Wikipedia

Trametes hirsuta

specie de ciupercă

Trametes hirsuta (Franz Xaver von Wulfen, 1791 ex Curtis Gates Lloyd, 1924 sau Albert Pilát, 1939), sin. Coriolus hirsutus (Franz Xaver von Wulfen, 1791 ex Lucien Quélet, 1886), Polystictus hirsutus (Franz Xaver von Wulfen, 1791 ex Elias Magnus Fries, 1821), din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Trametes,[1][2] denumită în popor iască păroasă,[3] sau coriolusul păros,[4] este o specie comună de ciuperci necomestibile și saprofage, ce descompune lemnul pe cioate, trunchiuri căzute, aflate în putrefacție și lemn stivuit, producând putregaiul alb. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie la munte în aproape orice anotimp al anului, pe lemn mort de foioase în special de fag, dar și de mesteacăn, plop, salcie, stejar), uneori chiar și pe cel de rășinoase, prin păduri, grădini, parcuri sau de-a lungul străzilor, dezvoltându-se adesea în grupuri de multe exemplare, dispuse în rozetă sau suprapuse, uneori concrescute la bază. Preferă locuri uscate și luminoase. Sporificarea începe toamna târziu la temperaturi scăzute, majoritatea sporilor formându-se primăvara. Trăiește doar câte un sezon.[5][6]

Trametes hirsuta sin. Coriolus hirsutus, Polystictus hirsutus
Iască păroasă, coriolusul păros
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Trametes
Specie: T. hirsuta
Nume binomial
Trametes hirsuta
(Wulfen) Lloyd (1924) sau Pilát (1939)
Sinonime
  • Boletus hirsutus Wulfen (1791)
  • Boletus wulfenii Humb. (1793)
  • Boletus fibula Sowerby (1803)
  • Polyporus hirsutus (Wulfen) Fr. (1821)
  • Boletus nigromarginatus Schwein. (1822)
  • Polystictus hirsutus (Wulfen) Fr. (1851)
  • Polyporus gourliei Berk. (1860)
  • Hansenia hirsuta (Wulfen) P.Karst. (1880)
  • Bjerkandera hirsuta (Wulfen) Thüm. (1882)
  • Coriolus hirsutus (Wulfen) Quél. (1886)
  • Polystictus cinerescens (Lév.) Sacc. (1888)
  • Microporus hirsutus (Wulfen) O.Kuntze (1898)
  • Coriolus nigromarginatus (Schwein.) Murrill (1905)
  • Coriolus velutinus P.Karst. (1906)
  • Polystictoides hirsutus (Wulfen) Lázaro Ibiza (1916)
  • Polyporus fagicola Velen. (1922)
  • Trametes hirsuta (Wulfen) Pilát (1939)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Franz X. von Wulfen

Numele binomial a fost determinat drept Boletus hirsutus de preotul romano-catolic și botanistul, austriac Franz Xaver von Wulfen în volumul 2 al Collectanea ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia din 1788 (specia înregistrată: 1791).[7]

În secolul al XX-lea, specia a fost transferată la genul Trametes sub păstrarea epitetului, fiind numele curent valabil (2021). Dar autorul numit de comitetul de nomenclatură Index Fungorum, anume savantul american Curtis Gates Lloyd (1859-1926),[1] bazându-se pe lucrarea lui în volumul 7 al jurnalului Mycological Writings din 1924,[8] este în contradicție cu comitetul de nomenclatură Mycobank care îl determină pe Albert Pilát,[2] referindu-se la descrierea acestuia în volumul III, partea B, al operei sale Atlas des champignons de l'Europe: Polyporaceae din 1939.[9] Dacă descrierea lui Lloyd se dovedește corectă, ar trebui să fie preferată, fiind atunci taxonul mai vechi.

Toate cele multe alte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim. Mai este de menționat, că două din ele, anume Coriolus hirsutus (Wulfen) Quél. (1886)[10] și Polystictus hirsutus (Wulfen) Fr. (1851)[11] mai apar în cărți micologice.

Numele generic se trage din cuvântul (latină trames=curs, cărare, potecă, trecere),[12][13] iar epitetul este derivat din cuvântul (latină hirsutus=bărbos, păros, spinos, țepos),[14] adică o referire la aspectul pe exterior al ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Polystictus hirsutus
  • Pălăria: are un diametru de 4-10 (15) cm și o înălțime de 1-2 cm, este foarte subțire, inițial elastică, dar repede scorțoasă și tare, având forma de evantai, rinichi sau scoică. Mai ales în tinerețe este acoperită cu un strat păros, țesălat, albicios care se pierde la avansarea în vârstă, cuticula fiind în sfârșit goală, netedă și lucioasă. Zone concentrice, ondulate, diferit colorate, nu rar separate de caneluri, sunt vizibile pe suprafață. Coloritul poate fi albui, gri-albicios până crem, la bătrânețe și gri-brun murdar. Uneori, suprafață are un aspect verzui din cauza năpădirii prin alge.
  • Tuburile: albicioase până crem, adesea cu nuanțe gri, sunt destul de înguste și extrem de scurte, nedepășind lungimea de 0,6 cm, fiind separate de carnea pălăriei de o linie neagră.
  • Porii: albicioși până gălbui, devenind gri în vârstă, sunt rotunjit unghiulari, relativ grosolani, optic destul de mari, cu un diametru de până la 0,5 mm (2-4 la 1 mm pătrat). Sunt separați de partiții, care sunt inițial groase, devenind treptat mai subțiri.
  • Piciorul: în general nu are picior. Uneori dezvoltă un peduncul foarte scurt și neînsemnat.
  • Carnea: este albă, uscată, subțire, pieloasă, dură și scorțoasă, descărnată în zona superioară, mai groasă în zona inferioară, cu un strat împărțit în gri (sus) și alb (jos), separat printr-o linie neagră, mirosul fiind inodor până slab de ciuperci și gustul insignifiant, blând în tinerețe, dar bătrân ceva amar.[5][6]
  • Caracteristici microscopice sporii cilindrici până alungit elipsoidali, preponderent slab curbați, sunt mici, netezi, neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi), cu un conținut granular și o mărime de 6-8 x 2-2,5 microni. Pulberea lor este deschis gri-albicioasă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, cu catarame și măsoară 12-16 x 4-6 microni. Cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[15]
  • Reacții chimice carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu mat gălbui, dar efectul lipsește uneori.[16]
  •  
    T. hirsuta tânără, pori
  •  
    T. hirsuta matură, pori
  •  
    T. hirsuta tânără
  •  
    T. hirsuta bătrâne
  •  
    T. hirsuta în grup mai mare

Confuzii

modificare

Iasca păroasă poate fi confundată cu alte specii saprofage și în majoritate necomestibile, ca de exemplu cu Bjerkandera adusta,[17] Coriolopsis gallica sin. Trametes extenuata,[18] Daedalea quercina sin. Trametes quercina,[19] Daedaleopsis confragosa[20] Meripilus giganteus,[21] Stereum hirsutum,[22] Stereum subtomentosum,[23] Trametes cervina sin. Trametopsis cervina,[24] Trametes cingulata,[25] Trametes gibbosa,[26] Trametes ochracea sin. Trametes zonata,[27] Trametes pubescens,[28] Trametes suaveolens,[29] Trametes versicolor[30] și Trichaptum biforme,[31] dar de asemenea cu exemplare tinere ale voluminoaselor Fomes fomentarius[32] sau Ganoderma applanatum,[33] În stadiul timpuriu de dezvoltare ar putea fi confundat cu Laetiporus sulphureus tânăr.[34]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Bjerkandera adusta
  •  
    Coriolopsis gallica sin. Trametes extenuata
  •  
    Daedalea quercina sin. Trametes quercina
  •  
    Daedaleopsis confragosa
  •  
    Ganoderma applanatum
  •  
    Laetiporus sulphureus bătrâni
  •  
    Meripilus giganteus
  •  
    Stereum hirsutum
  •  
    Stereum subtomentosum
  •  
    Trametes cervina sin. Trametopsis cervina
  •  
    Trametes cingulata
  •  
    Trametes gibbosa
  •  
    Trametes pubescens
  •  
    Trametes ochracea sin. Trametes zonata
  •  
    Trametes suaveolens
  •  
    Trametes versicolor
  •  
    Trichaptum biforme

Valorificare

modificare

Această ciupercă lignicolă se dezvoltă pe lemnul aflat la prima fază de descompunere efectuând descompunerea complexelor lignino-celulozice compuse, în urma cărora lemnul pierde parțial proprietățile fizice și continuă să se dezvolte pe lemnul mort. Este apreciata pentru că "igienizează" pădurile, adică descompune lignina, reciclează substanțe organice și săruri minerale pe care le eliberează după o lungă perioada de timp.[35]

Iasca păroasă este din cauza cărnii pieloase și tari necomestibilă. Spre deosebire de coada curcanului această iască nu este o ciupercă medicinală, dar adesea folosită ca burete de aranjament floral pentru coroane și ghirlande.[16] Dar în viitor, aroma de anason pentru biscuiții de Crăciun ar putea fi produsă din materiale naturale ieftine și într-un mod ecologic: Oamenii de știință de la Universitatea din Graz au găsit un bio-catalizator în ciuperca Trametes hirsuta care permite reacții chimice cu oxigen atmosferic și fără solvenți.[36]

Mai departe, chimistul austriac Georg Gübitz folosește enzime ale ciupercii pentru un proiect de cercetare la Austrian Centre of Industrial Biotechnology (acib) (Centrul austriac de biotehnologie industrială) pentru a dezvolta noi lacuri organice împreună cu un partener de afaceri. Vopselele obișnuite cu rășină alchidică, dintre care aproximativ 700.000 de tone sunt produse în fiecare an doar în Europa pentru a vopsi podele din lemn, mobiliar de grădină sau metale, sunt suspectate de a provoca cancer din cauza metalului greu conținut, anume cobalt.[37]

Note

modificare
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2[nefuncțională – arhivă]
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 570-571, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Franz Xaver Freiherr von Wulfen în: „Collectanea ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia”, vol. 2, Editura Wappleriana, Viena 1788, p. 149
  8. ^ C. G. Lloyd: „Trametes versicolor”, în: „Mycological Writings”, vol. 7, scrisoarea nr. 73, 1924, p. 1319
  9. ^ Albert Pilát: „Atlas des champignons de l'Europe: Polyporaceae” („Monografie despre genul Polypores”), vol. III, partea B, Editura Chez les éditeurs, Praga 1939, p.265 (împreună cu Charles Kavina)
  10. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 175
  11. ^ Elias Fries: „Urnula craterium”, în: „Nova acta Regiae Societatis Scientiarum Upsaliensis”, seria 3, nr. 1, Uppsala 1851, p. 86
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1205, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Birkhäuser Verlag, Basel și Stuttgart 1976, p. 368, ISBN 978-3-0348-7651-3
  14. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 541, ISBN 3-468-07202-3
  15. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1018
  16. ^ a b Pilzforum 123
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 562-563 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 514-515, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 318-319 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 512-513, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 550-551, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 328-329 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 504-505 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 518-519 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum …”, vol. 3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 519
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 564-565, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 514-515, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 554-555 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 135
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 582-583 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 532-533, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 556-557, ISBN 3-405-12116-7
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 568-569, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Ștefan Manic: „Contribuții la cunoașterea macromicetelor din Republica Moldova (Macromicete lignicole)”, în: „Studia Universitatis Moldaviae”, nr. 1 (81), seria: „Științe reale ale naturii”, Chișinău 2015, p. 4 pp, ISSN 1814-3237
  36. ^ Universitatea din Graz
  37. ^ Profil, Austria

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Trametes_hirsuta&oldid=16475755