Wikipedia

Daedaleopsis confragosa

specie de ciupercă

Daedaleopsis confragosa (James Bolton, 1791 ex Joseph Schröter, 1888), sin. Trametes confragosa (James Bolton, 1791 ex Gottlob Ludwig Rabenhorst, 1844), din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Daedaleopsis,[1][2] denumită în popor cuibușor de iască sau văcălie,[3] este o specie comună de ciuperci necomestibile, saprofite și parazitare care descompun lemnul mort de cioate și trunchiuri, apărând și pe lemn viu, contribuind la descompunerea ligninei și provocând un putregai alb puternic. Ciupercile se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri de multe exemplare, dispuse în rozetă sau suprapuse, adesea concrescute la bază, preponderent într-un mediu de umiditate mare, preferat pe lângă ape curgătoare. Apare pe lemn bogat în azot în primul rând de salcie(50%) și [[arin, dar, de asemenea, prin păduri revene de foioase pe cel de alun, carpen, mesteacăn]] sau sorb păsăresc. Fructifică din septembrie până la primul ger, dar bureții pot fi găsiți de la câmpie la munte în orice anotimp al anului, trăind însă doar câte un sezon.[4][5][6]

Daedaleopsis confragosa sin.

Trametes confragosa

Cuibușori de iască
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Daedaleopsis
Specie: D. confragosa
Nume binomial
Daedaleopsis confragosa
(Bolton) J.Schröt. (1888)
Sinonime
  • Boletus confragosus Bolton (1791)
  • Boletus angustatus Sowerby (1799)
  • Daedalea confragosa (Bolton) Pers. (1801)
  • Daedalea rubescens Alb. & Schwein. (1805)
  • Trametes rubescens (Alb. & Schwein.) Fr. (1838)
  • Trametes confragosa (Bolton) Rabenh. (1844)
  • Polyporus confragosus (Bolton) P.Kumm. (1871)
  • Striglia confragosa (Bolton) O.Kuntze (1891)
  • Lenzites confragosa (Bolton) Pat. (1900)
  • Lenzites sibiricus P.Karst. (1904)
  • Agaricus confragosus (Bolton) Murrill (1905)
  • Daedalea confragosa f. bulliardii (Fr.) Domański, Orloś & Skirg. (1967)
  • Ischnoderma confragosum (Bolton) Zmitr. (2001)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
J. Schröter

Numele binomial Agaricus peronatus a fost determinat de savantul englez James Bolton în volumul 4 al operei sale An History of Fungusses growing about Halifax din 1791.[7]

În 1844, farmacistul și botanistul german Gottlob Ludwig Rabenhorst (1806-1881) a transferat specia la genul Trametes sub păstrarea epitetului, o denumire pentru timp lung acceptată drept nume valabil care se tot mai găsește în cărți micologice.

Medicul militar și omul de știință german Joseph Schröter (1837-1894) a redenumit specia în Daedaleopsis confragosa, de verificat în volumul 3 al Kryptogamen-Flora von Schlesien din 1888,[8] alăturând-o genului nou Daedaleopsis, creat de el simultan.[9] Este numele curent valabil (2021).

Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină confragosus=aspru, cu gropi, fărâmițat, neregulat, neșlefuit, sfărâmicios),[10] datorită aspectului general.

Descriere modificare

 
Bolton: Boletus confragosus
  • Pălăria: în formă de evantai până la semicircular cu o lățime de 5-12 (15) cm și o înălțime de 1-3 (4) cm care poate presta până la 8 cm de substrat, este destul de subțire, scorțoasă, dar pielos-elastică în tinerețe, pe suprafața superioară plană până ușor bombată, radial rugoasă și cu gropi superficiale, prezentând o serie de zone concentrice diferit colorate. Coloritul, la început albicios cu nuanțe gri, schimbă cu timpul în ocru-roșiatic, maroniu până vinaceu, devenind la bătrânețe brun-negricios. Zonele nou dezvoltate la margine sunt albe.
  • Tuburile: albicioase până deschis maronii sunt mai degrabă înguste spre sus, mai late precum de forme diferite spre pori și destul de scurte, nedepășind 1,5 cm. Ele sunt concrescute cu carnea pălăriei.
  • Porii: sunt alungiți, cu formă și dimensiuni variabile, având un diametru de 0,5-1,5 mm. Gama de variație se extinde de la complet poros la poros-labirintic până la aproape lamelar, fiind orientați radial sau concentric. Coloritul corespunde celui al tuburilor, căpătând nuanțe roșcate până la rozii prin apăsare în stadiu mai tânăr.
  • Piciorul: este absent, corpul de fructificație fiind atașat direct de substrat.
  • Carnea: este foarte puțină cantitativ, pieloasă, tare și scorțoasă. Are la început un miros de ciuperci care dispară cu timpul și un gust inițial blând, plăcut amărui care devine mai târziu destul de acru. Este dăunată de adulții unor specii de coleoptere (din familia Ciidae) de asemenea, de larve și adulți ale unor specii de diptere (Chloropidae, Ditomyiidae, Fanniidae, Cecidomyiidae, Mycetophilidae, Platypezidae, Pediciidae).[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice are spori cilindrici destul de lungi și slab curbați, cu pereți netezi, ne-pigmentați și subțiri (uneori dubli), neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) ne-cianofili și hialini (translucizi) cu o mărime de 7-11 x 2-3 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare au cârlige, variază între cilindric și clavat, și măsoară 20-40 x 3-5 microni. Nu prezintă cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție).[11][12]

Himeniul prezintă numeroase hife terminale modificate, care măsoară 2-3 μm. Sistemul hifal al ciupercii este trimitic, ceea ce înseamnă că există trei tipuri de hife în corpul fructifer: hife scheletice care oferă suportul structural cu pereți groși, și o lățime de 3-7 μm; hife generative cu pereți subțiri sau groși, adesea cu cleme, responsabile pentru o nouă creștere, măsurând 2-6 μm; hife de legătură, cu pereți groși și foarte ramificate de 2-5 μm.[13]

  •  
    D. confragosa matură, suprafața
  •  
    D. confragosa pe dedesubt
  •  
    D. confragosa, pori din apropiere
  •  
    D. confragosa mai tânăr
  •  
    D. confragosa bătrână
  •  
    D. confragosa în mase

Confuzii modificare

Cuibușorul de iască poate fi confundat cu alte specii saprofite și în majoritate necomestibile, ca de exemplu cu Bjerkandera adusta,[14] Cerrena unicolor sin. Daedalea unicolor,[15] Coriolopsis gallica sin. Trametes extenuata,[16] Daedalea quercina sin. Trametes quercina,[17] Laetiporus sulphureus mai în vârstă,[18] Stereum hirsutum,[19] Stereum subtomentosum,[20] Trametes cervina sin. Trametopsis cervina,[21] Trametes cingulata,[22] Trametes gibbosa,[23] Trametes hirsuta,[24] Trametes ochracea sin. Trametes zonata,[25] Trametes pubescens,[26] Trametes suaveolens,[27] Trametes versicolor[28] și Trichaptum biforme,[29] dar de asemenea cu exemplare tinere ale voluminosului Ganoderma applanatum.[30]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Bjerkandera adusta
  •  
    Cerrena unicolor sin. Daedalea unicolor
  •  
    Coriolopsis gallica sin. Trametes extenuata
  •  
    Daedalea quercina sin. Trametes quercina
  •  
    Ganoderma applanatum
  •  
    Laetiporus sulphureus
  •  
    Stereum hirsutum
  •  
    Stereum subtomentosum
  •  
    Trametes cervina sin. Trametopsis cervina
  •  
    Trametes cingulata
  •  
    Trametes gibbosa
  •  
    Trametes hirsuta
  •  
    Trametes pubescens
  •  
    Trametes versicolor
  •  
    Trametes ochracea sin. Trametes zonata
  •  
    Trametes suaveolens
  •  
    Trichaptum biforme

Valorificare modificare

Din cauza cărnii tari, pieloase sau ca de plută, ciuperca nu este comestibilă, nefiind nici o iască cu efecte medicinale spre deosebire de Trametes versicolor, dar dispune de compuși bioactivi. Astfel, Tripertenele 3α-carboxyacetoxyquercinic acid, 3α-carboxyacetoxy-24-methylene-23-oxolanost-8-en-26-oic acid, și 5α,8α-epidioxyergosta-6,22-dien-3β-ol au fost izolate din ciupercă.[31] Mai departe, lectinele din D. confragosa, au fost testate împotriva eritrocitelor de iepure și umane și determinate să aibă o specificitate serologică anti-H.[32]

Analiza compoziției lipidice și a acizilor grași a arătat că D. confragosa conține 20,1% lipide în total (mg / g greutate uscată), 32,9% lipide neutre, 53,8% fosfolipide și 13,3% glicolipide.[33]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 512-513, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 576-577, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ a b c Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 139
  7. ^ James Bolton: „An History of Fungusses growing about Halifax”, vol. 4 (suplement) cu 231 de ilustrații pe 182 plăci de cupru, Imprimeria J. Brook, Ediția autorului, Huddersfield 1791, p. + tab. 160 [1]
  8. ^ Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, partea 1 (4), Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 493
  9. ^ Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, partea 1 (4), Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 492
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 245, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Heinrich Dörfelt, Erika Ruske: „Die pileaten Porlinge Mitteleuropas: Morphologie, Anatomie, Bestimmung”, Editura Springer Spektrum, Heidelberg 2018, p. 80-81, ISBN 978-3-662-56759-3
  12. ^ Pilzforum 123
  13. ^ Régis Courtecuisse: „Mushrooms of Britain and Europe”, Editura Collins Wildlife Trust Guides. Londra, 1999, p. 337, ISBN 978-0-00-220012-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 562-563 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 510-511, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 514-515, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 318-319 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 568-569, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 328-329 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 504-505 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 518-519 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum …”, vol. 3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 519
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 564-565, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 514-515, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 554-555 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 135
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 582-583 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 556-557, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ J. Rösecke J; W. A. König: „Constituents of the fungi Daedalea quercina and Daedaleopsis confragosa var. tricolo”, în: „Phytochemistry”, vol. 54, nr. 8, 2000, p. 757-762
  32. ^ R. T. Pemberton: „Agglutinins (lectins) from some British higher fungi”, în: „Mycological Research”, vol. 98, nr. 3, 1994, p. 277-290
  33. ^ V. M. Dembitsky, T. R̆ezanka & E. E. Shubinat: „Unusual Hydroxy fatty acids from some higher fungi”, în: „Phytochemistry”, vol. 34, nr. 4, 1993, p. 1057-1059

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Oana Alina Sărdariu, M. Mititiuc: „Contributions to the study of macromycetes in the Unsu Forest, Iași County”, Analele științifice ale Universității "Al. I. Cuza" Iași, Secțiunea a II-a, Biologie vegetală vol. 55, nr. 2, 2009, p. 137-143 [2]

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Daedaleopsis_confragosa&oldid=13990180