Portal Astronomie Astronomie Portal Galaxii Galaxii Portal Stea Stea Portal Planetă Planetă Portal Gaură neagră Gaură neagră Portal Calea Lactee Calea Lactee Portal Sistemul solar Sistemul solar Portal Soare Soare Portal Mercur Mercur Portal Venus Venus Portal Terra Terra Portal Luna Luna Portal Marte Marte Portal Centura de asteroizi Centura de asteroizi Portal Jupiter Jupiter Portal Saturn Saturn Portal Uranus Uranus Portal Neptun Neptun Portal Centura Kuiper Centura Kuiper Portal Norul lui Oort Norul lui Oort
Bine ați venit în Portalul Centura Kuiper!
Acest Portal își propune să prezinte informații despre Centura Kuiper.
modificare 

Centura Kuiper

Schiță imaginând Centura Kuiper și ipoteticul, mult mai îndepărtatul Norul lui Oort

Centura Kuiper (în engleză, [The] Kuiper belt, pronunție /ˈkaɪpɚ/, pronunție în neerlandeză /ˈkœypər/) este centura de materie primordială ce înconjoară Sistemul Solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara Sistemului Solar (actualmente se consideră că se află la între 30 UA și 50 UA depărtare față de Soare).

Această zonă în formă de inel este similară cu centura de asteroizi, însă mai întinsă, de 20 de ori mai largă și de 20 până la 200 de ori mai masivă.

Obiectele astronomice (sau cerești) ce se află în așa-zisul Disc împrăștiat (în engleză conform, scattered disk) sunt cele care poartă un nume colectiv de obiecte trans-Neptuniene.

Interacțiunea cu planeta Neptun, a cărui rezonanță orbitală de 2 : 1 este cunoscută pentru crearea de distorsiuni de revoluție a tuturor obiectelor cerești ale căror orbite intersectează pe cea a planetei, este și cauza presupusă a limitei aparente de 48 UA (a se vedea și Distribuție orbitală, de mai jos), deși modelele existente azi trebuie să explice multe puncte neclare ale modelului și teoriei. citește mai mult...

modificare 

Articole selectate

Quaoar (2002 LM60) este unul dintre cele mai mari obiecte transneptuniene. Anul pe Quaoar durează 288 de ani pământeni. Ca diametru, Quaoar este asemănător cu satelitul lui Pluto, Charon. Acest obiect, (situat în Centura Kuiper), este foarte depărtat de Soare, lumina ajungând acolo în 5 ore.

Cei care au descoperit acest obiect trans-neptunian sunt astronomii Chad Trujillo și Michael Brown de la Institutul de Tehnologie California. Aceștia l-au descoperit pe data de 4 iunie 2002, anunțând descoperirea pe data de 7 octombrie 2002 Societății Americane de Astronomie.

Numele acestei planete pitice provine de la zeul creator din religia Tongva. Tongva sunt niște amerindieni nativi din zonele Los Angeles-ului, locul unde a fost descoperită planeta. Însă denumirea oficială este LM60.

citește mai mult...


Ultima Thule, cunoscut și ca (486958) 2014 MU69,desemnat inițial ca « PT1 » și « 1110113Y » de către echipele New Horizons și respectiv Hubble, este un obiect clasic din centura Kuiper. Este vorba de un asteroid binar de contact care măsoară 33,5 kilometri lungime și 19,5 km lățime.

A fost survolat de sonda New Horizons la 1 ianuarie 2019 și a devenit cel mai îndepărtat obiect explorat de omenire, după survolul reușit al lui Pluto. Micul corp ceresc a fost selecționat în august 2015 drept țintă a sondei New Horizons. După patru schimbări ale direcției în octombrie apoi în noiembrie 2015, New Horizons era în decembrie 2017 în drum spre 2014 MU69. Se afla la o distanță de 43,4 unități astronomice de Soare. La 11 decembrie 2017, Marc Buie et al. au anunțat în congresul din toamna lui 2017 al Uniunii Americane de Geofizică faptul că obiectul ar putea fi dotat cu un mic satelit, însă observațiile ulterioare au arătat că un asemenea satelit nu este prezent.

La 13 martie 2018 a fost anunțată porecla neoficială atribuită acestui obiect ceresc: Ultima Thule, după insula legendară Thule.

La 26 iunie 2014, 2014 MU69 a fost descoperit de camera cu câmp larg (WFC3) a Telescopului Spațial Hubble în timpul unui releveu preliminar pentru găsirea unui obiect din centura Kuiper adaptat traiectoriei sondei New Horizons. Descoperirea a necesitat exploatarea Telescopului Spațial Hubble, întrucât cu o magnitudine de circa 27, obiectul este prea slab pentru a fi detectat de imensa majoritate a telescoapelor cu excepția celor mai puternice. Telescopul Spațial Hubble este capabil și să realizeze calcule astrometrice foarte precise și prin urmare să determine o orbită fiabilă.

Deși a priori mai puțin interesant științific decât 2014 PN70, (486958) 2014 MU69 este ținta aleasă de agenția spațială întrucât era cea mai ușor de atins, cea care necesita cele mai puține corecții ale traiectoriei și consum de carburant.


citește mai mult...

modificare 

Biografie selectată

Gerard Kuiper

Gerard Peter Kuiper, (născut Gerrit Pieter Kuiper pe 7 decembrie 1905 la Tuitjenhorn (Harenkarspel), Olanda – decedat 24 decembrie 1973, Mexico City) a fost un astronom olandezo-american.

În 1935 el a plecat să lucreze la Harvard College Observatory unde a cunoscut-o pe Sarah Parker Fuller, cu care s-a căsătorit pe 20 iunie 1936. Kuiper și-a petrecut cea mai mare a carierei sale la Universitatea Chicago, dar s-a mutat la Tucson, Arizona în 1960, în cadrul Laboratorului Lunar și Planetar (LPL) de la Universitatea Arizona. Kuiper a fost director al laboratorului până la moartea sa în 1973, care s-a petrecut în timp ce se afla în vacanță cu soția sa în Mexic. Una din cele trei clădiri ale Laboratorului Lunar și Planetar din Arizona este numită în onoarea lui.

Kuiper a descoperit doi sateliți naturali ai planetelor din sistemul solar: Miranda, satelitul lui Uranus și Nereid, satelitul lui Neptun.

A descoperit că atmosfera marțiană este formată și din dioxid de carbon. În 1994 a descoperit existența în atmosfera satelitului planetei Saturn, Titan, a metanului înghețat (1.4% CH4). citește mai mult...

modificare 

Imagine selectată

Cele mai mari opt obiecte trans-neptuniene în comparație cu Pământul (reprezentare semi-artistică)




modificare 

Categorii

modificare 

Lucruri pe care le poți face

Poți ajuta la completarea și scrierea unor articole despre Centura Kuiper.

modificare 

Știați că...

modificare 

Asociația Wikimedia

Următoarele proiecte ale Fundației Wikimedia oferă mai multe despre acest subiect:

Wikimanuale
Manuale

Commons
Media

Wikiștiri 
Știri

Wikicitat 
Citate

Wikisource 
Texte

Wikiversity
Resurse de învățare

Wikivoyage 
Ghiduri de călătorie

Wikționar 
Dicționar

Wikidata 
Bază de date

Wikispecies 
Director de specii