Coada curcanului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Trametes versicolor)

Trametes versicolor (Carl von Linné, 1753 ex Curtis Gates Lloyd, 1920), sin. Coriolus versicolor (Carl von Linné, 1753 ex Lucien Quélet, 1886), Polyporus versicolor (Carl von Linné, 1753 ex ex Elias Magnus Fries, 1821), din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Trametes,[1][2] denumită în popor coada curcanului, fusta țigăncii, iasca de cioată a foioaselor sau scorțar,[3] este o specie foarte comună necomestibilă, medicinală și saprofagă, ce descompune lemnul pe cioate, trunchiuri căzute aflate în putrefacție și lemn stivuit, producând putregaiul alb. Este apreciată pentru că "igienizează" pădurile, adică descompune lignina, reciclează substanțe organice și săruri minerale pe care le eliberează după o lungă perioada de timp. Ciupercile se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe lemn mort de foioase (fag, mesteacăn, plop, salcie, stejar), prin livezi pe măr și cireș, uneori chiar și pe cel de rășinoase, dezvoltându-se în grupuri de nu rar zeci de exemplare, dispuse în rozetă sau suprapuse, adesea concrescute la bază. Pot fi găsite de la câmpie la munte în aproape orice anotimp al anului. Trăiește doar câte un sezon.[4][5][6]

Trametes versicolor sin. Coriolus versicolor, Polyporus versicolor
Turkey Tails (2) (8381279631).jpg
Coada curcanului, scorțar
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Trametes
Specie: T. versicolor
Nume binomial
Trametes versicolor
(L.) Lloyd (1920)
Sinonime

Selecție:

  • Boletus versicolor L. (1753)
  • Poria versicolor L. Scop. (1772)
  • Boletus atrofuscus Schaeff. (1774)
  • Boletus suberosus Batsch (1783)
  • Cellularia cyathiformis Bull. (1793)
  • Agarico-suber versicolor (L.) Paulet (1793)
  • Polyporus versicolor (L.) Fr. (1821)
  • Polyporus subflavus Lév. (1846)
  • Polystictus versicolor (L.) Fr. (1851)
  • Polyporus pictilis Berk. (1854)
  • Polyporus cristulatus Speg. (1880)
  • Bjerkandera versicolor (L.) P.Karst. (1881)
  • Coriolus versicolor (L.) Quél. (1886)
  • Microporus versicolor (L.) O.Kuntze (1898)
  • Polyporus luteovelutinus Bres. (1920)

TaxonomieModificare

 
Curtis Gates Lloyd

Numele binomial a fost determinat drept Boletus versicolor de renumitul savant suedez Carl von Linné în volumul 2 al operei sale Species Plantarum din 1753.[7] Apoi, mai întâi compatriotul lui, Elias Magnus Fries, a transferat specia la genul Polyporus sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821,[8], iar, în 1886, micologul francez Lucien Quélet a determinat genul nou Coriolus (astăzi sinonim al genului Trametes), redenumind specia în Coriolus versicolor, de citit în cartea sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium.[9] Ambii taxoni mai sunt folosiți până în prezent în lucrări micologice.

Numele curent valabil (2020) însă este Trametes versicolor, creat în 1920, de micologul american Curtis Gates Lloyd (1859-1926) pe baza numelui binomial al lui Linné. Descrierea și motivarea lui se pot urmării în publicația din jurnalul Mycological Writings.[10]

Soiul a mai fost descris deseori sub alte nume generice sau în multe variații, taxoni acceptați sinonim[1][2] care nu sunt folosiți și astfel neglijabili.

Numele generic se trage din cuvântul (latină trames=curs, cărare, potecă, trecere),[11][12] iar Epitetul este derivat din cuvintele (latină versus=bandă, brazdă, șir)[13] și (latină color=colorit, culoare, nuanță sau aspect exterior, frumusețe, luciu),[14] adică o referire la multiplele culori amenajate în benzi pe care le pot avea aceste ciuperci.

Denumirea populară „coada curcanului” provine de la desenul policrom de pe suprafața pălăriilor care este oarecum asemănător cu o coada înfoiată de curcan.[15]

DescriereModificare

 
Bres.: Polystictus versicolor
  • Pălăria: are un diametru de 4-10 cm și o înălțime de 1-4 cm, este foarte subțire, scorțoasă, și elastică, având forma unui evantai sau unei scoici cu marginea ondulată și crestată. Cuticula pubescentă cu numeroase zone concentrice diferit colorate, netede și lucioase, alternante cu altele, catifelate fin și mate, este de un colorit mai variabil decât la orice altă specie. La început galben, poate merge de la cenușiu-gălbui, la brun-roșiatic, cafeniu, brun-albăstrui, verzui, până la negru-verzui, chiar și negru. Culorile benzilor deosebit de variate sunt în raport de configurația genetică a ciupercii, dar și de compoziția chimică a substratului nutritiv al bureților.
  • Tuburile: albuie și înguste sunt extrem de scurte, nedepășind 1-1,5 cm. Ele sunt adesea concrescute cu carnea pălăriei.
  • Porii: sunt foarte mici și rotunjori, inițial albi, apoi gălbui și la bătrânețe chiar ocru-roșiatici.
  • Piciorul: în general nu are picior. Uneori dezvoltă un peduncul foarte scurt și neînsemnat.
  • Carnea: este foarte puțină cantitativ, pieloasă, tare și scorțoasă. Are la început un miros insistent, aproape neplăcut de ciuperci care dispară cu timpul și un gust blând. Este dăunată de adulții unor specii de coleoptere (din familia Ciidae) de asemenea, de larve și adulți ale unor specii de diptere (Chloropidae, Ditomyiidae, Fanniidae, Cecidomyiidae, Mycetophilidae, Platypezidae, Pediciidae).
  • Caracteristici microscopice Sporii alungit elipsoidali, aproape cilindrici și slab curbați sunt mici, netezi, neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi) cu un conținut granular și o mărime de 6-8 x 2-3 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt cilindric clavate, cu catarame și măsoară 12-18 x 4-6 microni. Cistide (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) du un aspect asemănător sunt ceva mai mici.[16][17]
  • Reacții chimice nu sunt cunoscute.[4][6][18]

ConfuziiModificare

Fusta țigăncii poate fi confundată cu alte specii saprofage și în majoritate necomestibile, ca de exemplu cu Bjerkandera adusta,[19] Daedaleopsis confragosa[20] Meripilus giganteus,[21] Stereum hirsutum,[22] Stereum subtomentosum,[23] Trametes cervina sin. Trametopsis cervina,[24] Trametes cingulata,[25] Trametes extenuata sin. Coriolopsis gallica,[26] Trametes gibbosa,[27] Trametes hirsuta,[28] Trametes ochracea sin. Trametes zonata,[29] Trametes pubescens,[30] Trametes suaveolens[31] și Trichaptum biforme,[32] dar de asemenea cu exemplare tinere ale voluminoaselor Fomes fomentarius[33] sau Ganoderma applanatum,[34] În stadiul timpuriu de dezvoltare ar putea fi confundat cu Laetiporus sulphureus tânăr.[35]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Scorțarul nu este comestibil din cauza cârnii tari și pieloase, dar este considerat ciupercă medicinală (ciupercă vitală) în medicina alternativă (naturopatie) sau în medicina tradițională chineză (ca Yun Zhi) și cea japoneză pentru întărirea sistemul imunitar, datorită proprietăților sale imunologice, hepato-protective, antimicrobiene, imun-modulatorii, anti-tumorale, analgezice, efectuate prin conținutului de acid oleic, alcaloizi, glicoproteine și polizaharide (α și β-D glucani), polipeptide precum triterpene. Terapia cu aceste ciuperci este indicată în: imunodeficiență (HIV, HPV), cancer, de exemplu la cancerul ficatului, cancer osos, cancer de prostată și ameliorarea cancerului pulmonar sau de sân, reducerea PSA (antigen specific prostatic), reumatism, infecții virale (cum ar fi gripa, herpesul), mai departe pentru întărirea splinei și a ficatului, drenarea toxinelor, reducerea mucusului și bun pentru hepatita cronică. Se recomandă în special la oboseală și infecțiile ale tractului respirator superior, tractului digestiv și combate infecțiile tractului urinar precum digestive ( bacteria Helicobacter pylori). Se spune mai departe, că ar susține apărarea celulară și ar putea inhiba răspândirea ulterioară (metastaze) în bolile tumorale. Alte studii in domeniu susțin că ciupercile Trametes versicolor cresc efectele chimioterapiei în tratamentele pentru combaterea cancerului și reduc efectele secundare ale radioterapiei. Există și cercetători care au descoperit în corpul fructifer o serie de compuși heterociclici și aromatici care au proprietăți antioxidante. Această ciupercă medicinală a fost subiectul celor mai multe cercetări științifice din lume, acționând ca un compus care modifică răspunsul biologic și este mult cultivată în condiții aseptice,[36][37][38] fiind procesată în formă de pulbere sau tablete și distribuită global, astfel de asemenea în România.[39]

Mai departe, unele studii au evidențiat potențialul acestei specii de a neutraliza unele vopsele sintetice din soluțiile apoase rezultate în procesele de vopsire a firelor textile.[40]

NoteModificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 568-569, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 135
  7. ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1176
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 368
  9. ^ Lucien Quelet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 175
  10. ^ C. G. Lloyd: „Trametes versicolor”, în: „Mycological Writings”, vol. 6, nr. 65, 1920, p. 1045
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1205, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Birkhäuser Verlag, Basel și Stuttgart 1976, p. 368, ISBN 978-3-0348-7651-3
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1257, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 216, ISBN 3-468-07202-3
  15. ^ Proprietățile ciupercilor medicinale – Coriolus
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1017
  17. ^ Heinrich Dörfelt, Erika Ruske: „Die pileaten Porlinge Mitteleuropas: Morphologie, Anatomie, Bestimmung“, Editura Springer Spektrum, Berlin 2018, p.150 pp, ISBN 978-3-662-56759-3
  18. ^ Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007, p. 256
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 562-563 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 512-513, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 550-551, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 328-329 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 504-505 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 518-519 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum …”, vol. 3, Editura Arthur Felix, Leipzig 1898, p. 519
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 514-515, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 564-565, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 514-515, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 5542-555, ISBN 3-405-12081-0
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 582-583 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 532-533, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 556-557, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 568-569, ISBN 3-405-12116-7
  36. ^ 123 Pilze
  37. ^ Sfatul medicului
  38. ^ Ciuperci vindecătoare, p. 2-9
  39. ^ Ziua de Constanța
  40. ^ Ciuperci din România

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Russell L. Blaylock: „Strategii naturiste împotriva cancerului”, Editura Litera, București 2015, ISBN: 978-606-33-0298-5
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010

Legături externeModificare