2008 12:44 (EET)
- E bine, dar nu mi-e clar cînd se face reevaluarea. Apoi trebuie găsită forma în care utilizatorii să-și exprime părerea despre rezolvarea problemelor.
- Ca detaliu, cred că durata de o săptămînă sau două este prea mică. Pe măsură ce avem exigențe mai mari articolele devin și ele mari și complexe, deci nu ne putem grăbi. — AdiJapan 23 martie 2008 17:47 (EET)
- Ideea era așa: omu' propune articolul, iar în prima săptămână se găsesc problemele (sigur dacă se găsesc probleme ulterior se pot preciza). După această săptămână se mai acordă o săptămână, timp în care toate problemele găsite trebuie rezolvate. După aceste două săptămâni verificăm iar articolul, să vedem dacă problemele găsite s-au rezolvat, și dacă articolul merită acum să fie de calitate. Nu cred că ar trebui să ne lungim prea mult căci utilizatorii vor ezita să propună un articol dacă perioada ar fi prea mare, însă putem, desigur, prelungi procesul cu încă 7 zile pentru reevaluare (cred că o lună ar fi prea mult). Problema cu forma în care utilizatorii să-și exprime părerea despre rezolvarea problemelor nu prea o înțeleg :). Putem face o secțiune nouă (nu știu, poate: Propuneri de rezolvare a problemelor) sau aceștia și-ar putea spune părărea sub fiecare problemă în parte. Oricum, sper că vor intra cât mai mulți utilizatori pe această pagină și își vor da cu părerea, pentru că este o decizie ce trebuie luată. Voi face un anunț și la Cafenea în acest sens. --Rad Urs Mesaj 24 martie 2008 17:03 (EET)
- Chestiunea pe care o ridicam este la „verificăm iar articolul, să vedem dacă problemele găsite s-au rezolvat”. Unele nereguli se pot verifica pe loc, dar altele, de exemplu punctul de vedere neutru, lipsa informațiilor, susținerea bibliografică etc., necesită recitirea întregului articol. Iar asta cere timp. Trebuie lăsat un interval pentru reevaluare.
- „Forma în care utilizatorii să-și exprime părerea despre rezolvarea problemelor” se referă la modul cum organizăm discuția. Să zicem că lista de neajunsuri conține 5 probleme. În faza de reevaluare, la fiecare din cele 5 probleme utilizatorii notează dacă după părerea lor problema a fost rezolvată sau nu. În caz de unanimitate e simplu, dar dacă apar diferențe de opinie cum facem? S-a întîmplat recent, la un articol propus de Afil. — AdiJapan 25 martie 2008 19:09 (EET)
- Eu cred că, totuși, trebuie mers pe consens. În cazul cum a fost la articolul propus de Afil, când o mică minoritate nu este de acord cu conținutul (nu cu criteriile, alea e clar că trebuie îndeplinite), să li se dea șansa să prezinte ei o variantă (într-o pagină de manevră, de exemplu la discuții), într-un anumit termen (să zicem două săptămâni), variantă care după părerea lor ar corespunde unui articol de calitate. Apoi ceilalți decid care să fie varianta admisă. Dacă nu se prezintă o altă variantă, corespunzătoare unui AC, obiecția lor să cadă. Această opoziție ar fi de bună credință (asta este părerea lor). Cealaltă problemă ar fi opoziția cu rea credință, când obiecțiile sunt considerate false de majoritate, caz pentru care ar trebui stabilită o politică de ridicare a dreptului de a obiecta, pe o perioadă, de exemplu o lună (ca problema blocată prin obiecția nejustificată să aibă timp să fie rezolvată). --Turbojet 25 martie 2008 22:21 (EET)
Articole de calitate (cum ar trebui procedat, părerea mea)
modificareMulţi dintre cei care au creeat un articol de calitate, sau au încercat ştiu cât este de muncă şi cât durează aşteptarea primirii statutului. Articolele de calitate ar trebui nominalizate astfel: consider că nu este nevoie de o săptămână pentru a propune articolul, articolul poate fi propus chiar şi în ziua când a fost nominalizat, dacă articolul conţine 5 nominalizări acesta poate primi statutul.
- Dacă articolul nu conţine 5 propuneri, pe durata unei săptămâni se prelungeşte cu 3 zile propunerea, dacă nici peste cele 3 zile nu sunt nominalizări, atunci este respins automat(deşi nu am fost niciodată de acord cu ideea de a respinge automat, dar, să zicem)
Cam atât pot spune că ar trebui schimbat, restul regulilor actuale mi se par bune. --Cristi215Discuţie 26 martie 2008 13:31 (EET)
- Nu ştiu dacă am înţeles bine: se propune ca 5 voturi să garanteze statutul indiferent de alte voturi? Măcar până acum se ţinea cont şi de voturile contra şi tot n-a fost prea bine, ca dovadă nevoia de discuţie aici. Problema este că au apărut persoane care votează articolele fără să ţină cont de imperfecţiuni, dovadă multele „total de acord”, după care vine unul care spune „deloc de acord” şi explică şi de ce. Nu pot fi corecte ambele opinii, nu este deloc în regulă. În forma propusă sunt suficiente 5 voturi pentru a forţa validarea unor articole necorespunzătoare şi în plus se propune şi accelerarea acestei forţări. Seamănă a jocul „cine face mai repede mai multe articole de calitate”, bazat pe principiul „câinii latră, ursul trece”. --Turbojet 26 martie 2008 14:09 (EET)
S-ar putea să aveţi dreptate, atunci ar fi mai bine să fie 5 propuneri sau 5 respingeri, dumneavoastră ce părere aveţi d-le Turbojet? --Cristi215Discuţie 26 martie 2008 15:41 (EET)
- Am spus în discuţia de mai sus: în momentul în care sunt rezolvate obiecţiile, iar voturile n-au nicio importanţă. --Turbojet 27 martie 2008 01:00 (EET)
- Cristi, la Wikipedia toate discuţiile durează cel puţin cîteva zile, pentru ca şi cei care nu vin în fiecare zi să poată participa. Durata obişnuită este de o săptămînă (la ştergerea paginilor 5 zile), iar discuţiile importante pot dura şi mai mult.
- Numărul de 5 opinii la articolele de calitate este o limită minimă, de fapt ar fi bine să avem părerea cît mai multor utilizatori, dacă se poate cîteva zeci. Asta pentru că ce nu observă 10 oameni poate observa unul. Asta cu atît mai mult cu cît toate articolele necesită cunoştinţe de specialitate, pe care de fapt foarte puţini dintre noi le au. După mine discuţia ar trebui să dureze mai multe săptămîni, ca să aşteptăm părerea celor care se pricep la subiectele respective. În plus, aici nu vorbim de o simplă lecturare, ci de o verificare amănunţită a surselor (inclusiv a celor care nu sînt trecute în articol), deci nu citim doar articolul nominalizat, ci şi alte zeci sau sute de pagini. Am impresia de fapt că la noi multă lume îşi dă cu părerea despre articole cam la plesneală, fără seriozitate.
- Dacă ne oprim la 5 „voturi” riscăm ca aceia care citesc cu atenţie articolul să-şi scrie părerea prea tîrziu, după ce s-au găsit 5 amici care să dea rapid un „Total de acord” nemeritat...
- Scopul nostru nu este să scurtăm timpul de aşteptare al autorilor articolelor nominalizate sau să-i scutim de emoţii, ci să selectăm şi să promovăm numai articolele cu adevărat bune. Asta nu se poate face în grabă.
- Turbojet are perfectă dreptate: aici nu numărăm voturi (Wikipedia nu este o democraţie), ci găsim neajunsuri şi apoi verificăm dacă au fost rezolvate. — AdiJapan 27 martie 2008 14:22 (EET)
Punct şi de la capăt
modificareMoratoriu să fie, dar să se şi încheie odată şi odată. Cum lucrurile nu par să evolueze în vreo direcţie, iată ce propun:
- Refacem conţinutul paginii de nominalizări.
- Reluăm procesul de evaluare, pentru ca oamenii să fie din nou motivaţi să scrie articole de calitate sau să ţintească spre nivelul lor.
- În acelaşi timp reluăm şi reevaluările. Iniţial va fi un val mare de articole propuse spre reevaluare, dar oricum am da-o nu putem retrage statutul în mod automat.
- În dezbateri impunem un stil bazat nu pe voturi, ci pe obiecţii concrete. Autorii vor avea la dispoziţie un anumit interval de timp pentru a modifica articolul conform obiecţiilor. Vedeţi ca model cum se procedează la en.wp, de exemplu dezbaterile din luna iunie 2008: articole promovate şi articole respinse.
- Păstrăm aceleaşi criterii, pentru că sînt rezonabile şi nu au fost criticate. (Le-am pus într-o pagină separată şi le-am mai structurat un pic.)
- Trebuie să ne organizăm ca să alegem cîţiva responsabili care să încheie dezbaterile; acestea să nu mai fie încheiate de oricine (simplul statut de administrator nu e deloc suficient). Responsabilii vor trebui să citească fiecare dezbatere cu atenţie --- pentru că nu vor avea de numărat voturi --- şi să tragă concluziile corespunzătoare, eventual să prelungească discuţiile dacă autorii au nevoie de mai mult timp.
O vreme lumea o să fie dezorientată, dar nu avem încotro. Presupun că după ce dirijăm cîteva dezbateri cu ceva mai multă stricteţe ne vom obişnui.
Vă rog să faceţi propuneri pentru modul în care să-i alegem pe responsabili. Trebuie să fie oameni care au dovedit (de exemplu la discuţiile despre ştergeri sau aici) că ştiu să urmărească nişte criterii, o procedură şi să tragă nişte concluzii obiective. Nu trebuie să fie pricepuţi în toate, dar trebuie să ştie bine care este rostul articolelor de calitate şi al Wikipediei în general. Dintre cei care au încheiat pînă acum discuţiile de aici i-am remarcat pe Roamata şi pe Rad Urs, iar dintre cei care în general reuşesc să extragă corect esenţa unei discuţii, pe Andrei Stroe şi pe Rsocol.
Între timp am să reorganizez pagina. — AdiJapan 13 iulie 2008 12:53 (EEST)
- Adi, foarte bun plan de acţiune. Îl susţin. Şi eu cred că e cazul să deblocăm subiectul.--Alexandru Demian 13 iulie 2008 13:45 (EEST)
- Defectul principal era severitatea cu care se aplicau regulile, nu regulile in sine, deci sunt de acord. De asemenea ca tot ati mentionat de reevaluarea articolelor: Wikipedia:Evaluare rapidă articole calitate - va rog sa va uitati sa va spuneti cat mai multi parerea, si sa colmpletati sau sa clarificati daca se observa o problema. Cat despre persoanele de incredere care ar trebui sa evaluaeze articolele, la wp;en cum se face?
- Pe lanaga asta am observat ca sunt cateva articole care nu sunt de calitate, dar sunt bune. Am inceput sa import WP:AB de la wp:en acum ceva timp. Orice ajutor e binevenit.
- diego_pmc 13 iulie 2008 14:36 (EEST)
- Vă mulţumesc pentru răspunsuri, mi-era teamă că vorbesc singur... Între timp am scris o bună parte din noile reguli.
- Diego, principala problemă înainte nu cred că era severitatea, ci modul în care se lua decizia de promovare sau respingere, pe bază de puncte. Etapele cele mai importante în procesul de evaluare sînt de fapt astea două: expunerea obiecţiilor şi modificarea articolului în consecinţă. Nu oferirea punctişoarelor şi numărarea lor --- metoda era de tot rîsul.
- La en.wp deciziile finale sînt luate de un responsabil, numit acolo „featured article director”, îl cheamă Raul654, şi de adjuncţii lui (la pagina asta e trecut un singur adjunct dar în realitate am văzut că există dezbateri încheiate şi de alţii).
- Cît priveşte propunerea de politică provizorie de reevaluare, cred că cel mai important e să stabilim cum vom proceda de acum înainte cu articolele nominalizate. Apoi vom putea aplica aceleaşi criterii şi proceduri şi la articolele deja promovate, pentru ca să nu fie nimeni dezavantajat. — AdiJapan 13 iulie 2008 15:01 (EEST)
Întrebări concrete:
- Cui dăm voie să-şi exprime părerea? Opţiuni:
- Oricine --- este util în cazul subiectelor de specialitate, unde nu avem alţi contribuitori pricepuţi. Mai este util atunci cînd autorii articolelor, dintr-un motiv sau altul, sînt anonimi. Va trebui să-i lăsăm şi pe ei să-şi exprime poziţia, nu?
- Cei cu min. 100 contribuţii, min. 30 zile --- este un prag bun pentru a filtra nominalizări aiurea sau comentarii extraterestre. Am mai putea pune pragul ăsta doar la persoana care nominalizează, iar la evaluatori să nu punem nici o condiţie.
- Cît durează procesul? Părerea mea: dacă nu există obiecţii se poate încheia după 7 zile. Dacă sînt obiecţii atunci trebuie să le dăm autorilor răgazul să lucreze la articol şi atunci aş prelungi dezbaterea pînă la cel mult o lună. Ce depăşeşte o lună poate fi renominalizat altădată. (Cam aşa e la en.wp.)
- (Din nou:) Cum stabilim responsabilii?
Probabil urmează şi altele. — AdiJapan 13 iulie 2008 15:22 (EEST)
- As zice ca varianta b este mai buna. Dar ar trebui sa contribuie si autorii la discutie, in cazul in care ei considera ca o acuzatie este nefondata, etc.
- Procesul ar trebui sa dureze 7 zile, si desigur sa se prelungeasca unde este nevoie, dar poate mai putin de o luna. Daca se prelungesc o luna si se aduna multe articole, pagina va deveni foarte aglomerata. Autorul poate oricand sa renominalizeze pagina daca a reparat articolul.
- asta probabil este cea mai dificila parte - deocamdata nu-mi vine nicio idee prea buna. Totusi nu cred ca poate fi facut altcuva decat sa ne gandim la cateva persoane, si apoi sa vedem care accepta propunerea. Iar daca publicul are vreo problema cu unul dintre ei, un/niste admin/i va evalua situatia si va/vor decide daca respectivul sa mai aiba functia sau nu.
- Si sunt de parere ca ar trebui sa intocmim si o politica cu privire la criteriile de respingere imediata (cand articolele nu au nicio sansa la momentul respectiv), pentru a se evita pierderea de timp. Majoritatea criteriilor de la Wikipedia:Evaluare rapidă articole calitate, modificate putin pot sa fie folosite pentru asta, zic eu. diego_pmc 13 iulie 2008 15:49 (EEST)
diego_pmc 13 iulie 2008 15:49 (EEST)
Sunt de acord cu propunerile lui AdiJapan privind nominalizarea responsabililor care să tragă concluziile în persoanele lui Roamata, Rad Urs, Andrei Stroe şi Rsocol. Cred că aceştia ar mai trebui să-şi exprime diponibilitatea pentru îndeplinirea acestei sarcini.
Deoarece s-a văzut că dacă cineva vrea să voteze, face imediat 100 de corecturi ale typo prin articole, consider că autoritatea părerii este dată de contribuţiile pe care respectivul le-a avut în domeniul din care face parte articolul (dacă obiecţia se referă la conţinut), respectiv la conformitatea cu politicile şi îndrumările dacă obiecţia se referă la formă. Sarcina celor ce trag concluziile ar necesita prin urmare şi un oarecare grad de cunoaştere al contributorilor care exprimă obiecţii, ceea ce nu mi se pare imposibil pe ro:wp.
Cred că articolele trebuie propuse la reevaluare treptat. Ca la început să nu se simtă cineva persecutat, aş propune ca AC la care sunt probleme să fie propuse la reevaluare într-o ordine dată, de exemplu câte unul pe săptămână din fiecare domeniu (literatură, istorie, sport, tehnologie etc) luând domeniile în ordinea în care apar (sau în ordine inversă dacă cineva preferă aşa). Nu vor fi propuse la reevaluare mai mult de un articol pe zi, ca lumea să aibă timp să le citească şi să poată formula obiecţiile. Bineînţeles, justificarea pentru propunerea de reevaluare trebuie să fie ea însăşi o obiecţie serioasă, de aceea aş propune ca reevaluarea să înceapă cu articolele fără note.
După ce comunitatea se obişnuieşte cu nivelul de calitate cerut pentru rezolvarea obiecţiilor se poate ridica moratoriul, propunând noi articole pentru evaluare, dar rar, (eu aş zice unul pe săptămână) şi nu unul după altul din acelaşi domeniu, pentru că ar încuraja doar pe unii contributori. Cred că „antecamera” „articolelor bune” ar fi utilă. --Turbojet 13 iulie 2008 16:10 (EEST)
- Mulţumesc. Ideea de a trece prin articolele de calitate într-o anumită ordine şi cu un anumit ritm e foarte bună. Ordinea ideală, care nu supără pe nimeni, cred că e ordinea numerelor de pe tricou: Wikipedia:Articol de calitate/Listă. Nu e tocmai cronologică, dar nu contează, este suficient de arbitrară şi în plus este gata făcută. În ritmul de un articol pe săptămînă terminăm în 3 ani, aşa că propun să mergem un pic mai repede, de exemplu un articol pe zi sau unul la două zile. Mai există şi varianta să le transformăm pe toate în bloc în „articole bune” şi apoi să le promovăm la „de calitate” doar pe cele care merită, printr-o nominalizare normală.
- Ca să nu stagneze scrisul articolelor eu zic că simultan ne putem ocupa şi de nominalizări noi. Criteriile, stricteţea şi procedura sînt oricum aceleaşi.
- Cît despre autoritatea celor care se exprimă, iată cum văd eu lucrurile. Este extrem de greu să stabileşti o asemenea autoritate la Wikipedia. În plus nu ne putem apuca să apreciem dacă un utilizator a avut contribuţii în acelaşi domeniu (e jazzul în acelaşi domeniu cu muzica simfonică? etc.) şi, mai rău, nu putem mereu aprecia dacă acele contribuţii au fost bune sau rele. În schimb avem altceva: surse. Dacă cineva aduce o obiecţie legată de conţinut, de exemplu că o afirmaţie din articol este greşită, acel cineva trebuie să vină cu sursa, altfel obiecţia lui n-are mare valoare. La fel, replica autorilor este fie „ai dreptate, corectăm”, fie „n-ai dreptate, iată ce scrie aici”. Deci aplicăm politica verificabilităţii, stabilă şi funcţională, şi nu mai introducem un parametru atît de incert precum autoritatea contribuitorilor. Ce ziceţi? — AdiJapan 13 iulie 2008 17:08 (EEST)
- Sunt de acord cu varianta de a trece toate articolele la statutul de articole bune şi apoi, cele care merită să fie evaluate pentru statutul de articol de calitate. Mi se pare cea mai corectă şi aşa nu cred că o să aibă nimeni obiecţii majore. Daniel Mesaj 13 iulie 2008 17:42 (EEST)
- De acord cu obiecţiile bazate pe surse. Şi eu spuneam că reevaluarea să fie în ritmul de un articol pe zi, la o săptămână mă refeream la propunerile noi, in perioada de reevaluare, care ar urma să dureze cam 5 luni, deci, în această perioadă nu vor fi propuse ca AC noi mai mult de 20 de articole, că şi aşa sunt multe altele de citit. Cu trecerea în bloc a AC la articole bune şi reevaluarea în ordinea „de pe tricou” am o mică obiecţie: cele mai corespunzătoare articole au fost scrise în ultima perioadă (ex. Jacques Offenbach (nr.140), Mozilla Firefox (150), Drapelul României (nr.152) ), când lumea a mai căpătat experienţă. În ordinea propusă tocmai acestea ar trebui să aştepte cel mai mult. Propunere: să nu fie trecute la statutul de „articol bun” decât în momentul în care sunt propuse la reevaluare, câte unul pe zi, „în ordinea de pe tricou”. --Turbojet 13 iulie 2008 18:23 (EEST)
- Sunt de acord cu varianta de a trece toate articolele la statutul de articole bune şi apoi, cele care merită să fie evaluate pentru statutul de articol de calitate. Mi se pare cea mai corectă şi aşa nu cred că o să aibă nimeni obiecţii majore. Daniel Mesaj 13 iulie 2008 17:42 (EEST)
Total contra cu idea de a le transforma pe toate in AB. Am vazut unele care nici AB-uri nu sunt. In plus nu se economiseste de loc timp asa, daca stai sa te gandesti bine. Tot vor trebui verificate toate articolele pana la urma, iar daca intre timp sunt adaugate alte AB-uri care nu au fost Ac-uri precendent, se poate crea confuzie. In rest de acord. Dar are cineva de obiectat la politica de evauare rapida? - fara ea nu prea se pot face evaluari rapide. diego_pmc 13 iulie 2008 18:30 (EEST)
- Într-adevăr, articolele mai recente respectă mult mai bine criteriile, deci ideea mea cu mutarea în bloc a fost proastă. Scuze. — AdiJapan 13 iulie 2008 18:46 (EEST)
Alegerea responsabililor
modificareAplaud cu tot respectul propunerile lui AdiJapan şi dezgheţul pe care le-au produs. Însă să nu ne blocăm iar la ceva - adică selecţionarea responsabililor. Am eu o propunere - poate e bună, poate rea, dar măcar ne-ar aduce undeva.
Haide ca Adi să numească el, după consultări cu dânşii, trei responsabili - să-i chemăm Ioan, Luca şi Matei. De ce? Fiindcă Adi e un om de încredere, dar şi mai important, fiindcă trebuie să începem undeva. Apoi se va crea o pagină de vot cu trei secţii în care comunităţii i se pune întrebarea: "Sunteţi de acord ca Ioan să-şi păstreze statutul de Responsabil?" Plus secţii pentru Luca şi Matei. Să zicem, teoretic, că votul va dura două săptămâni şi că toţi trei vor fi confirmaţi.
Pe urmă eu preconizez un rol destul de clar pentru responsabili: să evalueze discuţiile şi să promoveze sau nu bazat pe reguli. Eu zic ca fiecare responsabil să aibă dreptul de-a promova el singur un articol, dar cu precizarea că, la nu mai mult de o săptămână după promovare, unul din ceilalţi responsabili să poată pună veto asupra promovării (dar nu asupra unei respingeri). Astfel sistemul va funcţiona eficient (va fi nevoie de doar unul singur pentru promovare) dar şi corect (în caz că unul ia o decizie greşită, ceilalţi vor putea să-l corecteze).
Cum vi se pare această schemă? Biruitorul 13 iulie 2008 18:22 (EEST)
- Mi se pare forte complicată, şi iarăşi cu voturi. Adică unii vor veni cu „nu-l vreau pe ăla, că odată m-a repezit şi-mi va persecuta articolele, deci e duşmanul meu, nu-l votez”. Numirea trebuie să se facă fără vot, dintre cei ce se pricep şi acceptă. Sunt de acord ca propunerile să fie discutate şi oamenii să aducă obiecţii dacă au, dar chestiuni ca cea de mai sus trebuie să poată fi ignorate (nu e o democraţie). În ce priveşte decizia responsabilului, aceasta niciodată nu este definitivă. Oricând cineva are o obiecţie poate pune în discuţie statutul de AC şi decizia celui care a încheiat discuţia de promovare. --Turbojet 13 iulie 2008 18:35 (EEST)
- Oricum am da-o tot ajungem la un fel de alegeri ale responsabililor. Am să fac o pagină separată cu numirea responsabililor. Nu vreau să-i aleg eu (mulţumesc, Biru, pentru încredere totuşi) pentru că am mai fost acuzat de dictatură şi tiranie, şi mi-a ajuns. Dar de data asta alegerile vor fi nu pe bază de voturi, ci tot pe bază de obiecţii. Dacă Ioan a luat vreodată o decizie aiurea, atunci vine Gheorghe şi obiectează, iar obiecţia lui e validă. Nu pe ochi frumoşi şi simpatii. Consensul se va vedea de la sine.
- Cît despre veto, cred că mergem prea departe. Decizia este luată de un singur responsabil şi numai în cazurile strigătare la cer se va pune problema anulării deciziei. Dar responsabilii vor fi toţi oameni unul şi unul, nu cred că va fi cazul.
- Între timp am terminat de rescris Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate. Mai trebuie finisat pe ici pe colo. Vă rog să veniţi cu sugestii. — AdiJapan 13 iulie 2008 18:58 (EEST)
Cu privire la context lipseste doar mentionarea Politicii de respingere imediata, care inca nu exista, dar eu cred ca e necesara, sau cel putin va ajuta foarte mult (wp:en are asa ceva). In afara de asta modul de organizare al informatiei poate ar trebui sa mai fie imbunatatit. Dar e bine. diego_pmc 13 iulie 2008 19:07 (EEST)
Oricum ideea e că experimentăm încă - dacă sistemul se dovedeşte defect putem să-l îmbunătăţim mai târziu. Doar ce nu aş vrea să se întâmple e să ne potihnim iar. În luna mai băteau vânturile reformei pe aici şi dintr-o dată a murit totul. Să încercăm acum în iulie să realizăm ceva mai concret, şi să nu ne apuce anul nou discutând cum o-sa alegem responsabilii. Biruitorul 13 iulie 2008 19:15 (EEST)
- Ies un pic din subiect — ce ziceţi să scoatem formatele (de acord, total de acord, păstrează, şterge, etc.) de peste tot (Pagini de şters, şi unde se mai votează. Putem să scriem singuri un text cu aldine în loc. Daniel Mesaj 13 iulie 2008 19:09 (EEST)
- E o variantă. En.wp nu are simboluri; francezii le au. Biruitorul 13 iulie 2008 19:15 (EEST)
- De acord - nu prea sunt folositoare daca ma gandesc mai bine. Totusi cand se dezbate calitatea articolului tot trebui sa incepem cu de acord/contra zic eu.
Pt Diego: Este un pasaj care se referă la asta, dar nu e destul de explicit „În cazurile unde respingerea se impune evident (cioturi, glume etc) nominalizarea se şterge pe loc.” Daniel Mesaj 13 iulie 2008 19:18 (EEST)
Ala e vandalism. Eu ziceam de intentii bune, dar unde articolul e inca departe de a fi AC. diego_pmc 13 iulie 2008 19:27 (EEST)
Politica evaluare rapida
modificarePt. ca nimeni nu si-a exprimat parearea pana acum, am decis sa deschid sectiune noua pt. asta, din moment ce este destul de importanta in sine politica. Are cineva obiectii sau ceva de corectat/ imbunatatit cu legtura la politica? Este destul de simpla de inteles si lucrat dupa ea, sau credeti ca este greoaie; cum credeti ca ar trebui simplificata in cazul asta, et cetera. diego_pmc 13 iulie 2008 20:26 (EEST)
Responsabili
modificareAm scris pagina Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Responsabili, unde pot fi nominalizaţi şi aleşi responsabilii. Mă gîndesc că nu vom avea nevoie de o armată întreagă de responsabili. Cred că ajung undeva între 2 şi 5. Dacă e numai unul atunci procesul merge cu pauze, dacă sînt prea mulţi se vor călca în picioare unii pe alţii.
Am făcut şi două nominalizări. Puteţi continua şi cu altele. — AdiJapan 13 iulie 2008 20:41 (EEST)
- Trebuie să îi şi anunţ că i-am nominalizat? Că poate nu ştiu de pagină. Daniel Mesaj 13 iulie 2008 21:01 (EEST)
- Aşa e frumos. Eu le-am explicat pe scurt care e situaţia şi i-am rugat să accepte nominalizarea. — AdiJapan 13 iulie 2008 21:12 (EEST)
- I-am cam dat de lucru lui Claudiu cu paginile acelea de discuţii. Sper măcar să accepte. Daniel Mesaj 13 iulie 2008 21:15 (EEST)
Continuarea dezbaterilor
modificareCred că a venit momentul să repornească nominalizările şi reevaluările. Am scos anunţul despre moratoriu. vom vedea cum merg lucrurile şi eventual vom mai corecta din mers.
Între timp am modificat toate dezbaterile curente --- şi propunerile noi, şi reevaluările --- pentru a le pune în noul format. Ca să nu mai pierdem vremea am propus la fiecare dezbatere în parte să fie continuată, cu un termen calculat ca şi cînd discuţiile abia ar fi început, deci minimum 7 zile, maximum o lună, pornind de azi.
Sper ca în scurt timp să înceapă se mişte lumea şi la pagina cu responsabilii. Deocamdată, dacă nu obiectează nimeni, am să fac eu oficiile de responsabil pentru discuţiile care se vor încheia înainte de alegerea primilor responsabili propriu-zişi. Şi aşa a trebuit să citesc toate discuţiile cuvînt cu cuvînt... — AdiJapan 14 iulie 2008 14:14 (EEST)
- Deci, terminăm cu nominalizările curente şi apoi trecem la reevaluarea celorlalte articole? Dacă nu e aşa, cred că ar fi bine să fie aşa. Sebi talk 14 iulie 2008 14:19 (EEST)
- Putem merge simultan. Dar ar trebui să limităm numărul de reevaluări active, să zicem la 10 sau 20. Asta ca să nu ne trezim cu toate cele 150 articole propuse spre reevaluare dintr-o dată. Numărul de nominalizări noi cred că nu trebuie limitat --- ce bine ar fi să avem o rafală de articole noi care să merite calificativul!
- În privinţa reevaluărilor nu ştiu cum e mai bine: să lăsăm lumea să propună spre reevaluare mai întîi articolele care au problemele cele mai mari, sau să le luăm pe toate în ordine? Ambele variante au dezavantaje. — AdiJapan 14 iulie 2008 14:34 (EEST)
- Luând în considerare criticismul la care este supusă Wikipedia de cei care nu sunt utilizatori aici, cred că cel mai bine este să începem cu articolele cele mai slabe. Toţi sunt cu ochii pe articolele de calitate. Şi lista pe care Turbojet a alcătuit-o cu problemele tuturor articolelor de calitate ne ajută foarte mult în acest sens. Sebi talk 14 iulie 2008 14:41 (EEST)
- Excelent. Începem cu articolele care nu au nici un fel de referinţe, adică nici bibliografie, nici note?
- Am pus tabelul la Wikipedia:Situaţia articolelor de calitate ca să-l putem actualiza pe măsură ce avansăm. — AdiJapan 14 iulie 2008 15:01 (EEST)
- Da, exact cum a spus şi Turbojet mai sus, începem cu cele fără referinţe sau suport bibliografic. Apropo de note şi referinţe, ar trebuie să facem o diferenţiere clară între ele. Situaţia este cam neclară. La en.wp folosesc notele pentru a explica ceva din text (un cuvânt, o situaţie), iar pentru trimiteri către surse, folosesc „References” sau Citations. Sebi talk 14 iulie 2008 15:06 (EEST)
- Diferenţa între bibliografie şi note e foarte clară, numai cine n-a citit paginile de ajutor n-a aflat. Iată: Ajutor:Cum scriu un articol sau Ajutor:Note. Bibliografia conţine surse care sprijină întregul articol sau părţi mari din el, iar notele sprijină afirmaţii precise sau fragmente mici de text.
- Am să încep să propun spre evaluare articolele fără surse (dar nu chiar imediat, acum trebuie să ies). Sînt vreo 15 bucăţi, deşi trebuie să mă uit la fiecare articol în parte să verific. Dacă doreşte cineva să facă treaba asta n-am nimic împotrivă. — AdiJapan 14 iulie 2008 15:19 (EEST)
- Tocmai asta e: dar unele articole conţin la secţiunea ==Referinţe== sau ==Note== atât informaţii care sprijină afirmaţii precise sau fragmente mici de text, cât şi explicaţii ale unui cuvânt sau sintagme. Aici se împotmolesc utilizatorii. Sebi talk 14 iulie 2008 15:23 (EEST)
- Nu-i nimic. Unde găsim aşa ceva corectăm. — AdiJapan 14 iulie 2008 15:43 (EEST)
Încă ceva: Remigiu a creat pagina Wikipedia:Recenzie care ar trebui promovată, deoarece este extrem de utilă pentru utilizatorii neexperimentaţi. Sebi talk 14 iulie 2008 15:59 (EEST)
- Vedeti mai sus. Este sectiunea Politica evaluare rapida care are in vedere reevaluare articolelor "de calitate". Am mai zis asta de 1 mie ori - vedeti daca e bine sau nu si dati sugestii, eu zic ca e mai simplu sa fie reevaluate dupa sistemul de acolo, TEMPORAR, in loc sa se foloseasca acelasi loc. In plus sunt scrise si diferite indicatii cu privire la gravitatea problemelor - acelea sunt poate cele care trebui cel mai bine verificate de toata lumea. diego_pmc 14 iulie 2008 16:36 (EEST)
- Sebi, am trecut ieri pe la pagina de recenzii a lui Remigiu, dar după cum arată lucrurile lumea nu a reacţionat deloc la ea. Presupun că deocamdată e o chestie de prea multă fineţe pentru ro.wp. Într-adevăr, înainte de a nominaliza un articol aici ar trebui ca acesta să fie mai întîi citit şi puricat de cei care se pricep, de exemplu de cei de la proiectul din care face parte articolul. Noi însă sîntem aşa de puţini încît de multe ori singurul care se pricepe la subiectul articolului este chiar autorul lui, deci cine să mai facă şi recenzia şi evaluarea? După noile reguli asemenea articole, cu toată părerea de rău nu vor fi promovate, oricît de bune ar fi în realitate, pentru că nu le poate verifica nimeni. Va trebui să mai creştem...
- Diego, sînt mai multe probleme cu evaluarea rapidă, îmi cer scuze că n-am reacţionat mai repede: 1. Nu este clar ce se întîmplă atunci cînd un evaluator consideră că articolul trebuie păstrat, iar altul că trebuie retras; asemenea situaţii vor fi foarte dese. 2. În urma evaluărilor nu rămîne o înregistrare centralizată a motivelor pentru care au fost păstrate sau retrase articolele. 3. Nu e clar cine va lua decizia finală de a păstra sau retrage un articol.
- Regulile noi de la Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate au avantajul că elimină toate aceste neajunsuri şi, în plus, că evaluarea se face după exact aceleaşi criterii şi cu aceeaşi procedură ca la nominalizările noi. În felul acesta nu va avea nimeni de suferit. Folosim la toţi ocaua mare, chiar dacă o să dureze ceva mai mult. — AdiJapan 14 iulie 2008 17:17 (EEST)
Am propus spre revaluare toate articolele de calitate care nu au referinţe (nici bibliografie nici note). Propunerile sînt trase la indigo, dar trebuia să scriu ceva să se înţeleagă care e problema cu ele. — AdiJapan 14 iulie 2008 17:49 (EEST)
- Uuuu.. dar nu sunt 1-2, sunt chiar 12. Cum de au stat astea ca articole de calitate până acum, dacă nici măcar referinţe nu au? Daniel Mesaj 14 iulie 2008 18:47 (EEST)
- Stai liniştit, nu toate wikipediile mari au articole de calitate numai cu referinţe. Asta desigur nu este un motiv ca noi să avem fără.--Mishuletz 14 iulie 2008 20:00 (EEST)
Credeti sincer ca unul dintre articolele listate ar vreo sansa reala de a fi reparat intr-un timp rezonabil, mai ales ca unele dintre ele, pe langa problema cu referintele, nici macar nu acopera subiectul bine (probleme de continut). Politica sus mentionata avea in vedere astfel de cazuri, in care articolele pur si simplu nu aveau cum sa se corecteze repede (vezi sectiunea Indicatii evaluare). Faptul ca sunteti de parere ca nu este tocmai <<perfect>> sistemul de evaluare din politica mea, este ceva care fie ca sunt de acord fie ca nu necesita dezbatere, de care nu este nevoie, asa ca nu, deja s-a pierdut destul timp. DAr se pierde si asa timp incetinind ceva ce merge deja forte lent. De asta zic ca in cazuri evidente sa nu mai aiba loc procesul de reevaluare de "minim o saptamana, maxim o luna" care nu este necesar in cazuri mult prea evidente. Pentru a tine evidenta cred ca este indeajuns sa se tina o arhiva cu articolele delistate pe loc, pe categorii mentionand motivul, daca doriti (referinte, context), si sa fie mentionat autorul(ii). si poate sa se si mentioneze pe pagina asta, pt. a tine cat mai multa lume la curent.
Toata lumea va zice "Da, Doamne, cum a putu sa ajunga asta AC?!? De acord" etc, si tot va fi delistat, pt. ca nu cred ca se va arunca lumea acum sa imbunatateasca o caruta de articole, dupa ce n-a facut-o de atata timp. Singura diferenta va fi ca nu se va mai pirde timp, inutil. diego_pmc 14 iulie 2008 20:11 (EEST)
- Eu totuşi sper că din cele 150 de articole măcar cîteva vor fi luate din nou la mînă, fie de autorii iniţiali, fie de alţii, şi corectate. Ca să mărim acestă probabilitate poate ar fi bine ca autorii articolelor să fie anunţaţi privind existenţa discuţiilor. Oricum, nu cred că ar fi o idee bună să delistăm articolele care în mod evident nu sînt de calitate, tocmai pentru că nu este evident. Articolele astea au trecut tot prin mîinile noastre şi tot noi am zis că sînt de calitate. În plus nu ar fi frumos să delistăm pe loc vreun articol fără să oferim măcar un mic răgaz autorilor de a-l îndrepta. — AdiJapan 14 iulie 2008 20:41 (EEST)
Spuneti-mi un articol din cele listate curent care credeti ca poate fi facut AC in timp rezonabil. Si spuneti-mi ce exact va face sa credeti ca nu este evident faptul ca nu au sanse. Cum am spus autorii vor fi anuntati, pt. a sti situatia, iar daca cred ca s-a facut o greseala se urmeaza cursul normal al evenimentelor - vor cere o clarificare. Iar daca doreste sa imbunatateasca articolul o va face. diego_pmc 14 iulie 2008 20:48 (EEST)
- Dacă îmi dă cineva surse de documentare eu aş face. Dar atâta timp cât nu am material de unde să studiez subiectul... Asta e problema - tot autorul(ii) trebuie să le repare. Daniel Mesaj 14 iulie 2008 21:15 (EEST)
- Oricare din articolele listate are şanse să fie corectat la timp şi să-şi păstreze statutul. Tot ce e nevoie este să se găsească cineva care să investească în el energie şi cîteva ore sau zile, după caz. Nu putem porni de la ideea că sînt prea multe şi deci că nu va fi rezolvat nici unul. Interesul nostru este să fie corectate cît mai multe; dacă le vom delista rapid atunci autorii vor fi descurajaţi. Nu trebuie să fim aspri şi rapizi, ci să-i motivăm pe autori să lucreze la ele. Puneţi-vă în pielea autorilor.
- Am explicat ce anume mă face să cred că nici o retragere a statutului nu este evidentă: promovările au fost făcute tot de noi, ba mai mult, de vreun an sau doi încoace şi criteriile au fost aceleaşi ca azi! Cum ar fi putut să fie atunci evident de calitate iar acum să fie evident lipsite de calitate?
- În buna tradiţie a Wikipediei, toate deciziile cît de cît importante se iau în urma unor discuţii publice care durează cel puţin cîteva zile (printre altele vedeţi alegerea administratorilor sau ştergerea paginilor). Tot aşa trebuie să procedăm şi aici, pentru că vorbim de contribuţii ale celor mai buni wikipedişti. Nu le putem expedia ca pe nişte simple cioturi. — AdiJapan 14 iulie 2008 21:28 (EEST)
- Dacă le este retras statutul am putea foarte bine să le punem sau să le nominalizăm la Articole Bune. S-a muncit în orice caz la ele, şi tot au fost acolo nişte contribuitori care au susţinut acordarea statutului. Daniel Mesaj 14 iulie 2008 21:30 (EEST)
E clar ca nu se ajunge nicaieri, suntem doar doua persoane, si nici eu si nici dvs. nu suntem de acord unul cu celalalt, asa ca ori trebui sa-si mai exprime parerea si altii, ori sa mai lasam amandoi de la noi. desi tot cred ca pierdem timp, macar sa pierdem mai putin: daca nimeni nu-si exprima parerea sau nu incearca sa imbunatateasca articolul sa fie delistat, fara prelungire de o luna. si nu m-ar deranja nici daca in cazul referintelor s-ar mai scurta putin din durata de o saptamana. diego_pmc 14 iulie 2008 23:38 (EEST)
- Sincer, nu ştiu ce anume îmi reproşaţi, în afară de faptul că v-am criticat proiectul de politică. (Apropo, de cînd sînt la Wikipedia am scris şi eu o mulţime de pagini care pînă la urmă au murit în fază de proiect, deşi am muncit mult la ele, ca de exemplu Wikipedia:Atribuire, dar şi altele care au fost şterse sau modificate radical. Ceea ce e important nu este cît muncim la ceva, ci cîtă valoare reală are rezultatul.) Eu cred că am înţeles ce propuneţi şi am explicat destul de limpede ce obiecţii am. În răspuns aşteptam soluţii de rezolvare a problemelor.
- În ce priveşte durata discuţiilor cred totuşi că sîntem de acord. Discuţiile nu se prelungesc peste 7 zile decît dacă exită semne că se lucrează la articol, de exemplu dacă vine cineva şi spune că tocmai caută referinţe. N-aş vrea să coborîm sub 7 zile. Imaginaţi-vă că dumneavoastră sînteţi autorul unui astfel de articol. V-ar plăcea să fie delistat rapid, fără să vi se dea un răgaz? Vă asigur că există oameni pe care o astfel de operaţie i-ar dezgusta aşa tare încît chiar ar pleca de la Wikipedia, văzîndu-şi munca desconsiderată.
- Vă reamintesc că tot proiectul ăsta se bazează pe un echilibru psihologic foarte precar. Hai să nu-l scuturăm prea tare. Altruismul nu este printre sentimentele foarte puternice ale omului şi poate fi uşor dat peste cap. — AdiJapan 15 iulie 2008 09:36 (EEST)
Nu era vorba despre politica aia, dar ma rog. diego_pmc 15 iulie 2008 12:03 (EEST)
Formate
modificareCredeti ca ar fi bine sa importam stilul de formate legate de AC-uri de la wp;en. Adica eticheta sa fie in pagina de discutii, pt. a nu perturba articolul, si sa includa o legatura la pagina de evaluare, pt. a putea fi folosita ca referinta in evaluari ulterioare, sau imbunatatiri? diego_pmc 13 iulie 2008 18:32 (EEST)
- Cu legătura sunt de acord, dar să mai facem un format pentru pagina de discuţii. Trebuie să rămână şi în articol (nu încurcă cu nimic în partea de jos). Daniel Mesaj 13 iulie 2008 18:35 (EEST)
- Păi asta face Format:PAC. Pe articolul propriu-zis nu cred că trebuie pus nici un anunţ. Ar folosi la ceva? — AdiJapan 13 iulie 2008 18:50 (EEST)
Pt. pagina articolului este indeajuns steluta din colt pt. a arata ca e de calitate. In plus {{articol de calitate}} si formatele ce indica locul la concursul de scriere sunt mai mult formate de <<intretinere>>, nu au un rol enciclopedia in sine. de asta cred ca ar trebui scoase de pe pagina articolului. diego_pmc 13 iulie 2008 18:52 (EEST)
EDIT: Adijapan - ma refeream la formatul care indica faptul ca articolul e AC, nu facptul ca a fost propus. diego_pmc 13 iulie 2008 19:02 (EEST)
- Scuze, Diego, sînt cu ochii în zece direcţii (şi mă mai calcă şi Anittas pe coadă). Ai dreptate, ar trebui ca în pagina de discuţii a articolelor de calitate să existe un fel de anunţ prin care lumea să fie anunţată unde se află dezbaterea de nominalizare.
- Dar hai să păstrăm puţin ordinea proporţiilor şi începem cu lucrurile importante. Dacă ne pierdem în mai multe discuţii simultane nu ne mai înţelegem. — AdiJapan 13 iulie 2008 19:34 (EEST)
Acum ca s-au mai linistit apele in celelalte sectiuni, as vrea sa trecem la partea cu formatele. Are cineva ceva contra adoptarii sistemului fde formate pentru AC-uri de la WP:en? diego_pmc 14 iulie 2008 23:40 (EEST)
Proces de votare
modificareUitaţi ce înţeleg eu din procesul nou pentru acordarea statutului: îşi poate exprima părerea numai cine are obiecţii asupra articolului. Dacă zici că eşti de acord, te trezeşti cu comentariul tăiat că nu cunoşti subiectul. Cel puţin asta e ceea ce văd (drept dovadă că nu am mai zis nimic la niciun articol). Daniel Mesaj 24 iulie 2008 16:33 (EEST)
- Nu ştiu din ce ai dedus asta. Dacă citeşti procedura vezi că lucrurile stau altfel. Mai mult, dacă nu se pronunţă nimeni favorabil asupra conţinutului atunci articolul nici nu este promovat. Dacă sînt numai comentarii asupra formei responsabilii nu-şi pot da seama cît de bun este articolul, deci îl resping. — AdiJapan 24 iulie 2008 19:04 (EEST)
- Niciun articol nominalizat după moratoriu nu are un De acord. Doar obiecţii tăiate. Daniel Mesaj 24 iulie 2008 20:07 (EEST)
- Asta înseamnă că toată lumea care a citit articolele propuse a avut ceva de obiectat. De fapt este foarte greu să scrii un articol la care toată lumea să rămînă mută de admiraţie şi să fie de acord cu promovarea lui exact în forma respectivă. Şi în viaţa adevărată (...), adică atunci cînd autorii de articole ştiinţifice le trimit spre publicare la reviste de specialitate, cel mai obişnuit lucru este ca revizorii să propună modificări, completări etc., uneori substanţiale, aşa încît articolul să devină mai bun decît a fost scris. Se mai poate întîmpla şi ca articolul să fie respins fără alte comentarii, de prost ce este. Toate astea sînt lucruri fireşti.
- Apropo, procesul nu este de votare, ci de evaluare. Dacă rămînem la votare înseamnă că ne-am zbătut degeaba... — AdiJapan 24 iulie 2008 20:29 (EEST)
- Uite aici. La comentariul lui Turbojet, cel de sub aprobarea lui Marius, în care spune că nu mai există „pentru”, ci doar obiecţii. Daniel Mesaj 2 august 2008 09:53 (EEST)
- Probabil exprimarea lui Turbojet a fost neclară. Există şi acum „de acord”, dar numai atunci cînd articolul este atît de bine scris şi ca fond şi ca formă, încît evaluatorul respectiv nu are nimic de obiectat. Lucrul acesta nu se întîmplă practic niciodată. Eu personal nu cred că Marius cunoaşte atît de bine subiectul încît să aprecieze calităţile de fond ale articolului şi bănuiesc că în susţinerea lui s-a bazat mai mult pe faptul că la en.wp articolul are statutul de calitate. — AdiJapan 2 august 2008 15:20 (EEST)
Articole reevaluate
modificareLa o serie de articole reevaluate cred că se poate lua o decizie rapid, mai ales că termenul de o săptămînă s-a scurs cam de două ori. Avem vreun responsabil prin preajmă? — AdiJapan 31 iulie 2008 15:17 (EEST)
Articole retrase?
modificareCe putem face cu acele propuneri tăiate pur şi simplu, fără a se preciza dacă acestea au fost retrase sau nu. Încheiem discuţiile şi le arhivăm? Nu aş vrea să iau o decizie de unul singur.—Sebimesaj 6 februarie 2009 21:26 (EET)
- Propunerile anonime nu trebuie luate în considerare. Lucian GAVRILA (discuţie) 6 februarie 2009 21:39 (EET)
Referinţe, referinţe
modificareExistă un număr de referințe minim pentru ca articolul să nu aibă probleme în a fi promovat la AC, sau trebuie doar ca afirmațiile sa fie susținute de referințe, chiar dacă acestea sunt doar 30 pentru tot articolul? (un exemplu en:John Michael Wright) --Coco (discuţie) 25 mai 2009 10:53 (EEST)
Promovare?
modificareArticole ca Hidrogen sau Prison Break sunt de vreo două luni la PAC. Au fost rezolvate toate obiecţiile, iar lumea şi-a dat acordul; când vor fi promovate? Mai e ceva de făcut la ele, mai aşteptăm alte opinii? --Coco (discuţie) 8 august 2009 14:14 (EEST)
- Şi eu mă întrebam la fel la articolul despre Actiniu, însă cred că şi starea celorlalte articole trebuie evaluate; să se indice statutul acestora în funcţie de opiniile exprimate şi de obiecţiile rezolvate/nerezolvate.Goldenphoenix2007 (discuţie) 8 august 2009 22:41 (EEST)
Evaluarea sau corectarea articolelor propuse?
modificarePână acum practica la AC este următoarea: utilizatorul vine cu articolul neterminat şi ceilalţi comentează şi toţi împreună încearcă să aducă articolul la un nivel acceptabil. Cred că această practică îi îndepărtează pe utilizatorii competenţi care de exempu nu au timp decât pentru evaluare şi nu şi pentru corectarea articolelor. Conform regulilor actuale, dacă cineva face o evaluare şi are obiecţii atunci trebuie să revină din timp în timp pentru a citi din nou aticolul. Au fost chiar acuzaţii în trecut împotriva celor care au comentat, dar n-au binevoit să ajute la completarea articolului.
Alt avantaj: dacă mutăm dicuţiile într-o secţiune de prevaluare/corectare/recenzie sau cum vrem s-o numim, atunci se pot elimina complet certurile din secţiunea de evaluare. Dacă fiecare utilizator are dreptul numai la o singură evaluare şi numai autorii au dreptul de a răspunde, se pot limita discuţiile fără ca să fie descurajate.--Mishuletz (discuţie) 25 august 2009 00:01 (EEST)
- Concret, cum propuneţi să procedăm?
- Amintesc şi aici cum se procedează în lumea ştiinţifică pentru publicarea unui articol:
- Autorul pune manuscrisul în forma pe care el o consideră finală şi îl trimite la redacţie.
- Redactorul trimite copii ale manuscrisului la specialişti ai subiectului, de obicei doi. (Redactorul în general nu este specialist în subiectul îngust al articolului, ci doar are cunoştinţe generale despre întregul domeniu.)
- Specialiştii evaluează manuscrisul şi fac o listă de obiecţii şi sugestii. Tot ei fac şi o recomandare către redactor: fie că articolul merită să fie acceptat (aşa cum e sau după modificări minore sau majore), fie că articolul trebuie respins.
- Redactorul, în cazul foarte frecvent că articolul trebuie modificat înainte de publicare, trimite manuscrisul înapoi la autor împreună cu lista de obiecţii şi sugestii de la specialişti.
- Autorul face modificările sugerate (sau acolo unde crede că articolul e bun aşa cum e explică de ce nu le face) şi trimite manuscrisul revizuit la redacţie împreună cu lista modificărilor operate.
- Redactorul verifică ce modificări au fost făcute şi în ce măsură obiecţiile specialiştilor au fost rezolvate. Eventual cere din nou părerea specialiştilor (aceiaşi).
- Redactorul ia decizia finală de a accepta sau respinge manuscrisul revizuit.
- Într-o formă sau alta metoda aceasta este aplicată de cîteva sute de ani încoace; toate revistele ştiinţifice de azi au implementată această procedură, care asigură un nivel înalt de calitate (nu este infailibilă, dar e cea mai bună din toate procedurile practice care se pot imagina).
- Ceva similar trebuie să avem şi noi la Wikipedia. Uşurinţa şi transparenţa comunicării pot face ca lucrurile să meargă mai uşor, de exemplu obiecţiile să fie rezolvate pe măsură ce apar. Pe de altă parte lipsa specialiştilor e o problemă. — AdiJapan 9 septembrie 2009 07:48 (EEST)
Cine ma poate ajuta, Ursul08 (discuție) 4 iunie 2016 13:01 (EEST)
articol de calitate
modificareSalutare! Credeți că dacă en:Turkey ar fi tradus ar putea deveni articol de calitate? --RGherasim discuție 8 septembrie 2009 20:38 (EEST)
- În general toate articolele de calitate de la en.wp trec printr-o verificare minuțioasă, deci foarte probabil sînt într-adevăr bune. — AdiJapan 9 septembrie 2009 07:51 (EEST)
Există o listă cu propuneri pentru traducere? Pentru domeniul științific en:Confidence_interval e esențial. — D
Propunere
modificareVedeți Discuție:OpenOffice.org. Nici eu nu mă bag, că nu știu :) --Urzică (discuție) 15 martie 2012 12:16 (EET)
Propunere
modificarePuteți nominaliza articolul Imperiul Roman de Răsărit ca propunere de articol de calitate.Motivul meu este că este bine scris și referențiat.--Bacria Andrei Catalin (discuție) 13 august 2015 19:31 (EEST)
- Vedeți discuția de la Wikipedia:Reevaluări articole de calitate/Imperiul bizantin/Arhiva 1 și ce anume s-a schimbat de atunci? Articolul încă suferă la referințe. Cele bune,--Silenzio (discuție) 14 august 2015 01:17 (EEST)
Istroromâni
modificarePropun ca articolul Istroromâni să devină articol de calitate--Bacria Andrei Catalin (discuție) 14 august 2015 21:14 (EEST)
- Pentru a nominaliza un articol la AC, adaugă {{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Numele Articolului}} (în cazul de față {{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Istroromâni}} aici, dai click pe legătura roșie creată, și treci acolo mesajul care l-ai scris mai sus (sau o motivare - de ce crezi că articolul merită statutul de articol de calitate).— Ionutzmovie discută 14 august 2015 21:29 (EEST)
- Eu nu reușesc să creez pagina.După ce am scris articole de calitate/Istroromâni.Nu-mi apare ca legătură la previzualizare.--Bacria Andrei Catalin (discuție) 14 august 2015 21:39 (EEST)
- Nu doar articole de calitate/Istroromâni, ci {{Wikipedia:Propuneri pentru articole de calitate/Istroromâni}}. Salvați pagina chiar dacp apare o legătură roșie (dați click pe ea și o completați).— Ionutzmovie discută 14 august 2015 21:44 (EEST)
- Eu vroiam să spun că nu apare ca legătură roșie.--Bacria Andrei Catalin (discuție) 14 august 2015 21:47 (EEST)
- Probabil ați uitat de acolade. Am adăugat legătura roșie în felul următor. Completați aici motivarea nominalizării.— Ionutzmovie discută 14 august 2015 21:51 (EEST)
- Puteți adăuga formatul ((PAC)) la articolul Istroromâni.--Bacria Andrei Catalin (discuție) 17 august 2015 12:12 (EEST)
riccardo
modificarecelebru intelorp Riccardoriccardo89 (discuție) 1 ianuarie 2021 17:51 (EET)